Pe data de 18 decembrie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în consultare publică Strategia de Digitalizare a Educaţiei din România 2021‑2027‑ SMART‑Edu, „într‑un timp record: 54 de zile de la data lansării procesului de consultare publică pe tema elaborării (26 octombrie 2020)”.
La conceperea acestui document strategic au contribuit, după numărătoarea MEC, „peste 1.200 de persoane, 72 de experţi, 24 de organizaţii din societatea civilă şi 18 companii cu relevanţă în domeniul digitalizării”[1]. Participanţii la acest proces l‑au resimţit ca pe un efort titanic, desfăşurat cu agilitate şi maximă eficienţă, după cum a declarat la lansarea Strategiei Jean Badea, expert în administrarea de baze de date şi subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării: „Am coordonat un proces atipic, în sensul în care acesta a fost încă din primul moment deschis către întreaga societate şi în mod deosebit către profesionişti, iar ritmul a fost unul impus de nevoia de recuperare urgentă a decalajului. A fost o activitate susţinută în toată această perioadă, poate cel mai accelerat proces de consultare pentru un domeniu atât de vast, însă nevoia acută şi oportunitatea contextului în care ne aflăm ne‑au motivat să depăşim rigorile pe care un astfel de proces le implică. Conceptul în jurul căruia lucrăm este SMART, ceea ce presupune că, cel puţin de data aceasta, trebuie să gândim creativ, out of the box”. A fost, aşadar, „poate cel mai accelerat proces de consultare pentru un domeniu atât de vast”, dar „oportunitatea contextului” i‑a motivat pe „profesionişti” „să depăşească rigorile pe care un astfel de proces le implică”[2].
În paginile care urmează, vom vedea ce fel de rigori s‑au depăşit. Dacă Strategia este adoptată şi devine foaia de parcurs a învăţământului românesc, vom vedea şi rezultatul depăşirii de viteză şi
de rigori la care s‑a recurs pentru a produce acest document. Deocamdată să o luăm cu începutul, urmărind procesul de fabricare a acestei Strategii.
Premisele Strategiei de Digitalizare a Educaţiei din România sunt, dincolo de entuziasmul generic pentru progres, două: 1. „Uriaşul interes” al părinţilor pentru şcoala online exprimat cu ocazia consultării publice organizate de Comisia Europeană şi 2. Meseriile emergente, economia viitorului, pentru care trebuie să ne pregătim prin digitalizare dacă vrem să prosperăm.
- Interesul părinţilor
Conform Strategiei privind digitalizarea educaţiei din România, criza Covid 19 a forţat şcolile din Europa şi din întreaga lume „să îşi închidă uşile”[3]. Prin urmare, „peisajul educaţional s‑a schimbat fundamental”, dar „profesorii, elevii şi familiile lor s‑au adaptat rapid şi au continuat să înveţe, dând dovadă de hotărâre şi perseverenţă”[4]. Pentru a veni în sprijinul acestora, Comisia Europeană a hotărât să purceadă fără preget la „adaptarea sistemelor de educaţie şi formare la era digitală”. Prin urmare, la mijlocul lui iunie 2020, când lumea scăpată din carantine se bucura de vacanţă, Comisia Europeană a lansat spre consultare publică o nouă Agendă Europeană a Competenţelor pentru competitivitate sustenabilă, echitate socială şi rezilienţă. Consultarea publică a durat din 18 iunie până pe 4 septembrie. Strategia privind digitalizarea educaţiei din România prezintă, după cum urmează, această consultare şi rezultatele ei. Citez în întregime paragraful referitor la această chestiune:
„Lansarea, la 30 septembrie 2020, de Comisia Europeană, a noului Plan de acţiune pentru educaţia digitală, denumit Resetarea educaţiei şi formării pentru era digitală (2021‑2027). Noul Plan de acţiune completează şi continuă primul Plan de acţiune în domeniul educaţiei digitale, care a fost adoptat în ianuarie 2018[5], forma revizuită constituind parte a viziunii privind Spaţiul european al educaţiei. Premergător, Comisia Europeană a realizat în perioada iunie – septembrie 2020 un amplu proces de consultare publică pentru revizuirea planului de acţiune pentru educaţie digitală, demers care a reunit peste 2700 de contribuţii şi 136 de documente de poziţie din 60 de ţări. Potrivit studiului menţionat[6], România a fost reprezentată cu un total de 1576 de răspunsuri (din totalul de 2716 răspunsuri), ceea ce a reprezentat 58% din eşantionul total pentru educaţia digitală – pondere care a reflectat un interes major al părţilor interesate pentru acest domeniu. Potrivit studiului menţionat, la nivelul UE principalele probleme vizate au reflectat faptul că:
– Aproximativ 60% dintre respondenţi nu au folosit instrumente de învăţare la distanţă şi online înainte de criză;
– 95% dintre respondenţi consideră că această criză de COVID‑19 marchează un punct de la care nu se mai poate reveni la situaţia anterioară în ceea ce priveşte modalităţile de utilizare a tehnologiei în domeniul educaţiei şi formării;
– Respondenţii declară că resursele pedagogice şi conţinutul online trebuie să fie relevante, interactive şi mai uşor de utilizat;
– Peste 60% dintre respondenţi sunt de părere că şi‑au îmbunătăţit competenţele digitale în timpul crizei, peste 50% din aceştia dorind să le aprofundeze”[7].
