În cursul istoriei civilizaţiilor omenirii, asemenea unor mari fluvii, limba, scrierea şi tipăriturile reprezintă purtători permanenţi în transmiterea culturală şi inovarea cunoştinţelor, fiind marcă semnificativă a unei naţiuni de la obârşie la vărsare, trepte de inteligenţă spre propăşirea socială, factori de mijlocire pentru învăţarea reciprocă între diferite civilizaţii şi schimburi culturale, şi dintre toate acestea, chintensenţa rămân totuşi lucrările lexicografice.
China, ţară cu o civilizaţie multimilenară, are o tradiţie veche în lexicografie. Prima lucrare, un tratat de lingvistică şi lexicon explicativ, este intitulată Er Ya (mai aproape de limba literară). Apărută la începutul dinastiei Han (206 î.H. – 220 d.H.), semnată de un autor anonim, cartea este o selecţie de ideograme din lucrările vechi ale perioadei dinastiilor Zhou (circa sec. XI î.H.) şi Han, ce se completează treptat spre îmbogăţire. Este un corpus cu peste 4.300 de cuvinte, clasificate semantic, totalizând 2.091 de cuvinte‑titlu, pe 19 secţiuni păstrate până în zilele noastre. Cât despre perioada contemporană, lexicografia chineză este încununată realmente de succese remarcabile. Conform staticticii citate frecvent în domeniu, lucrările lexicografice editate în China continentală, de când s‑au aplicat Reforma şi Deschiderea din anul 1978, a ajuns la un număr colosal, de circa 5.000 de titluri, cantitatea de zece ori mai mare decât totalul din cele trei decenii precedente. Dintre cele emblematice sunt de amintit Dicţionarul limbii chineze contemporane, Ci Hai (Marea lexicografică), Ci Yuan (Dicţionar etimologic al limbii chineze), Marele dicţionar al limbii chineze, Enciclopedia chineză etc.
Cele mai multe lucrări lexicografice editate în China sunt filologice, iar dicţionarele bilingve de chineză şi limbi străine au o pondere însemnată, în care se găsesc, fireşte, şi cele român‑chineze sau chinez‑român.
Odată cu stabilirea relaţiilor diplomatice dintre R.P. Chineză şi România la 5 octombrie 1949, s‑a făcut imediat în anul următor primul schimb de studenţi. Câţiva ani mai târziu, în toamna anului 1956, s‑a întemeiat Secţia de limba română la Institutul de Limbi Străine din Beijing (azi universitatea) şi cea de limba chineză la Universitatea din Bucureşti. Dicţionarele erau râvnite de cadre didactice şi studenţi, o necesitate acută în activitatea didactică, de cercetare şi traducere.
Astfel, în octombrie 1959 în Beijing, a apărut la The Commercial Press Mic dicţionar român‑chinez, întocmit de Secţia de limba română a Institutului de Limbi Străine din Beijing. Este în format de buzunar, cu peste 10.000 de cuvinte şi un tiraj de 2.500 de exemplare, la preţul de vânzare de 0,60 yuan. Hârtia folosită era de o asprime care denotă vremea, azi îngălbenită şi pestriţă, ceea ce atestă în plus semnificaţia deosebită a acestei broşuri. Era o lucrare colectivă, realizată sub coordonarea primilor trei dascăli la Catedra de română – Qiu Zuti, Mao Chunpu şi Ion Diaconescu (primul lector român la Beijing) – cu studenţi din prima serie admisă în 1956, în perioada aşa‑numitului „Marele salt” şi dedicată celei de‑a X‑a aniversări de la proclamarea Republicii Populare, dar fără exagerare, şi primul dicţionar român‑chinez tipărit în lume.
