Cum poţi să‑ţi permiţi să ataci cetăţile identitare şi de credinţă ale românilor: Biserica şi Academia?
Creşterea virulenţei
Sabina Popescu: Într‑un interviu oferit la începutul pandemiei de coronavirus aţi precizat că virusul ar părea scăpat din laborator şi că ar fi o armă biologică. În prezent, la aproape doi ani de la izbucnirea pandemiei, cum comentaţi apariţia virusului?
Victor Voicu: Într‑adevăr, am spus într‑un interviu că virusul pare scăpat din laborator, nu în mod intenţionat, ci dintr‑o eroare. Evident, lumea este foarte preocupată de acest aspect. Vorbim despre coronavirusuri înrudite, care au declanşat mai multe epidemii în zona asiatică, în sud‑estul Asiei. Acestea prezintă aspecte virale oarecum apropiate structural, patogenic, însă acest SARS‑COV‑2, ca entitate care generează boala COVID‑19, este mai agresiv decât predecesorul său. Se spune că ar fi fost nevoie de 20 de ani ca să se ajungă aici, pentru că există o gazdă intermediară între speciile purtătoare.
Care este, în opinia dvs., gazda intermediară?
Din păcate, la această întrebare nu s‑a găsit un răspuns, fapt care generează dubii. Acest lucru sugerează că a fost făcut în laborator, prin transferuri repetate pe culturi, ceea ce se întâmplă, de fapt, şi în lumea reală în pandemie. Au apărut alte variante de virus care se caracterizează prin creşterea virulenţei, contageniozităţii şi patogenicităţii. Este vorba despre agresivitatea virală, afinitatea faţă de receptor (o enzimă care se găseşte pe membrana celulară, aproape la nivelul tuturor ţesuturilor; atenţie, aproape la nivelul tuturor ţesuturilor), la foarte multe specii, inclusiv la cele din preajma omului. Astfel, animalele pot fi purtătoare, pot transmite virusul şi se pot îmbolnăvi.
Revenind la conceptul de armă biologică…
Să vorbim despre lucrurile pe care le vedem, le înţelegem, le determinăm, le identificăm. Caracteristicile din volumul I Pandemia COVID 19 în România (2020, vol. II – 2021), editat de Editura Academiei Române, sunt preluate de mine şi prelucrate de la oameni de ştiinţă. Eu folosesc informaţia scrisă. Aici nu este literatură, ci ştiinţă. Aceste circa 13‑15 criterii care definesc arma biologică sunt îndeplinite fără ezitare de SARS‑COV‑2. Stimaţi contemporani, se vede. Arma biologică trebuie să te invalideze, să te vulnerabilizeze, să te şi omoare din când în când, astfel încât să genereze anxietate la nivelul populaţiei. Trebuie să dezorganizeze economiile şi moralul populaţiei.
Cum porneşte procesul efectiv de infectare?
Începutul ne interesează întotdeauna. Caracteristica acestui virus este că se leagă de enzima de conversie 2. Noi avem tot felul de sisteme foarte complexe care fac ca organismul viu să fie menţinut într‑un echilibru activ, adică fiecare componentă acţionează pro şi contra şi menţine funcţiile care generează starea de echilibru, homeostazia. Starea de echilibru înseamnă starea de sănătate. Această enzimă de conversie 2 este partea pozitivă a unui sistem care are şi componente negative – vasoconstricţie, scăderea debitului circulator, contractarea vaselor, tendinţă de proliferare, fibroza plămânului –, deci echilibrează sistemul care se numeşte renină‑angiotensină‑aldosteron. Fiecare dintre aceşti termeni reprezintă ceva extrem de important, o succesiune şi o interrelaţie care echilibrează partea negativă a acestui sistem.
Atunci când e atacată de virus, care se leagă de această enzimă de conversie 2, prin anumite mecanisme SARS‑COV‑2 intră în celulă. Virusul nu se multiplică pe cont propriu (ca în cazul bacteriilor), ci pe seama genomului celulei‑gazdă. Celula‑gazdă ajunge, pe baza informaţiilor pe care le furnizează structurile virale (ARN mesager), să dea nişte comenzi şi se sintetizează în celula gazdei umane toate componentele virusului. Acestea se asamblează şi formează un nou virus. Nu vorbim despre un singur virus, ci despre populaţii virale de SARS‑COV‑2, care omoară celula şi se împrăştie în continuare în organism.
