Nobila perseverenţă a responsabilităţii faţă de sine însuşi, structură genetică a vitalităţii profunde, a călăuzit proiectul existenţial al ctitoriei vocaţionale a lui George Banu. Opera sa explorează şi mărturiseşte în reflecţii seducătoare conjuncţia cunoscut‑necunoscut, concret‑tainic, ce hrăneşte densitatea vieţii prin teatru şi misterul lumii prin faptele gândului.
Creator de imaginaţie analitică, dincolo de rigoarea judecăţii critice, poet al spiritului rostuit în înţelesuri, căutător de înseninare în turbulenţele patimii scenei umane, George Banu iniţiază rafinate călătorii spirituale pentru a ne pătrunde de cunoaştere esenţială, în sfera de incertitudini a comuniunii şi confruntării artistice contemporane.
Autoritatea sa profesională este nimbată de perspicacitate stilistică şi fluenţă meditativă. Este prezent pretutindeni cu aceeaşi vibrantă organicitate creatoare, conectând energii întru creaţie la
Paris şi Tokyo, la Berlin şi Sao Paolo, la Sank Petersburg şi Lima, New York, Bruxelles, Oslo, Varşovia, Bucureşti, Praga, Mexico City sau Shanghai. Oriunde şi oricând, în lumea noastră pandemică, George Banu e un reper de performanţă în dialogul culturilor, în proiecţia integralităţii diferenţelor conceptuale care unesc şi nu dezbină fragilitatea umană. Tensiunea existenţei o ispăşeşte în generozitatea prieteniei. Filantropie afectivă seducătoare…
George Banu e Prietenul căruia i te poţi mărturisi… Te primeşte în viaţa lui. Adoptă sinceritatea ca start al relaţiei care privilegiază raporturile artistice şi umane de durată. Nu scrie despre orice şi nu vorbeşte despre oricine. Selectează cu acribie pecetea identităţii calităţii umane. Faima şi altitudinea popularităţii, necunoscută la nici un alt teoritician astăzi, constantă ca intensitate de foarte mulţi ani, se întreţine prin respect şi admiraţie. În perimetrul creativităţii, unde orgoliul şi vanitatea însoţesc talentul, iar violenţa polemică corozivă cultivă apetitul detronării, George Banu e stăpân pe sine şi pe arta sa. Despre el poţi vorbi ore în şir în orice teatru al lumii cu cei care se bucură de prietenia lui. Biţă, George şi Georges are inocenţa adolescentului, voinţa maratonistului şi sensibilitatea poetului cunoscător în alfabetul tainelor… E iubit pentru rodnicia virtuţilor sale de generaţii diferite de practicieni ai teatrului, personalităţi cu structuri şi experienţe personale ce se lasă atrase şi implicate în camaraderia loialităţii sale.
Regizează magia sensurilor prin măiestria scrisului, spectacole de avangardă în gândire, emoţionante, inedite, plurale, fertile în prospeţime, cuceritoare şi incandescente prin vizualitatea fanteziei cuvintelor… Toate acestea împrietenesc… Simplu, ca bogăţia vieţii.
Ne regăsim clipele vizionare în glăsuirea gândurilor libere ce‑şi construiesc existenţa în creaţia de peste jumătate de veac, scrisă şi orală, a maestrului în dublă prespectivă: riguros‑analitică şi poetic‑emoţională. Unite, acestea pătrund esenţa fenomenelor în ambiguităţile lor prin exprimări subtile de inteligenţă sclipitoare. Partener al încrederii revelatoare, criticul‑creator fiinţează cu generozitate constelaţii de prieteni, al căror conţinut interior ridică IQ‑ul spiritual la rang de exemplaritate. Fără sentimentalism şi frivole exaltări conjuncturale, prietenia care îl pune în relaţie cu lumea are conduita bunei măsuri, există demn în profunzimea decenţei şi onoarei, a privilegiului revelaţiei. Acest statut de respectabilitate morală are duhul valorii şi certitudinea semnificării.
Creaţia sa e combatantă prin fineţea poematică a argumentelor şi rezistă timpului ce mistifică, prin tăria nostalgiei şi a fascinaţiei căutării idealurilor. Eseistica lui, bucurie pentru cei dispuşi cu mintea şi sufletul s‑o primească, nu este îmbolnăvită de concluzii, nu e dogmatică şi nu acceptă provocările nimicniciei standardizate… E cuprindere destinală, în semnele ce erup ciclic energii spirituale care întăresc vitalitatea perenă a artei.
Atent întotdeauna la detaliu, Biţă poate înălţa prin magia cuvântului înţelegerea la rangul înţelesurilor. Delicateţea în prietenie are ecouri şi pentru fiecare dintre noi este fertilă. Suntem împreună cultivaţi de dreapta sa rânduială prin fineţea criteriului hegelian al adevărului ca întreg. Profesorul are exigenţe morale în conduită pe care legământul prieteniei îl fixează în conştiinţă. Prietenia sa are temei, creativitate şi discernământ. Înţelegerea relaţiilor interumane în densitatea lor trebuie prezervată cu atenţie pentru a nu se risipi. „Suntem ceea ce ne aducem aminte că suntem” (Nichita Stănescu).
Nu pot uita: Holul Studioului Casandra, Cartofi prăjiţi la orice, scena naţională clujeană, Unchiul Vanea şi Meşterul Manole, sala Izvor a Teatrului Bulandra, Procurorul, Place des Vosges cu Café de Flore. E locul preferat al lui Sartre, unde vinul roşu, amintirea tinereţii, Vitez, Brook şi Mnouchkine ne‑au ţinut până târziu în noapte, iar pe bătrânul pod Marais, am vorbit despre România orfană; holul hotelului din New York, lângă Central Park; mărturisiri despre spectacolele lui Andrei Şerban, văzute de Martha Coigney, Margaret Croyden, Herbert Blau. Studioul Ralucăi Nathan din Paris.
Înghiţitorul de săbii; împreună cu noi, în dialog şi confesiune despre curajul scenei. Aureliu Manea, Ivan Helmer şi cel care a unit începuturile noastre prin arta de a fi liber şi răspunzător, Radu Penciulescu… Le Jardin de Tuileries, despre nelinişti, frică şi praguri. Odeonul parisian şi Nopţile regilor, dar tot acolo şi evenimentul Brook, Grotovski, Strehler şi Stein în faţa noastră. Invitaţiile generoase la spectacolele de la Chaillot şi Bouffes du Nord. Les Cahiers de L’Est, unde a publicat Conceptul de stare, după ce Virgil Ierunca comentase articolul la Europa Liberă. Studente şi studenţi veniţi la Bucureşti din toate colţurile lumii… Amintiri de la Moscova, Vasiliev, Dodin şi Smoktunovski. Sibiu, Gruiu şi Lisabona. Despre George Constantin, Ştefan Iordache, Lucian Pintilie ca nesupuneri creatoare…
Pentru toate acestea şi încă multe altele, recunoştinţa mea!
Acum, când împlineşte o vârstă cu o dublă de cifre norocoase, cu semnificaţie biblică, pot spune în cucernică plecăciune cehoviană că am scris şi scriu inspirat şi susţinut de poetica sa, iar iluminarea prieteniei este medaliată de amintirile care au înălţare sufletească şi nu pot fi uitate…
Alexa Visarion
