Augustă ziua
Augustă ziua spre-nserare scade
De colb de aur şi de raze plină.
Un înger de departe va să vină
Ca un străin drumeţ şi cumsecade.
Va poposi la noi, flămând, la cină.
Aleargă-l înainte, cărarea o străbate.
Aşteaptă-l la fântână, apă scoate.
Şi răcoreşte-i faţa de lumină.
Sărută-i lung, despăturit veşmântul,
Sandalele de praf împodobite.
Şi urma care a sfinţit pământul.
Cel care-n taină adesea îl trimite
Aici, la noi, va slobozi cuvântul,
Prin gura lui, cu buze fericite.
Am renunţat de mult…
Am renunţat de mult, de mult la mine.
Şi m-am lăsat în voia Ta, slăvite.
Şi inima şi cugetul smerite
Aşteaptă-un semn în taină de la Tine.
Revarsă raze pururi strălucite
În inima care supusă vine
Şi cade la picioarele-Ţi divine,
O, Doamne al meu, Iisuse preaiubite!
Cu bucurie mare mă-nfăşoară.
Lumină am pe buze nu cuvinte.
În inimă arzând ca-ntr-o cămară,
Un foc de aur dulce mă cuprinde:
Iubirea pură, înaltă, sfântă pară,
Pe care Domnu-n taină o aprinde.
Sonetul
(exerciţiu)
Biserică în cer cu turle două,
Ferestre patru care dau în soare.
Sonetul este-nmiresmată floare,
Văpaie înălţată, rug şi rouă.
Fântână-n drum, cu ape săltătoare,
Doar celor însetaţi de el şi nouă,
Lumină care bucuroasă plouă
În sufletul cel plin de întristare.
În drumul meu spre nalte, sfinte creste,
Am poposit şi eu cântând o vreme
La masa lui cu zodii şi cu steme,
Şi am sorbit cuvinte vechi, măiestre,
Ciocnite-n taină seara pe la vetre
Cu cei bătrâni şi ninşi de vreme.
La masa Lui
La masa Lui eu am gustat lumină.
Lumină lină din cereasca slavă,
Pe care îngerii fără zăbavă
O laudă şi-o cântă în surdină.
Şi nimeni nu se miră, nu se-ntreabă
De unde această strălucire plină?
Din trupul lui Hristos, cel fără vină,
Din Faţa Lui curată şi suavă.
Izvor de viaţă, sfântă-nvăpăiere,
E Domnul meu, iubire negrăită!
El sufletu-mi aprinde-ntr-o clipită
Iar inima-mpovărată de durere,
De plâns cu tânguire nesfârşită,
O schimbă-n soare, dulce mângâiere!
Un înger a venit
Un înger a venit şi l-a învăţat pe el
Cum să petreacă singur în chilie,
Departe de oraşe, zarvă, de mânie
Şi de cuvinte multe spuse-n orice fel.
Doar dragostea să urce-n suflet vie.
Şi fugi departe, însă, de acel
Ce vrea să-ţi surpe viaţa, crunt mişel.
Ci strigă şi te-ncredinţează Mie.
Fii blând şi lin şi cuvios în toate
Şi nu urî chiar dacă alţii poate
Te pizmuiesc. Şi lacrimi varsă multe.
Puţinul tău să-ţi fie ‘ndestulare.
Şi slavă să aduci Acelui Care
Tainic în durere ştie să te-asculte.
■ Poet, călugăr, preot
