Sfinţirea Monumentelor din Târgu Jiu
Reproducem, din presa locală a timpului, paginile privind inaugurarea oficială a Monumentelor brâncuşiene (comentarii+foto), ridicate întru slăvirea luptelor de la Jiu – 14/27 octombrie 1916 –, respectiv Coloana recunoştinţei naţionale, supranumită Coloana Infinită/ Nesfârşită, Portalul păcii, cunoscut sub numele de Poarta Sărutului, şi Calea eroilor, unde se află Biserica „Sf. Apostoli”, nemenţionată în descrierile care se referă la acest Pantheon artistic de valoare mondială şi reverberaţie naţională. (Masa eroilor, Cina cea de taină şi scaunele de piatră nu fuseseră încă executate.) De asemenea, redăm reportajul dedicat Arethei Tătărescu (soţia lui Gheorghe Tătărescu, prim‑ministru al Guvernului României, în două rânduri: 3 ianuarie 1934‑28 decembrie 1937, 24 noiembrie 1939‑4 iulie 1940, schingiuit de comunişti în Procesul Lucreţiu Pătrăşcanu), Preşedinta „Ligii Femeilor Gorjene”, care a avut iniţiativa şi susţinerea financiară pentru realizarea acestor Monumente simbolice intrate cu brio în istoria planetară de vârf a artelor plastice (şi nu numai!), precum şi explicaţiile unui istoric militar, spre edificare.
Sunt lucrări de artă cu subiect naţional, care ne onorează şi emoţionează ca popor creator de valori de patrimoniu spiritual perene la nivel internaţional.
Mari festivităţi la Târgu Jiu
Inaugurarea Coloanei Recunoştinţei, Portalului Păcii şi Căii Eroilor. Comemorarea luptelor de la Jiu: 27 0ctombrie 1938. În ziua de 27 Octombrie, oraşul nostru a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a preamări – după cuviinţă – împlinirea a 22 de ani dela memorabilele lupte dela 14/27 Octombrie 1916 şi a lua parte la sfinţirea monumentelor de artă pe care „Liga Femeilor din Gorj” – de sub preşedinţia d‑nei Aretia Gh. Tătărescu – le‑a dăruit oraşului nostru.
Serbarea a fost patronată de Domnul Rezident Regal, General Romulus Scărişoreanu, sosit în localitate încă din ajun, împreună cu d‑nii: Ilie Gănescu, secretarul general al Ţinutului, Col. Broşteanu, inspectorul jand. oltene şi Iulică Pârvulescu, inspector general de Siguranţă.
La festivitate au participat: d‑na Aretia Tătărescu, d‑ra Sanda Tătărescu, toate membrele din comitetul Ligei, primarul oraşului, magistratura, baroul avocaţilor, ofiţerii din garnizoană, şcolile, societăţile de foşti luptători, Asoc. cercetaşilor din răsboi, străjerii, străjerele şi foarte mult public, – cu toată vremea potrivnică, întrucât a plouat aproape toată ziua. De asemenea, au sosit mulţi veterani, dintre luptătorii din 1916.
La Coloana Recunoştinţei
La ora 9 dim. s’a oficiat un serviciu divin la „Coloana Recunoştinţii”, de către un sobor de 16 preoţi, în frunte cu protoereii Prejbeanu şi Paţica.
Răspunsurile au fost date de corul şc. normale, sub conducerea pr. Ion Popescu, profesor.
După terminarea slujbei şi stropirea cu apă sfinţită a Coloanei, mulţimea – într’un impresionant cortegiu – s’a îndreptat pe Calea Eroilor către Biserica Sf. Apostoli. Aici s’a săvârşit din nou o slujbă religioasă pentru pomenirea eroilor gorjeni, căzuţi pentru apărarea şi întregirea hotarelor.
La Portalul Păcii
Cortegiul a plecat apoi în grădina publică, la „Portalul Păcii”. Un nou serviciu divin şi sfinţirea masivului portal.
Au cuvântat aici:
- Col. Lambru; în numele oştirii, făcând un mic istoric al luptelor de la Jiu şi mulţumind Ligei Femeilor Gorjene pentru gestul mărinimos ce a săvârşit.
- Col. Leoveanu, prefectul judeţului a arătat simţămintele de gratitudine pe care întregul judeţ le poartă nobilei d‑ne Tătărescu, din a cărei iniţiativă s’a îmbogăţit oraşul şi judeţul nostru cu atâtea opere, nepieritoare. D‑sa elogiază pe marele artist C. Brâncuşi, fiul Gorjului nostru – care a cristalizat în piatră şi fer, eroismul şi recunoştinţa.