Acesta este fenomenul, aşa trebuie să îl înţelegem. Virusul se dezvoltă pe seama celulei gazdă. Aici este secretul, pentru că, în acest context, cercetători foarte respectabili şi prestigioşi confirmă ceea ce am spus eu, anume că virusul pare scăpat din laborator.
„SARS‑COV‑2 poate fi gravă şi poate pune viaţa în pericol”
Stimularea imunităţii prin vaccin este, deocamdată, singura care a scăzut dramatic mortalitatea şi formele complicate de boală. Sunt vaccinurile suficiente în cazul pacienţilor cu imunitate scăzută? Ce se întâmplă, de fapt, în cazul pacienţilor cu vulnerabilităţi? În COVID, mai bine de o treime din plămân dispare din funcţie înainte să scadă saturaţia în oxigen.
În contextul în care individul prezintă aşa‑zisele comorbidităţi, adică alte boli pe care le avea înainte de contaminare – hipertensiune, diabet, cancer, obezitate etc. – care îl fac mai vulnerabil, asocierea cu infecţia SARS‑COV‑2 poate fi gravă şi poate pune viaţa în pericol. De fapt, când individul este vulnerabil, adică are verigi slabe în organism, nu se apără suficient de bine. Acest virus declanşează o perturbare a sistemului imun, care nu mai reacţionează foarte coerent. Se produce un sindrom inflamator foarte accentuat, care se remarcă la nivelul întregului sistem al organismului uman.
Să luăm hipertensiunea, care nu este deloc o boală banală. Endoteliul, acea pătură internă a vaselor de sânge, este extrem de important. Enzima de conversie 2 (receptor), fiind distribuită atât de amplu, poate conduce la alterarea endoteliului vascular, adică şi el este perturbat în cazul bolnavilor.
Imaginaţi‑vă că scoatem sângele din venă. El se coagulează în câteva minute, dacă nu îi punem anticoagulant. Acest lucru nu se întâmplă decât în patologie. Sângele circulă, nu se coagulează. Celulele din sânge nu se lipesc de pereţii celulari, nu se produc tromboze, cum se produc în infecţia cu SARS‑COV‑2. Este foarte grav şi periculos, şi acest lucru poate pune viaţa în pericol. Fenomenul acesta de dereglare a mecanismelor de apărare a organismului îl pune pe pacient într‑o situaţie foarte vulnerabilă. Procesul acesta poate să conducă la aşa‑zisa insuficienţă multiplă a organelor, adică toate pot fi afectate – inimă, rinichi, ficat, chiar şi sistemul nervos central – şi intervine, în cele din urmă, decesul.
Capacitatea plămânului de a prelua oxigenul şi de a elimina dioxidul de carbon tinde spre 0. Chiar dacă îi dai pacientului oxigen, el nu mai are organ pentru a‑l prelua şi a‑l transfera în sistemul circulator. Această unitate alveolo‑capilară, prin care circulă oxigenul, e lezată. Oxigenul trebuie să aibă organ pentru a‑l prelua, adică plămânul trebuie să prezinte o funcţionalitate de 20‑30%, dar dacă are o capacitate de doar 10‑15%, lucrurile sunt dramatice. Plămânul trebuie să aibă o minimă funcţionalitate pentru a se conserva. Iată de ce acest virus este atât de agresiv. Prin pasajele de la individ la individ, se produc fenomene foarte interesante de adaptare şi de creştere a virulenţei, se produc modificări adaptative chiar în domeniul de legare de enzimă, de receptor.
Având în vedere creşterea virulenţei şi avertizările potrivit cărora România s‑ar putea confrunta cu o nouă tulpină a SARS‑COV‑2, în ce măsură apreciaţi că ne vor mai ajuta vaccinurile anti‑COVID‑19? Unii specialişti ar spune că nici măcar trei doze nu ar putea fi suficiente.
Apariţia noilor variante este favorizată tocmai de această răspândire în masă a virusului. Aceste mutaţii sunt mai adaptate şi mai agresive. Pe măsură ce apar noi variante, există şi riscul ca vaccinurile să nu mai aibă eficienţă mare. Virusul se numeşte antigen, noi producem anticorpi. Generând modificări structurale, antigenul şi domeniul de legare se modifică. Dacă acestea se schimbă, atunci anticorpii nu mai sunt specifici pentru această variantă şi, deci, vaccinul nu mai este eficient atât cât speram. Atenţie, nu putem spune că vaccinul nu mai este eficient deloc!
