Avem atâţia morţi…
Avem atâtia morţi, atâtea oseminte,
că fruntea-i grea de amintirea lor.
Purtăm în piept solarele morminte
şi de lumină coastele ne dor.
Avem atâţia morti, atâtea oseminte…
Cu smirna lor pe tâmple ne sfinţim
şi de la noi la gropile lor sfinte
întinde luna aurit chilim.
Atâţia morţi, atâtea dragi morminte,
ca o catapeteasmă, cresc în noi,
cum mucenicii slavei mai-nainte
prin gloanţe, prin furtună şi prin ploi.
Ne pâlpâie pe mâini şi în cuvinte,
ca soarele ce arde pe obraz,
atâţia morţi, atâtea oseminte…
S-aprind în somn icoane de topaz.
Atâţia morţi ascut în noi oţele,
Se sparge veacu-n ţăndări mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu rănile, noi ne-am atins de cer.
Zidim destin. Parâng de ziduri sfinte.
Dar nu din var şi piatră ctitorim,
ci tencuim cu albe oseminte,
din cărămida rănilor zidim.
Notă: „În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar şi director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înfiinţat în Bucureşti teatrul evreiesc Baraşeum. Acesta a luat fiinţă pentru că, în acea perioadă, actorilor evrei le-a fost interzis să joace în idiş sau să apară pe scenele teatrelor româneşti. A fost singurul teatru evreiesc din ţările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o deţineau regimuri autoritare şi fasciste. Teatrul Baraşeum şi-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foşti demnitari sau susţinători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să fiinţeze în toată perioada guvernării antonesciene şi că aceasta s-ar fi datorat toleranţei regimului antonescian faţă de cultura evreiască. Existenţa unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidenţă, pe plan internaţional, şi de terţi comentatori cu mai mulţi ani înainte de 1989.” (Wikipedia)
