La 5 iunie anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, marele istoric, scriitor, publicist şi om politic român. Este o aniversare încărcată de semnificaţii deosebite pentru viaţa culturală, academică şi politică din România, precum şi rezonanţa ei în lume. Autorul acestor rânduri, în calitate de cadru didactic care predă limba, istoria, civilizaţia şi cultura română studenţilor chinezi, la invitaţia generoasă făcută de prestigioasa revistă Contemporanul. Ideea europeană, se simte onorat să facă, pe această cale, un înalt omagiu acestui erudit, a cărui „viziune ce orbeşte ochii şi apleacă frunţile” (Mircea Eliade), în timp ce reciteşti cărţile d‑sale, care înalţă şi inspiră.
N‑aş vrea să mai fac o prezentare a vieţii şi a experienţelor d‑sale, fie acestea educaţionale, academice ori de călător în Europa şi în lume. Mă abţin să scriu despre vastitatea operelor sale de specialitate, marcate de interdisciplinaritate, valoarea gândirii lui originale şi pertinente, contribuţiile istorice aduse naţiunii şi statului român modern, propăşirii culturii, învăţământului şi societăţii româneşti. M‑aş referi, mă abţin însă, la verticalitatea şi fermitatea cu care apăra dreptatea, ceea ce îi aduce asasinarea de către legionari, la gloria lui din timpul vieţii ori la realizările postume, interne şi internaţionale, receptările în cunoştinţă de cauză, ce s‑au adunat de‑a lungul anilor într‑un număr imens de studii, articole şi monografii semnate de specialişti, cunoscute şi de marele public. De bună seamă, nu are rost să le mai repet aici. Mi‑am permis să amintesc şi să împărtăşesc cu cititorul o operă scrisă de Nicolae Iorga în tinereţe, cu privire la situaţia politică din nord‑estul Asiei de la începultul secolului al XX‑lea, Războiul din Extremul Orient. China, Japonia, Rusia asiatică, apărută la Editura Librăriei SOCECŬ & Comp., Bucureşti, 1904.
Când vorbim despre această carte, se cuvine să menţionăm mai întâi câteva date şi fapte de importanţă istorică pentru China în cadrul Asiei de Est din acea vreme. Astfel, în anul 1840 a avut loc primul război sino‑britanic al opiului, după care Marile Puteri imperialiste au intrat cu forţa în China şi au obligat Curtea dinastiei Qing (1644‑1911) să semneze un şir de tratate inegale şi înrobitoare, iar odată cu pătrunderea capitalului străin, China a ajuns, pas cu pas, o ţară semicolonială şi semifeudală. În 1894 Japonia a declanşat războiul de agresiune în China şi Coreea şi, din cauza înfrângerilor suferite de China, i s‑a impus semnarea „Tratatului de la Shimonoseki”, având drept urmare cedarea Taiwanului şi a altor insule către Japonia. În 1900 cele Opt Puteri Aliate au ocupat oraşul Beijing sub pretextul reprimării răscoalei I‑He‑Tuan‑ilor (boxerilor) şi au făcut un masacru, jafuri şi distrugeri de mare cruzime; stăpânirea imperiului Qing se afla într‑o decădere fără precedent. În februarie 1904 pe teritoriul Chinei de nord‑est, precum şi în Coreea, Japonia şi Rusia au purtat un război de amploare în goana intereselor proprii fiecărei părţi în China, ceea ce a provocat poporului chinez mari pierderi de vieţi omeneşti, precum şi pierderi de ordin material. Războiul, câştigat de armata japoneză, s‑a încheiat prin „Tratatul de la Portsmouth”, semnat la 5 septembrie din acelaşi an în SUA, partidă finalizată de o împărţire a profiturilor obţinute prin agresiunea în China. Constatăm, aşadar, că la începutul secolului al XX‑lea China era adânc prinsă în
crizele de agresiune şi înrobire pricinuite de Puterile imperialiste, iar situaţia războiului din nord‑estul Asiei avea o puternică înrâurire asupra configuraţiei politice mondiale.
Ce probleme a tratat atunci Iorga în cartea lui? Să vedem Cartea I. China. Sunt cuprinse, aici, şase capitole: 1. Ţara şi locuitorii; 2. „Pacea imperială chineză”; 3. Religii vechi şi nouă: amestecul lor; 4. Individul şi Statul; 5. Chinezii şi străinii. Legăturile vechi; 6. China şi Europa Apuseană. Folosind în total 48 de pagini, autorul a făcut o prezentare generală şi concisă cu privire la geografia, istoria, civilizaţia, cultura şi datinile chinezeşti, precum şi raporturile Chinei cu lumea. Nu lipsesc nici relatări despre situaţia politică a Chinei de după cele două războaie ale opiului cu Marea Britanie, ultimul şi cu francezii, sub domnia Curţii dinastiei Qing.
