Titlul rubricii mele se inspiră strict din realitate şi exprimă foarte bine condiţia spectatorului de cinema, care, fericit că s-au redeschis sălile, după mai bine de un an de ferecare pandemică, se duce la mall să vadă un film în premieră. Un film românesc – şi încă unul bun – nu‑l numesc, să nu se creadă că pur şi simplu calitatea lui ar motiva absenţa publicului – a fost văzut de mine ca singur spectator, alături de trei urşi de pluş care marcau locurile inaccesibile din motive de siguranţă într‑un multiplex dotat cu aparat de proiecţie performant şi fotolii confortabile. Ce‑i drept, era puţin după prânz, când lumea era prea ocupată să recupereze vacanţa pierdută anul trecut. În plus, toată vara s‑au văzut filme în aer liber, mai ales în pieţele centrale ale marilor oraşe şi – deseori – accesul a fost gratuit. Dacă a fost mai degrabă o iniţiativă benefică, menită să reactiveze pofta de a vedea filme pe marele ecran, alături de alţi privitori, vom vedea în lunile următoare, când frigul ne va goni în case şi în faţa televizoarelor.
Rămânem însă, din experienţa acestei veri cinematografice sub cerul liber, cu amintirea unor filme văzute de obicei în programul unor festivaluri bine curatoriate, ai căror organizatori s‑au străduit să aducă în faţa publicului mai ales filme care îşi găsesc mai greu locul în programarea de la mall, producţii străine şi româneşti prezentate în avanpremieră.
O astfel de ocazie a oferit Festivalul de Film Central European Timişoara, iniţiat în urmă cu 5 ani de regretatul regizor Radu Gabrea, care a inclus, în programul celor cinci zile, nu numai filme de lung şi scurtmetraj prezentate în secţiunea competiţională şi Panorama, dar şi ateliere de film, lansări de carte, concerte. A fost o idee bună să se programeze vizionări atât indoor, la Aula Magna a Universităţii de Vest, cât şi în aer liber, la Grădina de Vară Capitol.
Ediţia cu tema Noua realitate, care a privilegiat temele contemporane, şi‑a desemnat câştigătorii în urma deciziei unui juriu format din producătorul Laszlo Kantor, criticul Mihai Fulger şi actriţa
Ana Covalciuc. Părerile juraţilor au coincis în mare parte cu ale spectatorilor, care au fost foarte impresionaţi mai ales de Gipsy Queen, coproducţie Germania‑Austria, al cărei regizor, de origine curdă, Hüseyin Tabak, a câştigat premiul pentru Cea mai bună regie. Motivaţia juriului a subliniat „viziunea aproape documentaristică şi fără tezism cu care acesta abordează tematica asimilării sociale şi a sacrificiului matern, conducând cu măiestrie o actriţă talentată (Alina Şerban) către o interpretare foarte puternică”. Povestea unei tinere românce de origine romă care încearcă să supravieţuiască demn într‑o lume plină de prejudecăţi rasiale şi xenofobe a impresionat mult, cum sugerează şi motivaţia, graţie interpretării actriţei Alina Şerban, care a fost distinsă, pentru acest rol, cu Premiul German al Uniunii Actorilor (Deutscher Filmpreis). Prezentă la conferinţa de presă de după vizionare, alături de interpretul rolului tatălui, Sorin Mihai, Alina Şerban a cucerit publicul timişorean nu numai prin detaliile foarte interesante oferite despre producţie, ci şi prin discursul lipsit de emfază despre lupta ei incredibilă pentru a‑şi depăşi condiţia şi handicapurile, despre activităţile ei de susţinere a minorităţii rome în general. Sigur că a impresionat mult efortul ei fizic, de a interpreta mai ales scenele pugilistice filmate fără tăietură de montaj (şi, bineînţeles, fără cascadori), comparaţia cu performanţa lui Hillary Swank din Million Dollar Baby de Clint Eastwood fiind folosită şi de critici, dar şi de spectatori. Absolventă a Academiei Regale de Teatru din Marea Britanie, Alina Şerban are deja o filmografie densă, care mai include lungmetrajul Singură la nunta mea şi scurtmetrajele Scris, nescris de Adrian Silişteanu sau Bilet de iertare, ultimul scris şi regizat de ea însăşi. Alina Şerban are, în afară de proiectele cinematografice, şi unele teatrale, şi spectatorii din România o pot vedea şi în spectacolele unor teatre independente.
Dincolo de acest film foarte îndrăgit de public, palmaresul Festivalului Central European a mai impus o producţie maghiaro‑română, Din câte ştiu, de Nandor Lörincz şi Balint Nagy, câştigătorii trofeului pentru Cel mai bun film. Motivaţia juriului argumentează calităţile acestei drame despre un cuplu care se destramă: „Lungmetrajul ne‑a impresionat printr‑o caracterizare subtilă şi atentă la detaliile semnificative şi prin atragerea spectatorilor de la primul la ultimul cadru în microcosmosul căsniciei, în care graniţa dintre bine şi rău e chestionată continuu”.
Un alt film foarte apreciat, Persian Lessons/ Lecţii de persană, de Vadim Perelman, a fost răsplătit cu Premiul pentru Cel mai bun scenariu, acordat lui Ilja Zofin „pentru modul în care a adaptat o proză scurtă, dezvoltând‑o într‑o naraţiune emoţionantă, plină de suspans şi construind personaje veridice şi relevante pentru o temă universală”. Această temă, a supravieţuirii în vreme de război, este foarte nuanţat dezvoltată şi cu ajutorul regiei inteligente.
Premiul „Radu Gabrea”, acordat unui scurtmetraj din secţiunea de filme studenţeşti, a revenit scurtmetrajului Vânătoarea de cerbi, de Andrei Olănescu (de la UNATC), un foarte profund studiu al relaţiei tată‑fiu. Juriul secţiunii a fost format din editorul Melania Oproiu, criticul Marian Sorin Rădulescu şi scriitorul Răsvan Popescu.
La Timişoara au putut fi văzute, în avanpremieră, şi două lungmetraje româneşti foarte aşteptate, care vor avea premiera probabil anul viitor. Unul este lungmetrajul Lebensdorf, de Valentin Hotea, o comedie subtilă filmată mai mult în Germania, în care strălucesc interpreţii rolurilor principale: Mimi Brănescu, Ioana Flora şi Ana Covalciuc.
Celălalt este Rondul de noapte, care marchează revenirea la regie de film a distinsului operator Iosif Demian, emigrat de trei decenii în Australia, unde a avut o remarcabilă carieră universitară.
Incursiune în culisele unui spectacol de teatru, dar şi meditaţie asupra lumii ca teatru, lungmetrajul are o distribuţie remarcabilă din care fac parte Ada Condeescu, Toma Cuzin, Bogdan Zsolt, Ilinca Hărnuţ, Lászlo Mátray. A fost bine primită de public şi producţia Complet necunoscuţi (regia Octavian Strunilă), adaptare a unui film italian de succes. Dar despre şansa filmelor româneşti de public, temă recurentă a discuţiilor din această vară, voi vorbi altă dată. Până atunci, să vedem cum se mută din nou filmele în sala de cinema când vine „iarna mizerabilă”, vorba poetului.
■ Critic şi istoric de film, profesor universitar, eseist, publicist
Dana Duma
