În această perioadă de ieşire din pandemie, resetarea şi digitalizarea şcolii sunt văzute de reformiştii de profesie de la noi drept soluţiile magice ale rezolvării problemelor sistemului educaţional, un fel de „cărare luminoasă” unică a ieşirii din criză. Peste tot asistăm la Cântarea Digitalizării, peste tot răsună imnuri de slavă, ridicate de corurilor reunite ale birocraţilor ministeriali, universitarilor utopici şi managerilor firmelor IT. În mod ciudat, reformatorii progresişti ne prezintă digitalizarea la fel cum prezentau pe vremuri activiştii ceauşişti noua revoluţie agrară. Apostolii digitalizării consideră că noile tehnologii determină exclusiv schimbarea societăţii, a economiei, modelează decisiv viitorul. Chipurile, progresul tehnologic (digitalizarea) trebuie introdus imediat şi masiv, pentru a avea rezultate fantastice în educaţie, aşa cum Ceauşescu visa recolte fabuloase la hectar prin introducerea „celor mai moderne instrumente ale ştiinţei şi tehnicii”. Se pare că digitalizarea a devenit noua soluţie universală, dar nimeni nu ne spune cât costă, după cum nimeni nu întreabă, în timp ce tăcerea pedagogilor de prestigiu asupra acestei probleme este asurzitoare.
Din stufărişul Deltei Dunării până la ultima stână de pe crestele Carpaţilor, totul urmează a fi resetat, digitalizat şi ecologizat. În cazul şcolii, reforma va fi realizată cu fonduri europene şi cu noile tehnologii, actorii ei fiind birocraţia ministerială, experţii, oengiştii, elevii, în timp ce profesorii vor avea doar un rol decorativ, dacă nu de frână în realizarea marilor planuri. Deja ei sunt prezentaţi drept cauza eşecului şcolii online, iar reeducarea acestora, prin ample acţiuni de îndoctrinare, este văzută a fi urgenţa momentului. Se vorbeşte tot mai insistent de o resetare completă a şcolii, de modificarea paradigmei educaţionale tradiţionale, de o nouă pedagogie şi o nouă didactică, adaptate vremurilor şi „societăţii”. Strategia SMART‑Edu, lansată de autorităţi, se vrea aliniată la planul de acţiune al Comisiei Europene (CE) pentru perioada 2021‑2027, denumit „Resetarea educaţiei şi formării pentru era digitală”. Noul stahanovism digital pare să fi cuprins cu totul şi mediul universitar, toboşarii digitalizării forţate îndemnându‑ne să schimbăm din temelii şcoala, pentru a ne bucura de viitorul de aur făgăduit de noile tehnologii. Digitalizarea a ajuns să fie promovată cu o fervoare ideologică, pe care nu am mai întâlnit‑o decât la Kim Giăng Il, pe vremea când recomanda ca ideile Ciuce să fie studiate cu maximă sârguinţă, pentru ca toţi să se „pătrundă de ele până în măduva oaselor”[1]. Clujenii Mircea Miclea şi Daniel David ne vestesc asiduu resetarea şcolii prin digitalizare, depănând basme terapeutice pentru adulţi, pe la tot felul de webinarii şi simpozioane, schimbarea fiind văzută ca o problemă de bani europeni, tehnologie şi reeducare a profesorilor prin masterate „digitale”, „formări” şi „perfecţionări” în spiritul vremurilor noi, progresiste. Ni se sugerează că problemele şcolii se rezolvă cu pedagogiile propuse de Big Tech, cu instrumente digitale fermecate, cu meta‑competenţe (ultima găselniţă a pedagogilor de şcoală nouă, ceva în genul meta‑manelei „Fericire”, cu care Loredana Groza a făcut revoluţie pe You Tube), cu literaţia, adaptabilitatea, capacitatea de analiză, gândirea critică, cunoştinţele de bază în domeniile STEM, abilităţile digitale şi competenţele de tipul soft skills, cu lucrul în echipe (un fel de întovărăşiri digitale) şi cu multe alte năzbâtii aduse de Minunata Lume Nouă a şcolii online. Idealurile educaţionale din Legea Miclea, ţinând de cultura narcisismului, de ideologia valorilor personale, de datoria faţă de propriul ego şi de câştigul material, abia acum se întrupează.
O piesă de muzeu în noua eră digitală?
