Președintele USR impune suprataxarea cititorilor

Nicolae Manolescu tratează editorii români, la grămadă, indiferent de numele lor şi de editura pe care o reprezintă, drept nişte borfaşi. Avem, pe de o parte, o adunătură de şnapani, care fură şi mint „cu ne-ru-şi-na-re“ şi un cavaler al dreptăţii care flutură paloşul corectitudinii. Într-o declaraţie dată duminică, 15 februarie, Agenţiei Agerpres, Nicolae Manolescu afirma: „Problema majoră a editorilor – asta este minciuna şi ţin s-o spun – este că vor să acopere evaziunea fiscală. Nu vor să se controleze cîte exemplare vînd“. Iată că am ajuns şi aici, la antagonizarea relaţiei dintre preşedintele USR şi editurile care publică autori români şi literatură română. În loc să existe o consultare în privinţa timbrului cultural, Nicolae Manolescu vine şi acuză editorii. Aşadar, toate protestele din ultimele zile cu privire la introducerea timbrului cultural n-ar fi, în opinia preşedintelui USR, decît o perpetuare a „evaziunii fiscale“. Pe de o parte, nişte hoţi, pe de altă parte, vardistul care scoate timbrul din dubă şi-l aplică „evazioniştilor“.

Protestele editorilor atingeau însă chestiuni foarte presante. Prima, în proiectul de lege nu se reglementează modul de utilizare a sumelor colectate. Să presupunem că banii se strîng la USR: care este destinaţia fondurilor? A doua chestiune: de ce aceşti bani trebuie să revină unor uniuni de creaţie, care sînt asociaţii profesionale private? Practic, avem un ajutor de stat acordat unor asociaţii private, iar legea nu ne spune în ce mod se vor folosi banii.  A treia problemă ţine de plata în avans. Editorii cumpără acele timbre culturale, le lipesc pe cărţi, pe toate exemplarele unui titlu scos la vînzare, plătind timbrele culturale ca şi cînd s-ar vinde întregul tiraj. Ce se întîmplă cu timbrele aplicate pe cărţile care nu s-au vîndut? Rămîn cumpărate şi basta!

A patra chestiune, cea mai importantă, este suprataxarea cititorilor. Pentru carte deja se plăteşte TVA, care înseamnă 9% din preţul unui exemplar.  Editorii spun că taxarea cărţii atinge un nivel ridicat, iar cu introducerea timbrului cultural, taxarea ar ajunge la 17-18% din preţul cărţii, fiind de trei ori mai mare ca în ţările Uniunii Europene (afirmaţie făcută de Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom). Timbrul cultural ar ridica preţul cărţii. Deci: consumul de carte, ca să vorbim în termeni economici, s-ar reduce drastic. Oricum, piaţa cărţii din România nu stă deloc pe roze tocmai prin puterea scăzută de cumpărare a cititorilor. De ce trebuie introdusă o nouă taxă? Domnul Manolescu nu vrea să discute cu editorii, el vrea grabnic un timbru aplicat pe cărţi, timbru care, conform unui comunicat al USR, înlătură „orice posibilitate de evaziune fiscală şi aduce limpezirea situaţiei în privinţa tirajelor reale ale cărţilor editate“. Gabriel Liiceanu, fondatorul Editurii Humanitas, a exprimat o altă părere la Pro TV: „Faptul ca o entitate privată apelează la stat pentru a lua din patrimoniul unei alte entităţi private este un lucru care în Uniunea Europeană nu este acceptat şi nu acceptabil în sine. Tu ai avut iluzia că ajuţi creatorul şi termini prin a defavoriza cultura“. 

La Parlament, unde a avut loc un dialog cu editorii, lucrurile au fost privite mai nuanţat. Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a spus că „sînt foarte multe imperfecţiuni tehnice la proiect“, iar Toader Paleologu, membru în comisia de Cultură de la Cameră, a afirmat la RFI România: „Inițiativa acestei legi a venit de la acele uniuni care au mari probleme de ordin financiar, care într-adevăr nu se descurcă, însă nu văd de ce aceste cheltuieli ar trebui suportate de consumatorii de cultură. Chiar nu văd de ce cititorul obișnuit ar trebui să plătească în plus pentru cheltuielile de funcționare ale Uniunii Scriitorilor, deci asta este problema“.

Dacă domnul Manolescu cunoaşte exemple de editori evazionişti de ce nu face plîngeri penale, de ce nu cheamă DNA, ca tot e la modă, de ce nu-i numeşte? Sau or fi toţi borfaşi sau evazionişti… A face generalizări, fără probe, ţine de un mod precar de a purta o discuţie şi o polemică. De fapt, Nicolae Manolescu nu este în dialog, el acuză, vrea, caută să impună timbrul cultural. Iar cititorii plătesc. Ce mai contează un leu, zice domnul Manolescu, dispreţuind şi cititorii, care nu dau doar un leu, care nu cumpără doar o carte, care, după calcule precise, vor scoate mult mai mulţi bani din buzunar, nu doar un leu. Antagonizarea unei dispute cu editorii şi dispreţul arătat cititorilor arată că preşedintele USR, Nicolae Manolescu, s-a îndepărtat de cultura dialogului. Deocamdată, decizia Parlamentului este amînarea unui vot final pe lege, fiind necesară o dezbatere publică cu toate părţile implicate.

Accesul la cărţi – cumpărarea şi consultarea lor – nu este o imagine de bonton,  ci este o problemă socială şi naţională, care urmăreşte dezvoltarea intelectuală a generaţiilor de elevi, studenţi, masteranzi, doctoranzi. Dreptul de a beneficia de cărţi accesibile ca preţ ţine dezvoltarea firească a unei naţiuni. Libertatea omului de a citi trebuie stimulată, nu blocată prin taxe. Orice nouă taxă înseamnă, fără doar şi poate, îngradirea accesului liber la informaţie şi la cunoaştere.

Sursa: www.observatocultural.ro