***
Aşadar, conform „profesioniştilor” recrutaţi de MEC care au alcătuit Strategia privind digitalizarea educaţiei din România, la consultarea publică organizată de Comisia Europeană între 18 iunie şi 4 septembrie 2020 s‑au primit 2716 răspunsuri din care 1756 (adică 58%) au venit din România, „pondere care a reflectat un interes major al părţilor interesate pentru acest domeniu”. Ca urmare a acestui „interes major” exprimat de România, MEC a hotărât să treacă la digitalizarea în ritm alert a învăţământului românesc.
Bun, dar iată ce spune Digital Education Action Plan 2021‑2027: Resetting education and training for the digital age. Summary of the Open Public Consultation[8], adică documentul oficial al Comisiei Europene care prezintă rezultatele dezbaterii publice la care face trimitere Strategia MEC. Dintre persoanele juridice care au participat la consultarea CE, cele mai multe au fost ONG‑uri şi firme private care vând tehnologie digitală, raportul dintre acestea şi instituţii şcolare fiind de 6:1[9]. În plus, raportul CE a luat în considerare şi răspunsuri venite de la cetăţeni din Algeria, Angola, Azerbaidjan, Columbia, Egipt, Kenya, Mali, Palestina, Réunion, South Africa, Tunisia, Uganda şi Western Sahara[10].
Summary of the Open Public Consultation constată că din România au venit 1576 de răspunsuri din 2716, ceea ce reprezintă 58% din reacţii. Din restul celorlalte 59 de ţări au venit doar 42 de procente. Documentul precizează şi că majoritatea răspunsurilor din România a venit de la persoane particulare, părinţi şi profesori, în nume personal[11], cu numărul părinţilor copleşindu‑l pe cel al profesorilor în cazul României[12].
Deci, interesul românilor a fost într‑adevăr mare. Dar a fost unul negativ, împotriva şcolii online. Părinţii din România au copleşit pur şi simplu Comisia Europeană cu reacţiile lor negative la adresa digitalizării, astfel încât Comisia a simţit nevoia să lucreze cu dublă contabilitate: să prezinte un tabel statistic cuprinzând şi reacţia românilor, şi un alt tabel fără români, unde lucrurile apar mai roz[13].
Încercând să explice participarea masivă a românilor, autorii raportului consideră că aceştia au fost atât de interesaţi de programul de digitalizare lansat de Comisie din pricina propagandei intense făcute de presa (radio şi TV), reţelele de socializare şi autorităţile din România. Comisia a hotărât să lanseze campanii de propagandă (informare) similare şi în celelalte state UE, după model românesc, pentru a echilibra situaţia şi a nu‑i lăsa pe români să dea tonul şi să strice calculele şi pe viitor[14]. De aceea, raportul Comisiei e făcut pe două coloane: cu România şi fără România. De fiecare dată când se ia în calcul ecoul venit din România, optimismul statisticilor consultării publice a Comisiei se diminuează. România e digitalosceptică.
Din moment ce mobilizarea exemplară operată de guvernanţii noştri politici şi mediatici a dat rezultate masive cantitativ, dar nesatisfăcătoare calitativ, experţii Comisiei au căutat să bagatelizeze rezistenţa la digitalizare a respondenţilor din România, apelând la explicaţia că românii se tem de ceea ce nu cunosc, că sunt împotriva digitalizării şcolii pentru că au competenţe reduse în privinţa digitalizării[15].
