Asociaţia Culturală „Regal de Poezie” a publicat cartea Horaţiu Mălăele – De fi‑vei Cer. Această carte a cunoscutului actor Horaţiu Mălăele prezintă un volum de poezii însoţite de picturi, desene şi caricaturi de o eleganţă artistică neobişnuită şi emoţionantă, fără a menţiona un cuvânt despre arta Haiku. Arta Haiku, cu originea în poetica japoneză, este puternic înrădăcinată în cultura română. Forţa ei imaginativă conduce regalul de poezie Horaţiu Mălăele prin talentul său poetic, îmbinat cu inegalabilul talent pictural, la un dans feeric care onorează poetica haiku românească.
Pentru a justifica şi demonstra albia literară căreia regalul de poezie Horaţiu Mălăele îi aparţine, am închinat aceste rânduri poeziei japoneze Haiku şi rădăcinilor ei româneşti.
A început în anul 1890, odată cu asocierea versului (Hokku) cu un desen, când a fost creat şi termenul de haiku. Temele sunt totdeauna legate de natură, faună, floră şi om. Prima carte şi cea mai cunoscută a fost Drumul îngust spre Nordul îndepărtat a lui Matsuo Bashō. Dat fiind că poetul a trăit în oraşul Ueno din prefectura Mie, acesta găzduieşte în fiecare an festivalul poeticii haiku, timp de 3 zile. Există 10 milioane de poeţi haiku în Japonia modernă şi sute de mii în lume. Deşi alfabetul japonez permite cu mai multă uşurinţă strofa scurtă cu rima poetică, datorită egalităţii lungimii sunetelor, haiku s‑a impus în toate limbile. Poezia scurtă, însoţită de câteva linii desenate, a cucerit întreaga omenire prin capacitatea ei de a demonstra instantanee ale realului vieţii în literatură. Poetul Banya Natsuishi explică succesul ca o consecinţă a capacităţii de a dezvolta imaginaţia a poeticii haiku.
După o istorie de 130 de ani în care literatura Haiku a parcurs o evoluţie exponenţială care a cuprins ţările întregului glob, regalul de poezie a lui Horaţiu Mălăele provoacă o simfonie de fiori, lacrimi de râs şi plâns pe care puţini poeţi haiku au realizat‑o. Simbioza creativă a versului şi desenului dau frâu liber unei imaginaţii scăpate de sub jugul logicii şi raţiunii. Imaginile vizuale ale schiţelor însoţitoare, de regulă imagini fotografice, au căpătat prin talentul debordant al caricaturistului, valori care‑l duc la apogeu.
Nicolae Dabija dovedeşte, în prefaţa cărţii lui Mălăele, o dragoste admirativă, fără margini: „Pictura lui Horaţiu este psihologică, pictată de viscol, modelată de umbre şi lumini, din fuga peniţei.
Este un poet al liniilor şi spaţiilor dintre ele, sunetul lor se preface într‑o curbă, lumea se transformă într‑un punct, asemănător cu cel invocat de Eminescu în Scrisoarea I, punct născător de universuri. Ceasurile lui Horaţiu nu arată ora, ci veacul”.
În ceea ce mă priveşte consider Regalul de Poezie Mălăele un pas important al artei haiku din punct de vedere neurologic. Talentul poetic (creierul stâng) şi cel de caricaturist (creierul drept) creează prin dialogul dintre ele un „gestalt” care explică încoronarea haiku.
Nici un personaj nu pozează, fiecare portret e executat în mers şi din mers, care îndeplinesc toate dezideratele stabilite la congresul Internaţional Contemporan Haiku Tokyo din data 11 iulie 1999: 1. Cuvintele poeziei pot fi cuvinte-cheie ca, de pildă, mare, apă, viitor, foc, copaci, păduri sau sezoanele; 2. Criteriul esenţial este originalitatea; 3. Cuvintele vor fi până la 4 versuri, cu un număr maxim de 8 silabe; 4. Cuvintele folosite trebuie să fie pătrunzătoare; 5. Cuvintele pot fi traduse în alte limbi; 6. Ultimul cuvânt al versului va fi tăios, ca prozodie şi conţinut; 7. Desenul este parte integrantă a poeziei, realizând o metaforă, o scânteie, o iluminare instantanee, care dă versetului un caracter filosofic cu tendinţa spre perfecţiune.
De‑a lungul anilor au apărut noi forme haiku, de poezie, intitulate Senryū, Dodoitsu şi Tanka (tan = short; ka / ku = poetry).
Poetica haiku română. Stabilirea relaţiilor diplomatice între Japonia şi România, în anul 1902, a fost punctul de întâlnire a poeticii Haiku cu poetica română prin intermediul lui I. Cyprian. La Iaşi ziarul Evenimentul literar publică sub titlul Poezie japoneză un studiu de haiku şi tanka, tradus din franceză de I. Cyprian. În 1911 poetul Alexandru Vlahuţă publică eseuri poeto‑picturale, Lângă căldura sobei. În 1919 poetul George Voevidca (1893‑1962) traduce din germană Flori orientale. Între 1917‑1962 japonologul Ioan Timuş publică Japonia, ieri şi azi. Alexandru Macedonski, în anul 1920, scrie 12 haiku şi Alexandru T. Stamatiad le continuă în 1935, pentru care primeşte Marele Premiu al Academiei Române. Gheorghe Băgulescu (1886‑1963), ambasador al României în Japonia, scrie referinţe despre haiku (1943). Prima antologie în limba română a poeticii japoneze, traduse în special din limba germană, a fost eseul Suflet nipon al poetului Traian Chelariu, în anul 1937, publicat la Cernăuţi.
