Dintr-o haltă părăsită
Cassian Maria Spiridon
batem în pământ cu pumnii
răpitoarea de suflete este mereu aproape
se mişcă vaporoasă în aerul pe care-l respir
ţopăie prin iarba culcată
picură odată cu sudoarea
cu broboanele efortului tău
când spargi lemne
sub stelele albe de ger
ca un abur se ridică
din respiraţia ta
din rugăciunile tale
grijulie tot timpul
atentă să nu te piardă din ochi
cu o sporită amplificată vigilenţă
un gardian mai prezent decât umbra
de sub atenta lui supraveghere
n-a evadat nimeni
niciodată
cu mult peste acele penitenciare
de maximă siguranţă
unde
oricând pot cădea zidurile
nu şi aici
unde
fără garduri cu sârmă ghimpată
fără stâlpi de înaltă tensiune
fără cuiburi de mitralieră
gata să tragă
se preumblă doar ea
singură
încrezătoare în permanenţă
culegătoarea de suflete
batem în pământ cu pumnii
să vorbim cu cei care-au plecat
sfatul lor să îmblânzească
paşii inimii
cuprinse în palmele înroşite
pe zăpadă
luminând un zâmbet
în câmpie
să vorbim cu măsurată linişte
din zori şi până-n noapte
toate trec
cu tot cu noi
