Noutăți editorialeNoutăți

Luiza Barcan: Tehnocrat – apostat

Citiţi în nr. 1/ 2016 al revistei Contemporanul

Polemice

Luiza Barcan

Tehnocrat – apostat

Şi pentru ca tehnocraţia ca să poată lovi mortal Biserica ortodoxă, noii guvernanţi, impuşi de un occident aproape complet secularizat, au făcut un gest pe care nici măcar statul comunist nu şi l-a permis: i-au tăiat total bugetul, după ce mai întâi n-au încetat să o şubrezească prin atacuri directe sau indirecte, orchestrate în presă şi aplaudate de o masă amorfă şi incultă

Nu scriu acest comentariu cu speranţa că va avea vreun ecou, ci doar pendacian-ciolos-patriarhul-daineltru a nu tăcea şi a nu rămâne nepăsătoare, cum nici alţii n-o vor face, în faţa celei mai mari ticăloşii petrecute în ţara unde m-am născut: îngenuncherea Bisericii lui Hristos. Aleg astfel să-L mărturisesc public, nu doar în vremuri de pace, ci şi în cele de prigoană, cum sunt cele pe care le trăim.

În România s-a lăsat o noapte cu beznă adâncă, o noapte care nu se va scurta după solstiţiul de iarnă ci, împotriva firii, se va lăţi până când ne va înghiţi cu totul. De aceea va trebui, la fel ca fecioarele înţelepte, să avem grijă să nu ne lipsească uleiul pentru candele.

„Iulian Apostatu, împărat roman, născut creştin, se făcu păgân şi persecută pe creştini”. Aşa sună, sintetic, descrierea făcută de Lazăr Şăineanu în secolul trecut acestui personaj celebru pentru ticăloşie. „Modelul” Apostatului e preluat astăzi, în primul sfert al veacului XXI de guvernanţii tehnocraţi aduşi de curând în România, nu pe tancuri, ca în 1945, ci pe braţe, de tinerii „frumoşi şi liberi” care au strigat împotriva bisericii strămoşeşti în Piaţa Universităţii, simbol confiscat al jertfei pentru libertate. De fapt, aceşti ameţiţi cu iluzia libertăţii de exprimare au fost schiloadele unelte prin care s-a finalizat un plan bine pus la punct de abolire a credinţei creştine şi de laicizare extremă a ţării.

Şi pentru ca tehnocraţia ca să poată lovi mortal Biserica ortodoxă, noii guvernanţi, impuşi de un occident aproape complet secularizat, au făcut un gest pe care nici măcar statul comunist nu şi l-a permis: i-au tăiat total bugetul, după ce mai întâi n-au încetat să o şubrezească prin atacuri directe sau indirecte, orchestrate în presă şi aplaudate de o masă amorfă şi incultă. Noii guvernanţi sunt români după nume, dar n-au nici un Dumnezeu. Probabil au fost botezaţi creştini de familiile lor, dar au apostaziat şi au devenit noile unelte ale persecuţiei deja făţişe împotriva creştinilor ortodocşi din România.

Se înghesuie acum pe la televiziuni „jurnalişti” de succes care dau sentinţe şi se pronunţă în chestiuni despre care n-au nici cea mai elementară cunoştinţă, cum ar fi, bunăoară, misiunea socială a bisericii ortdoxe. Nimeni nu-i poate impune vreo misiune Bisericii lui Hristos, în afară de cea pe care Întemeietorul ei însuşi a impus-o. „Ecclesia”, adică adunarea creştinilor uniţi prin acelaşi crez, este simultan duhovnicească şi materială, nevăzută şi vizibilă, şi se manifestă în lume conform propriilor dogme, în deplină libertate ca „sfântă, sobornicească şi apostolească” biserică. Nimeni din afara ei nu poate veni să-i impună un mod de funcţionare. Dacă biserica vrea şi poate să-şi asume o misiune socială, o poate face, dacă nu, nu. Biserica nu e instituţie de caritate, altfel de caritate decât cea pe care creştinismul însuşi o propovăduieşte şi cu care îşi sunt datori unul-altuia creştinii care o frecventează. Biserica nu se substituie statului care, prin Constituţie, este obligat să-şi apere cetăţenii şi să le asigure condiţii decente de trai. În România nu construcţia bisericilor a împiedicat construcţia spitalelor şi a şcolilor, ci nesimţirea, ticăloşia şi mafiotismul guvernanţilor care se succed de 25 de ani încoace la putere, prin votul liber exprimat de către cetăţeni.

