Biserica Sfântul Anton Bucureşti apare într‑o imagine în care se desprinde silueta celei mai vechi biserici din Bucureşti, ce păstrează în partea de jos tencuiala înlăturată în urma restaurării executate…
Contemporan cu regina Maria şi regele Ferdinand I de Hohenzollern‑Sigmaringen, Anton Kaindl venea în România în anul 1921 la invitaţia familiei regale. Din toate menţiunile existente până acum se poate conchide că regina Maria a României îi remarcase lucrările undeva la München, cu siguranţă ea fiind cea care l‑a invitat în ţară pe artist.
Biografia lui Anton Kaindl, publicată în diferite studii, nu acoperă toate etapele vieţii acestuia, existând şi unele diferenţe biografice de la autor la autor. Anton Kaindl a trăit între anii 1872 şi 1951, rămânând în România până la sfârşitul vieţii sale. Prima parte lasă cele mai multe lacune în privinţa biografiei sale. Se cunoaşte că „Pictorul şi graficianul Anton Kaindl, german de origine, (este) născut la Geneva, în anul 1872 (conform unor surse germane)” (din Catalogul Expoziţiei „Graficianul elveţian Anton Kaindl, mărturii etnografice româneşti” editat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”). Alte surse aduc şi informaţii complementare. Astfel, Raluca Bratu, în articolul intitulat „Plăci de gravură originale aparţinând lui Anton Kaindl în Colecţia Muzeului Judeţean de Artă Prahova «Ion Ionescu‑Quintus»”, clădeşte o biografie a artistului din surse diferite. „Conform propriilor afirmaţii, Kaindl s‑ar fi născut la Geneva, apoi, după cât de pare, a trăit o perioadă de timp în Bavaria .(…) Declaraţia sa din 25 aprilie 1946 consemnează că ar fi locuit la Zürich, pe strada Gartenstrasse la nr. 6, din anul 1911 până în anul 1921”. În aceeaşi sursă se menţionează şi următoarele: „Tot din datele înscrise în actele de identitate aflăm că artistul era blond şi înalt de 1,60 m, iar ultimul său domiciliu s‑a aflat pe strada Popa Nan, la nr. 123, unde locuia în gazdă la familia Obreja, familie care l‑a ajutat şi l‑a îngrijit în ultimul său an de viaţă.” Acestei familii îi va rămâne opera lui Anton Kaindl, iar doamna Silvia Elisabeta Obreja va dona, conform dorinţei artistului, operele acestuia către instituţiile de cultură. Şi tot către acestea se va îndrepta când va dori ca partea rămasă pentru ea să fie achiziţionată. În prezent, o parte din muzeele din ţară se bucură de prezenţa acestor importante lucrări ale artistului Anton Kaindl în patrimoniul lor. Se mai poate adăuga că „Am mai identificat grafica autorului în Biblioteca Academiei Române”, precizare aflată în Catalogul Expoziţiei „Graficianul elveţian Anton Kaindl, mărturii etnografice româneşti” catalog citat şi anterior.
Parcurgând albumul lui Anton Kaindl aflat în Patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, pătrunzi într‑un adevărat univers ce te învăluie pe tot parcursul celor 218 file. Impactul este creat de prezenţa a numeroase biserici şi aşezăminte monastice ortodoxe aflate în numărul cel mai mare. La tipul acesta de arhitectură religioasă se adaugă un număr destul de mare de alte forme de natură religioasă, şi anume troiţe şi, mai rar, cruci de la margine de drum. Troiţele prezintă o varietate şi expunere grafică excepţională. Imaginea lor încântă privirea din orice unghi ar fi privite, o răbufnire a tradiţiei spaţiului nostru, perfect cuprinsă în grafica lui Anton Kaindl. Aceste troiţe au structuri simple sau mai ample, au ataşate icoane sau cuprind pictura icoanelor şi a altor reprezentări religioase ortodoxe, devenind astfel adevărate „altare”. Naturalul, frumuseţea, ingeniozitatea construirii acestora aparţin universului rural creştin şi artiştilor tradiţionali ce au ridicat aceste trofee ale credinţei, însă redarea lor pentru infinitul creaţiei artistice îi aparţine lui Anton Kaindl. Privind numai o mică parte din ele observăm o privelişte rară, plină de forţă şi spiritualitate.
În album se alătură celor menţionate până acum şi un număr redus de biserici ale altor culte religioase (de exemplu, Biserica evanghelică). Se află în prezentare şi Castelul Bran, Castelul Banloc şi Cetatea Neamţ. Se adaugă acestora vestitele cule olteneşti, casele cu arhitectură tradiţională din Oltenia şi Transilvania, mori din spaţiul rural al Transilvaniei, Olteniei şi Munteniei. Troiţele vin din Oltenia, Transilvania şi Muntenia, iar bisericile, schiturile, ansamblurile mănăstireşti ortodoxe menţionate mai sus sunt din Oltenia, Moldova, Maramureş, Muntenia şi Transilvania.
Albumul este completat de două autoportrete şi o gravură cu decor dedicată prezentării albumului, anume: „AMICILOR MEI/ 30 DE ANI – ÎN ROMÂNIA/ ANTON KAINDL”. Realizării acestor albume artistul i‑a acordat o atenţie deosebită, toate albumele fiind dedicate „Amicilor mei” şi realizate periodic, pentru a marca timpul petrecut în România de autor: la împlinirea a 10, 20, 25 şi respectiv 30 de ani de la venirea în România. Aceste jubiliare ale sale aduc un spectacol de grafică, parcurg încă o dată, cu noi sau cei care le‑au privit, drumul şi paşii artistului prin România. Datarea lor, ce‑i drept sporadică, aduce elemente care, adunate, pot crea biografia sa în spaţiul nostru.
