S‑a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. De la vârsta de şase ani, scrie versuri nu doar în rusă, ci şi în poloneză, finlandeză. Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Elveţia şi Germania. Primele versuri publicate atrag atenţia lui V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov. În 1912, se căsătoreşte cu Serghei Efron, care avea să lupte în unităţile albgardiste, fiind, apoi, nevoit să emigreze (în exil, colaborează cu NKVD‑ul). În 1925, se stabileşte în Franţa. În 1939, se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi fiica şi soţul, acesta fiind împuşcat, iar Ariadna – închisă în Gulag, unde avea să stea peste 16 ani. La începutul războiului, se evacuează la Elabuga (Tatarstan). Nu are un loc de muncă, nu are casă. La 31 august 1941, se sinucide, ca, respectiv, cu 11 şi 16 ani înainte, alţi mari colegi ai ei: Maiakovski şi Esenin.
Poeme: Album de seară (1910), Verste (1921), Tabăra lebedelor, Profesia, Psyche (1923), După Rusia (1928), poemul satiric Vânătorul de şobolani (1925), Poemul sfârşitului (1926). Publică volume de proză, eseuri şi memorii.
Sălbatica voinţă
Astfel de jocuri îmi plac,
Unde toţi sunt trufaşi în ghearele
urii.
Când de duşmani tigrii să‑mi fie
Şi vulturii!
Ca să cânte o voce vanitoasă:
,,Aici e pieirea, iar colo –
închisoarea!”
Pentru ca‑n noapte cu mine să lupte, fioroasă,
Însăşi noaptea!
Eu gonesc – pe urma mea fălci de
fiare,
Eu râd; în mâini – un arcan…
Pentru ca să sfâşie‑n turbare
Nebun uragan!
Pentru ca toţi duşmanii – să fie eroi!
Pentru ca războiul să‑şi termine
ospăţul sub caduceu!
Pentru ca în lume să existe doar doi:
Pacea şi eu!
(1909‑1910)
***
Versurilor mele, scrise atât de
devreme,
Încât nici să ştiu că aş fi – poet,
Ce erupseră ca stropii din havuz şi
steme,
Ca scânteile din rachetele‑n foc
desuet,
Explodând, ca mici diavoli, fiinţe
ciudate,
În sfânt locaş, unde‑i vis şi tămâiere,
Versurilor mele despre tinereţe şi
moarte,
– Versurilor necitite‑n orice sfere! –
Aruncate prin praful de magazine,
oriunde,
(Chiar dacă nimeni nu le‑a luat şi
nu le ia!),
Versurilor mele, precum vinurilor
scumpe,
Le va veni timpul, numaidecât – da.
(1913)
Lui O.E. Mandelştam
Pieire din cauza femeii. Iată semnul
Din palma ta, tinere.
Văile ochilor. Roagă‑te! Păzeşte‑te!
În noapte
Duşmanu‑i fără‑aţipire.
Nu te va salva nici al cântecelor
Har celest, nici a buzelor sfidătoare
tăietură,
De aceea şi eşti tu drag,
Pentru că eşti cerească făptură.
Ah, brusc răsturnatul pe spate cap
al tău,
Ochi semiînchişi – ce au a ascunde? –
Ah, capul tău se va răsturna
Altfel anume.
Cu mâinile goale te vor lua – zelos!
Încăpăţânat!
Cu strigătul tău meleagul
noaptea‑ntreagă va fi sonor!
Aripile ţi le vor sfâşia în toate cele
patru vânturi!
Serafim! – Vulturaş zvâcnitor!
(1916)
***
Dintr‑un sobru sobor ai ieşit
La al pieţelor strigăt, chiţcăit…
– Libertatea! – Minunata Doamnă
A marchizilor şi cnejilor ruşi: – Bun
venit!
Se întâmplă o straşnică înţelegere –
Liturghia mai rămâne de cântat!
– Libertatea! – Fătucă stricată
La pieptul bezmetic al unui soldat!
(1917)
***
Abia de privirăm în ochi – fără
ezitare,
Abia glasul nostru până la urlet e
înălţat,
Că îndată gâtlejul ni l‑a şi înşfăcat
Mănuşa de fier, a legii necruţătoare.
Grămădeşte lacrimile‑n ochi, apele‑n
ruptură –
În maluri, blestemele – în gâtlej – nod.
Şi libertatea de fier aruncă de pe noul
pod
Liber‑cugetătorul, fragilă făptură.
Şi pe piept ne adăposteşte vuiete,
gemete
Se lasă o aripă de fier, acvilină.
Numai în cercul unei legi enorme
Mă simt în largul meu, în lumină.
(1917)
Traducere şi prezentare de Leo Butnaru