În ciuda ravagiilor celui de‑al Doilea Război Mondial, Alexandru T. Stamatiad publică antologia tanka Cântecele curtezanelor (1942), tradusă din franceză. Urmează volumul de mare succes Eşarfe de mătase (1943), cu versuri de Bashō, Buson, Issa şi Shiki, traduse din franceză şi premiate de Academia Română în 1936.
Perioada postbelică până la revoluţia anticeauşistă din 1989 se evidenţiază prin crearea unui bord editorial al magazinului Haiku, de 17 membri care publică în mod cronic poetica‑picturală haiku, în special din limba franceză, cu asiduitate. În 1991 Societatea Română Haiku se intitulează Eşarfa de mătase.
Fără să fiu poet, îl consider pe Horaţiu Mălăele o eminenţă haiku, bazându‑mă şi pe citirea unei bogate literaturi lirice, folclorice, care consideră Doina românească un haiku solemn: „Doină, doină, cântec dulce,/ Când te‑aud nu m‑aş mai duce”. Interpretată haiku, Doina redă natura şi sezoanele însoţite de rimă. Vasile Alecsandri (1821‑1890) şi Alexandru Macedonski (1854‑1920) au fost influenţaţi de poezia chineză, pe care au citit‑o în traducere din franceză. Pastelurile lui Alecsandri din 1862 sunt inspirate din poetica haiku chineză şi japoneză. În 1878 scriitorul şi omul de ştiinţă Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838‑1907), directorul Arhivelor Statului, traduce 2 tanka pentru prinţul Carol I, viitorul rege, primite cadou de la prinţul Nigata No Itu pe idiograme de scroll (Vasile Moldovan, Haiku în România, 2008). În 1925 Poema rondelurilor a lui A. Macedonski este o culegere de 10 rondele, care i‑au dat consacrarea în poetica haiku. În 1936 poetul Ion Pillat publică cartea Poeme într‑un vers. Ele conţin maximum 13‑14 silabe cu sciziuni şi goluri de un spaţiu despre natură, plante, animale, munţi, mare, climă, păduri şi foc.
Florin Vasiliu, diplomat român la Tokyo, publică o frază care defineşte poetica haiku: un poem lung poate fi citit repede, fiecare vers ajutând să‑l înţelegi pe următorul, poezia scurtă trebuie citită încet, ca pe o telegramă, ca s‑o înţelegi. În 2001 Ştefan Gh. Theodoru publică colecţia de poeme Şoaptele nucului bătrân: poeme într‑un vers. Poemul într‑un vers: Un singur nai, dar câte ecouri în păduri. Artă poetică: Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.
Editorii de antologii Ion Acsan, preşedinte onorific al Societăţii Haiku Română, şi Dan Constantinescu publică miniaturi de haiku de Bashō, Buson, Issa şi Shiki. Poetul Aurel Rău publică două cărţi: În inima lui Yamato (1973) şi Gutui japonez (1996).
Primul poem Haiku scris în limba română de Alexandru Macedonski e alcătuit din 4 versuri incluse într‑un manuscris nepublicat din anul 1920. Al doilea este al lui Alexandru T. Stamatiad, scris tot în 1920, şi inclus în antologia poetică Peisagii sentimentale, 1935 (Tender Landscape). În 1970 apar Tanka şi Haiku a lui Acsna şi Constantinescu în câteva ediţii. în timpul cortinei de fier haiku, numai Marin Sorescu şi Nichita Stănescu, amândoi candidaţi la Premiul Nobel pentru Literatură, scriu haiku. Marin Sorescu, Sonetele ţăranilor: „Trec pe cer, în formă fixă Cocorii”. Nichita Stănescu: „Dacă timpul / ar fi avut frunze, / ce toamnă!”.
Maria Banuş (1914‑1999), Virgil Teodorescu (1909‑1987), George Tomozei (1936‑1997), Cezar Baltag (1937‑1997), Petre Ghelmez (1932‑2001), Ştefan Augustin Doinaş (1922‑2002): „O, ce nalt naufragiu! Singura luntre are vâsle de pene”. Alexandru Chiriac publică Terţine, În manieră niponă (1983), Vasile Smărăndescu, Cimitirul ploilor (1985).
La data de 19 martie 1991 este înfiinţată Fundaţia Societăţii Române de Haiku, cu un bord editorial de 200 de membri şi o revistă, Haiku Magazin. Este urmat de înfiinţarea Societăţii Haiku din Constanţa, cu apariţia ziarului Albatros. Ambele societăţi sunt afiliate haiku‑ului japonez. Au mai apărut societăţi regionale la Piatra Neamţ, Cluj‑Napoca, Arad, Satu Mare, Iaşi şi Târgovişte. Au mai apărut două magazine în Slobozia, ale lui Şerban Codrin, Orion şi Micul Orion. În 2009, Codrin publică Haiku — o estetică interioară şi Dincolo de tăcere, ca şi antologia Grădina Zen. Florin Vasiliu, împreună cu Brânduşa Steiciuc, publică Interferenţe lirice: constelaţia haiku (Lyrical Relationships: Haiku Constellation). Poeta Cornelia Atanasiu fondează Editura Atar, care îi publică pe Jules Cohn Botea şi Vasile Moldovan. Închei această incursiune în literatura haiku română cu strofa de la pagina 26 a lui Horaţiu Mălăele:
„Deci, iată‑ne, iubito, la margine de Timp,
De fi‑vei tu zeiţă, eu îţi voi fi Olimp,
De fi‑vei cer, voi fi abis,
De fi‑vei somn, îţi voi fi vis!”
■ Profesor, neurolog, scriitor
Jean‑Jacques Askenasy
