In memoriam
Am spus‑o, în mai multe rânduri, că după dramatica plecare dintre noi a lui Grigore Vieru, i‑a rămas lui Nicolae Dabija „povara” şi cinstea de a duce mai departe, în cel mai înalt grad, năzuinţele şi durerile renaşterii naţionale în Basarabia, cea mereu ameninţată de lideri politici mancurtizaţi, culminând, în zilele din urmă, cu Igor Dodon. Acum, la plecarea lui năprasnică, din 12 martie al celui de al doilea an al pandemiei, se pune întrebarea: cine îi va duce mai deoparte „povara” în aceste vremuri de holeră politică şi spirituală? Nu am răspuns, fiindcă toate valorile lumii se află în prăbuşire. Şi nu ne rămâne decât să‑i lăudăm forţa de luptător pe frontul renaşterii naţionale, îngemănată cu o simfonică armonie a personalităţii.
Nicolae Dabija a fost şi rămâne un scriitor complex: poet, prozator (romanul Tema pentru acasă a făcut epocă atât în Basarabia, cât şi în câteva ţări occidentale), publicist de forţă eminesciană, creator de revistă, asigurând longevitatea celei mai importante publicaţii chişinăuiene, Literatura şi arta (care a atins tiraje impresionante de 250.000 de exemplare), autor de manuale şcolare şi de proiecte politice, precum reînfiinţarea Sfatului Ţării care să readucă Basarabia la Patria‑Mamă ş.a.m.d.
Ca poet, a fost recunoscut cap al generaţiei „ochiului al treilea”, sintagmă preluată din titlul care l‑a consacrat în 1975. După „ediţia de autor” Doruri interzise, Nicolae Dabija[1] a venit cu cea mai reprezentativă antologie a operei sale poetice în colecţia de „ediţii critice” coordonată de poetul Daniel Corbu la Princeps Edit din Iaşi (2011). Intenţia sintezei sale lirice este dată şi de titlul Poeme pentru totdeauna, o selecţie amplă cuprinzând peste treizeci de poeme în plus comparativ cu anterioara, plus o secţiune nouă (a şaptea) de 38 de Aşchii de cer, un grupaj de reflecţii, instantanee dialogate, aforisme, care sunt, la rândul lor, mici poeme. Celelalte şase părţi sunt: I. Ochiul al treilea, II. Lacrima care vede, III. Zugravul anonim, IV. Cercul de cretă, V. Dreptul la iluzie, VI. Libertatea are ochii lui Dumnezeu. Antologia Doruri interzise era o selecţie din şaisprezece volume ale autorului, dispuse cronologic. În Poeme pentru totdeauna, distribuirea septenară ne arată o voinţă de construcţie a ansamblului nu doar pe criteriul cronologic, ci şi ideatic, dându‑ne oglinda evoluţiei şi structurii interne a liricii sale, ca travaliu „demiurgic” senar încununat de ziua a şaptea, a odihnei şi a contemplaţiei prin „aşchii de cer”. Nu întâmplător majoritatea acestor instantanee e alcătuită din comentarii biblice strâns legate de destinul Basarabiei, al adevărului artei şi al Fiinţei, arcuite între frigul şi frica Mariei Petre („unul şi acelaşi lucru”) cu care s‑a întors din Siberia şi imaginea scorburii de stejar din romanul postum al lui Arhip Cibotaru[2], Pe timpul lui Teleucă, scorbură în care sătenii prozatorului au păstrat, sub jurământul tăcerii, icoanele, odoarele, cărţile sfinte ale Bisericii până la căderea regimului sovietic. „Păstrarea unei taine – conchide Nicolae Dabija – de o întreagă comunitate, cu mic, cu mare, face parte, fără îndoială, din Basarabia Profundă, parte a României Profunde, ca şi acea biserică micuţă, care a încăput în scorbura unui stejar, în aşteptare de vremuri mai bune”. Cartea lui Nicolae Dabija (ca şi cartea testamentară a lui Grigore Vieru, Taina care mă apără, apărută în aceeaşi colecţie patronată de Daniel Corbu, ultima pe care şi‑a supravegheat‑o, în ajunul propriei dispariţii năprasnice), poate fi considerată, la rândul ei, „o biserică micuţă”, zidită manolic timp de 46 de ani de la debutul adolescentului din 1965 din Tinerimea Moldovei (cu un grupaj de versuri prezentate elogios de Mihai Cimpoi, el însuşi, pe atunci, un foarte tânăr critic literar) şi până la volumul testamentar arhitecturat „pentru totdeauna”, cu sentimentul împlinirii în Carte. Este semnul armoniei personalităţii unuia dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, armonie, în definitiv, eminesciană, de sorginte muzicală, desigur, precum cea a limbii române, semnul dăinuirii noastre ca naţiune.
Note:
[1] Nicolae Dabija, Doruri interzise, ediţie de autor, Editura Litera Internaţional, Chişinău – Bucureşti, 2003
[2] Cf. Arhip Cibotaru, Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul, Chişinău, 2010
Theodor Codreanu
