Există o necesitate în stil a legăturilor unei
naturi ascunse, de la Dante
O lumină făcu să apară peste întunericul din Est
Un capital exorbitant.
Cuvinte proaspete şi dense,
Atente la muşchiul prisosului lor, îi deveniseră fidele.
Rămăşiţe ale beznei sociale se puteau citi pe fiecare chip fericit.
Era clasa muncitoare.
Cei bogaţi aveau lumina opacă a Occidentului,
Părul le creştea abundent,
Fără adevăr.
Păstrau intact adevărul în ei.
Doar producţie, concedii, existenţă roz
peste un mecanim complicat social,
Abundenţă pe dinafară –
Materia unei noi existenţe îi aştepta pe toţi.
Fusese o răzbunare a materiei de la începutul veacului,
Nu un surplus de viaţă pentru o aventură,
Nu.
Nimic nu i se arătă ochiului răbdător.
Apoi ochiul se întristă şi adormi,
Înăuntru,
Limba se prefăcu într-un adăpost pentru slăbiciuni şi spaime.
Limba, de fapt,
Se schimba odată cu schimbarea oamenilor vii.
Există o necesitate în stil a legăturilor naturii ascunse,
De la Dante.
M-am obişnuit aşa să trădez
Şi de ce îmi vorbeşte atât de adevărat cel mai neînsemnat lucru,
Când trădez din nou?
Vrea să-mi ia minţile chiar acum?
Azi dimineaţă când m-am trezit l-am auzit din nou.
Eşti viu? Pauză. Eşti viu?
Sau te prefaci?
Nu se mişca din locul lui strâmt.
Nu creştea în formele puternice cum mi-l
închipui când sunt foarte slab,
predispus la îndoieli.
Fu liniştit el mai întâi.
Linişte şi pace, am repetat eu înainte de-a adormi.
Linişte şi pace, a repetat el rugăciunea
de o mie de ori în aceeaşi zi.
Am să-ţi iau minţile, îmi spunea tot mai încet.
Aştept să se micşoreze neliniştea în somn şi
când cuvintele se vor aşterne tăcute în cap,
Voi uita de rugăciune.
Peste faţă voi avea undelemn.
Am untdelemnul somnului şi al oboselii,
amestecat cu sudoare.
Este untdelemnul pe care îl las să se scurgă
peste tronul urât al cărnii.
Prin deschizătura trupului am un ochi,
care îmi dă voie să descopăr clipele de negrăită
frumuseţe când rămân fidel cuiva.
Pândesc. Atât.
Clipele false din viaţă care au trecut şi care-mi
vor schimba fără vrere viaţa în continuare,
Nu.
Căci trupul nu-şi uită castitatea şi reface cu toată
încrederea ceea ce-mi închipui a fi cel mai pur.
Atunci a venit din nou.
Îl simt cum se roagă în urechea stângă,
Căci se gândeşte cum să devină puternic în absenţa mea.
În zona dreapta mă plictisesc.
Trădez când sunt prea lucid acolo.
Dacă se va întâmpla asta,
El va vorbi limpede ca atunci când vreau
să aflu cum înfloresc lucrurile mele preţioase,
Despre cum îmi pătrunde grija
femeii mele în toate organele vitale,
Cum mi le înveleşte cu iubire.
Iubita mea vede grijulie cum toate plăcerile
străine mă întremează,
Cum îmi făgăduiesc o realitate nouă.
Sâmburii profeţiei îmi încolţesc
în materia de foc a trădării atunci.
M-am obişnuit aşa să trădez.