Marii producători sunt acuzaţi acum că nu au adaptat vaccinul la variantele care circulă la nivel populaţional. Este o poziţie corectă, ei trebuie să ia măsuri astfel încât să adapteze vaccinul la variantele dominante. Ele se împrăştie pentru că sunt mai contagioase, au afinitate mai mare, infectivitate mai mare. Deci, varianta Delta devine dominantă pentru că e mai agresivă şi atunci eşti obligat să iei măsuri să‑ţi adaptezi şi mijlocul de prevenire.
Vaccinul este un mijloc de prevenire, un medicament profilactic, care generează imunitate care să‑l ajute pe individ să reziste la impactul viral, pentru că anticorpii neutralizează virusul. Noi facem vaccinul antigripal anual tocmai din cauza acestei variabilităţi virale a virusului.
Apreciaţi că va trebui să ne vaccinăm sezonier, ca în cazul gripei?
Probabil, vom face vaccinuri sezoniere din cauza variantelor SARS‑COV‑2, pentru a‑i bloca revenirea. Sunt tentat să cred că acesta este viitorul, după ce infectivitatea sau îmbolnăvirile vor scădea. Noi facem testări ca să observăm care este nivelul de contaminare. Persoanele infectate prezintă antigenul. Problema este că discuţiile se opresc aici şi nu continuă. Nu ştiu dacă se întâmplă din cauza faptului că se tem să nu sperie populaţia. Persoanele infectate trebuie să fie izolate. Contaminarea în cazul virusului SARS‑COV‑2 este de 2‑4 persoane pentru fiecare individ infectat.
„Suntem oameni de ştiinţă”
Sunteţi specialist în decontaminare. Ce soluţii credeţi că se mai pot aplica în România, în situaţia actuală, pentru prevenirea viitoare a îmbolnăvirii cu COVID‑19?
Trebuie respectate măsurile de protecţie fizică. Masca este obligatorie. Oamenii trebuie să apeleze la mijloace de protecţie a cavităţii nazale şi a gurii, pentru că prin gură expulzăm, iar prin nas inhalăm nori de viruşi, în cantităţi mari. Putem să ne contaminăm. Dacă suntem vaccinaţi, nimic nu împiedică virusul să intre din atmosferă în cavitatea nazală. În acest caz, nu faci boala sau faci forme uşoare, însă poţi fi contagios.
Decontaminarea se face cu antiseptici. E simplu: te speli pe mâini, te dezinfectezi pe bază de alcool, care în procent de 70% omoară virusul. Deci, nu este o problemă să îl înlături şi să păstrezi igiena. Oamenii trebuie să înţeleagă acest lucru. Pe mine, lipsa de educaţie mă sperie. La nivel populaţional, sunt tot felul de personaje care îşi dau cu părerea. Vaccinul a apărut în lumea ştiinţifică acum circa 200 de ani. Am scăpat de multe pandemii prin vaccinare. Avem acea cicatrice de când am făcut vaccinul anti‑variolă, dar ne comportăm de parcă ar fi prima dată când auzim de vaccin. Mă sperie această lipsă de percepţie a unor realităţi. Este ştiinţă, suntem oameni de ştiinţă. Problemele sunt de educaţie. Nu există ceva mai esenţial pentru o populaţie decât educaţia, şcoala. Este vorba despre cei şapte ani de acasă. În familie, care sunt mesajele? Să iei totul în glumă, să denigrezi şi să persiflezi ştiinţa, progresul, valorile, reperele? Aceasta e o cale a pierzaniei. Degradezi o lume, o populaţie şi un popor prin lideri care nu sunt lideri. Un popor trebuie să aibă lideri şi valori. Gândiţi‑vă la Brătieni, au făcut România Mare. Ionel Brătianu a stat trei ani (!) şi s‑a gândit ce să facă şi cum să facă.
Pentru că aţi făcut referire la valori, aş vrea să vă întreb care este poziţia dvs. faţă de atacul lansat, recent, de profesorul Oliver Jens Schmitt în presa elveţiană? A denigrat şi Biserica, şi Academia Română, precizând că acestea „ameninţă prin ideologia naţionalist‑ortodoxă legăturile României cu Occidentul”.