De pe la sfârşitul anilor ’70 profesorii Yang Shunxi, Feng Zhichen şi Zhang Zhipeng de la catedră au conceput elaborarea unui dicţionar român‑chinez de proporţii mijlocii. În lipsa de fonduri, chiar de hârtie şi rechizite, dar cu tot entuziasmul pentru activitatea de formare a cunoscătorilor de limba română în China, ei s‑au angajat în această muncă de durată, dând dovadă de un înalt profesionalism, şi aşa au realizat întâi Dicţionar român‑chinez şi apoi perechea lui, Dicţionar chinez‑român, ambele ieşite sub tipar, în coordonarea profesorilor Feng Zhichen şi Ren Yuan, în 1996 şi, respectiv, 1994, la Editura Universităţii de Limbă şi Cultură din Beijing. Primul, Dicţionar român‑chinez, având la bază DEX‑ul (Editura Academiei Româme, ediţia 1975), cuprinde peste 61.000 de cuvinte‑titlu, este tipărit în formatul 850×1168 mm şi are 1.865 de pagini. Cel chinez‑român avea noroc să apară cu doi ani mai devreme, include 5.860 de monocaractere‑titlu şi peste 39.550 de policaractere‑titlu, fiind în acelaşi format şi are 1.320 de pagini. Această pereche de dicţionare au completat o lacună în domeniu şi sunt utilizate timp îndelungat ca instrumente de nelipsit pentru cei care predau şi învaţă limbile română şi chineză, ca şi traducători din ambele ţări.
În 2018, la The Commercial Press, cea mai cunoscută editură de carte chinezească mai ales prin marile opere de ştiinţe umaniste şi lexicografice tipărite încă din anul 1897, a apărut Marele dicţionar român‑chinez, realizat de profesorul Feng Zhichen. Cu cele peste 1.600 de pagini şi în formatul mare de 787×1092 mm 1/16, acest dicţionar are ca referinţă mai multe dicţionare filologice de autoritate editate în România postdecembristă, este un repertoriu lexical cuprinzător de peste 80.000 de cuvinte‑titlu, care, pe lângă vocabularul general din româna actuală, include şi un număr însemnat de cuvinte populare, regionalisme, arhaisme, neologisme şi termeni elementari de la diverse discipline academice, pe o arie extrem de largă. De asemenea, dicţionarul se caracterizează şi prin acurateţea explicării semantice, reprezentativitatea exemplificării, abundenţa datelor şi informaţiilor, moderaţia textuală şi rigorile normative. Deci, se distinge printr‑o relevanţă ştiinţifică şi un grad de exactitate ridicat, este concis, aplicativ şi actualizat, întruchipând cel mai înalt nivel atins de lexicografie chineză în cercetarea fenomenelor limbii române şi în elaborarea dicţionarelor în sine.
De admirat este autorul acestui dicţionar, prof. univ. dr. Feng Zhichen. A intrat în 1956 ca unul dintre primii studenţi la limba română la Beijing, a terminat studiile în 1961 şi a rămas ca asistent la catedră. Fiind trimis la studii postuniversitare la Bucureşti, şi‑a dat doctoratul în filologie în 1965 sub îndrumarea academicianului Alexandru Rosetti. După ce a coordonat cele două dicţionare mijlocii în anii ’90, şi‑a propus un obiectiv mai temerar, vizând un dicţionar român‑chinez mai amplu. Timp de zece ani, a muncit zi şi noapte şi în cele din urmă a finalizat, pe o singură forţă, această operă lexicografică monumentală – Marele dicţionar român‑chinez. Fiind sprijinit de The National Social Science Fund ca proiect post‑finanţat pe anul 2010, acesta s‑a bucurat de largi aprecieri şi, după apariţie, a fost distins cu un premiu acordat de China Publishing Group Corporation în 2019.
Bucuria se dublează când vine în ecouri. Recent, pe 16 septembrie 2023, la „Forumul de limbă şi civilizaţie”, găzduit de Universitatea de Studii Străine din Beijing, a avut loc lansarea unei alte lucrări de valoare – Marele dicţionar chinez‑român – editat de Foreign Language Teaching and Research Press şi în coordonarea domnul Li Jiayu, românist de excepţie, traducător‑revizor principal gradul I, fost director al Departamentului de emisiuni în limba română al Radioului China Internaţional.
Li Jiayu a absolvit Secţia de limba română a ILSB în 1965, după aceea a lucrat la radio, deci în presa vorbită, fiind unul dintre fondatorii redacţiei pentru emisiunile în română. În cariera sa de traducător, crainic şi jurnalist, a acumulat cunoştinţe extrem de bogate ale limbilor şi culturilor chineze şi române şi are un condei ingenios în ambele limbi. A tradus din I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Sîntimbreanu, Constantin Chiriţă şi alţi scriitori români în chineză şi nişte opere literare chineze în română, i s‑a acordat un premiu de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România în 1986 pentru contribuţiile aduse la relaţiile culturale româno‑chineze. Marele dicţionar chinez‑român este o sinteză a cunoştinţelor şi experienţelor sale de o viaţă, o depăşire calitativă a lucrărilor similare existente, finalizat şi prin eforturile depuse de colectivul de românişti de la China Radio International, cel mai important post de radiodifuziune, care funcţionează în 53 de limbi străine, din China, unde, din 1966, există un departament pentru emisiunile în limba română. Acest dicţionar formează cu cel al lui profesorului Feng încă o pereche de minuni, ce se reflectă ca o splendoare de mărgăritar cu jadul.
