Ligia Csiki: O întâmplare cu cheie în oraşul luminii dintre vii
RomâniaCiteşte.ro, proiectul de promovare a lecturii, pare să se fi angajat, chiar prin titlul său, într-o polemică cu toate statisticile care marchează fapte dramatice, adevărate pericole ale desfiinţării unui neam: aflăm că 22% dintre români nu citesc niciodată o carte, că piaţa de carte a României este pe ultimul loc în Europa, că avem 260 de librării pe teritoriul ţării, 500 de librării on line, ceea ce ne plasează tot pe un loc codaş etc.
Orice casă veche tradiţională are un sistem care ajută la susţinerea verticală şi echilibrată a pereţilor, la siguranţa întreţeserii lor. Cheia casei este acest angrenaj de siguranţă, ţăranul a pus-o la vedere, pe
faţada casei şi a decorat-o adeseori, conferindu-i şi o funcţie estetică. Tot aşa, orice construct social, orice punere a lui în faptă trebuie să aibă o cheie care să-i asigure coerenţa, armonia şi interrelaţionările. Un singur termen poate acoperi această idee: cultura, iar dintre toate faptele culturale, literatura pare a fi cea mai democratică, cea mai puţin elitistă, dar şi cea mai aproape de resursele cunoaşterii emoţionale.
RomâniaCiteşte.ro, proiectul de promovare a lecturii, pare să se fi angajat, chiar prin titlul său, într-o polemică cu toate statisticile care marchează fapte dramatice, adevărate pericole ale desfiinţării unui neam: aflăm că 22% dintre români nu citesc niciodată o carte, că piaţa de carte a României este pe ultimul loc în Europa, că avem 260 de librării pe teritoriul ţării, 500 de librării on line, ceea ce ne plasează tot pe un loc codaş etc. Entuziasmul viu, tenacitatea remarcabilă a Aurei Christi şi-au pus amprenta pe acest proiect care se vrea şi izbândeşte a fi (prin seriozitatea propunătoarei de proiect şi a colaboratorilor ei) cheia de siguranţă şi de verticalitate valorică a acestei case a literaturii române – tradiţională prin anvergura întinderii temporale şi modernă prin îndrăzneală. O variantă inedită de vestitor care aduce bucuria cărţii, ca un adevărat povestaş descins din scrierile lui Llosa, sau poate din credinţa cărturarului de pe plaiurile Cârţei autohtone, din aceeaşi familie a idealismul junimist, Aura Christi şi-a gândit o nouă etapă a proiectului ei în care a planificat şi un popas la Mediaş, alături de Rodica Braga şi Mircea Braga.
Oraşul luminilor dintre vii (cum era cunoscut burgul în perioada medievală) îşi trăieşte anul acesta sărbătoarea atestării documentare – 750 de ani de existenţă. A fost de două ori sărbătoare în opt ale lunii lui cireşar, la Biblioteca Municipală „Stefan Ludwig Roth” din Mediaş. Sala bibliotecii a fost plină cu un public tânăr, adică acel public în care îşi pune nădejdea un astfel de proiect. Şi dacă la început a fost un pic de foială, atmosfera s-a domolit şi s-a electrizat în acelaşi timp, în acord tainic cu înşişi vorbitorii: oameni care nu s-au sfiit să-şi dezvăluie părţi din chipul ascuns, dar cel mai important, trăirea paradoxalei linişti interogative. Dialogul provocator şi rodnic, lectura generatoare de un puternic flux emoţional au fost esenţiala substanţă a acestei întâlniri eveniment.
