Mari scriitori români – criminali de război?!

Clubul Ideea Europeană

În preajma centenarului Marii Uniri (1918–2018)

Mari scriitori români – criminali de război?!

Campaniile reducţioniste, duse în perioada postdecembristă, împotriva unor personalităţi de seamă ca, de exemplu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Ion Barbu, Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Marin Preda, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Paul Goma, Mirce    a Iorgulescu, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, Nicolae Balotă ş.a., judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase, aplicate acestor cărturari de vârf ai naţiunii române – etichete vulgarizatoare ale adevărului istoric, ale vieţii şi operei acestor scriitori de seamă ai umanităţii, proveniţi din spaţiul românesc – aduc prejudicii imaginii României şi clatină identitatea naţională. Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu crimele legionarilor sau crimele comunismului, e în afara oricărei îndoieli, condamnabile. Responsabili de acele crime odioase, aduse în contextul european zbuciumat de atunci, din primele decenii ale secolului al XX-lea, sau din perioada postcomunistă, sunt, totuşi, autorii înşişi – care au acţionat fie individual, fie în grupuri – nu intelectualii de marcă din perioada interbelică şi, respectiv, din cea postbelică, care au aderat la mişcarea legionară, sau care au scris texte laudative privitoare la Mussolini, Antonescu şi Hitler, sau care au sprijinit regimul comunist şi au scris articole elogioase referitoare la Lenin, Marx şi comunism. Unii s-au detaşat de eroare încă la sfârşitul anilor 1930, alţii,  mai târziu, în anii exilului. Sau, respectiv, după Revoluţia din 1989. Referitor la rezistenţă, opoziţie şi colaboraţionism în anii dictaturii s-au scris câteva cărţi de referinţă, între care menţionăm: Nicolae Breban, Spiritul românesc în faţa unei dictaturi, Editura Ideea Europeană, 2000, şi Vinovaţi fără vină, Editura Ideea Europeană, 2006; Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire şi revizionism în literatura postcomunistă, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013; Magda Ursache, Comunismul cu rele şi rele, Editura EuroPress Group, 2014; Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivelor Securităţii, Editura Polirom, 2013, şi Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub comunism, Editura Polirom, 2015 ş.a.

Revista Contemporanul publică în nr. 3 şi 4 un grupaj de texte, axate pe Legea 217/2015, Lege numită în presa scrisă şi vorbită anti-legionară. Abordând atât prezentul, cât şi „trecutul într-un mod nepasional și deschis”, textele tratează, mai cu seamă, abuzurile şi excesele comise în interpretarea legii menţionate. Dar nu numai. Susţinerea verdictelor date de Tribunalul Poporului din 1946 – deci, de tribunalele staliniste – astăzi, în democraţie, prin demersurile întreprinse până la ora actuală de dl Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României, reprezintă o desconsiderare făţişă a principiilor statului de drept. Iniţiativa recentă a directorului general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, de a-l trata pe scriitorul Vintilă Horia drept criminal de război, precum acuzatorii de altădată, dă măsura gravităţii a ceea ce se poate întâmpla când faptele sunt interpretate în stil stalinist.

Revista fondată acum 135 de ani, la Iaşi, Contemporanul, aduce aceste abuzuri şi excese în atenţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în atenţia domnului Călin-Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, Domnului Valeriu Ştefan Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, cerând să iniţieze schimbarea actualului cadru legislativ având ca referinţă  legea 217/2015, sursa unor abuzuri absurde şi imorale. Acţiunile excesive, neconforme cu principiile unui stat de drept, privind interpretarea trecutului recent, sunt cu atât mai insultătoare pentru oamenii de cultură români cu cât Alexandru Florian a fost un apologet al lui Nicolae Ceauşescu (autorul unui genocid, dacă ar fi să ne luăm după verdictul judecătoresc), iar în Consiliul de onoare al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este trecut un fost ofiţer de securitate activ în perioada celei mai crunte terori. Luând act de răul făcut, Guvernul României are datoria să reformeze această instituţie care nu asigură standardele de profesionalitate şi onorabilitate cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin.

Ne exprimăm nedumerirea că domnul Elie Wiesel – „scriitor şi ziarist în limbile franceză, engleză, idiş şi ebraică, eseist şi filosof umanist, activist în domeniul drepturilor omului, născut în România, de origine evreiască, supravieţuitor al Holocaustului”, „distins cu Premiul Nobel pentru Pace” (1986), „membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură” şi membru de onoare al Academiei Române (cum este prezentat pe Wikipedia) – acceptă să-i figureze numele în titulatura unei instituţii – Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel” (înfiinţate la propunerea preşedintelui Ion Iliescu în august 2005) – ai cărei reprezentanţi, fără dovezi, califică mari scriitori români (recunoscuţi pe plan mondial şi predaţi la prestigoase universităţi) drept criminali de război, susţinând verdicte date de tribunale comuniste – regim calificat „nelegitim şi crminal”.

Citiţi în nr. 3 (2016) al revistei Contemporanul