Expoziţia „Jacques Callot şi cercul său. De la manierism la baroc”. Gravuri vechi de 400 de ani din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române
Biblioteca Academiei Române a organizat în sala „Theodor Pallady” vernisajul expoziţiei „Jacques Callot şi cercul său. De la manierism la baroc”. Expoziţia, alcătuită din peste 100 de gravuri din secolele al XVII‑lea şi al XVIII‑lea, ce fac parte din colecţiile Cabinetului de Stampe, a fost prezentată de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, şi de prof. univ. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române. Au luat cuvântul prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române, şi Cătălina Macovei, curatoarea expoziţiei.
Tema propusă, „de la manierism la baroc”, urmăreşte să reliefeze ideea universalităţii creaţiei gravorului şi desenatorului francez Jacques Callot (1592‑1635), unul dintre marii maeştri europeni ai tehnicii acvaforte, ale cărui compoziţii sunt reprezentantive pentru secolul al XVII‑lea, cu reverberaţii şi influenţe până în secolul al XVIII‑lea. Astfel, expoziţia ilustrează mediul social‑politic şi cultural în care lucrează artistul francez Jacques Callot, gravorul ducilor de Toscana şi Lorena, şi influenţa lui asupra unor artişti din aceste secole, mai ales asupra emulului său, gravorul toscan Stefano della Bella.
Cu o viaţă tumultuoasă – la doar 12 ani fuge de acasă la Florenţa –, Jacques Callot devine, după câteva stagii de ucenicie în diverse ateliere, un apropiat al Marelui Duce de Toscana Cosimo al
II‑lea, din partea căruia primeşte o lungă serie de comenzi, care, în timp, îi vor crea celebritatea. Între acestea se numără portretul lui Francesco de’ Medici, din 1614, lucrarea Vie de Ferdinand Ier de Toscane, operele La Guerre d’Amour şi La Guerre de Beauté, din 1616, volumul Caprices, dedicat lui Lorenzo de’ Medici şi capodopera perioadei florentine, La Foire d’Impruneta. O parte dintre acestea, precum şi lucrări realizate de emulii săi, se regăsesc în cadrul expoziţiei, alături de opere din a doua perioadă a creaţiei lui Jacques Callot, dezvoltată după 1621 în oraşul său natal, Nancy, din Lorena, unde se întoarce cu mare regret. „Oprindu‑ne asupra unor gravuri importante în creaţia artistului, am încercat să reliefăm influenţele şcolilor germane, flamande, olandeze, italiene şi franceze, de unde Callot şi‑a extras seva creativă, conferind repertoriului său iconografic verva şi ingeniozitatea, care i‑au uimit pe contemporani şi nu numai”, precizează Cătălina Macovei, curatoarea expoziţiei.
Expoziţia este însoţită de un catalog în care au fost reproduse lucrări aflate în patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române şi câteva piese din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României, care ilustrează tema propusă.
Atlasul lingvistic al dialectului aromân
Academia Română anunţă apariţia Atlasului lingvistic al dialectului aromân, vol. II, autori prof. Nicolae Saramandu, membru corespondent al Academiei Române, şi prof. Manuela Nevaci, cercetător ştiinţific I la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”. (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2020, XXXIV p. + 168 p., 347 hărţi lingvistice, 101 ilustraţii)
Apariţia acestui al doilea volum constituie un important eveniment editorial pentru lingvistica şi pentru cultura română, întrucât Atlasul lingvistic al dialectului aromân este prima lucrare de amploare consacrată celui mai important dialect românesc vorbit în sudul Dunării: aromâna. Atlasul pune în evidenţă graiurile româneşti vorbite în prezent în Grecia, Albania, R. Macedonia de Nord, Bulgaria. Lucrarea este rodul unor îndelungate cercetări de teren efectuate de specialişti timp de peste patru decenii, începând cu anul 1967, iar sutele de hărţi lingvistice realizate cuprind întreaga arie geografică sud‑dunăreană, unde se vorbeşte în prezent dialectul aromân. Atlasul se bazează pe o reţea de 61 de localităţi (32 în Grecia, 12 în Albania, 9 în R. Macedonia de Nord, 8 în Bulgaria), în fiecare dintre aceste localităţi specialiştii aplicând Chestionarul Noului atlas lingvistic român pe regiuni, cu 2543 de întrebări. Folosirea acestei tehnici face, astfel, posibilă compararea materialului dialectal aromânesc cu cel cuprins în atlasele regionale ale dialectului dacoromân, evidenţiind unitatea limbii române vorbite în nordul Dunării şi în sudul Dunării, în ţările balcanice.
