Această carte se dorește un șantier deschis. Este o poveste a Bucureștilor de la o mahala la alta, de la un secol la altul, cu treceri prin peisaje umane diferite. Este o carte de istorie deoarece instrumentele de lucru sunt ale unui studiu istoric: documentare, argumentare, prezentare sintetică a fenomenelor. Este în același timp și o carte de geografie pentru că informația istorică este plasată geografic, iar cu ajutorul analizei comparative s‑a încercat și o localizare a vechilor mahalale în orașul modern al secolului XX. Apoi au fost cartografiate și alte planuri istorice din zona mentalităților, care țin de uman, precum alimentația, comportamentul, intimitatea, echilibrul dintre viața de acasă și spațiul public etc. Și aici, prin suma informațiilor adunate și a hărților suprapuse și prezentate sincron din perspectiva unui subiect tematic analizat interdisciplinar precum alimentația, atitudinea urbană, intimitatea raportată la evoluția spațiului public etc., ajungem în zona antropologiei atașată culturii urbane.
Această carte, spuneam, rămâne un șantier deschis. Atât în privința direcțiilor de studiu, cum ar fi, de exemplu, istoria mahalalelor, cât și din perspectiva interdisciplinară a studiului legat de viața urbană, folosindu‑ne de instrumentele de lucru ale istoriei, geografiei și antropologiei. Nu mi‑am propus elaborarea unei istorii complete sau definitive, ci mi‑am dorit să deschid un drum către toți aceia care doresc să ajute să se dezvolte o astfel de cercetare, care să adune laolaltă istoria, geografia, sociologia și antropologia (aici incluzând și elementul medical).
Ideal ar fi ca într‑un final să ne îndreptăm către lucrurile așezate ale unei istorii locale clarificate, ușor de aflat de oricine ar dori să descopere vreun detaliu despre locul unde trăiește. Ne aflăm într‑un oraș mare, care se grăbește să crească, cu fiecare generație.
Cel mai important lucru la scară istorică nu este elementul politic, ci faptul că orașul, oricare ar fi el, are o singură stare sufletească indiferent de vechimea lui, și anume aceea care este dată de starea de spirit, de aspirațiile și idealurile oamenilor care se află în interiorul zidurilor.
Toate acestea însumate pot determina în cele din urmă un eveniment politic să prindă viață sau o piață economică să se dezvolte.
Au fost mai întâi drumuri comerciale care legau Balcanii, Constantinopolul de Europa Centrală și zona baltică, iar aceste drumuri se încrucișau pe culoarul de mijloc al Dâmboviței, într‑o zonă unde aceasta putea fi traversată mai ușor pentru o perioadă mai îndelungată a anului. Dâmbovița avea un debit mai rapid, iar cele două ostroave ale vechiului București (Livedea Gospod și Ciutăria Domnească, le numim așa după prima lor funcțiune), adică undeva între Piața Unirii și zona Timpuri Noi de azi, culoarul Dâmboviței era potolit de brațele și băltacurile din jurul celor două ostroave. Aceste drumuri comerciale mai sunt și azi în parte în trama stradală a orașului. Iar în jurul lor se aflau zeci de sate, care, profesionalizându‑se (săpunari, pescari, măcelari, tabaci etc.), țineau un târg sezonier al Moșilor de Primăvară numit și al „Cucului”, deoarece începea de „Blagoveștenie”, și care prin tradiție este ziua primului cântat al cucului (25 martie). Tranzitul de mărfuri și negustori, schimburile care se petreceau aici, într‑o parte a anului cel puțin, a determinat autoritatea domnească (deci politicul) să ridice o garnizoană pentru taxarea mărfurilor. Adică o vamă. Deoarece frontierele, în Evul Mediu, erau nesigure, adesea volatile, vama se afla întotdeauna în interiorul țării și păzită de o garnizoană permanentă. Prezența militarilor a dat un plus de confort vieții economice: siguranță sporită pentru mărfuri, pentru schimburi și viața negustorilor.
Menținându‑se vama, peste o sută de ani, domnitorul își amenajează o reședință provizorie și așază aici familii boierești care să administreze partea de sud a țării, vama și veniturile obținute impunând o securizare sporită a zonei. Aceasta a fost șansa Bucureștilor. Dar vom trata mai pe larg acest lucru în paginile primului capitol.
Dincolo de acest proces istoric liniar, mai există un altul, legat de oamenii orașului. Oraşul este ceea ce doresc şi ceea ce gândesc locuitorii lui, atât despre viața lor, cât şi despre proiectele de viitor. Orizonturile de așteptare și fluctuațiile demografiei au modelat orașul în istorie atât în privinţa spaţiului construit, cât şi în privinţa zonelor complementare acestuia, care țin de viața privată.