Ştiu cine este personajul. Pe mine m‑a surprins că a atacat România, unde el a fost bine primit, onorat. Noi, românii, suntem primitori. Să ataci fundamentele şi reperele româneşti, adică Biserica, credinţa, în contextul în care Europa are o populaţie creştină, iar principiile ortodoxiei sunt extrem de umane şi blânde, de înţelegere, sensibilitate şi de iubire… Nu am înţeles care a fost motivul pentru care a atacat Biserica şi Academia, o instituţie naţională, identitară. Academia Română a fost construită în jurul ideii de limbă română. Mugurele, nucleul a fost Societatea Literară. Limba maternă, pe care o înveţi de la mama, este determinanta identităţii. Este o chestiune obiectivă. Cum poţi să îţi permiţi să ataci cetăţile identitare şi de credinţă ale românilor, Biserica şi Academia? Înseamnă că ţi‑ai pierdut controlul şi, de fapt, urmăreşti ceva. Nu îţi vei atinge ţelul, stimate domn pe care am n‑am avut onoarea să te cunosc. Îmi pare rău că ai atacat aceste valori ale românilor. Nu este elegant.
Revenind la măsurile de prevenire a răspândirii virusului, care este părerea dvs. despre impunerea carantinei în acest moment? Ar fi privită ca o soluţie inumană?
Văd tot felul de grupuri de oameni care ies în stradă şi scandează „Libertate!”. Libertatea nu a luat‑o Guvernul, ci virusul. El este vinovatul. Faptul că ne apărăm nu înseamnă că ni s‑a luat libertatea. Eu însumi mi‑am tăiat din libertate, de doi ani de zile nu am mai părăsit Bucureştiul. Nu, nu m‑au obligat întotdeauna autorităţile. Vorbim, din nou, despre un comportament manipulator. Problema libertăţii şi a drepturilor omului trebuie judecată cu echilibru şi obiectivitate.
Spuneţi de carantină şi limitarea circulaţiei. Trebuie să privim astfel: agresorul este virusul, receptorul este populaţia. Dacă nu înţelegeţi prin rugăminţi şi nu aveţi convingerea că trebuie să vă apăraţi pe voi înşivă şi pe cei din jur, atunci vă obligăm. Eu, personal, aş face asta. Nu înţelegem că omorâm un popor, o economie? Ajungem la consecinţe indirecte din cauza lipsei de responsabilitate a noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună. Nu se poate să nu ţii cont de interesele naţiunii, ale acestui popor.
Care este imaginea dvs. asupra situaţiei economice din România, în acest moment? Suntem, totuşi, ţara europeană care are o datorie cât toate statele UE la un loc. Vorbim despre date publicate pe site‑ul Băncii Centrale.
Eu sunt îngrijorat de soarta şi viitorul României. Nu văd încă lumina de la capătul tunelului. Nu văd clasa politică românească să treacă în mod lucid la selectarea unor lideri performanţi, oameni de mare anvergură, capabili, generoşi, care să se uite pe ei şi să se dedice intereselor României, să facă echipe, să redreseze economic ţara, să crească încrederea poporului în aceşti aleşi ai neamului, aceşti lideri.
Ţara îşi poate reveni. Resurse avem, dar e nevoie de hotărâre, fermitate, respect reciproc între ei şi naţiune. Trebuie să avem un proiect. Ce facem cu această ţară în următorii 3, 5, 30 de ani? Încotro o îndreptăm, care sunt proiectele noastre de ţară? Această demagogie nu are niciun sens, trebuie făcute fapte de anvergură. Ne‑am câştigat libertatea în 30 de ani, dar ce‑am făcut, de exemplu, cu şcoala? Mai avem o şcoală bună preuniversitară, care îţi dă conţinutul elementar de cunoştinţă şi cultură? Îi discredităm pe profesori, copiii sunt obraznici, îi jignesc, îi umilesc, pentru că nu au cei şapte ani de acasă.
Am văzut că la şcoală există tendinţa ca la clasele mici să se transforme orele în joacă. Educaţia nu este joacă, ci un proces dificil, de lungă durată, constant. Educaţia e un proces permanent, cu eforturi şi suferinţă, care nu se încheie niciodată. Nu e cu distracţie. Când urci pe munte, la 2.000 de metri, te loveşti, sângerezi, te răneşti. Credeţi că educaţia este altfel? E ca urcatul pe un munte. Pe mine pe decepţionează profund lipsa de responsabilitate în abordarea educaţiei, care este fundamentul major al unei societăţi. O societate needucată, uitaţi cum reacţionează şi la crize. Alte popoare din Europa reacţionează diferit pentru că sunt educaţi cu fermitate.
