O stradă din Mangalia nu poate fi numită Vintilă Horia, nici o şcoală din Segarcea, pentru că se opune domnul Florian; un liceu din Bucureşti nu poate fi numit Mircea Vulcănescu pentru că se opune domnul Florian; o stradă din Cluj nu poate fi numită Radu Gyr, legionarul care a înfiinţat Teatrul Evreiesc Baraşeum, condamnat la moarte pentru un poem anticomunist, pentru că se opune domnul Florian
Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului Românesc „Elie Wiesel” duce de ani mulţi, cam doisprezece, o campanie împotriva martirilor şi eroilor neamului românesc. Aş zice chiar că e vorba 
despre o campanie a urii, a intoleranţei, dacă bate război cu sfinţii care şi-au căpătat prin chin, în puşcăriile dejisto-paukeriste, libertatea interioară.
Românul Valeriu Gafencu a murit din iubire de semen: evreul Wurmbrand, pe care l-a salvat de la moarte cu preţul vieţii sale. Mircea Vulcănescu a murit tot din iubire de semen: l-a salvat de la moarte pe un tânăr bolnav, nu importă din ce etnie. Aşadar, domnul Alexandru Florian ar scoate, rând pe rând, din ceruri, un martir, un erou, faptă destul de anevoioasă de vreme ce sunt mulţi martiri şi eroi acolo, sus.
Ce-i pasă domnului Alexandru Florian că acad. Nicolae Breban a propus ca savantul Mircea Vulcănescu să fie numit membru postum al Academiei? Ce-i pasă că Petre Ţuţea, patriot absolut, a fost reabilitat de justiţie? La fel Nichifor Crainic, acuzat şi de hitlerism, şi de fascism, condamnat la „detenţie grea pe viaţă”, din nou membru al Academiei, după câte ştiu, sau ar trebui să fie. Şi de ce bagă atâta zâzanie între români şi evrei domnul Florian? Dacă şi torţionarii Părintelui Arsenie Boca au fost capabili de metanoia, de ce domnul Florian nu poate avea o brumă de respect faţă de martirii închisorilor?
O stradă din Mangalia nu poate fi numită Vintilă Horia, nici o şcoală din Segarcea, pentru că se opune domnul Florian; un liceu din Bucureşti nu poate fi numit Mircea Vulcănescu pentru că se opune domnul Florian; o stradă din Cluj nu poate fi numită Radu Gyr, legionarul care a înfiinţat Teatrul Evreiesc Baraşeum, condamnat la moarte pentru un poem anticomunist, pentru că se opune domnul Florian.
În 10 iunie, domnul Florian nu s-a dus la Mănăstirea Petru Vodă, unde fusese invitat de stareţul Hariton Negrea, la pomenirea de 4 ani a arhimandritului Justin Pârvu. N-avea grija schitului, de vreme ce prioritatea sa era harta interdicţiilor, care trebuia completată. Şi cum să se ducă, dacă acolo se află crucea lui Radu Gyr (m. 1975) şi a Florei Gyr (m. 1984)? Motivul refuzului a fost agenda încărcată. Domnul Florian era ocupat să mai propună demolarea unei statui, a unui bust, îndepărtarea unor plăci memoriale, montate cu atâta greutate de Ion Lazu, să declare inoportun numele unei şcoli, să interzică vânzarea unor tricouri, cu chipul lui Petre Ţuţea, conform nefericitei legi 217. Teologul Radu Preda, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, a fost contestat 
pentru atitudine incorect politică în problema legii liberticide din 2015. Cât pe ce să-şi piardă postul. Mai precaut, istoricul Adrian Cioroianu a susţinut – pe numărate? – că au fost mult mai mulţi evrei contra comunismului decât cei pro Stalin. Mă rog. I-am căutat cu lumânarea pe diriguitorii culturnici de etnie română, din vremi proletcultiste.
Cine mai urmează de pus pe lista neagră? Cumva membrii grupării „Rugul aprins”, Daniil Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Andrei Scrima, Al. Mironescu, Barbu Slătineanu, Bartolomeu Anania… Doar în lucrarea de tinereţe marxistă, Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul Zeilor, apărută la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică în 1975, în colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, pleda pentru „făurirea unei civilizaţii ateiste”, având ca puncte de sprijin ciocul lui Lenin şi mustaţa lui Stalin. Sau nu-i lucrarea lui? Din CV a dispărut! Zice Andrei Pleşu în Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017, şi-l aprob: „Despre un asemenea subiect (existenţa lui Dumnezeu, nota mea Magda Ursache) nu te grăbeşti să te pronunţi «materialist dialectic» decât dacă eşti, pardon, bou”.
