Actualități - Comunicate

Lasse Söderberg: „Marin mi‑a devenit bun prieten”

Sunt recunoscător pentru premiul în sine, care îmi dă atât un respiro financiar, cât şi un suport pentru aprofundarea scrisului…

Presa din Suedia a scris pe larg, la mijlocul toamnei acesteia, despre decernarea Premiului Marin Sorescu, ediţia 2020, un premiu marca ICR Stockholm, ce şi‑a consolidat poziţia pe scena culturală suedeză. Anul acesta, câştigător este scriitorul suedez Lasse Söderberg (n. 1931), a cărui întreagă activitate a fost apreciată de juriul format din cinci membri. Lasse Söderberg este scriitor, poet, traducător şi critic literar, iar ca traducător, laureatul Premiului Marin Sorescu 2020 s‑a făcut cunoscut ca un important promotor al poeziei franceze, spaniole şi latino‑americane. Legătura lui cu literatura română sau cu autori români din alte ţări începe în 1986, când a tradus în suedeză cartea lui Emil Cioran, De l’inconvenient d’être né. Ca fondator şi organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Malmö, i‑a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Marin Sorescu, Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Grete Tartler, Rodica Draghincescu.

„Recunoştinţa mea este dublă. Pe de o parte, sunt recunoscător pentru premiul în sine, care îmi dă atât un respiro financiar, cât şi un suport pentru aprofundarea scrisului. Pe de altă parte, pentru că se întâmplă să fie şi premiul care poartă numele lui Marin Sorescu. Marin a apărut la Malmö încă în anii şaptezeci şi mi‑a devenit bun prieten. Aveam multe în comun. De aceea, parcă îl aud şoptind în urechea juriului incoruptibil: «Daţi‑i premiul lui Lasse!». Şi aşa a şi fost. Minunat!”, a declarat scriitorul Lasse Söderberg.

Juriul, format din Jonas Ellerström, editor, poet şi traducător, Anna Hallberg, scriitor, traducător şi critic literar, Annina Rabe, critic literar, Hanna Nordenhök, scriitoare şi critic literar, şi Dan Shafran, traducător şi iniţiatorul Premiului Marin Sorescu, a explicat că întreaga creaţie literară a lui Lasse Söderberg dovedeşte un „efort neobosit de aproape şapte decenii de a extinde graniţele literaturii şi culturii suedeze”. „Söderberg militează pentru internaţionalismul poeziei şi al artei, pentru capacitatea acestora de a face să se întâlnească oameni şi de a le schimba viaţa. Ca traducător, eseist şi organizator de festivaluri de poezie, Söderberg este un mare deschizător de drumuri, la fel cum propria sa operă poetică amplă este continuu deschisă unor noi modalităţi de a vedea, trăi, simţi şi gândi”, a mai fost motivaţia juriului.

„Premiul Marin Sorescu are loc în fiecare an, începând din 2007, şi este o emblemă a ICR Stockholm. Menirea lui a fost aceea de a apropia culturile celor două ţări, România şi Suedia. În Suedia am fost primii şi am rămas singurii care acordăm un astfel de premiu, mult mediatizat aici. Premiul figurează pe lista premiilor literare acordate în Suedia şi este unul foarte râvnit, pentru că este foarte pitoresc, iar suedezilor li se pare foarte interesant ca un scriitor de‑al lor să primească un premiu din altă ţară. Suntem bucuroşi şi foarte mândri să acordăm Premiul Marin Sorescu pe anul 2020 lui Lasse Söderberg, pentru activitatea sa perseverentă în domeniul literaturii”, afirmă Dan Shafran, coordonator de programe la ICR Stockholm şi iniţiator al Premiului Marin Sorescu.

Premiul Marin Sorescu este un premiu literar înfiinţat în anul 2007 de Institutul Cultural Român de la Stockholm. Premiul este decernat anual, în perioada toamnei, unui scriitor suedez care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Premiul este în valoare de 50.000 coroane suedeze şi este însoţit de o diplomă.
 

