Lumea noastră se schimbă. Timpul trăit devine cea mai importantă investiţie. Şi dorinţa cu cea mai mare greutate. Urmează timpul oferit celuilalt, şi familiei, aflat în mers sincron cu timpul profesiei. Totul va orbita în jurul acestei ecuaţii: timpul trăit şi timpul profesional. Rezultatul dorit este echilibrul interior şi deschiderea continuă spre nou, către exterior. Aceasta va deveni curând o realitate, care va transcende vârste, spaţii culturale, de gen sau confesiune.
Cum poate evolua o instituţie în interiorul acestei ecuaţii de viaţă schimbată? Orice instituţie se poate adapta raportat la puterea de schimbare a oamenilor care trăiesc şi profesează în interiorul ei. Anvelopele sociale şi profesionale aflate în exteriorul oricărei entităţi instituţionale formează comunitatea pe care o numim generic Bucureşti.
Despre instituţie şi comunitate voi încerca să vorbesc mai departe.
Oraşul Bucureşti, asemenea oricărui alt oraş în care trăim o bună parte din viaţă, poate deveni o pasiune, pentru că se schimbă odată cu noi şi este asemenea unui organism viu. Imaginea sa a evoluat pe măsura trăsăturilor noastre sufleteşti, trăsături păstrate în „vitrina” propriei noastre vieţi care este fizionomia. Înfăţişările oraşului se modifică odată cu chipul nostru ca urmare a unui foarte interesant mimetism. Deoarece împreună formăm un singur organism viu, care trăieşte şi moare simbiotic.
Muzeul Municipiului Bucureşti şi‑a orientat proiectele de cercetare şi de naraţiune expoziţională către explicarea viitorului imediat prin instrumentele unei călătorii aflate în acelaşi timp în prezent
şi trecut, având ca exemplu faptul că fiecare dintre noi suntem finalitatea proiecţiei despre viitor a generaţiei părinţilor noştri şi, în acelaşi timp, pregătim proiecţia noastră de viitor, prin copiii noştri. Nu se trage niciodată linie; este o călătorie continuă pentru care trebuie să te pregăteşti cu fiecare vârstă şi cu fiecare generaţie, care consumă ceea ce numim istorie.
Muzeul Municipiului Bucureşti ajunge treptat să redefinească mecanismul muzeal şi reuşeşte să pună în mişcare obiectele prin mesaje narative ample, care includ timpul verbal future in the past. Ne interesează prognoza, cum vom îmbătrâni, cum se vor maturiza copiii noştri, cum ne modifică tehnologia modul de viaţă.
În consecinţă, strategia MMB este de a ajuta fiecare vizitator să îşi rafineze proiecţia personală asupra vieţii sale şi de a o include, cu paşi mici şi fermi, pe harta propriului său viitor. Această hartă a viitorului porneşte de la muzeul personal al fiecăruia, de la pasajele de viaţă adunate, de la experienţele profesionale şi sociale traversate cu fiecare vârstă şi care formează într‑un final un manual al tinerilor utilizatori de cartografie personală. Povestea fiecăruia dintre noi poate ajuta copiii să îşi dezvolte un muzeu personal care să adune abilităţi de adaptare, apoi un panel de sentimente şi afecte pozitive, antidoturi pentru momente de nelinişte şi, desigur, memoria fiecărui pas făcut înainte.
Muzeul Municipiului Bucureşti a reuşit să deschidă porţi pentru a ajuta societatea să se reinventeze, să‑i ofere multiple posibilităţi pentru a se descoperi şi, mai ales, deplina bucurie a unui posibil început cu fiecare vârstă trecută, pentru fiecare. Muzeul a devenit locul unde poate fi cunoscută graniţa pe care vizitatorii o pot trece prin dorinţa de modelare a propriului sine, modelare de viaţă, oferind astfel şi altora modelul succesului profesional, vorbind deschis celorlalţi despre acesta.
În final trebuie subliniat faptul că Muzeul este o proiecţie culturală a comunităţii. El reconstituie o sincronizare de proiecţii culturale în funcţie de vârste, paliere profesionale, educaţie, aşteptări în inovaţie, originalitate. Comunitatea are un ritm constant de modernizare, iar Muzeul trebuie să facă parte integrantă din această mişcare. Comunitatea este un organism viu, iar Muzeul este un produs de reprezentare a ei în exterior, către ea însăşi şi, mai ales, către ceilalţi din afara ei.
