Clujul cultural, literar artistic, a consemnat festiv (desigur, la dimensiunile restrânse permise de actualele reguli anticovid în care se află deocamdată ţara) apariţia numărului cu caracter aniversar, 50, al revistei autointitulată de „cultură urbană”, Oraşul, condusă de arhitectul şi omul de cultură Ionel Vitoc. „Astăzi, prin acest număr, marcăm cea de a cincizecea apariţie, care coincide cu 15 ani de supravieţuire. Vremurile prin care am răzbit au fost deosebit de grele, într‑o lume duşmănoasă oricărei acţiuni pentru spirit şi credinţă. Din dorinţa de a conştientiza şi a sensibiliza orăşenii asupra habitatului lor, am căutat să creăm un mijloc de comunicare prin cultură, artă şi civism. Acesta a fost revista de cultură urbană Oraşul, apărută sub patronajul Fundaţiei Culturale «Carpatica»” (Arh. Ionel Vitoc în cuvântul introductiv la numărul 50).
Evenimentul, cum am menţionat deja, s‑a petrecut într‑un cadru restrâns, la sediul Fundaţiei Culturale „Carpatica” din Cluj‑Napoca, Bd. Eroilor nr. 16, care patronează revista, a fost onorat de prezenţa excepţională a Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, colaborator constant al revistei, care a deschis întâlnirea printr‑o scurtă alocuţiune ce a stabilit cadrul teoretic al desfăşurării evenimentului. Au mai luat cuvântul, informând despre trecutul revistei, care a ajuns la performanţa de a avea, în actualele condiţii, un trecut de cincisprezece ani, arhitectul Ionel Vitoc, cunoscutul şi apreciatul poet Horia Bădescu şi iarăşi cunoscutul om de cultură, scriitorul Constantin Zărnescu. În cuvântul său Acad. I.A. Pop a subliniat legătura intimă dintre fenomenul culturii şi revista Oraşul. Chiar şi în aceste condiţii deosebit de dificile ale crizei medicale. Acad. I.A. Pop a arătat că în ziua de azi cultura reprezintă esenţa, dimensiunea determinantă a fiinţei omului. Omul poate fi azvârlit de forţe potrivnice lui la marginea fenomenului culturii, dar cultura nu poate fi ştearsă din el. Omul se defineşte cât timp este om ca un animal cultural.
„În acest sens arhitectul Ionel Vitoc şi revista pe care o conduce, Oraşul, s‑au pus în slujba edificării şi menţinerii culturii şi spiritului în cetate, în oraş”. De aceea Acad. I. A. Pop a adus arhitectului
Ionel Vitoc omagiul sincer şi cald cuvenit unui „om generos”, care se străduie prin eforturile sale să contribuie la modelarea spirituală a omului din oraş, a orăşanului. Redactorul-şef al revistei, arh. Ionel Vitoc, a mulţumit dlui Acad. I.-A. Pop pentru ajutorul financiar acordat, în calitate de rector al UBB şi preşedinte al Uniunii Universităţilor Clujene, în anii de început ai revistei, când aceasta ar fi putut să apară doar cu mari dificultăţi în lipsa acestui sprijin.
Apariţia unei noi reviste pe piaţa literară a Clujului nu putea trece neobservată. Ea se impunea imediat privirii prin ţinuta sa aparte, eleganţa copertei sale viu şi cu gust colorată, atrăgătoare. Acestea duceau gândul mai degrabă la o revistă de modă, mondenităţi, de animaţie, aşa că la început nici nu m‑am uitat peste ea. Abia apoi, când la o tarabă de lângă Librăria Universităţii am avut curiozitatea s‑o deschid, am putut să constat că este vorba de cu totul altceva. O revistă care strângea între coperţile sale, pe nişte pagini bogat ilustrate, câteva dintre cele mai cunoscute condeie clujene, din toate domeniile scrisului, de la poezie la interviu şi reportaj. Nu dau nume pentru că va părea, fie şi involuntar, că procedez la un clasament, ce ar putea produce nedreptăţi şi nemulţumiri în cele din urmă. Este meritul vocaţiei, de a aduna la un loc nişte oameni atât de diferiţi, de care a dat dovadă domnul arh. Ionel Vitoc şi mai ales de talentul său, ca, odată convocaţi, să‑i ţină laolaltă, fără să permită rivalităţilor de tot felul să‑i mai despartă, să‑i rupă duşmănos unul de altul.
