În acest an, în ziua de 13 septembrie cunoscutul lingvist şi poetician Mircea Borcilă împlineşte 80 de ani. Născut în 1942, la Secu‑Cuptoare (Caraş-Severin), Mircea Borcilă a absolvit în 1964 Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj, susţinându‑şi teza de doctorat în anul 1980. Între cărţile publicate pot fi amintite Poetica americana (1981), în colaborare cu Richard McLain, Studii de stilistică, poetică, semiotică, I‑V, 1981‑1987 (editor), Eonul Blaga. Întâiul veac (1997), Meridian Lucian Blaga în lumină 9 (2008). Prezent în numeroase volume colective. Mircea Borcilă s‑a remarcat ca un profesor de indiscutabilă generozitate, care, prin pasiunea pentru cuvânt, pentru cultură şi trecut, a valorificat o tradiţie remarcabilă a lingvisticii şi a filosofiei româneşti, de la Lucian Blaga la Sextil Puşcariu, Vasile Bogrea sau Eugen Coşeriu. Autor al unor importante studii de lingvistică şi de poetică, Mircea Borcilă s‑a impus prin anvergura iniţiativelor culturale şi prin realizările discipolilor săi, ce au dat strălucire, prestigiu şi continuitate Şcolii lingvistice de la Cluj. Ca student la Literele clujene, am asistat, în anul 1988, la un curs de poetică predat de profesorul Mircea Borcilă. Am avut acces, atunci, la informaţii de calitate, la un mod extrem de atractiv de predare, prin care se exercita o vocaţie pedagogică magistrală, căci Mircea Borcilă a fost un Magistru în adevăratul sens al cuvântului, un intelectual erudit şi rafinat pentru care dialogul cu studenţii era esenţial, din perspectiva unei generozităţi de comuniune şi împărtăşire a cunoştinţelor, a ideilor şi a conceptelor lingvistice. În afară de cursul de poetică, pe care l‑am parcurs cu interes din perspectiva unui tânăr critic literar, preocupat de înţelegerea şi interpretarea textelor literare din diverse unghiuri şi perspective hermeneutice, Mircea Borcilă a predat, după anul 1990, cursuri magistrale de un deosebit interes, de la Lingvistică generală (Istoria gândirii lingvistice occidentale), Semantică, Poetică la Curs special de teoria limbajului (Lingvistică integrală), pledând pentru o perspectivă extrem de relevantă asupra lingvisticii moderne.
Personalitatea lui Mircea Borcilă nu poate fi înţeleasă în mod optim decât dacă ne referim şi la dimensiunea paideică a activităţii sale, prin prisma edificării Centrului de Studii Integraliste şi a Catedrei de lingvistică generală şi semiotică, dar şi prin prisma trasării traiectoriei formative a unor tineri cercetători, precum Emma Tămâianu‑Morita, Cornel Vîlcu, Lucian Lazăr, Eugenia Bojoga, Lolita Zagaevschi şi Oana Boc. În spaţiul epistemic al poeticii, un studiu cu semnificaţii multiple şi cu o coerenţă interioară incontestabilă este Contribuţii la elaborarea unei tipologii a textelor poetice (1987)¸ spaţiul poeticului fiind examinat din perspectiva componentelor sale simbolice, dar şi din unghiul relaţiilor sale cu alte sfere ale cunoaşterii (filosofie, mit, ştiinţă etc.). Poeticul exprimă deplina expansiune a posibilităţilor limbajului, ca sens, disponibilitate discursivă şi tipologii textuale. Construcţia de sens poetic are, subliniază Mircea Borcilă, două dimensiuni dominante: una plasticizantă, vizând reconfigurarea realului prin detalii intense, extatice, disparate, într‑o configurare monostratificată şi cealaltă revelatorie, exprimând esenţe ascunse în spatele unor aparenţe amăgitoare, cu precizarea că universul reconstruit prin intermediul fluxului discursiv se detaşează de articulaţiile existenţei empirice, obiectele fenomenalităţii devenind semne cu aspect simbolic ce sugerează existenţa unei dimensiuni secunde, din spectrul misterului, al unui real cu accente metafizice şi simbolice inaccesibile unei cunoaşteri strict raţionale. Se oferă, astfel, un cadru conceptual convingător, valid, ce exploatează conceptualizarea unor posibilităţi generale ale textelor poetice, din care derivă mecanismele ce conduc la articularea sensului în textul liric, relevându‑se, în acelaşi timp, favorizarea unor repere analogice referitoare la caracterizarea tipologică a textelor nonpoetice în care instrumentele euristice ale lingvisticii integraliste joacă un rol
definitoriu, cu un evantai de metode operante din sfere diverse şi convergente în acelaşi timp (semantica integrală, poetica etc.).
