Legea pentru finanțarea revistelor de tradiție din România și… Ochiul magic
Este pentru prima dată când în ultimii 25 de ani Parlamentul României include printre priorităţile strategice finanţarea celor mai importante reviste de cultură ale României – o măsură vitală pentru cultura de vârf a ţării, care se defineşte inclusiv prin circa treizeci de publicaţii de tradiţie şi de patrimoniu.
Nu este pentru prima dată când România literară – revistă care apare sub egida USR, fără să fie a USR – publică note nesemnate la rubrica Ochiul magic. Nu este pentru prima oară când România literară calomniază mari scriitori ai literaturii române; de data această victima Ochiului magic este unul dintre cei mai importanţi critici şi istorici literari români din perioada postbelică: Eugen Simion. Nu este pentru prima oară când la aceeaşi rubrică sunt vehiculate calomnii, un amestec straniu de semiadevăruri – 
poticnite la jumătatea drumului – cu neadevăruri flagrante sau diversiuni, scrise în cel mai „inspirat” stil dejist, ca să nu spunem stalinist, nu-i aşa? Încerci să urmăreşti frazele ce curg una din alta şi nu-ţi ia prea mult timp să realizezi faptul că acestea aparţin unei minţi detracate.
Adevărul e că semnatarul penibilei şi calomnioasei note din nr. 1-2 din 9 ianuarie 2015 al României literare are memorie literară şi politică scurtă, uimitor, amuzant de scurtă. Adevărul e că semnatarul scandaloasei note de la rubrica Ochiul magic se preface că nu ştie următoarele lucruri cunoscute celor peste 2.400 de membri ai USR, precum şi membrilor celorlalte uniuni de creaţie din România. Legea nr. 118/ 2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit a fost adoptată la iniţiativa conducerii de atunci a USR – Nicolae Breban şi Eugen Uricaru – care au apelat la sprijinul senatorului şi poetului Adrian Păunescu, pe atunci preşedinte al Comisiei pentru Cultură şi Media a Senatului României. Şi această lege şi legea prin care membrii USR beneficiază de suplimentul la pensie au fost adoptate la iniţiativa echipei Breban-Uricaru, sprijinită de Adrian Păunescu şi Academia Română. Aceeaşi echipă Breban-Uricaru a câştigat definitiv şi irevocabil procesul pentru Casa Monteoru. Pe aceeaşi speţă, echipa Manolescu-Vosganian a pierdut procesul, USR pierzându-şi sediul din Calea Victoriei. Astfel, a fost ucisă în efigie USR; imaginea Casei Monteoru figurează pe legitimaţia de membru al USR. Echipa Breban-Urica
ru a reuşit să păstreze Casa Vernescu, modificând o Hotărâre de Guvern, care punea în pericol Casa Vernescu. Din chiria obţinută pe acest spaţiu subzistă şi astăzi USR, inclusiv echipa Manolescu-Vosganian.
Rolul de sindicat al USR este recunoscut în unanimitate; nimeni nu-l contestă. Doar că acest sindicat funcţionează în ultimii ani conform unor principii foarte stranii, din ce în ce mai stranii, principii conturate de-a lungul ultimului deceniu. În iunie 2015 se împlinesc zece ani de când conducerea USR de azi n-a convocat adunarea generală a membrilor Uniunii Scriitorilor din România; şi nu lipsa fondurilor e la mijloc. USR are un preşedinte – după ştiinţa noastră, singurul din ţările membre ale Uniunii Europene – aflat la al treilea mandat; şi nu-i exclus să fie ales pe viaţă de reprezentanţii aleşi pe sprânceană, nu-i aşa? Spre stupoarea celor peste două mii de membri ai USR, care urmăresc cum se degradează statutul scriitorului român pe zi ce trece… Pe zi ce trece. Cum funcţionează democraţia la USR? Foarte straniu. Din ce în ce mai straniu. De pildă, dacă cineva vrea să participe la alegerile USR, unde să-şi exprime opţiunea, este împiedicat de o hotărâre a conducerii USR, adoptată peste noapte. Pomenită într-o asemenea situaţie, Ilenei Mălăncioiu i s-a propus… să-şi schimbe numele! Iar marele prozator Dumitru Radu Popescu, fost preşedinte al USR, a fost, pur şi simplu, întors din drum.