Încă de la început, autorul a arătat fără echivocuri că tot ce se petrece în acele ţări de la Răsărit, războaiele pe uscat şi pe apă, negocierile diplomatice purtate, pornesc „de la o mare nevoie istorică: prefacerea Chinei”; acesta este şi principalul motiv al invaziilor şi prădărilor suferite de China, întrucât ea nu se mai adapta la schimbările din afară, fiind autoizolată timp îndelungat în feudalism şi o economie bazată pe agricultură. După Iorga, „ei [chinezii – n.n.] nu pot lucra singuri pentru civilizaţia nouă şi din toate părţile vin cu arma în mână alţii ca să‑i îndrepte, să‑i supravegheze şi să‑i dijmuiască. Fiindcă aceşti ajutători lacomi sunt prea mulţi şi cer fiecare o parte prea mare, ei ajung la tunuri. Dezbaterile dintre dânşii alcătuiesc cea mai însemnată întrebare din ziua de astăzi: chestia Orientului‑Extrem”.
Pentru lămurirea originii şi fondului adevărat al problemei, autorul încearcă o descriere a Chinei din punct de vedere geografic, istoric şi de rasă. Chinezii „au o uriaşă tradiţie istorică”. „Oameni mari şi moi, tari şi înceţi, neobosiţi şi răbdători, aceştia sunt Chinezii. O fire mai paşnică decât a lor nu se poate închipui, şi Natura pare să fi ales anume, pentru a‑i asigura în munca lor grea şi cinstită, care a întemeiat cea mai veche dintre civilizaţiile în fiinţă astăzi, această ţară largă, închisă prin pustiuri, prin Ocean, prin munţi foarte înalţi.” În informaţiile despre chinezi furnizate de autor, bogate şi multiple, întâlnim caracterizări temperamentale, aprecierea calităţilor, cât şi critica unor defecte sau fenomene negative. Tonul narativ în ansamblu este însă obiectiv, unele observaţii redau cu adevărat realităţile, ca, de pildă, „şi Chinezii au cultul eroilor”; „Chinezii au religia naturii, ca şi Grecii şi ca şi rasele italice. Ei iubesc natura, o privesc cu pătrundere, o reproduc în acea parte din arta lor care e originală, o îndreaptă, când şi cât pot”.
Iorga a mai avut reflecţii şi analize asupra rolului moralei şi eticii în societatea chineză. A făcut comparaţii cu conştiinţa cetăţii, statutul legii şi concepţia despre morală existente la romani. A scris în acest sens că „şi tot pentru atotputernicia Statului Chinezii au avut o morală a datoriilor cetăţeneşti. Cu deosebirea foarte însemnată, că această morală n‑a venit după scrierea legilor – pe care Chinezii nu le au, mărginindu‑se la exemplele trecutului lor spăimântător de bogat; rămânând totdeauna literatură, filosofie, ea a înlocuit legile, a devenit Constituţie, Constituţia sufletului şi a inimii, dogma veşnică după care se îndreaptă de peste două mii de ani”. În continuarea dezbaterii pe marginea acestui subiect, Iorga îl prezintă pe Confucius, Mencius şi doctrinele lor, adică confucianismul, funcţiile acestuia în societatea feudală chineză şi modelarea conceptelor de morală veche, tradiţională.
Fiind un cărturar erudit, Iorga a manifestat un interes cu totul special pentru calităţile culturale ale chinezilor şi le‑a zugrăvit inspirat şi detaliat tradiţia şi cultul pentru carte ce luminează mintea. Reproducem un pasaj foarte sugestiv şi interesant realizat de Iorga: „Ei citesc şi scriu într‑una. În curţile oraşelor, lângă casele de lemn şi humă, se văd bătrâni foarte liniştiţi, cari, în mijlocul frământărilor şi luptelor, în ceasuri de cea mai înaltă primejdie, citesc vechi adevăruri, ca nişte înţelepţi ai Antichităţii noastre, cu cel mai adânc dispreţ pentru nimicnicia clipei ce trece. Ceasul lui Archimede nici n‑ar merita să fie pomenit aici: […] Palatele mandarinilor, străjuite la poartă de cei doi stâlpi roşii de lemn, cari înseamnă autoritatea, cuprind totdeauna, pe lângă porţile, cerdacele, balustradele, frontoanele, paravanele, grădinile, salele lor de audienţă şi odăi în care se păstrează cărţile, în acelaşi scris, în aceeaşi limbă, în acelaşi stil, în acelaşi spirit de patru mii de ani. Pe temple, pe clădirile publice, pe arcurile de triumf, stau scrise poveţele bune din operele clasice sau cuvinte «filosofice». Cutare oraş de provincie are analele sale în nu mai puţin de 40 de volume […] . Diplomaţii, administratorii sunt mari cărturari, poeţi, cari trimit colegilor lor din «mările Apusului» poveri întregi de opere, ce samănă întocmai cu acele ce se scriau cu douăzeci de veacuri înainte de Hristos; ei sunt în acelaşi timp caligrafi, cari pot zugrăvi cu penelul lor meşter o poemă întreagă în caractere ideografice (un semn pentru fiecare cuvânt), pe un sâmbure de pepene. Casa examenelor din Canton, două lungi şiruri de chilii acoperite cu ţigle, de amândouă părţile unei alei pietruite, avea loc pentru peste 8.000 de candidaţi, dintre cari fiecine trebuia să ştie fără greş cele câteva mii de slove care se pot întrebuinţa, dacă ar recurge cineva la toată bogăţia unei limbi în care niciun cuvânt nu se poate învechi şi nu poate fi înlocuit. Se găsesc nenumăraţi tineri cari învaţă toate aceste semne, cari ştiu pe de rost paginile de înţelepciune ale clasicilor, şi se găsesc dascăli cari primesc a fi răsplătiţi pentru ostenelile lor cu 9 lei de‑ai noştri pe an. Arta bronzurilor, a cusăturilor minunate pe mătase, mândria Chinei, urmează înainte, fără să se înalţe şi fără să scadă, reproducând întocmai modelele străvechi, decât care se crede că nu se poate face mai frumos şi mai bine”.
