Scriitori români traduşi în străinătate
David Cantagalli: „Pentru noi a fost o onoare, dar mai ales o mare provocare publicarea unui autor ca Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi scriitori din literatura română contemporană, şi totuşi, încă puţin cunoscut în Italia. În romanul În absenţa stăpânilor, Breban se dovedeşte deopotrivă un condei de respiraţie europeană şi un spirit profund înrădăcinat în patria sa. Sperăm ca alegerea noastră să ducă la o redescoperire a autorilor romani şi a unei literaturi care merită sa fie cunoscută şi valorificată”.
„E puţin spus că sunt emoţionat în momentul apariţiei unuia din primele mele romane în limba şi literatura italiană. Tinereţea mea formatoare, şi chiar şi mai târziu, s-a clădit între cei doi mari poli ai literaturii europene, Divina Comedie a lui Dante şi Faust al lui J.W. Goethe. Trecând apoi prin medievalitatea intens romantică a lui Petrarca şi bestiariul uman al lui Boccaccio. Fără a mai pomeni de marii prozatori ai secolului al XX-lea, de la Italo Svevo la Alberto Moravia. Romanul meu În absenţa stăpânilor, apărut în 1966, este primul în cariera mea care face experimentul unei originale structuri romaneşti. Aparent trei nuvele, dintre care cea mediană are consistenţa unui micro-roman, ce încearcă să refacă o viziune asupra umanităţii contemporane din trei unghiuri abisale diferite: bătrâni, femei şi copii. În absenţa bărbatului dominator, re-creat astfel printr-o amplă subiectivitate psihologică.” (Nicolae Breban, Paris, Mai 2013).
Publicat de curând la Editura Cantagalli din Siena, cu emoţia oricărui început de drum, Nicolae Breban a intrat în mai 2013, într-o limbă nouă, cu personajele sale locvace, perorând teorii şi concepţii de viaţă, în structuri mentale şi lingvistice complicate, la care nu poţi decât să te abandonezi ca un drogat. Doar cititorul are însă acest privilegiu, nu şi traducătorul, ingratul! Când e vorba de a parcurge acelaşi traseu al scriiturii lui Breban, pentru a transpune romanul într-
o altă limbă, misiunea e cu mult mai complicată. Te zbaţi neputincios în această pânză de păianjen a naraţiunii, te întorci din drum, o iei de la început, trăgând aer în piept cu putere pentru a reuşi să ajungi până la capătul frazei. Şi te întrebi, care frază?, în ramificarea prodigioasă a paginilor care curg neîntrerupt ca într-o junglă unde te agăţi de o liană, de o cărăruie, de câteva cuvinte vechi şi pline de sens, te pierzi în contemplarea tablourilor ce ţi se înfăţişează într-un lirism profund filosofic sau te zvârcoleşti în senzaţii atât de fiziologic scrise în carne vie… Dar mergi tot înainte, şerpuind, catapultat în universuri umane şi narative mereu surprinzătoare. Traducerea a fost o experienţă grea, stil expediţie în care ai văzut şi încercat cam de toate. La sfârşit, realizezi că totul era perfect calculat, armonios, că nici un detaliu nu a fost lăsat la întâmplare. Şi atunci, rămâne doar mirarea şi fericirea de a fi fost primit într-un laborator atât de ordonat, de a fi fost părtaş acestei noi experienţe pe un tarâm lingvistic încă necălcat. Italiana este o gazdă minunată pentru bogăţia expresivă din romanul În absenţa stăpânilor!
Autorul, precum E.B., eroina din a doua parte a romanului, programează totul, face din ficţional viaţă, din detaliu esenţa lucrurilor, ridică fiecare clipă, senzaţie, idee la rang de „musafir” de seamă, cu care trebuie să petreci timp preţios. Cronica gesturilor cotidiene ale personajelor sale are acelaşi rol ca şi complicatele exerciţii analitice de o mare acurateţe stilistică tipice scriiturii lui Breban.