Marele critic Eugen Simion, scos la tabla ruşinii de ochiul magic, e tras de urechi că nu şi-a plătit cotizaţia. Ce faceţi, domnule ochi magic, daţi afară din USR puţinii mari scriitori în viaţă?
Conform reprezentanţilor Academiei Române – forul ştiinţific suprem al ţării, care nu a fost consultat de ANUC – există trei criterii definitorii pentru stabilirea listei revistelor de tradiţie, inclusiv a publicaţiilor de patrimoniu: 1. Vechimea şi anvergura; 2. Dacă este sau a fost condusă de o mare personalitate a culturii române, personalitate validată de critica de specialitate, lectori şi timp; 3. Criteriul regional, cu condiţia să fie o publicaţie de amploare naţională, şi nu exclusiv locală; menţionăm că publicaţiile locale sunt, de obicei, sprijinite de consiliile locale. Legea propusă de semnatarii protestului omite orice tip de cenzură, inclusiv cea economică, şi respectă Constituţia, precum şi principiile cartei PEN International, capitolul referitor la libertatea de opinie a scriitorilor şi libertatea de circulaţie a ideilor.
Protestul asumat de acad. Eugen Simion, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Academia Română, şi câţiva profesori, scriitori şi editori, nu are nici pe departe menirea de a bloca Legea pentru subvenţionarea revistelor reprezentative ale României. Ochiul magic minte de-ngheaţă apele. Acest protest, analizat de juriştii de la Administraţia prezidenţială, a întors la Parlamentului României o propunere de lege discriminatorie, deci, anticonstituţională – oglindă fidelă a modului în care este fracturată lumea culturală românească de o mână de intelectuali, mai exact, comentatori, grupaţi în jurul Grupului de Dialog Social. Cine îndrăzneşte să se atingă de această temă… fie e acuzat peste noapte că a colaborat cu securitatea – de exemplu, Breban, Buzura, Cezar Ivănescu, Uricaru, Mircea Iorgulescu ş.a.; li se fac dosare şi marilor
noştri morţi: de pildă, Marino, Noica, Ştefan Aug. Doinaş ş.a. – fie e tăiat de pe toate listele şi marginalizat. Se operează ca pe vremuri, instrumentele la îndemână fiind manipularea, discreditarea, dezinformarea, linşajul mediatic.
În invocatul de ochiul magic protest mulţumeam respectuos oamenilor politici pentru atenţia acordată revistelor de cultură româneşti. Este pentru prima dată când în ultimii 25 de ani Parlamentul României include printre priorităţile strategice finanţarea celor mai importante reviste de cultură ale României – o măsură vitală pentru cultura de vârf a ţării, care se defineşte inclusiv prin circa treizeci de publicaţii de tradiţie şi de patrimoniu. În Cererea de reexaminare asupra Legii pentru finanţarea revistelor de cultură, formulată în data de 16 decembrie 2014, este menţionat următorul aspect definitoriu pentru perfectarea acestui act legislativ salvator pentru cultura română: „Distribuirea sumei pentru finanţare nu este făcută în mod echitabil între revistele culturale româneşti, având în vedere faptul că nu toate revistele reprezentative apar sub egida Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori, iar cea mai mare parte a sumei alocate revine revistelor membre ale ANUC şi doar un procent de 10 % din sumă va fi repartizată de Ministerul Culturii pentru finanţarea celorlalte reviste şi publicaţii culturale, în afară de cele propuse de uniunile de creatori”.