După un tur de forţă, lecturi publice, conferinţe, lansări de carte şi lecturi, făcute pe parcursul unui an în Galaţi, Alba Iulia, Ploieşti, Bucureşti, Iaşi, Slobozia, Chişinău, Torino ş.a., în cadrul proiectului 
multianual Româniaciteşte.ro menit a promova valorile naţionale româneşti (director: acad. Nicolae Breban; redac-tor şef: Aura Christi), a poposit recent la Mediaş, unde împreună cu Mircea Braga şi Attila Csiki, care au prezentat volumele recente semnate de Rodica Braga şi Aura Christi, s-a discutat (moderator: Ligia Csiki) despre literatură şi poezie, despre Cetate şi nevoia scriitorului român de a reveni în inima Cetăţii. Despre solidaritate şi prietenie. Despre credinţă şi Tabla de valori fondatoare. Despre iubire şi dăruire. Despre suflet şi feminitate vs masculinitate. Volumele lansate în cadrul întâlnirii cu cititorii din oraşul Luminilor dintre Vii: Timp în derivă, poeme, Editura Contemporanul, 2016, şi Vara de sidef, roman, Editura Contemporanul 2017, de Rodica Braga; Geniul inimii, roman în versuri, prefaţă de Mircea Braga, ilustraţii de Mircia Dumitrescu, Editura Contemporanul & Ideea Europeană, 2017, Elegii nordice · Elegie nordiche, traducere în italiană de Geo Vasile, Editura Aracne, 2017, de Aura Christi.
La Sibiu, scriitoarele împreună cu Silviu Borş, directorul Bibliotecii Judeţene Astra, şi prof. Mircea Braga, au prezentat volumele nou apărute, cu aceleaşi deziderate ca cele de la Mediaş.
Acest moment de autentică punere în comunicare mi-a amintit cât de importantă este CARTEA în lumea noastră adeseori agresivă chiar cu propriul ei sistem de siguranţă. Existăm prin toate metamorfozele materiei şi ale tehnologiilor, dar fiinţăm prin artă, prin lectură, arăta şi profesorul Ion Vlad în opera domniei sale la care ar trebui să ne întoarcem periodic pentru a ne redesena traiectul cultural: Lectura – un eveniment al cunoaşterii. Tinerii din sală sunt, fără dubiu, utilizatori consecvenţi pe facebook, internauţi dedicaţi, ca toată generaţia lor, dar s-a putut simţi din cuminţenia lor mirată că au trăit miracolul de a înţelege că oamenii şi cărţile lor sunt mai interesanţi decât orice reţea virtuală. Probabil că de aceea – am primit a doua zi semnale – s-au dus spre acasă pas alergător, aşa cum, am înţeles de la ei, ca adolescenţi, nu mai fac decât când întârzie nepermis de mult. Şi-au căutat colţul acela intim al odăii în care să poată citi şi să uite de ei… Mi i-am imaginat adunaţi pe pagină, ca într-un ritual, ca să le scape din mâini frâiele serii, ale celor patru pereţi ai camerei, ale lumii… ca să plutească suav pe literele magice care deschid sensurile sferice ale cuvintelor, sensurile infinite, atât de plăcut împovărătoare ale noilor cărţi cumpărate. Şi dacă la toate astea adăugăm fascinanta atingere a foii vii, în care se mai simte respirarea copacului, apoi seva cernelii autografului, în relief, ca o picătură de ploaie pe o cochilie de melc, atunci totul arată tabloul unei reuşite.
Mă gândesc acum, din această perspectivă, că nu trebuie să ne temem de nimic din ceea ce face concurenţă cărţii, lecturii. Computerul, cu toate facilităţile lui, cu toate mrejele lui virtuale, filmul – ca o formă de lectură gata prefabricată a unei cărţi – sunt manifestări limitative ale unei civilizaţii în expansiune. Nu de acestea trebuie să se teamă profesorul de literatură, nu acestea sunt pericolele care bruiază lecturile obligatorii şi pe cele facultative. Tehnologia, cu toate ale ei, este acel „concurent”, pe care trebuie să-l punem la lucru: Prâslea cel Voinic se foloseşte de puterea Zmeoaicei pe care o răpune prin exercitarea curajoasă a valorilor învăţate în casa tatălui său, mâhnit acum de a nu se putea bucura de roadele muncii sale nemaipomenite: merele de aur. Nu este importantă tehnica de lectură, nu este importantă strategia didactică de lectură, importantă este voinţa de a citi. Cum se declanşează miracolul care-l face pe un tânăr să fugă acasă pentru a citi? Cred că răspunsul este chiar în genul de întâmplare pe care am petrecut-o alături de prietenii întru carte invitaţi la Mediaş. Întâlnirea directă, în care părţile – public şi scriitori – pleacă de la premisa sincerităţii, a dreptului de a recupera „omul din om”, cum spunea regretatul Solomon Marcus, este cea mai eficace şi mai simplă cale spre descoperirea adevărului prim şi ultim: suntem fiinţe ludice înăuntrul unei lumi de cuvinte, fiindcă identitatea noastră este legată de logos.