Evoluţia oraşului şi modificările permanente din interiorul său sunt determinate de un alt tip de macropeisaj, iar acesta ține de demografie. De ce anume se întâmplă în vecinătate și în cadru mai larg, în regiunea apropiată (țările vecine) și apoi în arealul de civilizație de care aparțin toate părțile componente menționate până aici (continentul european și vecinătățile lui). Pot fi mulți factori de presiune care modelează în pozitiv evoluția unui oraș sau a unei societăți, după cum aceiași factori îi pot restrânge orizonturile de așteptare socială și culturală, pentru o vreme. Acești factori de presiune pot fi în egală măsură economici sau de natură politică.
Detaliile vieții urbane se modifică pentru a spori confortul cotidian, într‑un proces numit informal „modernizare” sau „urbanizare”. Acest lucru s‑a putut petrece, în orașul antic sau cel de azi, datorită unei demografii consumatoare a acestui confort și mereu atentă cu celelalte detalii legate legate de spaţiul privat. Marile schimbări vin aproape întotdeauna din interior către exterior.
Procesul complex de formare şi dezvoltare al Târgului Bucureştilor şi transformarea sa graduală într‑un oraş modern în ultima sută de ani este grefat pe vastul teritoriu spaţial şi cronologic al periferiei, aflat în continuă expansiune şi schimbare socială, economică şi comportamentală. Astfel, în prima parte a cărții este abordată o amplă derulare a istoriei mahalalelor Bucureştilor între secolele al XV‑lea şi al XIX‑lea, cu extensie spre cartierele muncitoreşti din ultima parte a secolului XX.
O monografie istorică a periferiei bucureştene din perspectiva cercetărilor interdisciplinare credem că reprezintă o noutate în literatura de specialitate. Pentru a susţine acest demers complex şi variat, am folosit întreaga bibliografie la care am avut acces, bibliografie prezentată detaliat în finalul lucrării. Aici menţionez doar structura ei: documente de arhivă, documente edite, memorialistică, cotidiene şi periodice, monografii, biografii, antologii, enciclopedii, planuri, hărţi, atlase, catagrafii, dicţionare, lucrări de specialitate, beletristică.
Urmează apoi o parte de mijloc a cărții, un spațiu de trecere prin istoria vieții de acasă. Undeva între glavele lui Matei Basarab de la mijlocul secolului al XVII‑lea și reperele constituționale din anii 1866, 1923, 1938, 1948, 1952 (cu amendamentele din 1965), iar dacă adăugăm și 1990, vedem că actul fundamental al țării s‑a schimbat uneori radical de cinci ori într‑o sută de ani?!), a evoluat într‑un echilibru foarte fragil, cele două spații de desfășurare a vieții umane: intimitatea și profesia. În viteze sociale diferite pentru „Ea” și pentru „El”, iar la mijloc se află adesea un copil alergând mereu după mai multă afecțiune, sensibilitate, după mai mult echilibru în viața lui. Și cu fiecare generație acești copii deveniți adulți, de la un secol la altul, au sentimentul unei învârtiri bacoviene în cerc, a unei speranțe sterile, față de realitățile sociale care ar trebui să se schimbe.
Mi‑am propus aici o abordare eseistică, probată și pe documente, desigur, însă am încercat să descriu o intersectare aproape insesizabilă a planurilor: unul al vârstelor și un altul al palierelor sociale. De subliniat apoi importanța spațiului public pentru alungarea rutinei din viața de acasă, dar și extensia spațiului privat în afara casei. Separat și sincron cu aceasta se desfășoară efortul de împlinire profesională și sentimentală. Este precum mersul pe două picioare. Dacă profesia sau intimitatea se află în suferință, atunci unul dintre picioare șchiopătează. Dar societatea a găsit antidoturi pentru astfel de situații cu ajutorul cutumelor, pravilelor, iar în vremurile din urmă, modernele coduri de legi. Aceasta este povestea unui tărâm de mijloc al istoriei, unde palierele sociale dispar și suntem într‑un oarecare fel egali în fața unui hazard, care știe el cum să echilibreze lucrurile sufletești și lumești deopotrivă.
A treia parte a cărții conține teme de viață urbană, prezentate comparativ, între ieri și azi, iar acolo unde s-a putut, s‑a încercat și o posibilă prognoză. Pentru că istoria, oricât de liniară ar fi ea în obișnuința oferită de școală sau de viața de zi cu zi, întotdeauna „ea” se află cu privirea îndreptată spre oamenii care‑i dau conținut, formă și mai ales înfățișare. Totul ține de umanitate și de evoluția ei în cadrul unui timp determinat, al fiecărei generații, iar în extensie, al fiecărei civilizații.
■ Scriitor, istoric, publicist şi editor
Adrian Majuru