Definitoriu este modul în care Mircea Borcilă valorifică opera blagiană, considerând că aceasta se orientează înspre o dimensiune simbolic‑mitică. Poezie cu conotaţii gnoseologice, lirica blagiană sensibilizează un sens metafizic. S‑ar putea spune că o astfel de examinare a poeticii blagiene din perspectiva dimensiunii simbolic‑mitice presupune o arhitectură verticală a imaginilor, de la fenomenalitate la transcendentalitate, ce ilustrează o resemantizare a ontologiei prin recuperarea unui cronotop arhaic, ritual. Modelul teoretizat de Mircea Borcilă se revelează ca un cadru conceptual sintetic ce îşi propune să surprindă esenţa generării sensului poetic, plasând demersul hermeneutic în intimitatea adâncă a viziunii lirice. E limpede că modelul conceptualizat de profesorul clujean are rădăcini în metoda lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu (aspectul integralist al ariei conceptuale), dar şi în construcţiile teoretice cu implicaţii stilistice ale lui Blaga (metafora plasticizantă şi metafora revelatorie). Semnificaţia profundă a activităţii lui Mircea Borcilă stă în contribuţiile proprii, în edificarea unor proiecte de anvergură, dar şi în activitatea discipolilor săi, care au acoperit, prin cercetări temeinice, teme importante: lingvistica vorbirii şi fundamentele filosofice ale integralismului (Cornel Vîlcu), lingvistica idiomatică (Lucian Lazăr, Eugenia Bojoga) sau lingvistica textului (Emma Tămâianu‑Morita, Lolita Zagaevschi Cornelius, Oana Boc).
Revelatoare este, în acest context, personalitatea lui Eugeniu Coşeriu şi dimensiunea de profunzime a viziunii sale „integrale” asupra creativităţii fundamentale a limbajului, prin asumarea unui complex orizont teoretic şi filosofic. Descoperirea lui Coşeriu se desăvârşeşte în America prin stagiul de la Ohio State University, Mircea Borcilă mărturisind că a plecat în SUA „chomskyian” şi s‑a întors „coşerian”. Aspiraţia spre integralitate a domeniului lingvisticii reprezintă un ideal şi o constantă a dinamicii acestei discipline, de la Saussure la Coşeriu, ideal prin care lingvistica îşi propune reunirea tuturor domeniilor sale (limbă, limbaj etc.). Teoretizările lui Chomsky reduc lingvistica la dimensiunea universală a vorbirii, după cum lingvistica textului are o anume restrângere unilaterală, în timp ce Eugeniu Coşeriu reuneşte domenii disparate ale lingvisticii, unificând arhitectura epistemică a acestei discipline şi realizând o „sinteză” a orientărilor contemporane, conciliind direcţii şi tendinţe divergente în spiritul unei convergenţe esenţiale, prin redefinirea fundamentului epistemic, a perspectivelor şi direcţiilor de abordare care legitimează în fond demersul integralist al lingvisticii.
Un rol important în diseminarea ideilor lingvisticii integraliste l‑a jucat Centrul de Studii Integraliste, a cărui bază a fost aşezată în 1992, la prima reuniune a lingviştilor, semioticienilor, literaţilor şi filosofilor clujeni cu Eugeniu Coşeriu. Întâlnirile din cadrul Centrului aveau o frecvenţă lunară, cadre didactice şi studenţi de la universitatea clujeană dezbătând aspecte şi cărţi importante cu privire la conceptele coşeriene şi cu privire la modul în care acestea se răsfrângeau asupra unor domenii diverse ale ştiinţelor umaniste. În cadrul Centrul de Studii Integraliste şi‑au desfăşurat activitatea primii doctoranzi din cadrul Programului de lingvistică generală şi de semiotică (Lucian Lazăr, Eugenia Bojoga, Emma Tămâianu, Cornel Vîlcu, Lolita Zagaevschi, Dina Dehelean, Cristina Pop, Lionel Roşca, Simion Cristea ş.a), rezultatele cercetărilor fiind reunite într‑un număr important din „Echinox”, nr. 10‑11‑12, 1996, aşezat sub egida „Integralismului lingvistic”, număr prefaţat de un interviu incitant cu Eugeniu Coşeriu (Fiinţă şi limbaj). Centrul de Studii Integraliste s‑a edificat, în mod oficial, în 1998, odată cu înfiinţarea Catedrei de Lingvistică Generală şi Semiotică, la Facultatea de Litere, singura Catedră cu acest profil din România „fondată în întregime pe orientarea integralistă”, cum subliniază Mircea Borcilă. Centrul şi‑a asumat de la început un „program minimal de cercetări”, în mai multe direcţii majore, ilustrate în tezele de doctorat ale membrilor Catedrei.
Profesorul Mircea Borcilă, fondator al Centrului de Studii integraliste de la Cluj, autor al unor studii remarcabile în domeniul poeticii, lingvisticii textului şi integralismului lingvistic, s‑a impus, în calitate de magistru, prin coordonarea unor substanţiale teze de doctorat care au devenit cărţi de referinţă în sfera integralismului lingvistic – Emma Tămâianu-Morita, Eugenia Bojoga, Cristina Alexandra Pop, Oana Boc, Cornel Vîlcu –, remarcându‑se prin contribuţii definitorii. Demersul lui Mircea Borcilă, ca profesor, constructor al unor edificii culturale importante, teoretician, lingvist şi mentor, este unul de referinţă.
■ Profesor univ., scriitor, critic, teoretician şi istoric literar, eseist
Iulian Boldea