Ceea ce ne demonstrează însă aceste cifre este că românii nu sunt „proşti”, ci, chiar şi atunci când reuşesc să se mobilizeze civic, sunt trădaţi de instituţiile (sindicate, parlament, guvern, preşedinţie, primării, prefecturi, universităţi ş.a.) care ar trebui să le reprezinte şi apere interesele şi adevăratele valori şi moduri de viaţă.
Ne mai arată şi că „profesioniştii” MEC care au redactat Strategia privind digitalizarea educaţiei din România mint atunci când scriu că digitalizarea trebuie făcută pentru că există un interes uriaş în România pentru acest lucru. Interesul e negativ, oamenii au simţit nevoia să scrie în nume personal Comisiei pentru că au fost bombardaţi fără întrerupere de propaganda guvernului şi a presei, după cum afirmă chiar Comisia. Guvernul şi presa din România sunt instituţii cu nivel de încredere a românilor în ele tinzând spre zero în cazul celei dintâi[16] şi în accelerată deteriorare în cazul celei de a doua[17].
Dacă CE a simţit nevoia să ceară ca şi în alte ţări să se facă mai multă propagandă – „informare a cetăţenilor” –, după model românesc, pentru a nu mai obţine rezultate atât de dezechilibrate, este pentru că, practic, guvernul şi presa din România au stabilit noi standarde de intoxicare la nivel EUropean.
Iată nişte mostre din documentul CE, Summary of the Open Public Consultation, ocultate de MEC.
Părinţii şi elevii sunt mai sceptici în privinţa succesului măsurilor luate de guvern în privinţa şcolii pe timp de pandemie, în vreme ce profesorii şi instituţiile şcolare şi de ştiinţe ale educaţiei sunt printre grupurile cele mai satisfăcute de actuala stare de lucruri. Şcoala online le prieşte sindicatelor din învăţământ şi experţilor.
Părinţii sunt, de asemenea, în strivitor acord în privinţa caracterului nociv al şcolii online din punct de vedere al examinării şi al motivaţiei de a învăţa. Mulţi părinţi sunt îngrijoraţi, şi psihiatrii le dau motive ştiinţifice să fie, de efectele şcolii închise/ online pe termen lung asupra sănătăţii psihice şi comportamentului copiilor[18]. Acolo unde părinţii sunt îngrijoraţi în privinţa motivaţiei de a învăţa a copiilor, a calităţii examinării şi îndrumării elevilor de către profesori în mediul online şi a calităţii conţinutului lecţiilor online, profesorii şi experţii sunt încântaţi de „posibilităţile de a se conecta”[19]. Cultură personalizată, în care părinţii vorbesc mult cu copiii lor, fapt care contribuie la dezvoltarea inteligenţei verbale şi a empatiei, românii resping şcoala online şi pentru că văd că ea văduveşte elevul de esenţialul contact faţă în faţă cu profesorii şi colegii săi[20].
Concluziile analizei calitative efectuate de CE prezintă un tablou sumbru al şcolii online: „Analiza calitativă a întrebărilor deschise ne arată părinţi copleşiţi, profesori cărora le lipsesc anumite competenţe şi având dificultăţi să asigure un proces de educaţie structurat în vreme ce îi menţin şi pe elevi implicaţi, elevi lipsiţi de interacţiunea socială/ umană şi, în unele cazuri, lipsiţi şi de aparatura necesară sau de conexiune la internet. Ca şi în cazul analizei cantitative, educatorii şi personalul educaţional şi de pregătire tind să fie mai pozitivi decât părinţii şi elevii, şi răspunsurile din România tind să fie mai negative decât cele din alte ţări”.[21] Părinţilor le‑a venit extrem de greu să asume, pe lângă dificultăţile vieţii profesionale pe timp de pandemie, şi atribute profesorale, în condiţiile în care, de altfel, în România „şcoala acasă” (homeschooling) este ilegală. Părinţii au avut de suferit şi au denunţat haosul, confuzia şi dificultăţile tehnice provocate de măsurile luate de MEC, de inspectoratele şcolare şi de unele şcoli. Întregul proces, au arătat ei, a avut un impact negativ asupra vieţii de familie, deoarece multe aspecte ale şcolii online au fost nişte improvizaţii. Profesorii, ni se spune, au fost mai optimişti, dar s‑au plâns de lipsa infrastructurii şi a pregătirii pentru munca online.[22]
Fragment din cartea Deşcolarizarea digitală, în curs de apariţie la Editura Ideea Europeană
■ Istoric, scriitor, critic şi istoric literar
Mircea Platon
Note:
