O gafă intelectuală din 1885: expulzarea lui Moses Gaster
A existat, în viaţa intelectuală a veacului al XIX‑lea românesc, un episod regretabil, al cărui personaj central a fost unul dintre cei mai învăţaţi oameni de cultură ai României, rabinul şi lingvistul Moses Gaster, prietenul lui Eminescu, admirat de Hasdeu şi de Maiorescu, menit unei impresionante cariere academice internaţionale. Este vorba despre expulzarea acestuia, în luna octombrie a anului 1885, într‑un grup de alţi intelectuali evrei şi neevrei, socotiţi de guvernul liberal al lui Ion C. Brătianu drept propagandişti periculoşi.
Pentru a înţelege cum s‑a ajuns la decretul de expulzare, va trebui reamintit contextul istoric al momentului. Cum bine se ştie cerinţele marilor puteri după Congresul de la Berlin (1878) au privit, în principal, revizuirea articolului 7 din Constituţia din 1866, vizând drepturile cetăţeneşti ale evreilor. În ţară, publicaţia Anuarul pentru israeliţi, editată de Moses Schwartzfeld, avea contribuţii pertinente ale unor distinşi cărturari de credinţă mozaică precum Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Marcu Brociner, Elias Schwartzfeld, iar în străinătate chestiunea preocupa intens puternica şi influenta Alianţă israelită, care‑l trimitea la Bucureşti în misiune de informare pe Armand Lévy; acesta organizează adunări publice la Baraşeum şi apare ca un provocator – va fi chiar agresat în zona Lipscanilor –, într‑o atmosferă tot mai tensionată, care va conduce la incidente, în care şi Gaster va fi implicat – ca, de pildă, în august 1885, la sinagoga de la Galaţi –, ca şi la mişcări ţărăneşti împotriva arendaşilor evrei din Moldova (la Brusturoasa – Bacău şi la Darabani – Dorohoi).
Pe acest fond tensionat s‑a consumat şi relaţia personală a lui Gaster cu un puternic al zilei, longevivul academician, ministru, prim‑ministru şi şef de partid, Dimitrie A. Sturdza, care se întâmpla să fie în acel moment deţinătorul portofoliului Cultelor şi Instrucţiunii. Interesat de istorie şi de toponimie, acest eminent colecţionar şi om de cultură, care îi apărea lui Gaster mai curând cu ochi neplăcuţi – pentru Odobescu era Le Microbe, iar pentru mulţi foşti unionişti cel ce a jucat un rol infam în căderea lui Cuza – a ţinut o conferinţă în prezenţa regelui Carol I, lansând ipoteza conform căreia denumirile Severinului şi Caracalului erau ecouri ale numelor imperiale romane, Severus şi Caracalla. Într‑o altă conferinţă, în aceeaşi prezenţă suverană, Gaster a dovedit că Severinul era ecoul sensului slavon al nordului, iar Caracalul cel al lumii turanice din câmpia dunăreană, interpretare salutată de rege, dar umilitoare pentru Sturdza. Acesta pare a fi fost, de altfel, principalul factor în acţiunea de expulzare a fruntaşilor israeliţi – Gaster, Lévy, Brociner, Elias Schwartzfeld –, dar şi a unor publicişti români sprijinitori ai conaţionalilor din Austro‑Ungaria (Alexandru Cincu), acţiune pe care alţi membri ai cabinetului Brătianu (Nacu, Stolojan….) nu au agreat‑o.
Salutaţi de gazetari notorii, precum Vintilă, C.A. Rosetti în Românul – în cuvinte luminoase „înainte de a părăsi pământul pe care sunt născuţi, strâng mâna celor izgoniţi, spunându‑le la revedere”, expulzaţii ajung la Viena. Aici Gaster dă un interviu pentru Neue Freie Presse, unde opinia publică află detaliile nefericitei întâmplări şi apoi ajunge la Oxford, unde cariera sa internaţională va fi strălucită (ca o ironie a sorţii, va reprezenta faimoasa universitate britanică la o serbare academică la Berlin, când la o primire la Kaiserul Wilhelm al II‑lea, Gaster s‑a întâlnit cu… D.A. Sturdza).
Trei ani după expulzare, în 1888, cu Titu Maiorescu, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii în noul guvern conservator, Theodor Rosetti va determina revocarea decretului din 1885, iar după alţi 36 de ani, în 1921, un alt ministru cărturar, Octavian Goga, în numele guvernului Averescu, îl va invita pe Gaster. Primit cu onoruri, prezent la un dejun regal la Pelişor, ca şi la Vălenii de Munte, unde Iorga va saluta „aleasa nobleţe sufletească” a savantului cândva expatriat, Gaster va deveni, în 1929, membru de onoare al Academiei Române.
Un destin exemplar pentru suişurile şi coborâşurile vieţii noastre intelectuale, evreul Moses Gaster rămâne unul dintre cei mai faimoşi români prezenţi pe mapamond.
■ Istoric al culturii şi al artei, profesor universitar, membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acesteia
Răzvan Theodorescu
