Nadav Eyal descrie, în volumul Revolta. În tranşeele luptei împotriva globalizării (Editura Polirom, Bucuresti, 2020), pragul istoric peste care ne pregătim să trecem. Schimbarea de generaţii se va petrece foarte curând, în aproximativ zece ani, iar modificările de optică socială şi perspectivă politică se vor modifica. Lucrurile aşezate într‑un sistem cartografiabil se vor evapora, iar ceea ce numim responsabilitate se va fluidiza spre alte scopuri şi va funcţiona cu mijloace diferite. Epoca responsabilităţii, pentru care bunicii noştri s‑au sacrificat pe fronturile celor două războaie mondiale, a luat sfârşit după prăbuşirea turnurilor gemene din New York. Astfel, „generaţia născută în anii 1980, în UK şi USA, nu tinde să creadă că democraţia este un lucru esenţial. Doar 30% cred asta”.
Tentaţia prosperităţii prin globalizare cere eficienţă, aceasta fiind porunca globalizării, ea nefiind nici permisivă şi nici asertivă, ci imperativă. Aici se regăseşte schimbarea de natură comportamentală a muncitorilor angajaţi în fabrici sau pe platforme industriale, încă din secolul al XIX‑lea. Astfel, spre deosebire de fermieri sau muncitorii agricoli, muncitorii din fabrici „trebuiau să înveţe ordine, să fie punctuali şi să înţeleagă responsabilitatea comună. Educarea maselor era o necesitate capitalistă”. În consecinţă, la o sută de ani distanţă, „globalizarea facilitează exploatarea, dar constituie şi o soluţie dovedită a problemei pe care o reprezintă sărăcia globală”.
Uşa globalizării a fost larg deschisă, începând cu generaţia de copii a anilor 1980, aceasta fiind „prima generaţie care a crescut având internetul ca parte integrantă a vieţii”. În acelaşi timp, este şi
prima generaţie care va dezvolta la maturitate germenii revoltei. Iar în acest temei conţinutul social trece de la imaginea unei speranţe de mai bine în confort pentru copiii noştri, că vor trăi mai bine decât noi, la potenţialul unei schimbări imediate a modului în care trăim. În favoarea acestei schimbări de optică se află ubicuitatea internetului, care reprezintă, de fapt, o alegere pentru fiecare de a arăta ca „un avatar global al propriei prezenţe fizice”, alegere care va deveni „tot mai răspândită”. Dacă în trecut o persoană se definea „în raport cu comunitatea sau cu districtul în care se născuse”, astăzi, „lumea conectată în permanenţă creează o conştiinţă comună”. Din nefericire, intrăm într‑o epocă unde „şi minciunile sunt la fel de accesibile” ca informaţia obişnuită sau vitală, iar analfabetul de mâine nu va fi legat de neştiinţa de carte sau scriere, „ci va fi cel care nu a învăţat cum să înveţe”.
Globalizarea a dezvoltat centre de exploatare, care sunt flexibile şi fluide, la fel cum este circulaţia capitalului, însă individul legat de comunitatea sa este principalul adversar al globalizării, deşi acceptă să se bucure de beneficiile acesteia: de interconectivitate, alfabetizare, locuri de muncă, eventual confort. Consumerismul este însă cea mai mare ameninţare creată de globalizare, cu un uriaş impact distructiv asupra ecologiei globale, confruntându‑ne în prezent „cu cea mai rapidă dispariţie a speciilor în ultimii zece milioane de ani”. Drept urmare, schimbările climatice vor duce în câteva decenii la un procent cu 10/20% mai mare al acelora care vor suferi de foame, adică circa 20% din populaţia lumii.
Naţionalismul şi fundamentalismul au devenit adversari redutabili ai globalismului, precum şi susţinători ai revoltei împotriva acestuia. Fundamentul social se schimbă dramatic, dispar copiii prin scăderea natalităţii, iar fenomenul dependenţei de telefoanele mobile şi de reţelele sociale duc la alienare colectivă. În consecinţă, în Japonia a apărut fenomenul johatsu, „sau oamenii evaporaţi, care, adesea brusc, îşi schimbă identitatea şi renunţă la toate legăturile familiale şi profesionale. O carte recentă susţine că anual în Japonia dispar astfel 100 000 de oameni”.
Revenind la criza fertilităţii, aceasta ne arată cât de nesustenabilă a devenit ordinea globală actuală; ea are un impact nu doar asupra economiei şi politicii, ci şi asupra capacităţii oamenilor de a întemeia familii”, omenirea asemuindu‑se cu Titanicul. Tendinţele demografice aflate în scădere anunţă la rândul lor o modificare a compoziţiei societăţii, care va afecta toate aspectele vieţii. Anomalia observată de Nadav Eyal rezidă în faptul că, deşi a amplificat reciprocităţile politice, economice şi culturale dintre naţiuni şi indivizi, globalizarea împiedică, totuşi, deplasarea oamenilor, ea fiind restricţionată mai sever decât în orice perioadă anterioară.