Domnul Li Jiayu a rezumat în „Cuvânt‑înainte” cinci caracteristici ale dicţionarului. Este vorba de: 1) Caracterul cuprinzător. Cuvintele‑titlu ce intră în dicţionar sunt în majoritate de ordin filologic, dar şi enciclopedic, sunt incluse după caz şi regionalisme, expresii populare şi abrevieri, înregistrându‑se un repertoriu de 6.854 de monocaractere‑titlu, iar numărul de policaractere‑titlu este de peste 56.300, aranjate în formatul mare de 787×1092 mm 1/16, pe 1.480 de pagini; 2) Exigenţa. În elaborarea dicţionarului s‑au avut în vedere atât standardele şi normele de stat privind scrierea limbilor, cât şi valorificarea unor rezultate ale ultimelor cercetări lingvistice, mai ales de legislaţie privind limba comună şi regulile de scriere aplicate la ora actuală în China, de respectarea normelor curente în domeniul tipografic, de Dicţionarul limbii chineze contemporane, Dicţionarul normativ al limbii chineze contemporane şi alte instrumente competente, de metode de elaborare specifice unor dicţionare bilingve, ca cele chinez‑francez sau chinez‑englez; 3) Sincronizarea. Au fost introduse un mare număr de concepte, termeni, sensuri şi aplicaţii noi, ce reflectă realităţile sociale, inclusiv unele concepte‑cheie ale culturii tradiţionale chineze şi expresii referitoare la actualităţile politico‑administrative din China, cele folosite în cyberspaţiu şi nu numai; 4) Aplicabilitatea. Autorii au manifestat o viziune şi o strategie centrate pe utilizatori, au conceput astfel contexte practice pentru folosire, de fapt studii aplicative, bazate pe completivitatea sensurilor, exactitatea explicării, varietatea exemplelor şi atenţia acordată la clarificarea nuanţelor; 5) Transmiterea sau diseminarea culturală.
Dicţionarul cuprinde un număr considerabil de unităţi frazeologice, de la expresii la proverbe, de la maxime la versuri antice celebre chineze, însoţite de diferite variante de exprimare în limba română ce diferenţiază în mod aprofundat conotaţiile implicate, urmărind să se amplifice forţa de influenţă a culturii chineze şi să contribuie la compararea culturilor noastre, chineză şi română, la schimburi culturale. Datorită acestor trăsături specifice, Marele dicţionar chinez‑român a fost finanţat de National Publishing Fund, iar apariţia lui este un adevărat eveniment cultural în relaţiile chino‑române.
Din Antichitate până în epoca noastră şi peste tot în lume, activitatea de eleborare a lucrărilor lexicografice este privită ca „o muncă de puşcăriaş”, sisifică, dar în acelaşi timp merituoasă şi benefică marelui public. Româniştii seniori ca Feng Zhichen (de regretat că a trecut în lumea nefiinţei în vara acestui an) şi Li Jiayu, cu credinţa şi idealul de depăşire a obstacolelor create de Turnul Babel, şi‑au dedicat toată viaţa unor misiuni sfinte, de construire a punţilor de legătură ce înlesnesc schimburile culturale şi interumane dintre China şi România, au adus cu devotament, profesionalism şi sârguinţă importante contribuţii ce vor rămâne întipărite în istoria şi culturile română şi chineză.
6 noiembrie 2023
■ Profesor universitar, eseist, cercetător, diplomat
Ding Chao
Vezi cărțile la editura Ideea Europeană apărute în Colecția Civilizația și cultura chineză
Micul dicționar chinezesc. Chinez-roman – Roman-chinez (ediția română) este publicat la Editura Ideea Europeană
Marele dicționar chinez‑român (ediția română) este publicat la Editura Ideea Europeană