D‑ra Elena Pârvulescu, dir. liceului de fete şi membră a Ligii, a vorbit în numele acestei instituţiuni şi a predat d‑lui primar monumentele pe care Liga le‑a ridicat pentru proslăvirea eroismului gorjenesc.
- Consilier Alex. Ciocănescu, primarul oraşului, luând în primire monumentele dăruite de Ligă, aduce mulţumiri acestei instituţii şi în special d‑nei Tătărescu, care şi‑a legat pentru veşnicie numele de acest judeţ adoptiv al său, pentru a cărui propăşire şi înfrumuseţare nu cruţă nici o jertfă.
La Podul Jiului
Cortegiul s‑a îndreptat pe b‑dul Rosetti, la Podul Jiului, acolo unde „bătrânii, femeile şi copii Gorjului au oprit năvala duşmană”, cum spune cronicarul.
Deşi ploua cu găleata mulţimea a ascultat cu încordată atenţie – după terminarea scurtului serviciu religios – cuvântarea inimoasă a d‑lui General Al. Mlădinescu, fost ofiţer de Stat Major la Comandamentul trupelor ce au luptat la Jiu în 1916, care a făcut un viu tablou al luptelor de acum 22 de ani, pomenind isprăvile de arme ale Eroinei Ecaterina Teodoroiu, ale Lt. Col. N. Pătrăşcoiu şi căp. I. Păsărin care – capturând câteva tunuri de la inamici, la Arsurile, le‑au îndreptat împotriva acestora – de Generalul‑Erou Dragalina şi de atâţia alţi comandanţi, mari şi mici, cari au dat tributul lor pentru apărarea oraşului nostru.
La mausoleul Eroinei
Dela podul istoric, mulţimea – pe digul Jiului – s’a îndreptat la mormântul Ecaterinei Teodoroiu, sarcofagul ei – creaţia Miliţei Petraşcu.
(Gorjanul. Tg. Jiu, XVI, 37, 30 octombrie 1938, p. 5)
Sarcofagul de la Tg. Jiu
Omagiu Doamnei Arethia Tătărescu
Am în faţă comunicarea pe care distinsa şi nobila doamnă Arethia Gh. Tătărescu a făcut‑o în ultimul timp primăriei oraşului Tg. Jiu.
Preşedinta „Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene” aduce la cunoştinţa edililor noştri, hotărârea ce a luat, de a dărui oraşului o coloană şi un portal de piatră, opere ale marelui sculptor gorjean: Brâncuşi.
Prin ce minune dumnezeiască, orăşelul nostru, – atât de mort odinioară, – îl vedem astăzi înfrumuseţându‑se, de aproape că nici noi, localnicii nu‑l mai cunoaştem?! Ce zeiţă binefăcătoare a întins vraja asupra lui? Ce suflet de artist, adânc pătrunzător al trecutului, a avut sublima inspiraţie de a îmbogăţi arterele oraşului nostru cu „Calea Eroilor”, care să lege cazărmile regimentelor gorjene, în linie dreaptă, cu malul Jiului, acel mal pe care – acum 21 de ani – copiii, femeile şi bătrânii Gorjului au ţinut piept puhoaielor germane?
Acest suflet mare, suflet de artist în toată accepţia cuvântului, cunoscător al trecutului gorjenesc şi al virtuţilor ce zac în fiii acestui ţinut, această zeiţă a Gorjului nostru este Doamna Arethia Tătărescu, nobila tovarăşe de muncă a Domnului Gh. Tătărescu, prim ministrul Ţării fiu al Gorjului şi fală a lui!
Dumnezeiască inspiraţie a avut când a botezat, aşa de simbolic, noua stradă – Calea Eroilor – la al cărei cap, pe punctul cel mai înalt al oraşului nostru va străjui de‑a pururi Coloana Recunoştinţei, faţă de eroicele fapte ale celor căzuţi pentru Ţară, Tron şi Lege!
Dar nu numai la această minunată operă – dată în totul de distinsa ocrotitoare a Gorjului nostru, – se opreşte d‑na Tătărescu. Din sufletul său adevărat creştinesc, şi‑a mai luat sarcina să termine – după cum ne arată comunicarea în chestiune, – construcţia Bisericii „Sf. Apostoli” care era lăsată în părăsire din lipsă de fonduri. Mulţumită d‑sale, cel mai frumos locaş de închinăciune al oraşului este aproape gata.
Aşezată în mijlocul „Căii Eroilor”, această sfântă biserică dă şi mai mare strălucire jertfelor făcute pe altarul Neamului.
Prin aceste opere de artă, d‑na Arethia Tătărescu eternizează tot ceea ce sufletul său de adevărată româncă, de nobilă femeie, de desăvârşită artistă, a putut să simtă.