Din lipsa unei informaţii exacte şi obiective, referitoare la revistele de tradiţie, inclusiv cele de patrimoniu, în actuala formulă, din păcate, Legea pentru finanţarea revistelor reprezentative din România calcă Art. 6, Art. 30 (1-2), precum şi Art. 33 (3) din Constituţia României. De asemeni, prin această Lege se violează principiile cartei PEN International la capitolul libertatea de opinie a scriitorilor şi libertatea de circulaţie a ideilor. Vă aducem la cunoştinţă câteva calcule, precum şi situaţia exactă a revistelor culturale, stabilită de reprezentanţi ai Academiei Române – forul ştiinţific şi cultural suprem al ţării, for neafiliat nici unei grupări politice, care era firesc să fie consultat de Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori, inclusiv de conducerea Uniunii Scriitorilor – iniţiatorii acestui act legislativ. Suma totală alocată celor 14 reviste membre ale ANUC este de 4.500.000 lei, mai puţin 10 %, care vor reveni altor reviste culturale, nespecificate în textul Legii: 450.000 lei. Dacă facem o medie de finanţare alocată fiecărei reviste ANUC, ajungem la suma de 289.285,71 lei/ revistă. Cealaltă sumă, respectiv, de 450.000 lei, este împărţită pentru circa 10 reviste, deci, suma medie alocată fiecăreia este de 45.000 lei, deci, de 6.43 de ori mai puţin decât va primi o revistă membră a ANUC. Prin ce anume se justifică o asemenea inechitate discriminatorie? Din ce motive revistele ANUC – inclusiv revistele USR – urmează să fie sprijinte cu sume exorbitante, în bloc, pe când celelalte reviste culturale – majoritatea dintre acestea de patrimoniu şi de tradiţie, conduse de scriitori de anvergură naţională!! – sunt tratate la grămadă? Din ce motive nu se iau în calcul vechimea, prestigiul, tradiţia, ritmicitatea (lunară, bilunară, trimestrială, săptămânală)? Cine şi când a stabilit faptul că revistele ANUC sunt cele mai reprezentative în contextul cultural românesc şi, mai cu seamă, pentru ce grupuri de interese sunt reprezentative? Oare nu este ANUC un paravan pentru a acoperi o seamă de abuzuri? Experienţa din anii trecuţi a operatorilor culturali, precum şi propunerea de lege în actuala ei formulă oferă un răspuns limpede şi cât se poate de evident la această întrebare. Conform acestei Legi – de o importanţă vitală pentru existenţa publicaţiilor culturale de tradiţie, inclusiv a publicaţiilor de patrimoniu, prin care s-a fondat România modernă – de pildă, România literară, săptămânal editat sub egida USR de Fundaţia România Literară, condus de acad. N. Manolescu (dacă luăm în calcul suma medie promulgată prin lege) va beneficia anual de 289.285,71 lei. Pe când revista de patrimoniu Cultura (înfiinţată la 1924 sub direcţia lui Sextil Puşcariu şi relansată ca săptămânal în 2005 de acad. Augustin Buzura, editor: Fundaţia Culturală Română) va beneficia de 45.000 lei, deci, de 6.43 de ori mai puţin decât România literară. Conform aceleiaşi legi, revista Apostrof, lunar înfiinţat acum 25 de ani, va primi 289.285,71 lei, în timp ce revista de patrimoniu Contemporanul, înfiinţată la 1881 – deci, având peste 130 de ani şi făcând parte din patrimoniul ţării – publicaţie condusă de acad. N. Breban, cu subtitlul Ideea Europeană, va beneficia de 45.000 lei.