„Aceşti copii sunt sacrificaţi”
Ceea ce mă conduce la următoarea întrebare ‑ cum arată viitorul României din punct de vedere educaţional, având în vedere şcoala online impusă pe fondul pandemiei? Ar trebui copiii să revină la şcoală?
Din nefericire, aceste generaţii vor fi sacrificate. După părerea mea, aceasta este o mare problemă. Economia o mai poţi redresa, însă aceşti copii sunt sacrificaţi. Ei trec în clasele viitoare fără a şti carte. Nu ştiu matematică, limba română, gramatică, nu ştiu istoria României. Ce faci cu proştii neamului? Trebuie gândită foarte bine situaţia. După părerea mea, ministrul Educaţiei e om serios şi ferm, cu experienţă. El se străduie, dar trebuie să găsim soluţii. Părerea mea e că elevii trebuie să meargă la şcoală şi să respecte măsurile sanitare: să se spele pe mâini la intrare şi la ieşire din şcoală, să poarte mască şi să păstreze distanţarea socială. Unde nu sunt condiţii pentru şcoala online, copiii trebuie să meargă la şcoală.
A greşit Organizaţia Mondială a Sănătăţii în această pandemie? Ce ar fi trebuit să facă diferit, dacă se pune o astfel de problemă?
În opinia mea, OMS trebuia să declanşeze alerta mai repede cu aproximativ o lună. OMS are specialişti, poate recurge la instituţii de cercetare. Pandemia trebuia să fie declarată în mod oficial mai repede.
Cum s‑au descurcat autorităţile din România pe partea de comunicare în această pandemie?
La nivel public, trebuie să fii foarte atent cum manipulezi informaţia şi ce le spui oamenilor. Într‑un grup de 100 de oameni, ai 100 de păreri. Informaţia trebuie să fie transmisă foarte clar şi chiar repetată. Autorităţile din România nu s‑au descurcat bine pe partea de comunicare. Trebuiau să folosească oameni de ştiinţă, de specialitate: medici infecţionişti, epidemiologi. Niciun om nu ştie totul, însă trebuie să ai consilieri buni, care să te sprijine. La nivel de verigă de decizie este nevoie de foarte multă responsabilitate.
În volumele de cercetare la care aţi lucrat, aţi făcut referire şi la consecinţele bolii asupra sistemului nervos central. Despre ce fel de simptome vorbim? Sunt aşa‑numitele simptome long‑covid periculoase? Reprezintă ele un motiv de îngrijorare?
Pierderea gustului şi a mirosului pe mine, personal, mă deranjează foarte mult, la fel ca şi oboseala fizică. Acestea sunt semne de agresiune virală la nivelul sistemului nervos central, ceea ce înseamnă că virusul are impact asupra bulbului, asupra cunoaşterii, asupra memoriei (!), tonusului psihic. Această boală are efecte care sunt de nedorit.
Faptul că pierderea gustului şi mirosului sunt printre primele simptome care apar – şi pot să nu fie însoţite de altele – este un semnal foarte interesant. Înseamnă că, de fapt, virusul ajunge pe căile nervoase ale mirosului la etmoid şi apoi începe să se împrăştie în creier. Poate fi afectată şi memoria de scurtă durată, adică uiţi ce ai făcut acum cinci minute. Memoria de scurtă durată este cea care ne conduce activităţile zilnice, care conturează stilul de viaţă şi activitatea curentă. Nu e un subiect de glumă, fiindcă aceste simptome îngreunează mult viaţa individului. De aceea, această boală este perfidă, e „făţarnică”, adică se adaptează, îşi schimbă virulenţa, creşte contagiozitatea, atacă organe: plămânul, inima, vasele de sânge, deci inclusiv sistemul nervos central, rinichi, ficat, musculatură. În momentul în care virusul atacă tot sistemul vascular, pericolul planează asupra întregului sistem al organismului. Este un motiv de mare îngrijorare.
Legat de simptomele long‑covid, acestea sunt sechele. La unii sunt foarte accentuate şi se manifestă pe durata a luni de zile. Nu ştii când îţi revii. Simptomele long‑covid pot agrava şi hipertensiunile, insuficienţa cardiacă, diabetul etc. Nu este de neglijat ce se întâmplă din punct de vedere cronic asupra organelor şi a sistemelor. Din acest motiv au fost semnalate aceste simptome, ca lumea să înţeleagă că va scăpa de boală, dar asta nu înseamnă că te‑ai vindecat.