Breşe culturale şi fracturi sociale
Muzeul Municipiului Bucureşti şi industria muzeală, precum şi cea culturală în integritatea ei, se confruntă începând cu luna martie a anului 2020, în urma schimbărilor care au loc în mediul social şi care vor continua să fie în desfăşurare şi în următorii ani, cu o modificare dramatică a interesului public pentru consumul cultural în manieră clasică.
În argumentarea acestei realităţi noi am făcut analize comparative între anii 2014 şi 2020, de asemenea şi pentru trimestrele I şi II şi semestrul I, între aceleaşi repere de timp. Începând cu luna martie comportamentul cultural s‑a prăbuşit dramatic, intrările în unităţile muzeale ale Muzeului Municipiului Bucureşti fiind între 70 şi 90% mai mici faţă de anul precedent. Pentru a urmări situaţia comparativă ilustrez acest articol cu anexe pe fiecare casă‑muzeu, precum şi pe situaţia generală a MMB.
Cum programele MMB nu s‑au diminuat, ci au fost dinamizate în mediul online şi au păstrat ritmul anilor precedenţi (nu mai puţin de 7 expoziţii au fost inaugurate în luna iulie 2020!), realitatea certifică modificări de structură comportamentală pe foarte multe paliere sociale.
Absolut toate instituţiile culturale şi de loisir vor fi nevoite să se schimbe în resorturi intime şi variate, altfel vor avea toate şansele să dispară sau să devină desuete şi inutile chiar.
Muzeul Municipiului Bucureşti şi‑a însuşit cea dintâi posibilitate de a păstra publicul fidel în mediul online, acest lucru nefiind, desigur, o noutate acum pentru nimeni, dar noutatea se află ascunsă în altă parte, iar noi am căutat să o conturăm în timp real.
Mediul online administrat de MMB cuprinde întreaga varietate de subiecte de consum cultural aflate pe website, facebook (15 pagini cu profil diferit), Instagram. În acest moment toate produsele oferite (conferinţe, filme documentare, filme de colecţie digitalizate, podcast, reviste de specialitate digitalizate, concerte, expoziţii online şi tururi virtuale) sunt cu acces gratuit şi aşa vor şi rămâne.
Diferenţa varietăţii este că informaţia trebuie să fie foarte specializată, altfel interesul dispare, în sensul că interesul publicului s‑a schimbat şi s‑a îndreptat către reconfigurarea profesională, dar mai ales a timpului liber rămas, şi care se va diminua tot mai mult, chiar dacă se va lucra şi de acasă!
Publicul tinde să aibă alte aşteptări, cu perspective pe termen lung, îndepărtate, întinse chiar pe câţiva ani, cu orientare către profesii noi, iar informaţia trebuie să aibă plusvaloare şi să fie cât mai necomercială. De aici şi numărul de peste un milion de cititori fideli, cifră păstrată începând cu luna mai 2020. (Vezi articolul Star(t) în online publicat în Bucureşti în 5 minute şi în revista Contemporanul. Ideea Europeană din iunie 2020.)
Din perspectiva clasică a funcţionării, Muzeul este nevoit, conform reglementărilor legale, să conserve, să protejeze, să cerceteze (aici este inclusă şi restaurarea) şi să valorifice patrimoniul
cultural. Diferenţa faţă de trecutul nu foarte îndepărtat este că acest patrimoniu va trebui oferit publicului consumator prin informaţie reală (nu reconfigurări ale unor mesaje narative mai vechi), specializată, dublată de perspectiva holistică, care implică echipe mixte de cercetare, care să ofere imaginea completă a unui fenomen social, economic, antropologic, cultural, demarat în trecut şi aflat în desfăşurare.
Foarte important pentru adaptarea discursului cultural este includerea prognozei, fapt care va atrage interesul publicului, indiferent de vârstă, statut social sau profesional. Indiferent de gen, areal cultural sau confesional.
Relaţia dintre trecut, desfăşurare prezentă şi prognoza ca discurs narativ‑muzeal prin includerea pieselor de patrimoniu reprezintă metoda de adaptare pe termen mediu a unei instituţii muzeale. Cu o singură condiţie: toate proiectele să fie bilingve, traduse în timp real în cel puţin o limbă straină. Ad Integrum.
■ Scriitor, istoric, publicist şi editor
Adrian Majuru