Poate vă veţi întreba de ce trebuie ca statul să susţină Biserica dacă Biserica are dreptul să se manifeste neconstrâns. Foarte simplu, pentru că biserica reprezintă cel mai puternic pilon identitar al unui neam. Biserica strămoşească coagulează istorie, cultură şi spiritualitate într-o instituţie menită să ne păstreze tradiţia, să ne legitimeze prezentul şi să ne facă posibil viitorul.

Dar putem să vorbim deja la trecut despre toate acestea. Într-adevăr, s-a încheiat o epocă de un sfert de secol de tatonări în vederea unei disoluţii programate. Scopul a fost atins. Şi doar orbii nu văd cum a fost totul pus la cale din momentul presupusului accident de la clubul Colectiv, despre care cred din ce în ce mai mult că a fost o crimă premeditată. Prima reacţie a manipulatorilor a fost să condamne biserica pentru că n-a venit imediat la locul dezastrului. Cum de-şi permit să invoce ajutorul acesteia unii care nu i-au călcat niciodată pragul şi care nu cred în Dumnezeu? Cum altfel decât în scopul de a manipula creierele netezite de atâta facebook şi de atâta indiferenţă faţă de biserică? Nimeni n-a invocat prezenţa catedrala-mantuiriireprezentanţilor bisericii în 2011 când erau arşi de vii pruncii de la maternitatea Giuleşti, nici când au avut loc alte dezastre. Dar la Colectiv da, ca şi cum ar avea vreo legătura biserica cu locurile de divertisment unde, din când în când, mai este invocat şi stăpânul întunericului. S-a clamat prezenţa bisericii mai întâi la televizor, apoi în stradă. Ecoul s-a propagat până a cuprins un segment semnificativ de liber cugetători aduşi în piaţă într-un număr suficient de mare încât să dea impresia unei revolte spontane de amploare. S-a schimbat imediat guvernul, mulţimea de gură-cască a plecat acasă satisfăcută şi cu impresia că a contribuit la visata schimbare. Toate cererile pe care maipulatorii le-au pus în lozincile demonstranţilor, inclusiv cea cu guvernul tehnocrat, au fost satisfăcute. Şi, deloc întâmplător, guvernul tehnocrat, ascultător, nu-i aşa?, la glasul străzii, a dat lovitura de graţie Bisericii astăzi, în ajun de Sfântul Nicolae. Seamănă puţin cu revoluţia franceză, nu vi se pare? Ar mai fi de arestat ierarhii şi preoţii, de închis bisericile şi de transformat în cluburi şi baruri, de fugărit creştinii mărturisitori. Nu mă îndoiesc că, într-un fel sau altul urmează şi acestea. Nu mai demult decât ieri, cu o zi înaintea crimei morale şi spirituale comise de tehnocraţii apostaţi, televiziunile defilau o imagine devenită virală pe facebook: arhiepiscopul Tomisului, într-o procesiune, înveşmântat cu hlamida pe care o poartă toţi episcopii de la Bizanţ încoace. Un, mă iertaţi, spălat pe creier care n-a citi măcar o carte în viaţa lui şi care n-a călcat niciodată pe la biserică, n-are de unde să ştie cum este îmbrăcat un înalt ierarh ortodox, nici unul catolic şi atunci e suficient să-i arăţi o imagine care-l va uimi, sugerându-i că asistă la un abuz de putere şi provocându-i o „legitimă” revoltă, astfel încât a doua zi, când guvernul batjocoreşte biserica, el să aplaude satisfăcut.

Personal, salut reacţia Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu smerenie, vin cu o propunere. Poate e momentul ca din slujba Sfintei Litrughii, pe care e posibil ca preoţii să o poată oficia de azi înainte tot mai clandestin, asemenea creştinilor din primele secole, să dispară ectenia referitoare la „conducătorii ţării noastre” care, oricum, în timp, s-au substituit monarhiei şi monarhului, „uns al lui Dumnezeu”.

„Ce rost are un drum care nu duce la biserică?” se întreba profetic bătrâna din celebrul film „Căinţa” al lui Tengiz Abulatze. Eu am găsit răspunsul. Rostul unui drum care nu duce la biserică este să te conducă direct în neant, direcţia spre care se îndreaptă vertiginos România actuală.

Total 97 Votes
6

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

4 comentarii

  1. Fără dimensiunea creștină, Uniunea Europeană n-are niciun viitor. Prin urmare, politicienii români lucizi (dacă avem așa ceva!), trebuie să aibă un plan de rezervă.

