Comunicat al USR:
Luni, 21 martie 2016, a avut loc şedinţa Consiliului Uniunii Scriitorilor din România.
În cadrul şedinţei, s-au discutat aspecte curente din activitatea USR, pe ordinea de zi regăsindu-se Raportul Preşedintelui USR, situaţia încasării cotizaţiilor pe anul 2015, votarea execuţiei bugetare la 31 decembrie 2015 şi a Raportului Comisiei de Cenzori privind anul financiar 2015.
Un capitol special l-a reprezentat încălcarea de către un număr de membri ai USR a Art. 16 din Statutul USR (extras: „AG poate fi convocată în sesiune extraordinară de câte ori este nevoie, la solicitarea Preşedintelui, a Consiliului USR sau a unei treimi din numărul membrilor USR“), prin convocarea nestatutară a unei Adunări Generale Extraordinare nestatutare şi organizarea acesteia la data de 19 martie 2016, când s-au votat nestatutar noi organe de conducere. Prin comunicatele remise presei, s-a folosit abuziv şi nelegal sigla USR, uzurpându-se calităţile oficiale ale persoanelor alese legal şi statutar în funcţiile de conducere.
După prezentarea Raportului Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, dezbateri şi vot, Consiliul USR a hotărât excluderea din Uniunea Scriitorilor din România a următorilor membri: Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.
Ioan Buduca
Jurnalul unui dizident al USR
Conducerea USR – Manolescu se află în flagrant de înșelăciune față de membri Uniunii atunci când transmite, pe toate canalele de comunicare interne ale USR, că aceasta nu are nimic de-a face cu OG 26/2000, ci numai și numai cu Decretul-lege 267/ 1949. Puțini 
scriitori membri ai USR sunt juriști de înaltă clasă. Ei cred în ce le spune conducerea lor, fără să poată verifica adevărul juridic al acelei spuse. Locul din care emană adevărul juridic (care poate fi cu totul altul decât acela care emană din obișnuințele noastre de bun-simț) este decizia judecătorească definitivă și irevocabilă. O vom avea, curând…
În perioada anterioarei mele dizidențe (octombrie-noiembrie-decembrie 1989) n-am ținut un jurnal, și rău am făcut! Acum, începând din 19 martie 2016, mă aflu într-o nouă dizidență, față de conducerea USR de astă dată. Și atunci, în ’89 protestam (aparent) în contra USR dar, pe vremea aceea, USR era ceva total subordonat PCR și un astfel de protest devenea, prin logica totalitară, unul anti-Ceaușescu. Nu-i vorbă, azi, că logica aceea n-ar mai funcționa în capetele noastre. Mulți sciitori din conducerea USR 2013-2016 considerau că actele de protest individual în contra unor decizii ale conducerii ar fi, în fapt, acte anti-Manolescu (criticul Nicolae Manolescu fiind, în acest interval, președintele Uniunii).
Totul, de altfel, în chestiunea acestor acte individuale de protest, a plecat de la hotărârea lui Manolescu de a-și asigura și un al treilea mandat de președinte al USR. În clipa acelui gând, Statutul în vigoare al Uniunii nu-i permitea. A schimbat, desigur, Statutul ca să-i permită acest al treilea mandat. Dar un Statut modificat nu intră în vigoare înainte de a fi votat (cu suficiente voturi pentru) de o majoritate a unei Adunări Generale a USR. Așa scrie și în vechiul Statut, așa scrie și în legile țării. Legea care patronează practica unei Adunări Generale, în acest caz, este o Ordonanță Guvernamentală (OG 26/2000). Ordonanța acee
a reglementază funcționarea asociațiilor și fundațiilor din România. Este USR o astfel de asociație, ori o astfel de fundație? De felul în care dai un răspuns, poți muta dreptatea, fie în tabăra lui Manolescu, fie în tabăra dizidenților.
Tabăra Manolescu și-a validat noul Statut prin Consiliul USR, apoi, odată validat așa, a convocat o Adunare Generală conformă prevederilor noului Statut. Tabăra anti-Manolescu, analizând procedura, a ajuns la concluzia că ea încalcă prevederile OG 26/2000. A cerut, imediat, instanțelor să constate și ele ilegalitățile din procedura USR de schimbare a Statutului său, precum și ilegalitatea Adunării Generale a USR ce a fost convocată în baza acelui Statut.