Stareţul îi oferise 15 minute să-şi explice poziţia, în faţa miilor de pelerini. Într-un comunicat lansat cu câteva zile în urmă, domnul Florian spusese că marele duhovnic, ctitorul mănăstirii, „ a contribuit la respingerea democraţiei şi la instituirea antisemitismului ca politică de stat”, plus alte grozăvenii ca „apologia legionarismului”şi „negarea Holocaustului”. Încremenit în aceste acuze grave, domnul Florian a refuzat dialogul. Să-l ierte „băsearica”!
Institutul guvernamental „Elie Wiesel” s-a constituit într-un soi de Tribunal al Poporului ilegitim. Sau, poate, trebuie create tensiuni etnice, condiţii anume, ca românii, numiţi cu atâta zel xenofobi, să fie împinşi la atitudini antisemite, datorită unor declaraţii iresponsabile venite dinspre directorul INSHR-„EW”. Numit de premier (atunci, Ponta), tot premierul l-ar putea demite pe domnul Florian, motive fiind cu prisosinţă.
S-ar încheia cu aceste sesizări trimise ultimativ la ministerul de Interne şi de acolo la Primării şi la Prefecturi, ca să mai cadă un bust (al mitropolitului Visarion Puiu, de la Mănăstirea Putna), o statuie, cum am aflat dintr-o emisiune curată a lui Octavian Hoandră, om normal în anormalitatea actuală; s-ar încheia vânătoarea de oameni mari, genii ca Vintilă Horia ori Mircea Vulcănescu. Care o fi planul de ţară culturală al domnului Florian? O să ceară modificarea art. 33 din Constituţie, punctul a: „Accesul la cultură este garantat în condiţiile legii”? Eu aş adăuga acolo şi accesul la istorie.
În Cornova, peste Prut, s-a acordat savantului Vulcănescu titlul de cetăţean de onoare, participant în Basarabia, alături de Anton Golopenţia, Iosif Berman şi Henri Stahl, la o anchetă sociologică. Dincoace de Prut, primarul Băluţă de la Sectorul 4 a decis, la reclamaţia domnului Florian, să se schimbe denumirea Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, înfiinţat în 1992, în „Traian Popovici”. O să ceară şi darâmarea bustului „criminalului de război”, de o corectitudine exemplară ca secretar al Direcţiei Vămilor şi Datoriei Publice, din curtea liceului, sculptură datorată Valentinei Boştină ?Oare ştie acest Băluţă că Măriuca Vulcănescu a fost arestată la 19 ani şi trimisă în lagăr pentru vina de a fi doar fiica martirului? O să i se ceară iertare pentru această cedare la pretenţiile domnului Florian? Mă îndoiesc. De precizat că Primăria Sectorului 2 a rezistat: bustul lui Mircea Vulcănescu a rămas la locul său de drept. Doar nu ne aflăm sub regim represiv, ca pe vremea gubernizării României de Armata Roşie.
Cred că Domnul Florian nu-l place nici pe Steinhardt, salvat în închisoare de la boală şi de la moarte tot prin iubirea semenilor: având o gravă problemă gastro-intestinală, colegii de carceră renunţau, pentru el, la fărâma lor de pâine. De ce nu-l agreează domnul Florian pe monahul de la Rohia? Presupun că n-o fi antisemit! Cumva pentru că l-a numit pe Valeriu Gafencu „Sfântul închisorilor”? INSHR-„EW”a solicitat, cum se ştie, retragerea titlului de cetăţean de onoare . Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” a contestat solicitarea domnului Florian. „IGO” versus „Wiesel”, câştigător „Wiesel”. A produs „Sfântul închisorilor” crime contra evreilor, dezordine publică, devastări de bunuri evree? Nimic din toate astea. Acuzele nu sunt dovedite, nefiind nici măcar scrise în dosarul condamnării. Închis, Valeriu Gafencu s-a comportat ca un martir, a închis ochii ca un martir. La fel, Mircea Vulcănescu. Din lotul lui au făcut parte: Mircea Cancicov, liberal, ministrul Economiei Naţionale, mort la Aiud de Crăciunul lui ’59 şi Ion Arbore, mort tot de Crăciun, la Văcăreşti, în ’54, italienistul Alexandru Marcu, în ministerul Propagandei al guvernului Antonescu, mort la Văcăreşti în’55, Gheron Netta, ministru de Finanţe, mort la Aiud în ’55, general Grigore Georgescu, ministru al Lucrărilor Publice sub Antonescu, mort la Sighet în ’52, general de corp de armată, Ion Sichitiu, ministru al Agriculturii şi al Domeniilor, mort la Aiud, în ’52. Generalul Const. St. Costache, subsecretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, a avut noroc: a murit la proces, în februarie 1948. Elita dreptului a pledat gratis pentru arestaţi. A intrat şi ea în puşcării.
