Noutăți editorialeNoutăți

Radio Villalba – 10 ani de emisiuni în limba română

Fundaţia Culturală Ideea Europeană (FCIE), instituţie de anvergură europeană ce are ca scop lansarea, promovarea şi sprijinirea civilizaţiei româneşti (cu toate componentele acesteia: identitate, cultură, religie ş.a.), a valorilor democraţiei şi culturii, precum şi integrarea acestora în circuitul valorilor fondatoare europene şi universale, cu o activitate susţinută, de un real prestigiu, vizibilă atât în ţară, cât şi peste hotare, apreciată inclusiv în mediile academice naţionale şi europene/ extraeuropene, organizează în perioada iulie – octombrie 2023 o serie de evenimente, emisiuni, spectacole ş.a., în limba română, transmise la postul de radio Villalba şi postate ulterior pe site‑ul: http://radiovillalbasomostodos.blogspot.com/p/blog‑page.html. Acest proiect finanţat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îşi propune să sărbătorească zece ani de emisiuni în limba română la un post de radio public spaniol şi semnează, în acelaşi timp, o pagină importantă de colaborare între românii din Spania, autorităţile locale şi mass‑media spaniolă.

Emisiunile concepute sub formă de interviu au ca invitate personalităţi de seamă din peisajul cultural, istoric, social din România ca, bunăoară, acad. Ioan‑Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Mircea Dumitru, vicepreşedinte al Academiei Române, Ştefan Borbély, profesor, critic şi istoric literar, Valeriu Matei, director general al Editurii Academiei Române, membru de onoare al Academiei Române, Constantina Raveca Buleu, scriitor, critic şi istoric literar, eseist, cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu”, Marian Victor Buciu, profesor, critic şi istoric literar, Adrian Lesenciuc, critic şi istoric literar, prozator, poet, profesor în cadrul Academiei Forţelor Aeriene, Mihaela Helmis, jurnalist Radio România Actualităţi, Maria‑Ana Tupan, profesor, critic şi istoric literar, eseist, Angela Bratsou, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Coande, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Mihaela Rusu, jurnalist Speranţa TV, Mircea Platon, scriitor, istoric, traducător, redactor‑şef al revistei Convorbiri Literare, Maria Floare Pop, director ICR Madrid, Aura Christi, poet, eseist, redactor‑şef al revistei Contemporanul ş.a.

În cadrul emisiunilor e tratată problematica identităţii naţionale, a păstrării românităţii de origine latină în spaţiul danubiano‑pontic. De asemenea, se abordează teme ca, bunăoară, conservarea limbii române şi a tradiţiilor româneşti, cunoaşterea şi promovarea valorilor naţionale. Personalităţile invitate tratează această paletă amplă de subiecte, firesc, din unghiul lor de vedere, referindu‑se la activitatea şi opera lor, la manifestările organizate şi instituţiile unde îşi desfăşoară activitatea, unele dintre ele, de decenii, constituind astfel un reper de necontestat.

În acelaşi timp, temele se înscriu în linia europeană, menţionată clar de Nicolae Iorga în Istoria românilor în chipuri şi icoane: „Astăzi ne găsim pe drumul mare al civilizaţiei europene, unde suntem chemaţi a ne arăta destoinicia… Un fapt ca acesta – originalitatea sufletului românesc – trebuie să facă parte din simţirea neamului. Oricine trebuie să se pătrundă de dânsa, pentru ca puterile tuturora să fie crescute prin această înălţătoare conştiinţă”.

Aceste emisiuni‑eveniment desfăşurate în limba română, care dezvoltă tematica originalităţii sufletului românesc, difuzate la un post de radio public spaniol, la celebrarea unui deceniu de la semnarea acordului de colaborare între români şi autorităţile spaniole, de bună seamă, au un caracter prin excelenţă european. Pe parcursul celor zece ani, acest post de radio a oferit modele de excelenţă, prin invitaţii pe care i‑a avut: Madlen Şerban, director timp de 8 ani al European Training Foundation, agenţie a Uniunii Europene, Marilena Rotaru, scriitor şi realizator de televiziune, părintele Ilie Tabarcia, preotul Parohiei Române Ortodoxe „Sfântul Cuvios Daniil Sihastru” din Collaldo Villalba, preotul Nicolae Tănase de la Centrul Social Pro Vita Valea Plopului, prof. Ada Iliescu de la Universitatea din Craiova, Mihaela Albu, scriitor şi profesor universitar, Carmen Bunaciu, înotătoare de performanţă, premiată cu patru medalii de bronz la Jocurile Olimpice din 1980 şi 1984, profesorul Doina Işfănoni, cercetător etnolog, Daniel Buzdugan, realizator de emisiuni de radio ş.a. Pe lângă aceştia, români din Spania, Franţa, Italia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Canada au relatat poveştile lor de viaţă, drumul complicat al străinătăţii, bucuria de a fi român oriunde s‑ar afla. De asemenea, spanioli cu o înclinare către românitate, bulgari sau canadieni ne‑au încântat cu bucuriile petrecute de‑a lungul drumurilor unde au întâlnit români.