Noul Statut al USR avea o procedură nouă de convocare a Adunării Generale/ AG. Nu mai era necesar ca delegații la AG să fie co-prezenți în fața acelorași urne. A.G. se face, conform acestui nou Statut, pe bucăți regionale: o bucată la Cluj, o bucată la Iași, o bucată la Timișoara etc. În zona regională a fiecărei bucăți de A.G., se aflau urne. Apoi, ele, urnele, pleacă de la Cluj, Iași, Timișoara etc., și, în final, sunt adunate la București spre a fi deschise în fața unei Comisii de numărare a voturilor. Comisia a numărat, la București, și a constatat că fostul președine (N.Manolescu) a fost reales. Actele au fost trimise, spre validare, la Tribunal. Și cu asta, basta!
Contestatarii acestui nou Statut au cerut instanțelor să invalideze procedura de convocare a A.G. a USR în felul descris mai sus (care era prevăzut în noul Statut, votat, la rândul său, într-un for nelegal – Consiliul USR). Mai mult decât atât: contestatarii au cerut conducerii USR – Manolescu, printr-o treime din membri USR, fracție cerută și de vechiul, și de noul Statut, să fie convocată o Adunare Generală conform dispozițiilor OG 26/2000, adică o AG la care delegații să fie co-prezenți în fața aceleiași urne. Dar conducerea USR – Manolescu a negat că această cerere ar reprezenta voința unei treimi din membri USR și a înaintat instanțelor o cerere de constatare a faptului că solicitarea contestatarilor nu îndeplinește, aritmetic, condiția acelei treimi statutare.
Instanța a cerut USR – Manolescu să facă dovada întregului aritmetic al membrilor USR pentru ca, apoi, să poată fi calculată (matematic, nu juridic) treimea. Aici s-au încurcat lucrurile ca la balamuc! USR a pretins că dovada întregului se poate face arătând numărul de plăți de cotizații dintr-un an (anterior contestațiilor).
Instanța a cerut USR – Manolescu să facă această dovadă numai și numai prin numărul membrilor înscriși oficial în Registrul românesc al asociațiilor și fundațiilor, în conformitate cu cerințele OG 26/2000.
Când USR – Manolescu a cerut de la Registru acest număr de membri înscriși, a constatat că totalul acestora este de… numai zece! Ce se întâmplase? Nimeni de la USR, după anul 2000, n-a înțeles să se conformeze OG 26/2000. Înainte de această Ordonanță, nu exista obligația legală de a înscrie toți membri USR în Registru.
Văzându-și enorma eroare (juridică, nu matematică) în care se afla, USR – Manolescu a început să susțină în fața membrilor săi că, în fapt, USR n-are nicio treabă cu OG26/2000, și că se supune numai și numai Decretului-lege 267/1949, prin care USR a căpătat personalitate juridică.
Chiar dacă ar fi așa și numai așa, conducerea USR se află în contradicție cu sine. În 1949, Uniunea a primit, prin lege, drepturi de persoană juridică de utilitate publică. Nu i-a fost de ajuns, mai apoi, legea din 1949, mai exact, după 1990, atunci când USR a fost pusă în fața obligației de a-și valida drepturile ce derivă din utilitatea sa publică. Aceste drepturi nu mai curgeau de la sine din Decretul-lege 267/1949. Ele au fost reconsacrate printr-o Ordonanță dată de Guvernul României nu cu mult timp înainte de anul 2000 (ce avea să fie anul Ordonanței 26).
Încă ceva semnificativ, în cel mai înalt grad: în Decretul-lege 267/1949 nu există sintagma Adunare Generală. Sintagma aceasta (cu toate urmările ei juridice) a fost introdusă în Statutul USR după 1990. Iar reglementarea legală a funcționării Adunărilor Generale ale asociațiilor și fundațiilor se află numai și numai în OG 26/2000, care la Art.83, Cap.1 spune: „Asociațiile și fundațiile constituite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în condițiile Legii 21/1924 pentru persoane juridice (Asociații și Fundații) își păstrează personalitatea juridică legal dobândită. Acestor asociații și fundații li se aplică, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, regimul juridic prevăzut de aceasta”.
Conducerea USR – Manolescu se află în flagrant de înșelăciune față de membri Uniunii atunci când transmite, pe toate canalele de comunicare interne ale USR, că aceasta nu are nimic de-a face cu OG 26/2000, ci numai și numai cu Decretul-lege 267/1949. Puțini scriitori membri ai USR sunt juriști de înaltă clasă. Ei cred în ce le spune conducerea lor, fără să poată verifica adevărul juridic al acelei spuse. Locul din care emană adevărul juridic (care poate fi cu totul altul decât acela care emană din obișnuințele noastre de bun-simț) este decizia judecătorească definitivă și irevocabilă. O vom avea, curând.
