Actualități - Comunicate

Colaborare științifică dintre România și Republica Moldova

Institutul de Economie Mondială al Academiei Române, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice a Moldovei, desfășoară pe parcursul a doi ani un proiect destinat îmbunătățirii expertizei cercetătorilor din Republica Moldova și din România în domeniul integrării financiare și fiscale la nivel național și european.

Necesitatea dezvoltării unui astfel de proiect bilateral a fost impusă de constatarea inexistenței unor studii care să investigheze relația dintre integrarea financiară și mecanismele fiscale, precum și de lipsa unui studiu care să vizeze modalitatea de susținere a integrării financiare a Republicii Moldova și a României. Proiectul „Consolidarea expertizei în integrarea financiară și fiscală (EFXIN)” are ca obiective de cercetare și de perfecționare profesională: analiza empirică a legăturii dintre integrarea financiară și mecanismele fiscale; capitalizarea potențialului de expertiză a cercetătorilor din România și din Republica Moldova; dezvoltarea unui set de instrumente pentru facilitatea creșterii nivelului de integrare financiară prin intermediul politicii fiscale. Această abordare va contribui la creșterea cunoștințelor în domeniul integrării financiare, atât la nivel național, cât și internațional.

Proiectul „Consolidarea expertizei în integrarea financiară și fiscală (EFXIN)”, finanțat de UEFISCDI, aduce o serie de noutăți în colaborarea dintre cercetătorii din România și cercetătorii din Republica Moldova. Astfel, este pentru prima dată când o instituție de cercetare din România, recunoscută pentru experți de renume, va consolida expertiza profesională a cercetătorilor din Republica Moldova prin sesiuni de pregătire și cursuri în domeniul integrării financiare. Aceste activități vor duce la schimburi importante de bune practici și transfer de cunoștințe. Tot pentru prima dată, o echipă comună de cercetători din Republica Moldova și România va dezvolta un set de instrumente care pot servi drept sprijin pentru comunitatea științifică și pentru autoritățile competente. Este vorba despre următoarele rezultate: (1) o bază de date cu acces deschis privind deciziile de politică fiscală, (2) un sondaj menit să dezvăluie aspecte importante privind integrarea financiară și (3) o foaie de parcurs privind integrarea financiară și fiscală a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Proiectul coordonat de Institutul de Economie Mondială al Academiei Române va contribui și la consolidarea pozițiilor profesionale ale cercetătorilor din Republica Moldova și la facilitarea avansării în carieră a acestora, prin oferirea unui program de formare privind integrarea financiară și politica fiscală.

Proiectul, în valoare de 448.755 lei, se desfășoară în perioada 01.06.2024 – 31.05.2026, în cadrul Programului 5.8. ‑ Cooperare Europeană și Internațională. Coordonator de proiect: dr. Dorina Clichici. Membrii echipei: dr. Mihai Nițoi, dr. Simona Moagăr‑Poladian, dr. Miruna Pochea, dr. Alina Avram. Echipa instituției partenere din Republica Moldova este coordonată de conf. dr. Angela Timuș. Membrii echipei: dr. Tatiana Covalschi, drd. Nicu Șargu, drd. Corina Chironachi.

 

„100 de ani de la scoaterea în afara legii a Partidului Comunist din România, 1924‑2024”

 

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, prin Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu”, a organizat conferința științifică „100 de ani de la scoaterea în afara legii a Partidului Comunist din România, 1924‑2024”. Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Organizată în două secțiuni, conferința „100 de ani de la scoaterea în afara legii a Partidului Comunist din România, 1924‑2024” a reunit istorici reputați din Republica Moldova și România, cercetători din Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, cadre didactice, doctoranzi și masteranzi.

Programul manifestării a cuprins prezentări despre principalele evenimente în plan intern și internațional, acțiuni și personalități din istoria ilegală a Partidului Comunist din România, precum și despre modul în care artele spectacolului au acționat ca agent politic de stânga în perioada ilegalității Partidului Comunist din România.

„Scoaterea formațiunii comuniste în afara legii în anul 1924 era o măsură legitimă și necesară a statului român împotriva subversiunii Rusiei sovietice. Aflat în ilegalitate, Partidul Comunist a militat pentru destrămarea României Mari, fiind organizat după principii conspirative. Văzut ca o interfață a pericolului sovietic, Partidul Comunist din România nu a reușit să obțină un sprijin politic real în societatea românească. Scoaterea în afara legii a formațiunii comuniste ar fi fost un eveniment politic lipsit de însemnătate dacă România nu ar fi intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice la finalul celui mai sângeroase conflagrații mondiale”, afirmă istoricii INST.

 

„Misiuni internaționale de inspecție în lagărele de prizonieri de război (români) ale Puterilor Centrale, în timpul primei conflagrații”

 

Institutul de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române a organizat conferința „Misiuni internaționale de inspecție în lagărele de prizonieri de război (români) ale Puterilor Centrale, în timpul primei conflagrații ”, susținută de dr. Radu Tudorancea, cercetător științific. Evenimentul s‑a desfășurat la sediul institutului din Bd. Aviatorilor nr. 1. Conferința analizează informațiile desprinse din rapoartele diferitelor misiuni internaționale de inspecție a lagărelor Puterilor Centrale, singurele disponibile în perioada războiului, relevante pentru situația prizonierilor în timpul captivității. La ele se adaugă mărturiile obținute de la prizonierii de război evadați, care au descris regimul și atmosfera din detenție. Deși rapoartele elaborate în urma vizitelor din lagăre se concentrează mai ales pe condițiile în care se aflau prizonierii ofițeri, informațiile au fost oferite de administrația lagărelor, dornică de a crea o imagine pozitivă asupra tratamentul prizonierilor de război. Cercetătorul Radu Tudorancea propune analizarea acestor detalii cu circumspecție, raportându‑le la evoluția conflictului.

Prezentarea face parte din programul „Românii şi Europa în secolul al XIX‑lea şi la începutul secolului al XX‑lea”. Conferințele din acest program sunt un bun prilej pentru a investiga și a evalua, din perspective transdisciplinare, teme și direcții de cercetare diverse, de la macroistorii la microistorii, și de a le situa în contextul tendințelor istoriografiei actuale.

Academia Română – Comunicare și imagine publică

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button