Dar cum la ediţia 2017 a Premiilor Oscar a fost vorba mai mult despre corectitudinea politică şi despre atitudinea anti-Trump, discuţiile despre valoarea intrinsecă a peliculelor începe din momentul când vor fi programate pe ecranele noastre
Ediţia 2017 a celui mai mediatizat eveniment cinematografic, Gala Premiilor Academiei Americane de Film nu va rămâne în istorie pentru calitatea excepţională a titlurilor reţinute de palmares. Gala Oscar 2017 rămâne, probabil, ca una dintre cele mai politizate din existenţa statuetelor aurite, iar gafa din 
final, declararea altui învingător decât cel votat (adică La La Land în loc de Moonlight) a făcut instantaneu înconjurul lumii şi a dat naştere la comentarii care de care mai fanteziste şi mai detectiviste.
Prima caracteristică amintită, politizarea, se putea anticipa cu uşurinţă. Nou alesul preşedinte Donald Trump este profund antipatizat de cea mai mare parte a comunităţii cinematografice americane, care i-a reproşat zgomotos declaraţiile sexiste, rasiste şi mai ales măsura interzicerii accesului cetăţenilor din state islamice pe teritoriul Statelor Unite. Ultima măsură a facilitat anticiparea câştigătorului la categoria Cel mai bun film în altă limbă decât engleza, iranianul Comis-voiajorul de Asghar Farhadi. E păcat că acest splendid film – o fabulă morală bazată pe o subtilă ţesătură între artă şi viaţă, stabilind conexiuni surprinzătoare între viaţa eroilor şi piesa pe care o pun în scenă, Moartea unui comis-voiajor de Arthur Miller – va rămâne în memoria publicului american ca o soluţie de opoziţie, nu ca operă cinematografică foarte originală şi valoroasă.
Ajungem acum şi la a doua trăsătură surprinzătoare a galei, anunţarea greşită a câştigătorului de către cuplul actoricesc Warren Beatty-Faye Dunaway (protagonişti ai miticului Bonnie şi Clyde ). Imaginile înregistrate au fost analizate fotogramă de fotogramă, mărite, zoom-ate pentru a se putea înţelege cum o astfel de greşeală a fost posibilă într-un eveniment mediatizat la nivel global. La încep
ut au fost acuzaţi pe nedrept cei doi actori ajunşi acum aproape octogenari şi s-au făcut glume răutăcioase pe seama „ramolismentului” lor. A trebuit să treacă ceva timp şi să se investigheze şi ceea ce s-a întâmplat în culise pentru a se afla că vinovaţii sunt, de fapt, cei care organizează din 1929 votarea şi secretizarea acesteia, cei de la faimoasa companie Pricewater Coopers. Doi dintre oamenii din vârful corporaţiei oferă plicurile cu numele câştigătoare celor aleşi să citească pe scenă câştigătorii. Pentru mai multă siguranţă, ei păstrează plicurile în două serviete gemene şi ţin evidenţa celor citite. Numai că, în anul de graţie 2017, ei au încercat să profite de poziţia avantajoasă din spatele scenei şi au început să fotografieze şi filmeze momentele pentru a le transmite primii prin Twitter în spaţiul virtual. Aşa se face că au pierdut socoteala premiilor şi, la finalul apoteotic, au oferit lui Warren Beatty plicul cu Oscarul pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru care mulţumise deja Emma Stone. Titlul filmului în care ea a strălucit şi a câştigat, La La Land a fost declarat învingător şi întreaga echipă a urcat pe scenă şi a început să mulţumească şi să dedice apropiaţilor premiul. E cu totul inexplicabil, totuşi, cât de mult a durat până când cei de la Pricewater Coopers au întrerupt feeria şi au chemat, în lumina reflectoarelor, pe realizatorii adevăratului învingător, Moonlinght de Barry Jenkins. Adevărul este că cei din grupul La La Land au reacţionat cu decenţă şi i-au felicitat cu un entuziasm convingător pe realii câştigători.
Povestea Oscarului greşit, pentru a fi mai bine înţeleasă, trebuie să revină la premisa A. Toată suflarea se aştepta, fiind o ediţie atât de politizată, să câştige nu un musical evazionist, ci un film „social”, despre minoritatea afro-americană. Deşi au existat mai multe filme care acopereau profilul, a fost preferat Moonlight de Barry Jenkins, care are şi urme de sofisticare „de artă” graţie mai ales naraţiunii nonlineare (a fost premiat şi pentru Cel mai bun scenariu adaptat). Unde mai punem că eroul principal, urmărit la diferite vârste este şi gay, deci dublu minoritar. Reprezentarea identităţii rasiale a fost un criteriu cardinal în voturile membrilor Academiei Americane de Film anul acesta, pentru că s-a încercat compensarea, în planul artei, a situaţiei de dezechilibru declanşată de ideile şi declaraţiile lui Donald Trump. Premiile pentru roluri secundare au revenit, la feminin şi la masculin unor actori afroamericani (Viola Davis pentru rolul din Fences regizat de Denzel Washington şi, respectiv, Mahershala Ali, care se declară musulman după religie, pentru creaţia sa din Moonlight ). Printre filmele multiplu nominalizate s-a numărat şi un alt film despre marginalizarea aceleiaşi minorităţi: Hidden Fig
urs (Figuri umbrite ) de Theodore Melfi, despre matematicienele de culoare care au lucrat la NASA, în anii 60, contribuind serios la realizarea primelor programe spaţiale americane.
Tendinţa de a favoriza filmele cu această abordare a problemelor rasiale a atras nu puţine critici principalului rival la Oscar, La La Land de Damien Chazelle, care a câştigat, totuşi, statuetele pentru Cel mai bun regizor, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cea mai bună imagine, Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună muzică. Compozitorului Justin Hurwitz i s-a reproşat de unii comentatori că nu e un bun cunoscător de jazz, iar filmului, per ansamblu, că, fiind o poveste despre un muzician dedicat jazz-ului, nu prea are personaje de culoare. Ar fi de remarcat că, în ciuda celor 14 nominalizări ale sale, acest musical atât de premiat la Globurile de aur, a câştigat numai la cinci categorii. Repartizarea mai democratică a trofeelor a făcut posibilă reţinerea în palmares a altor câteva lungmetraje de ficţiune cu bune perspective comerciale: drama socială Manchester by the Sea de Kenneth Lonergan (Cel mai bun scenariu original şi Cel mai bun actor în rol principal, Casey Affleck), drama de război Hacksaw Ridge regizată de Mel Gibson(Cel mai bun montaj) Arrival de Denis Villeneuve (Cel mai bun montaj sonor). Nu în ultimul rând, merită amintit Oscarul pentru Cele mai bune efecte speciale câştigat de Cartea jungle de John Favreau, printre autorii căruia se numără tânărul român Ioan Boeriu. Acest premiu a compensat regretul că nu a câştigat, la categoria Cel mai bun film străin, coproducţia germano-română Toni Erdmann. Dar cum la ediţia 2017 a Premiilor Oscar a fost vorba mai mult despre corectitudinea politică şi despre atitudinea anti-Trump, discuţiile despre valoarea intrinsecă a peliculelor începe din momentul când vor fi programate pe ecranele noastre. Din fericire, unele dintre ele au apărut deja pe ecranele din România.
Salvează