Volumul II cuprinde întregul material cules pe teren, prezentat pe hărţi lingvistice şi în liste cu material necartografiat şi însoţit de note, pentru întrebările 463–896 din Chestionar, capitolele: Familia, Casa, Curtea. Spre deosebire de alte atlase, materialul din hărţile lingvistice a fost redat şi în liste care însoţesc hărţile. Programul de digitalizare a hărţilor lingvistice a fost realizat de cercetătorii Vasile Apopei şi Silviu‑Ioan Bejinariu de la Institutul de Informatică Teoretică din Iaşi al Academiei Române.
Atlasul lingvistic al dialectului aromân constituie un progres important şi în domeniul geografiei lingvistice, întrucât permite, pentru prima oară, delimitarea graiurilor aromânei din perspectivă spaţială, fapt care nu rezultă din lucrările anterioare de dialectologie. Astfel, pentru localităţile anchetate autorii prezintă, în capitolul Date despre localităţi, informaţii privind apartenenţa vorbitorilor dialectului aromân la următoarele grupuri: grămostean, pindean, fărşerot, grabovean, gopeşeanmoloviştean.
Imaginile etnografice din anexă reliefează păstrarea identităţii culturale a aromânilor în mediu balcanic. Ilustraţiile au fost realizate de prof. Manuela Nevaci de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” şi de doi cercetători de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române
Prin publicarea Atlasului lingvistic al dialectului aromân cei doi autori oferă specialiştilor un material dialectal notat într‑o transcriere fonetică riguroasă, care pune în evidenţă particularităţile lingvistice ale graiurilor aromânei actuale. Lucrarea a fost tipărită la Editura Academiei Române, cu sprijinul financiar al Societăţii de Cultură Macedo‑Română.
Performanţă ştiinţifică a doi cercetători de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române
Cercetătorii dr. Oana Teodora Moldovan şi dr. Silviu Constantin de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române au semnat recent în revista Nature, alături de un colectiv
internaţional de arheologi şi speologi, articolul Initial Upper Palaeolithic humans in Europe had recent Neanderthal ancestry, în care se demonstrează că a existat un transfer genetic, rezultat în urma încrucişării, între oamenii de Neanderthal şi primii oameni moderni din punct de vedere anatomic ajunşi în Europa. Articolul a fost prilejuit de descoperirea, în anul 2020, de o echipă de specialişti de la Institutul Naţional de Arheologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Leipzig, a unor resturi umane şi a unor unelte de piatră caracteristice începutului Paleoliticului superior în peştera Bacho Kiro, în apropierea oraşului Veliko Târnovo din Bulgaria.
Cei doi specialişti români, dr. Oana Teodora Moldovan şi dr. Silviu Constantin, au fost solicitaţi în baza experienţei speciale de care dispun în acest domeniu, întrucât ambii au fost implicaţi în cercetarea resturilor umane descoperite în anul 2002 în România, în Peşterea cu Oase de lângă Anina, estimate cu o vârstă de 40.500 de ani şi considerate cele mai vechi din spaţiul european. Cercetarea a relevat încă de atunci ideea că oamenii moderni şi neanderthalienii au trăit împreună şi s‑au încrucişat, iar concluziile cercetării au avut ca rezultat publicarea, în aceeaşi prestigioasă revistă Nature, pe 22 iunie 2015, a primului articol pe această temă. Realizat de cercetători de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române, Institutul „Max Planck” pentru Antropologie Evoluţionară din Germania, Harvard Medical School din SUA şi Laboratorul de Evoluţia Vertebratelor şi Origine Umană din Beijing, China, studiul din 2015 a răsturnat postulatul, vechi de peste 100 de ani, conform căruia omul de Neanderthal ar fi dispărut complet, fără a lăsa urme genetice, şi a demonstrat că „România a reprezentat un culoar de migraţie pentru populaţiile umane spre Europa”. Articolul publicat pe 7 aprilie 2021 în revista Nature vine să confirme teoria formulată în urmă cu 6 ani şi să aducă noi argumente ştiinţifice, pe baza cercetărilor efectuate cu metode inovative, asupra resturilor umane din peştera Bacho Kiro din Bulgaria.
Biroul de comunicare al Academiei Române