Ce ar trebui să facă pacienţii care prezintă alte comorbidităţi în cazul în care se infectează cu SARS‑COV‑2? Ce se întâmplă cu tratamentul acestora – trebuie continuat sau produce anumite efecte nedorite în asocierea cu boala COVID‑19? S‑a mai pus în discuţie şi administrarea preventivă a anticorpilor monoclonali pacienţilor vulnerabili, înainte de vaccinare.
Anticorpii monoclonali, după părerea mea, ies din discuţie. Ar fi nevoie de sute de mii de doze cel puţin! Pacienţii vulnerabili trebuie să se trateze. Am studiat foarte atent medicaţia antihipertensivă în contextul îmbolnăvirii de COVID‑19. Discuţia ştiinţifică e complicată. Pe scurt, trebuie păstrată terapia. Nu se întrerupe, pentru că pacientului îi faci mult mai mult rău întrerupând terapia decât menţinând‑o. Respectarea medicamentaţiei nu favorizează în niciun fel agresivitatea virusului. Se spune că ar creşte sinteza enzimei receptor, însă nu se pune problema de o legare a virusului de enzima de conversie 2 mai mare.
David Pyne, expert în probleme de securitate naţională SUA, fost ofiţer al armatei americane, a transmis public că SUA, Rusia şi China ar trebui să semneze un acord de împărţire a sferelor de influenţă, similar celor la care au ajuns ţările „marii trilaterale” de la Potsdam şi Yalta. SUA ar trebui să recurgă la conceptul „reţinerii strategice”, uitând de posibilitatea hegemoniei mondiale astfel încât să fie împiedicată apariţia unor noi lideri regionali în Asia de Nord‑Est şi în Europa. Poziţia expertului vine în contextul actual, al pandemiei. În opinia dvs., contribuie această boală la procesul globalizării? Unde s‑ar afla România într‑o astfel de ecuaţie?
Nu sunt strateg mondial, însă în crize, unii câştigă, alţii pierd. Evident, şi la nivel global, avem cele trei mari puteri. Noi facem parte din NATO şi UE, un aspect extrem de important. România trebuie să fie mai atentă la cum se dezvoltă. Trebuie să fim atenţi la cine ne conduce la nivel naţional, să avem oameni care să se dedice, competenţi, performanţi, care îşi iubesc poporul şi naţia şi care vor să dezvolte ţara.
Nici banii de la UE nu‑i primeşti fără proiecte viabile. Deci, trebuie să ne dezvoltăm ţara, să ne menţinem poziţia, pentru că am luptat pentru NATO şi UE, trebuie să valorificăm aceste aspecte. Sigur este că această pandemie i‑a îngenuncheat pe toţi. Niciunul nu poate să spună că „zburdă” din cauza acestei pandemii, însă s‑ar putea să se schimbe nişte raporturi de forţe. Globalizare ce înseamnă? Dispariţia naţiunilor? Nicio ţară europeană nu doreşte ca entitatea lor naţională să dispară.
Există, însă, forţe politice care pun crizele actuale, despre care se susţine că au fost generate de pandemie, pe seama unor mişcări de abolire a tradiţiei, de dominare a statelor care luptă pentru păstrarea varietăţii limbilor şi obiceiurilor, pentru suveranitate sau pentru autonomie în cadrul formaţiunilor internaţionale existente etc. Este România subjugată din acest punct de vedere, în prezent?
Majoritatea statelor luptă pentru autonomie, păstrarea limbii, a valorilor, pentru apărarea familiei.
Totuşi, statele dezvoltate se afirmă în faţa celor mai mici.
Aici este problema. Noi ne străduim, împreună cu Bulgaria, să fim în ultima sută de ani ultimii din Europa. Când suntem noi ultimii, când sunt bulgarii. Dacă ne străduim să fim ultimii, ce pretenţii să avem? Ne împrumutăm, facem datorii pe următorii 50 de ani… Aici vine în discuţie înţelepciunea cu care conduci un popor. Cum se face că ne chinuim să fim ultimii din Europa? Ce destin avem noi? Avem resurse, avem pământ, avem oameni inteligenţi, avem de toate. Ne trebuie educaţie, lideri şi valori. Trebuie să ne respectăm şi să dezvoltăm ţara.
Evenimentul zilei, noiembrie 2021
■ Profesor, medic şi farmacolog român, membru titular (2001) al Academiei Române şi vicepreşedinte al acesteia (din 20 aprilie 2018)
Sabina Popescu în dialog cu Victor Voicu