Când se referă la legăturile Chinei cu lumea, Iorga îşi păstrează mereu o atitudine obiectivă de istoric materialist şi, într‑un limbaj de mare limpezime şi conciziune, marchează evoluţia generală a acestor relaţii, de la primele contacte ale antichităţii chineze cu Imperiul Roman şi Regatul Parţilor din Apus la pătrunderea budismului în China; de la vechii călători şi negustori la impunerea mongolilor şi călătoria lui Marco Polo la intrarea iezuiţilor în China în veacul al XVI‑lea; de la aşezarea portughezilor la Macao şi cea a olandezilor în Taiwan până la comerţul de opiu al englezilor cu China secolului al XIX‑lea, ca şi războaiele purtate de imperiul dinastiei Qing cu Marea Britanie, Franţa, Japonia şi alte Mari Puteri. Nicolae Iorga mărturiseşte într‑un cuvânt înainte că el n‑a fost nici în China, nici în Japonia, nici în Siberia, că n‑a vorbit cu popoarele de acolo şi nu le‑a citit literatura, n‑a luat statisticile din publicaţiile oficiale, selecţia materialelor, orânduirea, judecata şi punctele de vedere le‑a formulat după „cărţi bune”, iar informaţiile despre China i‑au parvenit de la sinologi din Occident, cum sunt francezul Henri Cordier (1849‑1925) şi alţii. Aceasta reprezintă o cale de cunoaştere a lumii pentru români, dar ca surse nu lipsesc nici operele românilor, inclusiv cele realizate de marele călător şi diplomat Nicolae Spătarul Milescu, care, în fruntea unei solii trimise de ţarul rus, a ajuns la Beijing în 1676, şi studii imediate, semnate în limba română de căpitanii de artilerie Pavel Angelescu şi I. Jitianu despre războiul ruso‑japonez.
Preocupările lui Iorga de acum peste un veac îndreptate spre Orient şi China milenară au adus cercurilor ştiinţifice şi publicului din România cunoştinţe şi informaţii cu totul noi, relevante. Tânărul istoric care nu împlinise nici 30 de ani a dat dovadă de o agerime şi de o judecată politică, o conştiinţă academică şi angajare în acţiune ieşite din comun. Era clar că nu se mulţumea cu ceea ce s‑a scris în Occident despre China şi vrea să abordeze acest subiect din unghiul unui intelectual român şi să‑şi formuleze punctele de vedere care să conducă la identificarea adevărului. La prima pagină a cărţii în cauză Iorga scrie: „Dacă am făcut‑o, motivul este convingerea mea că a sosit vremea ca noi să ne lămurim prin cărţi scrise în limba noastră, în sensul nostru, asupra tuturor marilor întrebări ale timpului”.
Astăzi, după scurgerea timpului de mai bine de un secol, în urma unor lupte îndelungate şi sacrificii imense, poporul chinez, care îşi lepădase de mult soarta de subjugare de altădată şi câştigase indenpendenţa şi eliberarea naţională, şi‑a realizat visul milenar de prosperitate şi viaţa fericită, minuni pe toate planurile sociale de admirat unanim atât pentru istoria naţiunii chineze, cât şi pentru istoria progresului omenirii, îndreptându‑se ireversibil spre marea renaştere. Iar comemorarea celor 150 de ani de la naşterea marelui cărturar Nicolae Iorga ne oferă, între altele, încă un prilej de omagiu, preţuire şi urmare ca exemplu a spiritului său ştiinţific caracterizat prin obiectivitate, exigenţă, dreptate şi consecvenţă, luând în considerare experienţele istorice spre abordarea justă a viitorului. Pornind de la aceste premise, în actualul context internaţional plin de provocări şi incertitudini, avem datoria să continuăm prietenia şi cooperarea chino‑română, uniţi, împreună, în solidaritate, la bine şi la greu, întotdeauna cu bunăvoinţă, omenie, echitate şi eforturi concertate pentru promovarea în comun a păcii şi progresului omenirii.
■ Profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi mentalităţilor est‑europene
Ding Chao