Criticul literar, profesorul Mircea Braga a deschis dialogul pe un ton învăluitor, cu inflexiuni severe, uşor, fin ironice, atât cât să surprindă pe tinerii majoritari la acest eveniment. Experienţa omului care a modelat generaţii de studenţi şi de doctoranzi şi-a spus cuvântul: ironia bine temperată – ca o muzică de clavecin – şi-a făcut efectul: a stârnit interes şi apoi dorinţa publicului de a fi partener (poate chiar neprogramat, căci în general se acceptă condiţia comodă a instalării tăcute pe un scaun de asistent) la o ţesătură de emoţii, într-un act socializat de lectură. De puţine ori s-a întâmplat să simt acest gen de parteneriat, teoretizat adeseori prin filtrul teoriilor barthesiene, atât de viu, atât de autentic. Vorbind despre cărţile Aurei Christi, profesorul a avut un ton nou; cum se poate vorbi altfel despre poezia ei, despre Cărţile ei (Geniul inimii şi Elegii nordice), decât cu un fior pe măsura suflului orfic pe care îl simte orice cititor coborând învăluitor din înaltul cuvintelor. A fost o vorbire şi despre prietenia de litere şi despre fericita întâlnire în prietenie a oamenilor, soţii Braga şi Aura Christi. Şi aşa cum le stă bine celor care se recunosc în spirit, dialogul a decurs captivant, dezvăluind modele de viaţă literară şi umană, de comuniune în patria cuvintelor. La rândul ei, coordonatoarea proiectului RomâniaCiteşte.ro, poeta Aura Christi, a vorbit, din prisma experienţei de editor de carte, despre fascinantul roman al Rodicăi Braga, Vară de sidef: o proză modernă despre un sentiment dintotdeauna – iubirea cu toate meandrele ei la o vârstă problematizantă, surprinsă într-un limbaj sensibil la coloristica sensurilor. Din volumul său de poezie, Timp în derivă, o altă carte despre articularea simfonică a lumii prin sunetul timpului din clepsidră, doamna Rodica Braga a selectat câteva poeme pentru lectură.
După-amiaza s-a încheiat cu lectură. Poemele au răsunat acaparator, selecţia textelor efectuată de cele două poete întregind cadrul deja creat. Atmosfera de prietenie a fost desăvârşită cu sonorităţile rostirii rituale a versurilor, cu modulaţiile muzicale ale unor metafore care ne-au întors pe toţi la originile incantatorii ale poeziei. Puterea de impresionare a momentului mi-a adus aminte de o proză borgesiană, Oglinda şi masca. Regele (figură alegorică a lectorului) este cu totul copleşit de auzirea poemului într-un vers şi, după o lungă tăcere, îşi abandonează tronul (simbol al atotputerniciei sale de lector) şi pleacă în lume ca cerşetor (în căutarea acelei experienţe care poate face dintr-un om creatorul poemului într-un vers). Acesta să fie tâlcul acelei alergări acasă, pentru a devora cartea vinovată de naşterea unui sentiment necunoscut şi greu, tulburător de fericit? Ce vine după lectura de voie? Creaţia?
Ce este sigur e faptul că proiectul Aurei Christi, atât de mobil, de uman, de plin de respect faţă de drepturile tânărului „beneficiar” de tot felul de reforme în educaţia obligatorie de scurtă durată şi în cea permanentă, este o reuşită. Profesorul Basarab Nicolescu ar aprecia ca o izbândă de excepţie calitatea dialogului autentic, în care cuvintele au rotunjimea sensurilor adevărate: RomâniaCiteşte.ro. creşte, de fapt, într-un orizont de ideal transdisciplinar. Secretul împlinirii unor ţinte atât de pretenţioase cred că este legat de lipsa de prejudecăţi, de sinceritatea împinsă până la limita mişcătoare a zării, de calitatea umană a pelerinilor cărţii cu care porneşte la drum, construind prietenii şi modele de lume. Iată cheia casei!