Revolta începe să se contureze. În Europa, de pildă, clasele de mijloc se revoltă contra concepţiei liberale care favorizează migraţia, migranţii se revoltă contra ordinii globale a graniţelor bine păzite. Precum barbarii germanici în faţa limesului roman fortificat, cu un mileniu în urmă. Între timp, reţelele de socializare au început să răspândească un sentiment de indiferenţă faţă de realitate, retrogradând ideile despre adevăr obiectiv şi promovând, în schimb, sentimentul. Sentimentul începe să devină predominant adevărului. Sentimentele sunt deja mai importante decât dezbaterea raţională şi la subiect, şi trebuie spus că pe exact acelaşi motiv s‑a prăbuşit şi Imperiul Roman, când sentimentul noii religii creştine, devenit predominant ca formă de gândire şi acceptare a realităţii, a învins dezbaterea şi raţiunea, înlocuindu‑le cu necombativitatea şi superstiţia. Anomaliile au devenit curând realitate, iar cruzimea a fost îndată prezentă în social: de la jupuirea de vie, într‑o biserică, a Hypathiei, reprezentanta unei şcoli de filosofie din Alexandria, la îndemnul patriarhului Chiril, la interzicerea Şcolii de filosofie din Atena şi a Jocurilor Olimpice, care aveau la rândul lor un trecut de peste un mileniu!
Asistăm la prosperitatea culturii minciunilor, mai ales prin canalele online. În USA se întâmplă deja o ruptură socială. Generaţia milenialilor „are cel mai scăzut nivel de încredere în oficialii aleşi, în armată, în religie şi în lumea afacerilor, dar şi în celălalt, din vecinătate, deşi, paradoxal, această generaţie se bucură de cele mai bune condiţii de trai pe care le‑a cunoscut vreodată omenirea! În concluzie, „şapte din zece tineri susţin că majoritatea oamenilor va încerca să profite de tine dacă au ocazia”.
Dacă prin globalizare, în medie, condiţia umană s‑a îmbunătăţit enorm, media nu reflectă pe deplin realitatea. Deoarece multe ţări sau oraşe au devenit centre de exploatare, multe alte comunităţi au fost împinse la periferii sociale, altele au fost afectate de schimbările climatice. Identitatea şi modul de viaţă sunt ameninţate. Ce s‑a schimbat, de fapt, faţă de acum o sută de ani? Astăzi, oamenii sunt mai bine conectaţi între ei, se bucură de beneficiile progreselor tehnologice şi se gândesc la cultura lor în termeni care depăşesc limitele naţionalităţii, dar nevoile şi dorinţele lor fundamentale rămân aceleaşi: iubire, siguranţă, mijloace de trai, încredere şi, poate, libertate.
În consecinţă, deşi viaţa noastră este mai uşoară decât a bunicilor noştri; lumea devenind mai bună, concluzia la care se ajunge este că exploatarea resurselor naturale de către omenire, în prezent, ar putea duce la prăbuşire şi regres. Ne îndreptăm către o epocă a reformei. Pentru că trăim vremuri fluide, schimbătoare, iar suveranitatea statelor se erodează, capacitatea lor de a‑şi controla şi manipula cetăţenii se amplifică. Paradoxul, totuşi, persistă: deşi trăim mai bine ca niciodată, totuşi, mulţi oameni simt că au mai puţine oportunităţi. Este o societate plină de optimism, care se laudă cu realizările sale, însă trăieşte cu teama că civilizaţia se va prăbuşi. Realitatea este că trăim „într‑o epocă globală, dar lipsită de responsabilitatea globală şi de puterea necesară pentru a o gestiona”.
Oamenii vor fi convinşi să lupte pentru principii mai cuprinzătoare atunci când vor avea certitudinea că identitatea lor va fi respectată, iar oportunitatea pe care o oferă acest moment al prezentului, „este mai mare decât pericolele pe care le prevesteşte – este şansa de a modela o lume mai dreaptă şi sustenabilă. Scopul nu este păstrarea sălaşului construit de epoca anterioară, ci înlocuirea lui cu unul mai bun, mai viabil”. Radiografia prezentului aflat în desfăşurare, făcută de Nadav Eyal, poate fi adăugată, ca lectură, volumului 21 de lecţii pentru prezent, semnat de Yuval Harari.
■ Scriitor, istoric, publicist şi editor
Adrian Majuru