[1] „Cei opt coordonatori ai grupurilor de lucru sunt persoane cu expertiză în domeniile pe care le-au coordonat, dar şi în elaborarea de politici: Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România – Competenţe digitale pentru elevi şi studenţi; Madlen Şerban, profesor asociat la Universitatea din Bucureşti – Curriculum şcolar pentru meserii emergente; Andreea Paul, preşedinte INACO – Infrastructură şi resurse tehnologice digitale; Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation, Conectivitate; Alexandra Tămaş, Public Affairs Manager ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii IT) – Securitate cibernetică, protecţia datelor, siguranţa online şi etica IT; Daniela Vişoianu, preşedinte Federaţia „Coaliţia pentru Educaţie” – Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru educaţie digitală; Răzvan Orăşanu, preşedinte Asociaţia „Ţine de noi” – Resurse educaţionale deschise; Cristian Ducu, expert în politici publice pe educaţie în cadrul centrului SYENE – Educaţia digitală pe întreg parcursul vieţii” (https://www.edu.ro/strategia-de-digitalizare-educa%C8%9Biei-din-rom%C3%A2nia-2021-2027-smart-edu-lansat%C4%83-%C3%AEn-consultare-public%C4%83)
[2] https://www.edu.ro/strategia-de-digitalizare-educa%C8%9Biei-din-rom%C3%A2nia-2021-2027-smart-edu-lansat%C4%83-%C3%AEn-consultare-public%C4%83 .
[3] Nu „porţile”, ci „uşile”, de parcă şcolile ar fi nişte dulapuri. Probabil că, dacă mai durează criza Covid 19, autorităţile vor ajunge să anunţe că şcolile şi‑au închis oberlihturile şi au tras capacele la chepenguri.
[4] Strategia privind digitalizarea educaţiei din România, 5.
[5] Aşadar, criza Covid constituie un catalizator al procesului de digitalizare a şcolii, nu un moment de grea cumpănă care impune acest răspuns. UE şi CE nu au hotărât în 2020 să treacă la digitalizarea şcolii ca urmare a crizei Covid şi pentru a veni în sprijinul şcolii, aşa cum ne sugerează preambulul Strategiei MEC. Digitalizarea şcolii, după cum o arată documentele, era hotărâtă deja şi fusese inclusă în bugetul perioadei 2021‑2027 încă din anii 2017‑2018.
[6] Disponibil la adresa:https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12453-Digital-Education-Action-Plan/public-consultation.
[7] Strategia privind digitalizarea educaţiei din România, 6.
[8] Zbigniew Karpiński, Giorgio Di Pietro, Jonatan Castaño Muñoz and Federico Biagi, Leonie Bultynck, Veronica Mobilio, Simona Petkova, Ivana Juraga, Karen Haegemans, Digital Education Action Plan 2021‑2027: Resetting education and training for the digital age. Summary of the Open Public Consultation (Commission européenne/ Europese Commissie, 1049 Bruxelles/ Brussel, Belgique, Ref. Ares (2020)5471597 – 14/10/2020). Mă voi referi de acum înainte la acest document ca Summary of the Open Public Consultation.
[9] Summary of the Open Public Consultation, p. 108.
[10] Summary of the Open Public Consultation, 20, n. 4
[11] „Most of the respondents that participated in a personal capacity are Parents and Educators. In the sample ‘All countries’, the percentages are 37.3% and 32%, respectively. However, in the sample ‘Without RO’, the relative frequencies are inverted, with Educators accounting for 36.3% and Parents for only 12.9%” (Summary of the Open Public Consultation, 4)
[12] „A detailed analysis of the categories of respondents that participated in a personal capacity, which is presented in Figure 2, shows that most of them belong to the categories of Parent/carer/family of learner and Educator ‑ teacher/trainer/lecturer/teacher educator or trainer. When all respondents are considered in the analysis (i.e. sample ‘All countries’) the percentages accounted by the aforementioned categories are 44.4% and 38.1%, respectively. In the sample where respondents from RO have been excluded (i.e. sample ‘Without RO’) the corresponding figures are 18.6% and 52.4%, respectively” (Summary of the Open Public Consultation, 21).
[13] „The OPC was launched on 18 June 2020 and it remained open until 4 September 2020. It received a total of 2,716 responses and 127 position papers.
– OPC respondents come from 60 different countries, but they are not equally distributed across these countries. Romania (RO), in particular, is overrepresented with a total of 1 576 responses, which account for 58% of the total sample4. The number of respondents from all the other countries combined is lower (1,140 responses), and only in seven countries it is possible to observe at least 40 respondents (i.e. Portugal with 261 respondents, Spain with 131, Belgium with 113, Italy with 108, Germany with 99, Bulgaria with 55, and France with 41).