Marin Sorescu, unul dintre cei mai vizibili scriitori români în Suedia

 

Marin Sorescu (1936‑1996) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi culturale româneşti în Suedia. Până în prezent, din operele lui Marin Sorescu au fost publicate în suedeză şase volume de poeme, teatru şi proză: Framkallning, traducere Pierre Zekeli şi Marianne Sandels, FIB:s lyrikklubb/ Tiden 1975; Ödet och alfabetet, selecţie şi traducere de Jon Milos, Symposion 1990; Jag såg ljus på jorden, selecţie, traducere şi introducere de Marianne Sandels şi Dan Shafran, Bonniers 1991; Vid sädens rötter och andra texter, traducere de Jon Milos, Symposion 1995; Fallenhet för höjder, selecţie, traducere şi introducere de Dan Shafran, Studiekamraten 1996; Stege till himlen: sista dikter, traducere şi cuvânt-înainte de Dan Shafran, Ellerströms 1999; Erratum till paradiset, traducere de Dan Shafran, Ellerströms 2013.

„Scopul Institutului Cultural Român de la Stockholm a fost de la bun început, adică din anul 2006, acela de a lărgi perspectiva suedezilor asupra culturii române şi de a da naştere unui loc de întâlnire pentru creatorii de cultură români, suedezi şi din alte ţări”, declara Dan Shafran în cadrul ceremoniei de decernare a Premiului Marin Sorescu, din 2018, la sediul institutului din capitala suedeză.

 

Cei mai recenţi laureaţi ai Premiului Marin Sorescu
 

2019. Scriitoarea suedeză Cecilia Hansson a primit Premiul Marin Sorescu pentru activitatea sa literară ce depăşeşte frontiere, oferind în special o perspectivă asupra sferei culturale central‑europene. „Poezia şi proza, traducerile şi eseurile Cecilia Hansson sunt caracterizate de pregnanţă stilistică şi prezenţă senzorială. Textele ei reuşesc să abordeze problematici politice şi estetice complexe, fără a le diminua sau simplifica dimensiunea. O operă literară neobişnuit de multifaţetată, atât alertă, cât şi sensibilă, care dezvoltă literatura şi percepţia noastră asupra acesteia”, a fost motivaţia juriului. „Este o imensă onoare pentru mine să primesc acest premiu. Literatura română, cu gravitatea şi umorul ei, înseamnă foarte mult pentru mine”, a declarat Cecilia Hansson.

2018. Laureatul din acest an a fost scriitorul suedez Kjell Espmark. El a primit Premiul Marin Sorescu pentru opera bogată şi variată, care se află constant într‑o vitală dezvoltare. „Espmark a abordat cu ascuţime intelectuală şi stilistică problematici centrale ale umanităţii, diversitatea iraţională a existenţei şi dorinţa de a se cunoaşte pe sine şi lumea din jur. De asemenea, Kjell Espmark a adus contribuţii importante ca cercetător literar şi eseist. El este astăzi o forţă motrică pe scena literară suedeză, bucurându‑se de apreciere atât în Suedia, cât şi în afara graniţelor Suediei”, a fost motivaţia juriului. „Am fost foarte bucuros la auzul veştii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un premiu ce poartă numele prietenului meu Marin Sorescu. M‑a bucurat, de asemenea, şi faptul că premiul nu este menit să marcheze sfârşitul unui îndelungat traiect literar, care îmi este acordat în plină fază târzie de creativitate puternică”, a declarat Kjell Espmark.

2017. Scriitoarea, criticul de literatură, poeta, eseista şi traducătoarea suedeză Madeleine Gustafsson a primit Premiul Marin Sorescu pentru viziunea precisă şi empatia de care dă dovadă în interacţiunea cu textul literar. „Stilul lui Madeleine Gustafssons este briliant, fără a fi însă deloc pretenţios. O combinaţie rară de curiozitate şi solemnitate, raţiune şi simţire, care sporesc lectura şi conferă dinamism scrierilor sale. În calitate de critic, poet, traducător şi eseist, Gustafsson dă dovadă de anvergură impresionantă şi înţelegere estetică. O operă netulburată nici de întunericul nopţii, nici de lumina zilei şi unde cititorul se simte mereu bine‑venit”, a fost motivaţia juriului. „Ce bucuroasă sunt! Şi mândră să primesc un premiu denumit după Marin Sorescu, acest om prietenos pe care mi‑l amintesc din Berlinul anilor ’70 şi care a scris câteva dintre poeziile pe care le păstrez de mult timp în fişierul Antologie Privată de pe calculatorul meu. Şi mă mândresc să mă număr printre străluciţii laureaţi pe care Institutul Cultural Român de la Stockholm i‑a răsplătit de‑a lungul anilor”, a spus Madeleine Gustafsson.