Născută parcă, pentru binele omenirii acesteia, distinsa tovarăşe de realizări a şefului guvernului, face tot binele fără să se gândească la recunoştinţa cuiva. Prin aceasta, nobleţa ce o caracterizează ia contururi şi mai sublime.
Fire democrată, coboară adesea în mijlocul poporului, pe care îl cunoaşte şi îl iubeşte şi, prinde de ici o durere, de dincolo o nemulţumire, o nevoie şi – când cel lovit nu s‑ar aştepta, – ajutorul său îl uşurează.
Aşa e Doamna Tătărescu!
Să mă ierte, o rog, că nu mi‑am putut stăpâni admiraţia faţă de opera măreaţă cu care şi‑a încununat fruntea, în ultimul timp, pe lângă alte înfăptuiri mai vechi.
Ştiu că nu aşteaptă cuvinte de laudă, cum nu aşteaptă nici recunoştinţa celor pe care îi ajută.
Dar noi trebuie să‑i fim recunoscători! Târgul Jiului care a proclamat‑o „cetăţeană de onoare” a lui, trebuie să fie adânc recunoscător acestei providenţiale femei care a îmbogăţit patrimoniul oraşului cu atâtea opere nepieritoare.
Să ne trăiască, pentru binele şi propăşirea Gorjului nostru şi al ţării întregi!
(Gorjanul. Tg. Jiu, XV, 38‑39, 16 octombrie 1937, p. 2)
Luptele de la Jiu
10‑14 octombrie 1916, stil vechi. Inamicul a concentrat la Jiu în faţa Diviziei 11 române o grupare formată din Brigada 144 austro‑ungară la care s‑au adăugat Diviziile 11 Infanterie şi 6 Cavalerie, germane. Gruparea inamică de la Jiu totaliza 18 batalioane, 28 escadroane şi 22 ½ baterii.
Raportul de forţe numeric în zona Jiu era de aproape 1/1 în infanterie, 14/1 în cavalerie şi 1,7/1 în artilerie în favoarea inamicului. Faptul că Grupul Kneussl avea 3 mari unităţi faţă de una română accentua superioritatea lui cantitativă. Conducerea iscusită exercitată de comandantul Diviziei 11 Infanterie, generalul Cocărăscu, şi hotărârea fermă a ostaşilor români de a împiedica pe cotropitorii germani să pătrundă la sud de munţi au anihilat însă superioritatea lor numerică şi tehnică.
Comandantul Armatei 9 germane a încredinţat Grupului Kneussl misiunea să rupă apărarea trupelor române din acest sector al frontului şi să iasă la sud de munţi. Pentru îndeplinirea acestei misiuni generalul Kneussl a hotărât să combine o lovitură frontală dată în lungul Jiului (prin pasurile Surduc şi Vulcan) de o puternică grupare de infanterie, cu o manevră de învăluire, care urma să se execute cu Divizia 11 infanterie germană pe direcţia Poiana‑Zănoaga‑Dobriţa‑Tg. Jiu, şi cu o largă manevră de întoarcere executată de Divizia 6 Cavalerie germană peste Dealul Arcanului, în direcţia Frînceşti‑Cerneşti.
În ziua de 10 octombrie, după o intensă pregătire de artilerie, inamicul a trecut la ofensivă. El a concentrat eforturile pe câteva direcţii, pe care a reuşit să realizeze o mare superioritate de forţe şi mijloace faţă de trupele române.
După o rezistenţă îndârjită, covârşite de superioritatea numerică şi tehnică a inamicului, unităţile de la centrul şi stânga Diviziei 11 române au fost nevoite să se replieze spre sud, disputând terenul pas cu pas. Trupele de la dreapta diviziei însă, respingând toate atacurile inamicului, căruia i‑au provocat pierderi grele, s‑au menţinut pe poziţiile ocupate.
Trupele române au suferit de asemenea pierderi. Între cei căzuţi în timpul luptelor se număra şi generalul Ion Dragalina, comandantul Armatei I. În momentele grele provocate de pătrunderea inamicului la sud de munţi în sectorul Jiului, generalul Culcer care comanda Armata I, neavând încredere în capacitatea de rezistenţă a trupelor pe care le comanda, a propus părăsirea poziţiilor şi retragerea pe râul Olt. Marele Cartier General i‑a luat comanda armatei înlocuindu‑l cu generalul Dragalina, care se distinsese la comanda Diviziei 1 infanterie, în luptele din valea Cernei. Noul comandant al Armatei a luat imediat măsuri pentru întărirea forţelor de la Jiu cu trupe luate de la Divizia 1 infanterie (de la Cerna) şi apoi s‑a deplasat în raionul acţiunilor de luptă unde a fost rănit mortal. Prin măsurile prompte pe care le‑a luat pentru consolidarea situaţiei în fâşia de apărare a Diviziei 11 infanterie şi prin sacrificiul vieţii sale gheneralul Dragalina s‑a înscris între eroii armatei române şi între cei mai de seamă comandanţi români din perioada primului război mondial.
