Toamna [1]
Legendele s-au dus de pe pământ,
Şi spiritul ce-a fost se va întoarce,
Se-ntorc la oameni cu învăţământ,
Iar noi din firul ei ne toarcem.
Imagini din trecut nu-s părăsite,
Natura le reţine strânse-n fier,
Când vara trece-n toamnă, spre sfârşite,
Duhul plecaţilor se vede-n cer.
În scurtul timp s-au terminat prea multe,
Ţăranul ce în vremi ara cu plugul
Vede în urmă timpul ce se scurge-n
Imagini care întregesc amurgul.
Pământu-mpodobit cu stânci rotunde
E ca un nor care se pierde-n noapte,
Se-arată aurie şi se-ascunde,
Iar împlinirea plină e de şoapte.
Toamna [2]
Natura străluceşte-n înălţime
Unde sfârşeşte ziua-n bucurie,
E anul ce cu poame se aţine
Şi fructele în aur reînvie.
Pământu-ntreg, împodobit şi calm
E încălzit de soarele de vară.
Şi toamna vine şi s-aşază-n psalm
Ca o imagine ce-n aer zboară.
Şi crengile cu murmur şi suspin
Fac schimb cu câmpul şi cu goliciunea
Întregului strălucitor de sensuri plin
Ca o imagine umplând nemărginirea.
La naşterea unui copil
Cum va privi a Cerului Părinte
Cu bucurii copilul care creşte,
Mergând pe pajişti, un vlăstar cuminte,
Cu alţii împreună, hoinăreşte.
Deci bucură-te vieţii date,
Din suflet bun tot suflet bun îţi vine
Şi frumuseţile toate-s redate
De Sfântul Dumnezeu spre bine.
Perspectivă [1]
Când oamenii sunt fericiţi, e datul firii,
Iar cele bune vin de pe câmpie,
Spre a vedea cum pomii cresc, cum înfloririi
Fructele-i rodesc şi creşte-a omenirii omenie.
Munţii-nconjoară câmpul, cerul se ridică
Amurgul, aerul, cărările pe drumuri line
Departe-s câmpuri ce pe ape pică
Şi omul cu-ndrăzneală peste poduri vine.
Memoria sunt omului cuvinte,
Întregi contexte sunt ale lor zile
Pline de viaţă pân’ la binele din minte,
Dar el cunoaşterea şi-o-ntreabă-n sine.
Perspectiva dă omului curajul
Pe care zilnic el o reînnoieşte
Spre a-i fi bine lui şi-a da mirajul
Atenţiei ce nu îmbătrâneşte.
Perspectivă [2]
Zilele-s deschise, luminate de oameni, de imagini,
Când verdele din depărtări se-arată
Chiar înainte, când lumina serii spre amurg se-ntinde,
Şi strălucirea sunetul zilei o înmoaie.
Adesea pare miezul lumii tulbure, închis,
Iar mintea omului plină de îndoială, dezolată,
Magnifica natură-i luminează ziua
Şi mult departe îndoiala-i stă întunecată.
Traducere de Christian W. Schenk
■ Poet, eseist, publicist, traducător şi editor