  2. Bună. Vreau să o felicit pe autoarea acestui articol şi să spun cu modestie, eu nu aş fi făcut aşa ceva, mai precis nu aş fi avut curajul necesar. Deşi Biserica a fost, este şi va fi apărată de Dumnezeu noi, „cei mai mici” ar trebui să luăm atitudine şi nu facem lucrul acesta deoarece aşteptăm să vină de la cei mai sus de noi. Aşa suntem învăţaţi, oare e bine? Vorbim de noii guvernanţi care au venit de la Bruxeless unde au avut salarii bune în România să ne conducă. Dar credeţi oare că numai ei sunt aşa de „moralizatori” cu noi? Vă înşelaţi amarnic. Şi ai noştrii prelaţi şi mai ales preoţi „de afară” ne condamnă pentru lipsa noastră „de atitudine”. Este foarte simplu să stai pe un salariu de „paşă” afară şi să faci morală la cei care abia îşi duc zilele de pe o zi pe alta. Din „avion” toate sunt frumoase şi roz, dar realitatea e cruntă. Când o să fim sinceri cu noi înşine şi ne vom recunoaşte toţi greşelile atunci o vom putea lua de la zero şi vom putea merge înainte şi nu înapoi cum mergem acum(cine are urechi de auzit să audă). De la Vlădică la opincă, toţi, câţi bani am primit, ce minuni am făcut cu ei, câţi politiceni au ajuns să fie pictaţi lângă sfinţi sau chiar înaintea lor şi câte şi mai câte, … O aplaudăm pe doamna şi o distribuim dar noi când facem ceva? De jos, de la „opincă” când începem să fim oneşti cu Dumnezeu şi cu noi înşine? ar fi multe de comentat însă nu are rost. aş putea scrie zile întregi dar ce folos? Tot înapoi o să mergem. Nu mult timp. Doar câţiva ani şi nu o să mai avem unde da mai înapoi de atât, vom fi scoşi afară din biserici şi vom merge în peşteri. Atunci o să vrem să facem ceva dar va fi prea târziu. Somn uşor în continuare dragii mei …

  3. Ma doare stomacul cand vad ineptiile pe care le scrieti. Biserica e cea mai corupta institutie, cea mai mare si puternica forma de manipulare a maselor. Dumnezeu iubeste omul in simplitatea lui, Iisus a distrus bazarele din temple, exact ceea ce face biserica acum. Sunt poleiti in aur, au averi impresionante si refuza sa inmormanteze un crestin pt ca nu poate achita taxele impuse de ei. Sa le taie toate fondurile si sa impoziteze veniturile, asta trebuie facut

  4. Bună ziua, doamnă Luiza Barcan!

    Credința este în suflet, rugăciunile le facem tot din suflet—acasă, la biserică, în mânăstiri, la serviciu sau, oriunde ne aflăm.Nimeni nu ne poate lua legătura cu Dumnezeu.
    Așa că, degeaba, te revolți, doamnă !
    Ortodoxia nu este amenințată de acest guvern tehnocrat ci, de moscheile pe care Ponta vrea să le facă pentru toți veneticii ( doar le-a dat și teren, nu? )pe care UE vrea să ni-i vâre pe gât.Avem destule moschei, pentru musulmanii noștri, stabiliți aici, în România și pentru cei veniți cu afaceri.
    Cum, de asemenea, avem mii de biserici ortodoxe și multe mânăstiri, cu care , pe drept cuvânt ne mândrim..Voroneț, Sucevița. Moldovița, Arbore, Putna, Agapia, Văratec—ca să le numesc numai pe cele din Moldova, cunoscute nu doar de români.Și-n restul țării, sunt destule, în Oltenia, Banat, Dobrogea.
    Dar, când țara geme de datorii, economia ”duduie” numai în acte, șomajul ”dospește” ca pâinea și, hoții ”cu gulere albe” seacă sacii bugetului, capii bisericii noastre–milostive și cu dragoste de săraci–vor să se fălească cu o catedrală nouă, uriașă, cu anexe și mai știu eu ce?!?!?!
    TRUFIA-i un mare păcat, o știe tot omul de rând.
    Și catedrale avem multe și frumoase, vechi, de renume—în Craiova, Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, București, Baia Mare…etc…
    Sunt ortodoxă, trăiesc cu frica lui Dumnezeu, ce-am scris nu-i hulă ci, neputința mea de a înțelege
    cât li se mai cere românilor să strângă cureaua…până la sufocare și inaniție???
    Știți și știm cu toții că trăiesc oameni pe străzi, în parcuri, căminele de copii orfani și cele de bătrâni sunt pline și nu au haine, hrană și căldură suficiente.
    ASTEA-S URGENȚE ! VIAȚA OAMENILOR
    Când nu vor mai fi atâtea probleme vitale, DA, ne putem gândi și la altele.

    P.S.
    Dumneavoastră vă luați întâi un AUDI, sau asigurați cămin, hrană, căldură și îmbrăcăminte copiilor pe care-i aveți???
    S-auzim de bine și de mai multe milostenii făcute !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button