2016. Laureatul din acest an este scriitorul, traducătorul şi criticul literar suedez Kristoffer Leandoer, care primeşte Premiul Marin Sorescu pentru activitatea sa neobosită de impulsionare a climatului literar suedez. „El a făcut aceasta atât prin propriile sale volume, scrise în mai multe genuri literare, poezie, romane, carţi pentru copii, ca introductor al literaturii continentale vechi şi contemporane, mai ales a celei franceze şi engleze, cât şi în culegeri de eseuri, volume de traducere şi articole în ziare şi reviste. Cunoaştinţele sale profunde, stilul său remarcabil, entuziasmul neabătut şi empatia sa fac din Kristoffer Leandoer un cât se poate de potrivit laureat al Premiului Marin Sorescu, un premiu destinat scriitorilor care desfiinţează graniţe şi creează locuri de întâlnire”, a fost motivaţia juriului. „Sunt bucuros să fiu asociat cu un poet ca Marin Sorescu, care este unul dintre precursorii cei mai dragi mie”, a spus Kristoffer Leandoer.

2015. Premiul Marin Sorescu s‑a acordat scriitoarei şi traducătoarei Helena Eriksson, pentru ampla sa activitate literară care, de‑a lungul anilor, a stabilit legături cu arta, literatura şi istoria socială europeană modernă şi contemporană, definind astfel prezentul colectiv. „Prin traducerile sale literare, multe din poezia franceză, prin intensa sa activitate ca poet şi recenta transformare a stilului său, concretizată în forma unei biografii despre Unica Zürn şi Hans Bellmer, Helena Eriksson este nu doar unul dintre cei mai importanţi poeţi suedezi, ci şi o voce revizalizatoare a climatului cultural din Suedia”, a fost motivaţia juriului.

Helena Eriksson (n. 1962) este o personalitate cunoscută în lumea literară suedeză, fiind activă nu doar ca poet, ci şi ca redactor şi traducător. A tradus printre altele opere semnate de Anaïs Nin şi Marguerite Duras şi a făcut parte din redacţia publicaţiei culturale Ord & Bild din Göteborg şi a publicaţiei OEI specializată în publicarea de studii specializate de artă şi lirică. Helena Eriksson este autoarea a zece volume de poezie şi a fost distinsă în 2009 cu Premiul pentru Poezie al Radiodifuziunii Suedeze (Sveriges Radios Lyrikpris) şi în 2012 cu Premiul Dobloug acordat de Academia Suedeză.

În trecut, Premiul Marin Sorescu fost acordat scriitorilor Steve Sem‑Sandberg (2017), Nina Burton (2008), Peter Handberg (2009), Carl‑Johan Malmberg (2010), Karin Johanisson(2011), Aris Fioretos (2012), Marie Silkeberg(2013) , John Swedenmark (2014).

■ Jurnalist, Director Comunicare ICR

Miruna Olteanu

Total 1 Votes
0

Olteanu Miruna

Miruna Olteanu este de profesie jurnalist și, în prezent, ocupă funcția de director al Direcției Comunicare și Promovare din cadrul Institutului Cultural Român.

A absolvit Liceul Teoretic ”Grigore C. Moisil” din Onești, este licențiată în Jurnalism (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării/ Universitatea din București) cu lucrarea ”Analiza semiotică a primelor pagini ale ziarelor din România”.

A lucrat 10 ani în presa scrică centrală ca redactor, editor, șef de secție la ziarele Adevărul, Evenimentul Zilei, Cotidianul.

A absolvit studiile de master în limba engleză la SNSPA, în cadrul programului Public Sector Management, cu lucrarea ”E-Governance în instituțiile publice centrale din România”.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button