La acelaşi aşa-zis protest e anexat tabelul cu revistele sprijinite în 2014 de Ministerul Culturii şi sumele aferente. Inclusiv în acest tabel se vede modul inechitabil în care sunt împărţite sumele între publicaţiile culturale de tradiţie ale ţării – situaţie discriminatorie perpetuată de-a lungul anilor. Conducerea Uniunii Scriitorilor din România, membră a ANUC – fapt necunoscut sau ignorat de nu puţini factori de decizie ai administraţiei publice, ai Senatului, Guvernului, Peşedinţiei şi Parlamentului României – aplică în mod discriminatoriu, departe de a fi echitabil, formula „reviste ale Uniunii Scriitorilor” – reviste ale ANUC – o aşa-zisă graniţă abuzivă şi discriminatorie (ca să nu spunem ilegală), despre care ne-a vorbit in extenso dl V. Vosganian. Prin această aşa-zisă graniţă, de circa un deceniu, sunt de obicei eliminate – sau tratate discriminatoriu – din atenţia şi din sprijinul organelor de conducere ale ţării reviste de importanţă naţională, reviste de patrimoniu, care au creat istorie şi cultură de un secol şi mai bine şi la care colaborează scriitori, membri ai USR, şi membri ai Academiei Române. Sperăm că organismele abilitate să reexamineze Legea pentru finanţarea revistelor culturale de tradiţie ale României vor zădărnici tentativa conducerii USR, membră a ANUC, de a perpetua o gravă discriminare în lumea revistelor de cultură româneşti; conducerea USR înlocuieşte cenzura de altădată cu cenzura economică, sub care se ascunde, în realitate, partizanatul unei grupări literare exclusiviste, abuzive şi tentativa de a suprima dreptul la exprimare liberă – stare de lucruri prin care se violează flagrant principiile cartei PEN International la capitolul libertatea de opinie a scriitorilor şi libertatea de circulaţie a ideilor. Repetăm un adevăr evident: în nici o lege a ţării nu se menţionează faptul că cele mai reprezentative reviste ale ţării sunt editate exclusiv de Uniunea Scriitorilor din România sau de ANUC, iar celelalte nu există sau contează în măsura în care susţin fără echivocuri şi fără accente critice politica exclusivistă şi discriminatorie a actualei conduceri a USR.
În acelaşi protest e propusă o repartizare echitabilă a sumelor prin contracte încheiate de fiecare entitate economică direct cu Ministerul Culturii, fără intermediari, pentru a stopa controlul şi cenzura exercitate asupra publcaţiilor; aşa-zisele reviste ale USR sunt editate de fundaţii şi asociaţii private, apte de a încheia contracte individuale şi de a-şi desfăşura activitatea independent de intermediari. Se propune, aşadar, o repartizare nediscriminatorie a fondurilor alocate. În acelaşi protest sunt reproduse în oglindă textul legii iniţiale, adoptată din lipsă de informaţii obiective şi corecte care era firesc să fie prezentate de ANUC prin consultarea Academiei Române, precum şi propunerea de lege, care respectă Constituţia României. Menţionăm faptul că termenul reprezentativ este vag şi lasă loc interpretărilor, deci, abuzurilor. În elaborarea textului legii propuse de reprezentanţi ai Academiei Române au fost consultaţi jurişti, economişti, operatori culturali cu experienţă, profesori universitari, membri ai USR şi, respectiv, ai ANUC.
Conform reprezentanţilor Academiei Române – forul ştiinţific suprem al ţării, care nu a fost consultat de ANUC – există trei criterii definitorii pentru stabilirea listei revistelor de tradiţie, inclusiv a publicaţiilor de patrimoniu: 1. Vechimea şi anvergura; 2. Dacă este sau a fost condusă de o mare personalitate a culturii române, personalitate validată de critica de specialitate, lectori şi timp; 3. Criteriul regional, cu condiţia să fie o publicaţie de amploare naţională, şi nu exclusiv locală; menţionăm că publicaţiile locale sunt, de obicei, sprijinite de consiliile locale. Legea propusă de semnatarii protestului omite orice tip de cenzură, inclusiv cea economică, şi respectă Constituţia, precum şi principiile cartei PEN International, capitolul referitor la libertatea de opinie a scriitorilor şi libertatea de circulaţie a ideilor. Pe de altă parte, în loc de 14 reviste ANUC câte favorizează textul legii în formă actuală – oferindu-le sume exorbitante – la sugestia reprezentanţilor Academiei Române figurează 28 de reviste – inclusiv revistele ANUC – suma rămânând aceeaşi, iar revistele de tradiţie, inclusiv, de patrimoniu sunt tratate în funcţie de ritmicitatea apariţiei: săptămânal, lunar, bilunar, trimestrial. Lista revistelor de tradiţie, inclusiv publicaţii de patrimoniu: Actualitatea muzicală, Apostrof, Arhitectura, Arta, Astra, Caiete critice, Contemporanul. Ideea Europeană, Convorbiri literare, Cultura, Euphorion, Helicon, Korunk, Luceafărul de dimineaţă, Manuscriptum, Mişcarea literară, Muzica, Orizont, Poesis, Punctul critic, Ramuri, România literară, Teatrul azi, Tribuna, Familia, Film, Steaua, Vatra, Viaţa Românească.
