Lecturi - Despre Cărți

Despre dragoste şi alţi demoni în vremea comunismului

Scenariul de film semnat de Ucu Bodiceanu şi care poartă numele de Flori pentru Daniela (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj‑Napoca, 2022) este ancorat într‑o realitate românească pe care o identificăm, după cum ne avertizează autorul pe coperta I, cu ultimele momente ale comunismului în România. Survolând această perioadă imundă sub multe aspecte, scenaristul se opreşte şi decupează cu mijloace cinematografice specifice, cu îndemânare şi talent, o poveste (story) emblematică pentru experienţa nefastă a unor tineri aflaţi în pragul absolvirii liceului, dintr‑un oraş de provincie, din România comunistă. De reţinut că bornele temporale ale acţiunii sunt în mod semnificativ stabilite de scenarist, astfel încât acţiunea începe în vara anului 1988 şi se încheie în iarna anului 1989, când, în data de 22 decembrie, dictatorul Ceauşescu a fugit.

Actualul scenariu probează preocupările de istoric ale lui Ucu Bodiceanu în sfera cercetărilor şi a reconstituirilor de atmosferă, sub raport cultural, economic şi social, dar şi interesul acestuia pentru film şi istoria cinematografiei. De altfel, nu trebuie uitat că numele lui Ucu Bodiceanu este strâns legat de coordonarea Cinematecii clujene. Mai trebuie menţionat, de asemenea, că, pe lângă albumele de artă la care este coautor (Patimă şi viciu, artă şi fum; Clujul interbelic în imagini şi reclame; Clujul de altădată – fascinant, elegant, spectaculos; Farmecul vechilor urbe ale judeţului Cluj; Clujul de altădată; Clujul de ieri şi de azi), coordonatorul Cinematecii clujene semnează şi lucrări de profil, în calitate de scenarist (Corina… Cora; Focul; De citit până la capăt – sinopsisuri cinematografice), respectiv de prozator (Drumul spre casă, Povestiri pentru părinţi şi pentru copii), scrieri apreciate atât de cititori (mari şi mici, întrucât este şi autorul unor cărţi pentru copii), cât şi de critici.

Dintru început, ceea ce surprinde într‑un mod plăcut cititorul este maturitatea regizorală a demer­sului narativ prin care povestea ilustrată sub forma acestui scenariu este susţinută de un limbaj simplu, direct şi natural. Lectorului, avizat sau nu, i se etalează astfel o uluitoare limbă vorbită, desprinsă, în contextul României comuniste, din cele mai fireşti momente ale vieţii cotidiene: în tren, la şcoală, la celebrele chefuri organizate cu ocazia zilelor de naştere, a banchetelor de absolvire a liceului, în intimitatea relaţiilor familiale ori de dragoste, în raporturile de putere exercitate la serviciu sau în spaţiul atroce al Securităţii etc.

Dincolo de cei doi protagonişti, Daniela şi Radu, Ucu Bodiceanu nu creează un flux narativ de tip cinematografic prin care să lumineze un anume personaj, ci obiectul lui este viaţa tinerilor liceeni în momente-limită, într‑un timp nefast, cum a fost cel experimentat de către aceştia în perioada comunistă din România. Pe de altă parte, avem sub lumina rampei câteva tipare recognoscibile, îndeosebi pentru cei care au trăit acele vremuri, cum ar fi elevul de liceu care se pregăteşte pentru a‑şi da bacalaureatul şi apoi pentru a‑şi susţine examenul de admitere la facultate, profesorul de liceu, dirigintele, părinţii, secretarul de partid, securistul, soldatul, sergentul, ofiţerul militar, medicul. Cu alte cuvinte, scenaristul operează cu esenţe care definesc un orizont de viaţă marcat de multiple dificultăţi, de la cele de natură politică, economică şi socială până la cele de natură erotică.

Subiectul are o simplitate de cristal. Astfel, prin legile interne ale scenariului, Radu Mercea, un elev de liceu, o întâlneşte, în trenul ce duce spre litoral, pe Daniela Neagu, o tânără profesoară de franceză. Din enunţurile celor doi, care interferează cu intervenţiile altor pasageri aflaţi în acelaşi compartiment cu protagoniştii, aflăm că tinerii creează incertitudini în privinţa relaţiei de iubire ce pare să se înfiripe la malul Mării Negre. Momentul culminant este atins atunci când Radu şi Daniela se reîntâlnesc, de data aceasta în ipostaze de neconceput pentru a crea un cuplu. Din acest punct, adevărat nod gordian, cei doi trebuie să aleagă între etica profesională, ce desparte elevul din bancă de profesoara de la catedră, şi iubirea care alchimizează orice obstacol.

Însoţite discret de indicaţii regizorale, o serie de scene autentice surprind în mod inspirat episoade din viaţa de liceu din acea perioadă, conflictele dintre generaţii, greutăţile cu care se confruntă românii în lipsa alimentelor, cozile care se formează în proximitatea alimentarei, aluziile ori chiar remarcile explicite la emisiunile difuzate la postul de radio Europa Liberă, sau episoade delicate având în centru florile pentru Daniela.

Finalul poveştii are tensiunea unei adevărate drame, iar sugestia este inevitabilă: libertatea cere, indiferent din ce perspectivă am privi‑o, sacrificii. În timp ce mulţimea strigă „Jos dictatorul! Trăiască România liberă!”, Radu, îmbrăcat în haine de militar şi fiind aşezat pe o bancă, nu‑şi poate opri lacrimile. Un bărbat, văzându‑l, i se adresează: „Aşa ostaş, plânge de bucurie, Ceauşescu a fugit!” Replica lui Radu este a celui învins de timpul‑durată: „Prea târziu.”

Textul lui Ucu Bodiceanu intră, nolens‑volens, într‑un dialog cu proze similare, de genul Elevul Dima dintr‑a şaptea de Mihail Drumeş, ca să dăm un exemplu celebru. Ca ideaţie, mai aproape de noi, polemizează, cordial, cu imaginea cosmetizată a vieţii de liceu din cunoscuta serie cinematografică Liceenii.

Scenariul Flori pentru Daniela, admirabil conceput, impune un profesionist al genului, viguros şi totodată stăpân atât pe jocul personajelor, cât şi pe cel al dialogurilor. În mod cert, scenariul lui Ucu Bodiceanu merită o ecranizare de lungmetraj!

■ Profesor, prozator, jurnalist

Mihai Lisei

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button