De la fiecare am auzit şi am reţinut câte un exemplu, câte un îndemn, câte o frază, un citat, precum cel pe care ni l‑a oferit profesorul Silviu Mihăilă din Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuşi: „Cât timp vei trăi, cât este în puterea ta, fii bun”. Interculturalitatea a fost, este şi va rămâne una din caracteristicile emisiunilor în limba română, difuzate la Radio Villalba. Tot ce ne‑au lăsat moştenire personalităţile intervievate vizează teme universale şi valori inestimabile, precum curajul, munca, seriozitatea, perseverenţa şi promovarea, despre care vorbea, acum două secole, romanciera Jane Austen: „Nimeni nu se îndrăgosteşte de o persoană rezervată”.

După suita de emisiuni‑eveniment difuzate, în luna octombrie (17, 19 şi 20 octombrie 2023), o parte din echipa revistei Contemporanul se va deplasa în Spania pentru întâlniri cu românii, la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid, Biblioteca Antonio Machado, Biblioteca Pasajes Libreria Internacional ş.a., pentru lecturi publice, conferinţe despre latinitatea şi europenitatea civilizaţiei româneşti, lansări de carte, spectacole, precum şi o traducere în limba spaniolă a unei antologii de poeme, Salonul albastru, semnate de poeta Aura Christi. Versiunea spaniolă şi selecţia din primele volume ale autoarei romanului în versuri Geniul inimii îi aparţin poetei, eseistei şi traducătoarei Corina Oproaie.

Directorul Editurii Ideea Europeană, Andrei Potlog, şi membrii echipei Contemporanul vor face donaţii de carte pentru trei biblioteci din Spania şi românilor prezenţi la evenimente, titlurile fiind apărute sub sigla prestigioasei edituri Ideea Europeană, care şi‑a săbătorit de curând Centenarul, iar în octombrie 2023 aniversează 20 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Culturale Ideea Europeană ca entitate juridică. Scriitoarele Dana Oprica şi Aura Christi se vor întâlni cu scriitori, jurnalişti, oameni de cultură şi reprezentanţi ai editorilor din Spania, întâlnirea urmând să aibă loc la sediul Asociacion Colegial de los Escritores, al cărei preşedinte este scriitorul Manuel Rico, în vederea semnării unui parteneriat pentru traducerea şi publicarea literaturii române contemporane şi clasice şi, respectiv, traducerea şi publicarea scriitorilor spanioli în România.

Cei 10 de ani de realizări culturale la Radio Villalba au devenit realitate datorită unei personalităţi de marcă a culturii române: Dana Oprica. Un om tânăr, cu un suflet frumos, energic, locuit de harul de a cuceri, de a convinge prin talentul său şi de a coagula forţe creatoare, români de valoare, transformaţi de Dana în ambasadori vii şi activi ai culturii şi civilizaţiei române, ea însăşi – Dana Oprica – ilustrând exemplar celebrul proverb românesc: omul sfinţeşte locul. Dana Oprica s‑a născut în data de 10 noiembrie 1970, într‑o familie de profesori care au părăsit fiecare satul natal pentru a urma o carieră universitară la Craiova, din care au descins Maiorescu şi Titulescu. A absolvit Liceul Pedagogic din Craiova în anul 1989, în urma căruia a primit repartiţia guvernamentală de a lucra ca învăţătoare la Liceul „Fraţii Buzeşti” din aceeaşi localitate. Un an mai târziu a intrat la Facultatea de Litere şi Istorie, secţia română‑franceză, din cadrul Universităţii din Craiova. Cochetând timp de un an şi cu profesia de jurnalist la singura televiziune locală, Terra Sat, a obţinut diploma de licenţă în anul 1996, când s‑a înscris la un masterat în limba română contemporană, absolvit anul următor, şi când s‑a titularizat ca profesor de limba şi literatura română la acelaşi liceu de prestigiu, devenit între timp, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”. Peste şase ani, Institutul Cervantes din Madrid îi oferă diploma ce‑i permite să predea spaniola. Dana Oprica a organizat atât proiecte adresate românilor din Spania cu ocazia Zilei Naţionale a României (2013, 2014, 2015), cu ocazia zilei aniversare a poetului Mihai Eminescu (2014, 2015), cu prilejul sfârşitului de an şcolar al elevilor români participanţi la cursurile de limba română, cât şi proiecte adresate publicului spaniol, precum punerea în scenă, cu studenţi spanioli, a comediei Lanţul slăbiciunilor de I.L. Caragiale, realizarea de traduceri în spaniolă din folclorul românesc, întocmirea şi predarea unui curs de Noţiuni de limbă şi cultură română adresat funcţionarilor din primăriile regiunii Madrid, pregătirea unor secvenţe de lecţii în cadrul proiectului Noaptea cărţilor, organizat de ICR Madrid şi a serbărilor şi concursurilor de la fiecare sfârşit de an şcolar la acelaşi ICR Madrid.

Din 2013 este realizatoarea unei emisiuni săptămânale în limba română la postul public de radio Collado Villalba, unde printre invitaţi se află personalităţi de vârf ale culturii şi civilizaţiei româneşti.

Andrei Potlog
Fundaţia Culturală Ideea Europeană

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button