În noaptea de 13 spre 14 octombrie au sosit la flancul stâng al Diviziei 11 infanterie întăririle trimise de Armată, astfel că în dimineaţa zilei de 14 octombrie forţele noastre din Sectorul Jiu totalizau: 22 ½ batalioane 2 escadroane şi 13 baterii faţă de 18 batalioane, 28 escadroane şi 22 ½ baterii ale inamicului.
În această situaţie, Comandamentul român a hotărât să treacă la ofensivă. Planul prevedea nimicirea grupării principale inamice (cea din centru) printr‑o manevră dublu învăluitoare şi acoperirea faţă de grupările de la flancuri.
În dimineaţa zilei, atât trupele germane, cât şi cele române au trecut la ofensivă. Atacurile inamicului din zona Surduc au fost respinse cu pierderi de către trupele de la dreapta Diviziei 11 infanterie română.
Cele mai violente lupte s‑au dat la centrul diviziei, unde trupele germane au reuşit să mărească capul de pod la est de Jiu şi să se apropie de oraşul Tg. Jiu. În faţa primejdiei, locuitorii din oraş, bătrâni, femei, copii au alergat – într‑un entuziasm greu de descris – să‑şi apere căminele ameninţate. Puţinii bărbaţi care rămăseseră nemobilizaţi, fiind inapţi pentru serviciul pe front, s‑au înarmat în grabă cu armele răniţilor ori cu puşti de vânătoare şi s‑au aşezat în apărare pe malul Jiului. Femeile şi copii, sub focul inamic, aprovizionau pe luptători cu muniţii pe care le cărau cu braţele. La apropierea inamicului aceştia l‑au primit cu foc puternic. Încercările cotropitorilor de a trece peste pod au fost respinse cu pierderi însemnate pentru ei. Rezistenţa locuitorilor a durat câteva ore, până la sosirea unei subunităţi din Regimentul 59 infanterie, care a respins inamicul şi a degajat oraşul.
În acest timp, atacurile puternice şi repetate ale Diviziei 6 cavalerie germane s‑au sfărâmat de rezistenţa eroică a micului detaşament care forma stânga Diviziei 11 infanterie.
Trupele române de la Jiu au trecut la ofensivă succesiv.
Prin loviturile executate pe direcţii convergente de către detaşamentele române, gruparea principală a inamicului era ameninţată să fie încercuită. Ea a început retragerea spre nord, încă din cursul zilei de 14. În noaptea următoare, toate forţele inamicului, cu pierderi însemnate, s‑au retras – în general – pe vechile poziţii de pe care plecaseră la ofensivă. Chiar generalul Falkenhayn a fost silit să recunoască că retragerea s‑a efectuat cu greutăţi ce abia pot fi descrise. Retragerea cailor de abia a mai fost posibilă. Pentru tunuri şi vehicule însă nu s‑a mai putut face nimic; au trebuit să fie distruse sau aruncate în prăpăstii… Trupele române au capturat peste 2000 de prizonieri şi o bună parte din artileria inamicului, în afară de pierderile în morţi şi răniţi pe care i le‑au provocat.
În cursul luptelor din zona Jiului, trupele Diviziei 11 infanterie române au obţinut un important succes operativ tactic, împiedicând pe inamic să pătrundă în Oltenia prin pasurile Surduc şi Vulcan.
Ostaşii români, după ce au dus timp de patru zile aprige lupte de apărare, au trecut la ofensivă în ziua a cincea, provocând inamicului o grea înfrângere.
Trebuie precizat că procedeul folosit de comandamentul nostru prezenta şi riscuri; de aceea un astfel de mod de a se proceda nu se recomandă decât în situaţii în care alte soluţii nu sunt posibile. Dacă ripostele ofensive nu reuşeau, bariera muntoasă era trecută de inamic şi el ar fi putut invada Oltenia.
Trupele noastre au executat regrupări simple şi foarte rapide, fapt ce a permis surprinderea inamicului şi a uşurat obţinerea succesului.
Luptele de la Jiu din luna octombrie 1916 se înscriu printre cele mai reuşite acţiuni desfăşurate de trupele române în timpul Primului Război Mondial.
(Col. Ion Cupşa. Armata română în campaniile din anii 1916‑1917. Editura Militară, Bucureşti, 1967, pp. 140‑144)
■ Scriitor, critic şi istoric literar
Mircea Coloşenco