Resetarea şcolii vine la pachet cu fabricarea, prin masterate minune, a profesorilor digitali, constructori conştienţi ai societăţii progresiste multilateral digitalizate. Profesorul nou va avea competenţe digitale avansate, va fi un magician al noilor tehnologii, în timp ce profesorul vechi, retrograd – reacţionar, va fi treptat eliminat din spaţiul şcolar, odată cu mentalităţile sale vetuste, legate de cărţi, biblioteci, educaţie intelectuală, de tot ceea ce ţine de trecut. Un ministru smart, domnul Sorin Câmpeanu, a făcut o declaraţie zguduitoare: „…Lumea se schimbă. Când se schimbă lumea trebuie schimbat şi sistemul de educaţie”. Emoţionată până la lacrimi, toată birocraţia ministerială s‑a şi pus pe coacerea la cuptor a unor măsuri în spiritul acestei noi directive. Practic, resetarea şcolii va fi realizată de aceiaşi reformatori de profesie, adepţi ai darwinismului educaţional, responsabili de felul în care arată şcoala astăzi. Nenumăraţi experţi închipuiţi, universitari exuberanţi, funcţionari ministeriali şi manageri IT, oengişti şi activişti civici hiperactivi, ne‑au explicat cum să facem trecerea „de la un sistem conservator, viciat de corupţie şi incompetenţă, spre un viitor modern şi tehnologizat”. Ei solicită imperativ o logică online, o pedagogie digitală pentru şcoala digitală, o digitalizare „aplicată transversal”, profesorii urmând să facă surfing pe tehnologiile de instruire asistată de computer, pe învăţarea în medii virtuale, ori să se scalde în blended learning. Cum timpul nu mai are răbdare, reformatorul cognitivist Mircea Miclea vrea o schimbare radicală, scurtarea ciclurilor de învăţământ şi valabilitate limitată pe piaţa forţei de muncă a diplomelor pe care le emit universităţile[2], competenţele şi diplomele urmând să aibă astfel valabilitate scurtă, ori vor deveni de unică folosinţă, fiind străvezie intenţia de a face din universităţi adevărate centre de reciclare, absolvenţii urmând a fi obligaţi să revină periodic pentru noi studii universitare şi noi diplome. La rândul său, rectorul Daniel David este convins că, dincolo de cursurile specifice de competenţe digitale, programul de masterat „trebuie să aibă o componentă de digitalizare aplicată transversal”, „adică materiile care nu au conţinut de digitalizare trebuie să ofere aceste cursuri într‑o logică digitală”[3]. Totul trebuie urgent digitalizat integral, pentru că vin banii de la UE şi nu putem să‑i lăsăm să putrezească nefolosiţi. Cum şcoala online ar fi arătat că stilul învechit de predare a dus la un eşec naţional, că învăţământul virtual, hibrid, sincron, asincron şi în sens giratoriu nu mai poate fi susţinut de profesorii cu mentalitate de dascăli, domnul Daniel David afirmă cu tărie că modelul Domnului Trandafir, cel la care fiii satului vin pentru a primi cunoaştere, trebuie să dispară din pedagogia românească, mai ales în era digitală. Orele online impun practic dascălului să se aşeze pe acelaşi palier cu elevii săi, iar lecţia devine o muncă de cercetare în echipă: „Avem nevoie de a reantrenare, profesorii să predea altfel. Se schimbă filosofia pe care ei nu o înţeleg: se democratizează cunoaşterea. Adică profesorii aveau autoritate prin faptul că erau un fel de biblioteci ambulante, ştiau lucruri pe care alţii nu le ştiau şi atunci trebuia să stai jos, să iei notiţe. Ei, în lumea de astăzi, asta nu mai merge. Pentru că ei au acces la cunoaşterea pe care o ai şi tu. Şi atunci trebuie să faci alte lucruri, să le arăţi cum să înveţe, cum să separe cunoaşterea de pseudocunoaştere. Şi să îşi caute alte mijloace pentru autoritate. Şi mulţi nu şi le‑au găsit. Şi folosim cuvântul de dascăl, a prins pentru anumite vremuri. Astăzi, acel model nu mai funcţionează, altfel, dacă îl aduci acum pe Domnul Trandafir în prezent devine o piesă de muzeu, e caraghios şi să nu spun că îi faci lui un rău (s.n.)”[4].
Profesorii resetaţi, mlădiţe ale noului cum ar fi spus Lenin, şi‑au făcut deja apariţia, ei decizând să sărbătorească la Sibiu „Săptămâna sănătăţii emoţionale”, un eveniment din cadrul programului Profesori Fericiţi pentru România. Cinci zile au fost dedicate Stării de Bine, fiecare zi a Săptămânii având o anumită temă (Ziua bucuriei, Ziua emoţiilor colorate, Ziua stării de bine), totul pentru ca elevii şi preşcolarii să‑şi „recunoască, controla şi valoriza emoţiile în scop constructiv şi benefic dezvoltării lor emoţionale”. Scandalul subiectelor Evaluării Naţionale de la clasa a IV‑a a arătat că Domnul Trandafir a fost deja înlocuit de tovarăşe învăţătoare bine resetate, dornice de deconstrucţia textelor din manualele şcolare. Cum inspirat spunea fostul ministru Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook: „Le invit pe Învăţătoarele‑Caisă să recitească «Amintiri din copilărie». Şi să facă analiza intersecţional‑emoţionalo‑traumato‑ecologistă a crimelor comise cu ceaslovul împotriva muştelor şi bondarilor, să analizeze «papara» pe care o mânca Smărăndiţa popei şi impactul emoţionalo‑psiho‑traumo‑abuziv al cureluşelor din care era făcut Sfântul Nicolae. Şi, după ce fac o şedinţă de dezvoltare personală şi recuperare psihopupu, să facă o petiţie pentru interzicerea lui Ion Creangă.”
Să mai spunem că asistăm zilnic la un adevărat cult al instrumentelor digitale, considerate a fi creativ‑inovativ‑superdeştepte, acestea, odată achiziţionate, garantând reformarea din temelii a şcolii, de parcă ele ar învăţa în locul elevilor.
■ Profesor la Colegiul Economic „Ion Ghica” Brăila
Note:
[1] Kim Giăng Il, Opere alese, Editura Politică, Bucureşti, 1989, p.131.
[2] https://www.edupedu.ro/mircea-miclea-o-schimbare-radicala-scurtarea-ciclurilor-de-invatamant-si-valabilitate-limitata- pe- piata-fortei- de-munca-a-diplomelor-pe-care-le-emit-universitatile/
[3] https://www.edupedu.ro/daniel-david-presedintele-cnr-
daca-iesim-din-pandemie-si-din-starea-de-alerta-simt-ca-invatamantul-fata-in-fata-nu-permite-sa-avem-o-regandire-a-cursurilor-pentru-ca-intri-in-opozitie-cu-reglementar/
[4] https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/emisiuni/scoala-online-stilul-invechit-de-predare-a-dus-la-un-esec-national.html
Constantin Toader