În modernitatea acestui roman, se regăsesc multe canoane ce depăşesc graniţe de timp şi spaţiu, aşa cum remarca şi editorul italian, David Cantagalli: „Pentru noi a fost o onoare, dar mai ales o mare provocare publicarea unui autor ca Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi scriitori din literatura română contemporană, şi totuşi, încă puţin cunoscut în Italia. În romanul În absenţa stăpânilor, Breban se dovedeşte deopotrivă un condei de respiraţie europeană şi un spirit profund înrădăcinat în patria sa. Sperăm ca alegerea noastră să ducă la o redescoperire a autorilor romani şi a unei literaturi care merită sa fie cunoscută şi valorificată”.
Editura Cantagalli, care are o lunga tradiţie în publicarea clasicilor încă din 1925, a îmbogăţit astfel colecţia sa literară, cu un roman care, după aproape o jumătate de veac de la apariţia lui în România, rămâne un punct de referinţă prin originalitatea mecanismelor literare şi a psihologiilor profunde investigate. Receptarea literară în Peninsulă a fost pozitivă încă de la început, subliniind măiestria naratorului prin analogii cu alţi mari scriitori consacraţi.
După primele cronici de întâmpinare care au urmat lansării romanului la Târgul Internaţional de Carte de la Torino din 2013, au apărut alte recenzii entuziasmante, în ziare cu mare tiraj şi difuzare naţională, precum Libero şi Avvenire, ceea ce se întâmplă doar pentru marii autori ai literaturilor mai puţin cunoscute în Italia.
Astfel, Andrea Colombo apreciază în Breban „naraţiunea complexă bazată pe trei categorii: bătrâni, femei, copii”, în care „cei mai slabi dintr-o societate devin caractere de o forţă interioară impresionantă” şi îl compară cu Proust „pentru capacitatea sa de a săpa adânc în psihologia personajelor”, pe când „atmosfera vag claustrofobică” ce se respiră în roman este atribuită contextului romanesc de referinţă. („Nicolae Breban, portretele psihologice ale unui Marcel Proust român”, Libero, 31 decembrie 2013).
Binecunoscutul critic literar milanez Luca Gallesi consideră că „personajele din În absenţa stăpânilor, mai degrabă decât damnaţii literaturii dostoievskiene”, îi amintesc de The Dubliners ai lui Joyce, sclavi ai propriilor pulsiuni şi paralizaţi de incapacitatea lor de a acţiona altfel decât în sens negativ sau autodistructiv. („Românul Breban narează naufragiul în apatie”, Avvenire, 20 decembrie 2013).
„Stilul lui Breban – scrie Luca Gallesi – e foarte îngrijit şi conduce în mod ferm cititorul în complicatele labirinturi ale naturii umane, mototolite de dorinţe şi paralizate de lipsa de voinţă. Precum protagoniştii, şi cititorul se regăseşte, involuntar, simţind plăcere chiar din faptul de a se lăsa târât în vârtej… Existenţa plată şi cenuşie a unor indivizi care nu sunt de fapt nici plaţi, nici cenuşii, ci doar lipsiţi de voinţă constructivă este magistral descrisă prin frazarea lungă, îngrijită şi cursivă a unui scriitor de rasă, în care ecouri existenţialiste, amalgamate cu teme nietzscheene, repropun eterna dialectică dintre sclav şi stăpan, într-o lume fără stăpâni, unde sclavii se închid de bunăvoie în cuşti de ei înşişi construite”.
Imobilismul personajelor din În absenţa stăpânilor pare a fi oglinda impasurilor societăţii contemporane, fără patrie şi epocă, ca o formă de adaptare sau un mod de a se sustrage din mersul istoriei, simulând totuşi o existenţă vie.
Un roman al începuturilor carierei de scriitor a lui Breban şi al „locuirii” în limba dulce a lui Dante: care mod mai potrivit de a sărbători un prolific „scriitor între scriitori”, cu opere monumentale, un om în pragul celor optzeci de ani petrecuţi în vârtejul marilor evenimente care au însemnat istoria României?
Florenţa, ianuarie 2014
Maria Floarea Pop