– In light of Romania’s overrepresentation, the analysis is conducted using two samples: all respondents (sample ‘All countries’: 2,716 responses) and all respondents excluding those who are from Romania (sample ‘Without RO’: 1,576 responses). The comparison of the results across the two samples gives a good understanding of the overall findings and the extent to which the large proportion of respondents from Romania drives the observed patterns.
– Overall, when comparing the sample ‘All countries’ with the sample ‘Without RO’, it appears that respondents from Romania express a more negative view of digital education, and this occurs especially among individuals responding in a personal capacity (e.g. Parents – for which Romania’s overrepresentation is higher)” (Summary of the Open Public Consultation, 4).
[14] „Romania’s overrepresentation is likely to be a result of significant media coverage on television and radio, along with efforts by the Ministry of Education and extensive promotion on social media. The Commission launched a strengthened communication campaign on the OPC to achieve a more geographically balanced response, stepping up promotion activities in other Member States through the Education Committee in the European Council and Representations of the Commission in the Member States, along with education and training stakeholders such as the Erasmus+ National Agencies” (Summary of the Open Public Consultation, 4, n. 4).
[15] „OPC data confirms that this may be linked to the level of digital skills among Romania’s population (which is lower than the EU average), but also to different opinions regarding the effectiveness of measures to ensure continuity of teaching and learning in Romania” (Summary of the Open Public Consultation, 4, n. 5).
[16] „Guvernul (13,7%), Parlamentul (9,5%), partidele politice (9,1%) ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte gradul de încredere al românilor, relevă cercetarea” (Barometru: Biserica, Armata şi Academia, primele locuri în increderea românilor. Guvernul, la coada listei (ziare.com)).
[17] „Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35%, de la 42% în 2018, reprezentând cea mai mare scădere anuală din lume, potrivit unui studiu al Reuters ” (Studiu Reuters: Încrederea românilor în presă a scăzut puternic anul trecut, până la 35% | AGERPRES • Actualizează lumea).
[18] „On the other hand, the most negative experiences were related to examination and assessment (41% in the sample ‘All countries’ and 24.6% in the sample ‘Without RO’ rate this ‘bad’ or ‘very bad’) and motivation to learn (the proportions of respondents who rate this ‘bad’ or ‘very bad’ in the samples ‘All countries’ and ‘Without RO’ are 48.1% and 21%, respectively). A substantial group of respondents from RO is worried it will negatively impact pupil’s mental health and cause long‑term behavioural changes” (Summary of the Open Public Consultation, 78)
[19] „Looking at target groups separately, the trend of Education and training staff being more positive than parents is confirmed. Educators’ satisfaction is especially high concerning ability to connect to the internet, digital equipment and interaction/communication and peer learning (84.2%, 73.7%, and 73.7%, respectively, in the sample ‘All countries’). On the other hand, in the sample ‘All countries’, parents report that their child(ren) had a particularly bad experience with motivation to learn, examination/assessment and feedback, and quality of online learning content (the shares of unsatisfied Parents are 66%, 52.3%, and 49.1%, respectively). In the sample ‘Without RO’, the highest share of unsatisfied Parents is found for examination/assessment and feedback, interaction/communication with teachers/management and motivation to learn (the values are 47.6%, 43.5% and 41.5%, respectively)” (Summary of the Open Public Consultation, 8).
[20] „The main disadvantage of digital education in the future, as perceived by respondents from all target groups considered together, is the lack of face‑to‑face interaction/communication (this option was selected by 60.5% of respondents in the sample ‘All countries’ and by 57.4% of respondents in the sample ‘Without RO’), followed by the need for connectivity and suitable equipment at home (this option, which was only available for Educators and Education and training staff, was selected by 46.1% of respondents in the sample ‘All countries’ and by 53.4% of respondents in the sample ‘Without RO’)” (Summary of the Open Public Consultation, 13)
[21] „The qualitative analysis of the open‑ended questions gives a picture of parents overwhelmed, educators missing competences and struggling to ensure a structured process while keeping up student engagement, learners lacking social/human interaction and, in some cases, missing devices and connectivity. Similarly to the quantitative analysis, educators and education and training staff tend to be more positive than parents and learners, and replies from Romania tend to be more negative than those from other countries” (Summary of the Open Public Consultation, 17).
[22] Summary of the Open Public Consultation, 35.