Autoportretele lui Anton Kaindl îl prezintă în două ipostaze şi la două vârste diferite. Un prim autoportret este datat 1930 şi îl prezintă pe artist, bust, în uşor semiprofil stânga. Autorul are aceeaşi precizie în realizarea fizionomiei sale întâlnită şi în cadrul celorlalte lucrări cu abordarea altor teme. La aceasta se adaugă o minuţie aproape absolută. Ochii săi sunt îndreptaţi spre noi, trăsăturile feţei, bine nuanţate şi expresiv redate, formând un tot într‑o interpretare realistă. Elementele de vestimentaţie sunt conturate. Lucrarea este semnată şi datată stânga jos – AK/30. Sub cadrul imaginii este scris în creion „Autoportret din 1930”. Cel de‑al doilea autoportret al artistului corespunde unei vârste mai înaintate, conform însemnărilor realizate prin gravare şi aflate în partea de sus şi, respectiv, de jos a lucrării. Acestea consemnează „19 ANNO DOMINI 45” şi „AETATIS SUAE/ LXXIII”. Acest autoportret prezintă figura artistului văzută frontal; aceiaşi ochi ne privesc de această dată prin ochelarii rotunzi pe care îi poartă, chipul său este cu mult mai îmbătrânit, energic încă şi charismatic. Sub cadrul lucrării se află precizarea: „Autoportret”.
Pentru spaţiul bucureştean, autorul a realizat 16 lucrări, acestea fiind: Catedrala şi Palatul Patriarhiei, Biserica Bucur, Clopotniţa Bisericii Udricani, Biserica Sfântul Anton, Biserica Bărăţia (deşi intitulată aşa, lucrarea nu prezintă biserica Bărăţia, în imagine apare o altă clădire), Strada Văcăreşti (anul 1921), Biserica Fundenii Doamnei, Mănăstirea Antim, Mănăstirea Radu‑Vodă, Mănăstirea Plumbuita, Mănăstirea Văcăreşti (2 lucrări), Ciobani la Plumbuita, Clădirea Nunţiaturii Apostolice, Clădirea Ambasadei Franceze, Clădirea Casei de Depuneri.
Biserica Sfântul Anton Bucureşti apare într‑o imagine în care se desprinde silueta celei mai vechi biserici din Bucureşti, ce păstrează în partea de jos tencuiala înlăturată în urma restaurării executate între anii 1928 şi 1935. În prezent, faţada acestei biserici este realizată din cărămidă aparentă. În faţa bisericii se află, realizate la o scară redusă, câteva tarabe cu umbrele în spatele cărora sunt schiţate vag siluete umane aşezate la umbra acestora, iar în partea dreaptă se află un corp de clădire cu etaj. Spaţiul din faţa bisericii a fost ocupat de cunoscuta Piaţă Sf. Anton, devenită mai târziu Piaţa de Flori, piaţă dispărută astăzi. Lucrarea este semnată cu monograma AK stânga jos.
Titulatura bisericii actuale prezentate în gravură este Biserica Buna Vestire „Curtea Veche” (sau Biserica „Domnească Mare” sau „Biserica de jos”), dar cel mai cunoscut nume este acela pe care şi graficianul Anton Kaindl îl foloseşte, şi anume Biserica Sf. Anton, nume dat după hramul ce a fost preluat de la vechea Biserică Sf. Anton din apropiere, biserică ce a ars în marele foc care a cuprins Bucureştiul în primăvara anului 1847. Istoricul acestei importante biserici este destul de dens şi cu inevitabile date mai puţin concrete în perioada sa de început. Această importantă construcţie religioasă a fost locul unde s‑au închinat sau au fost „sfinţiţi” ca domni ai Ţării Româneşti Mihai Viteazul, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrogheni, Alexandru Ghica. Vestita biserică a cunoscut şi o perioadă de decădere, perioadă legată de declinul vechii Curţi Domneşti în favoarea noii Curţi Domneşti din Dealul Spirii, devenită mai târziu Curtea Arsă. Renăscută ulterior printr‑o serie de reparaţii şi restaurări, Biserica Sf. Anton din Bucureşti a lăsat în urmă calamităţile istorice şi calamităţile naturale şi, cu înfăţişarea îmbunătăţită pe parcursul timpului, străjuieşte şi astăzi vestigiile vechii Curţi Domneşti, ansamblu ce aparţine Muzeului Municipiului Bucureşti, cunoscut sub numele de Palatul Voievodal Curtea Veche.
Fascinantele lucrări şi priveliştile minunate surprinse de artist în album sunt o sursă aproape inepuizabilă de informaţii asupra multor clădiri, în special religioase, dar nu numai. Prin redarea minuţioasă, amplă, echilibrată şi perfect calibrată pe structura arhitecturală prezentată, fiecare gravură constituie un document istoric rar şi valoros.
Gravurile cuprinse în album sunt în general semnate cu monograma AK, o parte sunt nesemnate, iar datarea s‑a realizat sporadic.
Artistul Anton Kaindl, prin forma sa de exprimare de un înalt nivel artistic şi prin înţelegerea valorii lucrărilor sale, a reuşit să salveze aceste lucrări spre a le îndrepta spre zona culturală, acolo unde le este locul şi unde pot fi etalate, valorificate, prezentate cu toate resursele prezentului, rămânând la fel de bine ancorate în viitor, pentru alte şi alte nuanţe. Găzduit în Palatul Regal, locuind apoi într‑un cartier al Bucureştiului, Anton Kaindl a ajuns până la noi prin lucrările sale.
■ Muzeograf
Magdalena Chitilă