Nu-i greu de constatat că fanatismul proletcult s-a reşapat ca un cauciuc; vechiul injust a devenit cenzură corect politică, iar miliţia gândirii nu iartă. Cine nu-i cu noi e… „căpitan” (vocabula lui V. Tismăneanu despre Mircea Platon), fundamentalist, legionaroid. Acuza de antisemitism feroce e veche, de la Gherea cetire, care îi scria lui Korolenko, în 1912: „Întreaga intelectualitate română, cu excepţia lui P. Carp, al (sic) răposatului Caragiale şi a încă doi-trei oameni mai puţin mari – toţi au predispoziţii antisemite şi sunt saturaţi de spirit antisemit. ” Afirmaţia asta l-o fi făcut pe Zigu Ornea să lupte pentru readucerea bustului Gherea în scuarul de unde fusese dat jos, la ’89?
Tactica şi tonul Scânteii lui Brucan s-au recuperat, iar discrepanţele de opinie primesc invective în maniera vechilor „gloabe bolşevico-sioniste”, cum le numeşte Goma în cartea-interviu cu Flori Bălănescu. Spre exemplificare, îl citez pe tov. Leonte Răutu, vituperând la Consfătuirea cu secretarii cu propaganda ai comitetelor regionale de partid, din ’53, februarie 21, contra istoricului Daicoviciu: „E un om despre care toată lumea ştie că a umblat cu diagonală şi că e şi acum un element naţionalist”. Tot din motive de diagonală a fost interzis şi Ion Barbu, a cărui moarte nici n-a fost anunţată de presa literară.
A fi „element naţionalist” e acuză grea şi-n zilele noastre. Se recomandă să fie puşi la zid (index) toţi suspecţii de naţionalism, morţi şi vii. Avem câţiva poliţişti politici (unii, cu blog) care-i urmăresc pe adversarii de idei ca la rugby, îi talonează până le iese din cap atitudinea politic-incorectă. Patriotismul, ca datorie, ca obligaţie, ca stare normală faţă de ţara ta, e condamnabil. După perfect socialist, trebuie să fii perfect occidentat, perfect americanizat, perfect globalist, perfect corect politic.
Dacă scrii pe o temă „inactuală”, „obosită”, „expirată” ca românitatea, poţi fi acuzat că gândeşti primitiv ori că te afli la limita antisemitismului; devii „element potenţial periculos”.
„Are dreptate Ion Coja. Să fii adversar al iudeo-bolşevicilor nu înseamnă să fii antisemit, ci anticomunist, s-a revoltat Petru Ursache. Aşa cum noi le cerem iertare evreilor pentru crimele, suferinţele provocate lor, şi ei trebuie s-o facă”.
Chiar la moartea lui Adrian Păunescu, Andrei Cornea a aflat prilejul să-l atace pentru ceauşism pe cel abia dispărut, când, în propria-i familie, s-a practicat stalinismul. Barbar, care-i trimitea în temniţe pe naţionalişti sau presupus naţionalişti, predilect unionişti, ca „unelte contra ordinii sociale” În revista „22”, bustul poetului a fost etichetat unul dintre „monumentele infamiei”, iar Vladimir Tismăneanu a vorbit de fascismul lui Adrian Păunescu. Fapt demonstrat ? Cum? O fi fascist poemul Basarabia pe cruce?
Ideea „recrudescenţei” (termenul lui Ion Iliescu, preşedintele intervievat de V. Tismăneanu într-o carte de format gros) fenomenelor fasciste ori legionare, de combătut cu bâtele minerilor, a prins teren. „Delirul naţionalist” e boală gravă, de eradicat, pentru globalizatorii care spun adio diferenţei dintre neamuri. Scrie raportorul prim al procesului comunismului, în Fantasmele salvării (1998), că regimul comunist nu mai poate fi resuscitat. O fi mort? O fi, dar internaţionalismul proletar, de unde provine ideea „naţiunii universale” nu moare aşa de uşor, nici homozaurii, cum le spune un pamfletar redutabil, Marin Ifrim. Direcţia pe care o dă politologul este că acum trebuie luptat cu etnocentrismul (evreii – cinste lor – nu sunt etnocentrici?), cu legionarii, cu antisemiţii. Mai corect, cu cei declaraţi astfel.
Vă amintesc că, după arestarea lui Max Goldstein, care pusese o bombă în Senat – au murit atunci ministrul Justiţiei, Dimitrie Greceanu, un senator şi un episcop greco-catolic –, ministrul de Interne, Const. Argetoianu (ţintă şi el a unui atac eşuat, în tren) a susţinut ritos că în România s-a terminat cu comunismul. Va sfârşi într-o puşcărie a regimului comunist şi va fi zvârlit la groapa comună.
Cum stau lucrurile, „comunismu’ n-o muritu, doar un pic s-o hodinitu”. Eu însămi am fost supusă unor lovituri de stânga. Voi reveni.