Încă din antichitatea greacă, Aristotel definea omul ca un animal politic (zoon politikon), dar considera că omul se înscria în acest mediu social‑politic prin dimensiunea culturală, spirituală a fiinţei sale. Oraşul este cel care asigură specificul cultural al statutului său, pentru că numai oraşul îşi poate permite acea libertate spirituală din care se hrăneşte creaţia sa. În opoziţie cu constrângerile şi interdicţiile pe care le impunea cetatea feudală, amputând libertatea omului, în oraşul burghez modern se respiră aerul libertăţii, care menţine şi astăzi oraşul ca un punct de atracţie. Oraşul a fost toată istoria sa un cuib de cultură, împletindu‑şi existenţa cu înfăptuirile culturii sale, care este urbană. Undeva în primul său Jurnal, C. Noica nota cu profunzime că întrucât la noi există deocamdată mult sat, multă „ţară”, o mare filosofie încă nu a putut să apară. Filosofia, încă de la primele sale origini greceşti, este un produs al oraşului. Socrate ca filosof este un orăşean, de neimaginat în afara străzii şi a pieţii publice, locuri favorite pentru a filosofa ale celor antici. Oricum, nu poate fi imaginat în ipostaza de ţăran, ca Hesiod din Ascra Beoţiei, de la poalele Heliconului.
Mobilizat de energiile creatoare ale oraşului, a arătat în cuvântul său poetul Horia Bădescu, revista cu numele de Oraşul este expresia integrală a culturii orăşeneşti, cu prezentul, dar şi cu trecutul său şi cu perspectivele sale de viitor.
De‑a lungul celor 50 de numere, publicate în cei 15 ani ai săi de apariţie, autorii publicaţi în paginile revistei Oraşului au susţinut un sentiment ales, tonic al valorilor, care definesc profilul istoric al poporului român, care l‑au condus din trecut până astăzi. Trebuie spus aceasta pentru că ultimii ani au oferit ocazii generoase în acest sens, atât în plan european, mondial, cât şi local, naţional. Este vorba, în primul rând, de Pacea de la Trianon, care încheie Primul Război Mondial, ce a dus la împlinirea visului secular al tuturor românilor de a se afla uniţi într‑o singură ţară, de a avea un stat naţional unitar propriu. Mai cu seamă colaboratorii istorici ai revistei au abordat tema cu competenţă profesională, obiectivitate ştiinţifică, istorică, şi cu entuziasm patriotic, de la Acad. Ioan-Aurel Pop la Octavian Căpăţînă, Ioan Gelu Stan,
Mircea Popa, Alexandru Ghişa. Al doilea eveniment la care vreau să fac referire este înfiinţarea, după pacea de la Trianon, acum ceva mai mult de 100 de ani, a Universităţii Româneşti a Clujului. Tânăra Universitate clujeană, abia înfiinţată, a reuşit performanţa de a egala ca valoare universităţi de o vechime multiseculară. Mă mândresc cu împrejurarea că, în calitate de student al acestei universităţi, am întâlnit în sălile sale de curs profesori de o asemenea prestanţă europeană şi m‑am format de la prestigiosul model pe care mi l‑au oferit.
O fundaţie culturală trebuie să se sprijine pe un adânc factor de unitate care dă coerenţă unui grup intelectual. Cred că în cazul Fundaţiei „Carpatica” acest factor care dă o structură de unitate este patriotismul cald şi luminat care leagă toţi membrii ei într‑o acţiune culturală comună. Am identificat în cazul fiecăruia dintre ei o temeinică cunoaştere a culturii şi istoriei româneşti, un respect sincer pentru tradiţiile acesteia, care merită şi trebuie continuate. Pentru a dezvolta în continuare această structură „Carpatica” este necesar nu doar ca Oraşul să recunoască Cetatea, ci şi ca aceasta să recunoască şi să sprijine Oraşul.
■ Scriitor, eseist, profesor universitar
Vasile Muscă
