În timpul anilor de studii vieneze ai poetului s‑a dezvoltat, totodată, şi o activitate literară şi social‑politică fructuoasă. De la Viena, Eminescu trimite revistei Familia din Budapesta articolul Teatrul românesc şi repertoriul lui, care a fost publicat în numărul 18 din ianuarie 1870. Poetul îşi exprima acolo opinia în legătură cu existenţa şi funcţionarea vieţii teatrale româneşti, animat de evenimentele scenei vieneze. Îşi valorifica însă, totodată, şi propria experienţă de odinioară, când a participat ca sufleor la viaţa teatrală românească. În articolul său, gânditorul pleda pentru crearea unui teatru românesc în Transilvania, întocmind şi o listă de prelegeri în acest sens cu următoarele titluri: 1. Geniul naţional; 2. În favoarea teatrului; 3. Studiu asupra pronunciei; 4. Patria română; 5. Poezia populară.
Eminescu a continuat la Viena traducerea operei lui Theodor Rötscher Arta reprezentării dramatice. Lucrarea hegelianului Rötscher a format şi marcat în mod esenţial şi profund evoluţia estetică şi creatoare a poetului. Titlul întreg al lucrării este: Arta reprezentării dramatice. Dezvoltată ştiinţific în logica sa organică. În traducerea lui Eminescu lipseşte capitolul Elocvenţa corpului. Lucrarea are un caracter practic‑aplicativ. (Ion Rotaru a publicat o contribuţie, Eminescu, traducător al unei cărţi de teatru, în Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţe sociale‑filologie, nr. 23, 1961.)
Printre numeroasele însemnări ale lui Eminescu din timpul şederii sale la Viena s‑au găsit şi proiecte teatrale interesante, care însă nu au fost niciodată realizate. Astfel, o dramă într‑un act: Emmi – Amor pierdut – Viaţă pierdută, unde Emmi ar putea fi interpretat ca aluzie la numele poetului însuşi. Această dramă într‑un act se bazează, după mărturiile poetului, pe acelaşi motiv ca poezia Emmi a lui Alecsandri. Acţiunea se desfăşoară în anul 1855, iar unul dintre eroii piesei este Vasile Alecsandri. În afară de acestea, Eminescu a încercat dramatizarea unor poeme ca Decebal şi Înger şi demon, ca şi proiecte cu bază istorică, precum Mihai cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru‑vodă, ultimul fiind o baladă dramatizată cu numeroase coraluri de bărbaţi şi femei, care se referă la vremea lui Alexandru cel Bun. Acţiunea se organiza în jurul controversei dintre Alexandru şi soţia sa Ringala în privinţa rolului fiului ei în complotul împotriva tatălui său.
Întrebat în septembrie 1871 de scriitorul I. Pop‑Florantin, care se afla în vremea aceea, de asemenea, la Viena, „dacă nu lucrează în dramă”, Eminescu a răspuns că „pentru aceasta se cere talent special”. Referitor la activitatea sa în domeniul dramaturgiei, poetul mărturisea într‑o scrisoare (din 11.02.1871) către Iacob Negruzzi: „Port şi eu acum ceva: o dramă epică, din care însă n‑am scris până acum niciun şir. Nu sunt încă în clar nici cu forma, nici cu fondul, nici cu părţile singulare, nici cu raportul în care acestea să stea. Însă tare‑mi pare mie că va rămâne în veci nescrisă…”
Interesante sunt şi cele două piese concepute folcloristic: Împăratul – împărăteasa şi Cenuşotca – un fel de Cenuşăreasă din epoca lui Alexandru Lăpuşneanu.
Şi în lirică poetul scrie texte importante la Viena, de unde trimite revistei Convorbiri literare poeziile Venere şi madonă şi Epigonii. La sfârşitul lui ianuarie 1871, poetul trimite aceleiaşi redacţii Mortua est, Înger de pază şi Noaptea. Eminescu s‑a întors la început de septembrie 1872 în patria sa, purtând cu sine alte realizări literare valoroase din timpul şederii la Viena: nuvela Sărmanul Dionis, fragmente din cuprinzătorul poem Panorama deşertăciunilor sau Memento mori, apoi poeziile Înger şi demon şi Floare albastră. Tot la Viena este concepută şi prima variantă a poemului său de critică socială Împărat şi proletar, a cărui primă parte avea titlul Proletarul şi avea ca temă înfrângerea Comunei din Paris.
Referitor la datele spaţiale prin care este vizibilă şederea vieneză a lui Eminescu, iniţial am amintit că poetul studiase în clădirea vechii universităţi (astăzi sediul Academiei Austriece de Ştiinţă) din piaţa Dr.‑Ignaz‑Seipel din centru. De la vechea universitate se ajunge, mergând spre sud‑est şi traversând râul Vienei, în al treilea cartier, Landstrasse. Eminescu a traversat, probabil, pe podul care nu mai există astăzi, Stubenbrücke, sau pe Marxerbrücke în direcţia Adamsgasse, Gärtnergasse, Kollergasse şi altele, el locuind acolo împreună cu alţi studenţi români. Imediat după sosirea sa la Viena, Eminescu a locuit în cartierul al nouălea, pe Porzellangasse nr. 9. O placă memorială, amplasată acolo în mai 1951 de Societatea Austriaco‑Română, indică faptul că Eminescu locuise acolo în 1869. Cea mai mare parte a sejurului său vienez şi‑o petrece, totuşi, în cartierul al treilea. Astfel, se ştie că poetul a locuit pe Radetzkystrasse, respectiv pe Dianagasse nr. 8, împreună cu Samoil Isopescu şi Iancu Cocinski.
Pentru toate adresele la care a locuit Eminescu în cartierul al treilea, Uniunea Scriitorilor Români a amplasat în anul 1965 pe Kollergasse nr. 3 o tablă comemorativă cu următoarea inscripţie: „În această clădire a locuit din aprilie până în octombrie 1871 marele poet român Mihai Eminescu.” Semnat: „Uniunea Scriitorilor a Republicii Populare Române”.
În toamna lui 1871 îl găsim pe poet în clădirea cu nr. 5 de pe Schaumgasse, în cartierul al patrulea vienez, Wieden. Dar în primăvara următoare se mută din nou în cartierul al treilea, pe Gärtnergasse.
Iarna anului 1871/ 1872 a fost una grea pentru Eminescu: poetul s‑a îmbolnăvit grav, zăcând trei săptămâni. Îngrijit de colegii săi, studenţi la medicină, s‑a refăcut abia în februarie 1872. Lipsa banilor şi alte greutăţi l‑au adus pe poet într‑o situaţie împovărătoare. Era însă hotărât să reia studiile la universitate, astfel că s‑a înscris, din nou, după mai bine de un an de întrerupere.
Hans Dama