Ochiul magic vorbeşte despre reviste de mâna a doua. La care reviste se referă? La cele conduse de Nicolae Breban, Augustin Buzura, Eugen Simion, Liviu Rebreanu, Perpessicius sau la revistele la care au colaborat Eminescu, Titu Maiorescu, G. Călinescu, Arghezi, Blaga, reviste cărora li se aruncă cu dispreţ 10 % din suma exorbitantă alocată în baza actualei propuneri de lege? De ce oare dispreţuieşte ochiul magic scriitorii prin care s-a fondat statul român şi naţiunea română?
Nu, nu acest protest, asumat – între alte personalităţi de vârf ale literaturii române – de Eugen Simion, este strigător la cer. Strigătoare la cer este fractura lumii literare, inclusiv a celei culturale, fractură care ar fi fost consolidată de propunerea de lege adoptată în cele două camere ale Parlamentului României în urma unei manipulări grosolane şi în esenţă de neacceptat. Este ceea ce face Ochiul magic şi în ultima pagină a României literare.
Unii colegi ne spun că textele găzduite pe ultima copertă a acestei reviste – pe vremuri, excelente – sunt scrise de domnul acad. N. Manolescu. Alţii vorbesc cu exces de argumente despre dictatura Manolescu. Nu mai ştii ce să crezi, Doamne. Domnul vice al USR Varujan Vosganian ne spune supărat foc la telefon că ei – conducerea USR – au născocit „graniţa ANUC”, ca să nu dea năvală sutele de reviste din provincie, amatorii etc.; ca şi cum dl Vosganian n-ar şti că o parte din aceste publicaţii sunt, în realitate, sprijinite de consiliile locale. Domnul Vosganian se complace în ipostaza de a vinde castraveţi grădinarului. În lipsa unor criterii exacte şi a unei definiri exacte a termenilor poţi spune orice, oricui; mai puţin celor familiarizaţi cu viaţa culturală şi cu istoria revistelor româneşti.
În absenţa unei legislaţii care să sprijine revistele de tradiţie, inclusiv cele de patrimoniu, majoritatea revistelor – inclusiv cele aşa-zis ale USR – au înfiinţat fundaţii şi asociaţii private nonprofit. În notiţa din ultima pagină a RL ochiul magic minte de-ngheaţă apele. Ochiul magic vorbeşte despre reviste de mâna a doua. La care reviste se referă? La cele conduse de Nicolae Breban, Augustin Buzura, Eugen Simion, Liviu Rebreanu, Perpessicius sau la revistele la care au colaborat Eminescu, Titu Maiorescu, G. Călinescu, Arghezi, Blaga, reviste cărora li se aruncă cu dispreţ 10 % din suma exorbitantă alocată în baza actualei propuneri de lege? De ce oare dispreţuieşte ochiul magic scriitorii prin care s-a fondat statul român şi naţiunea română?
La următoarele alegeri ale USR nu este exclus ca unora din scriitorii invocaţi adineaori să li se propună să intre în sală, luându-şi un alt nume.
Întrebarea este: ce se va alege din literatura română – instrumentul prin care se conservă identitatea naţiunii române – în următorii ani, dacă actuala conducere a USR va duce, în continuare, aceeaşi politică culturală discriminatorie şi abuzivă? Politică prin care se încearcă compromiterea şi eliminarea valorilor fondatoare ale ţării şi ale culturii.
Cultura română va rezista.
Dar naţiunea română, despre care actualul preşedinte al USR susţine că este un melanj? E drept că e mai puţin contondent decât câinii de pază ai politicii corecte aplicate brutal în biata noastră Românie, bântuită de dictatura vedetelor cu papion.
