Ascuţită la limbă, pentru că a părăsit dialogul opoziţionist, presa băsistă crede că e de datoria ei să combată guvernarea uselistă de la cap la coadă, sperând că astfel mai poate salva câte ceva din căderea pedelistă şi învârtirea altor grupuri zise populare în confruntarea specifică cu Parlamentul şaptezecist de la putere. Şi ar fi putut-o face dar nu vizând neapărat persoane parlamentare şi guvernamentale, adică la modul intelectualist şi nu la cel persiflator, după cum observă omul apolitic de rând care-şi cere în proprietate urnele de vot.
Analistul Andrei Cornea îşi asumă răspunderea atacului, începând chiar cu Dreapta maionizată şi pleacă de la consideraţia că „opinia publică ostilă actualei puteri este că forţele de dreapta se devorează între ele fiind incapabile de compro
misuri vizionariste de modestie şi înţelepciune”. Andrei Cornea observă că „opoziţia noastră de acum: stafidele, făina, nucile, ouăle, nu sunt rele, sunt uneori bune, adică sunt acolo şi oameni foarte deştepţi, sunt destui şi cu multă experienţă, luminaţi şi culţi (…). Şi atunci de ce această stare jalnică a opoziţiei? Mai întâi, e luptă între trei-patru formaţiuni în interiorul unor partide, precum PNL, vor fi aşadar, trei-patru liste la europarlamentare, iar rezultatele vor fi catastrofale”. (22, ianuarie 2014). Analistul mai constată faptul că „orice explicaţie s-ar da, această politică este sinucigaşă (…), fără cap, peste care pluteşte ca un balon stratosferic, preşedintele Băsescu, care a preluat, eficient, nu-i vorbă, rolul opoziţiei faţă de putere, dar la fel de eficient, din păcate, şi pe acela al opoziţiei în opoziţie”. Analistul observă că „tactic, oricum rezultă numai un joc de sumă nulă, care îşi smulge într-o parte sau alta acelaşi electorat, tor mai împuţinat”. (ibid)
În maniera sa cunoscută, parcă ceva mai accentuat ca de obicei, analista Andreea Pora ţinteşte la vârful Puterii, unde PSD-ului „nu-i rămâne decât să-şi fidelizeze propriul electorat prin metoda testată a antibăsismului” (idem), „m-am oprit din numărat, continuă analista, pentru că m-a pufnit râsul. Ajunsesem undeva pe la 25. Cu o mină ba încruntată, ba şmecheresc fudulă, Victor Ponta rostea din trei în trei cuvinte numele lui Băsescu. În ziua de Bobotează, premierul a enunţat tema de campanie a alegerilor din 2014: Să dărâmăm cărămid ă cu cărămidă ceea ce a mai rămas din regimul Besescu”. Întrebarea e ce a mai rămas din regim în afară de câteva instituţii cheie? Căci restul a fost dărâmat deja, cu excepţia câtorva. Cu ce program de guvernare să le facă praf pe cele rămase, în principiu, două: DNA şi Înalta Curte: „Locurile pierzaniei, pentru gulerele albe corupte (…). Riscul acestei strategii este însă major: eliberarea produsă de înlăturarea lui Băsescu s-ar putea să se traducă în îngenuncherea Justiţiei, aşa cum promite PSD. Sau oricum, nu fără pierderi consistente pe planul imaginii externe, cel puţin, dacă asta îi mai interesează. (…) Pentru PSD, prioritară rămâne înlăturarea «dictatorului paranoic, susţinut de o gaşcă de impostori dependenţi de bani şi funcţii publice»”. (ibidem)
La rândul său, analista Melania Cincea, căutând o altă cale de salvare a opoziţiei, se întreabă: „A trecut vremea lui Băsescu?”, cu alte cuvinte: ce se va întâmpla cu el, căci se explică astfel: „Judecând după opoziţia vehementă făcută în urma fiecărui derapaj al puterii, după atenţia acordată reconstrucţiei dreptei, nu sunt dubii că Băsescu va juca, indirect, un rol major în campania pentru prezidenţiale”. Ceea ce credem şi noi, numai că personajul nu ştie pe ce uşă să se retragă din ochii lumii la „Nana”. Analista pare, totuşi, stupefiată: „Totuşi, de ce se mai implică T.B., în ultimul său an de mandat prezidenţial, în mari lupte politice? De ce îşi asumă rolul opozantului dur la adresa derapajelor puterii şi indirect, o mare responsabilitate pentru toamna lui 2014? (…) S-ar putea să fie şi orgoliu şi din dorinţa de a duce lucrurile până la capăt şi proiect personal. Pentru oricare din aceste situaţii are, însă, nevoie ca prezidenţialele să fie câştigate de un candidat de dreapta. Un candidat care să-l şi agreeze”.
Aflată ea însăşi într-o trilemă, caută să explice mai departe: „Patru partide de dreapta nu au reuşit să închege o construcţie unitară solidă şi să trimită în competiţie un singur candidat, pentru că unul dintre ele, PDL, are vanităţi gonflate”. Al doilea considerent al analistei este că „sub auspiciile unui PSD care pare decis să meargă cu un candidat propriu la prezidenţiale şi ale unui PNL în derivă. (…) Prin urmare, e foarte mare probabilitatea ca Tr
aian Băsescu să facă în continuare opoziţie dură. În urma căreia să-şi transfere procente din capitalul de imagine, aflat pe un trend ascendent, fie spre candidatul (agreat şi de el) al dreptei sau al unei fracţiuni a dreptei”. Această analiză la obiect are ca scop nu atât încurajarea opoziţiei ca atare, cât mai degrabă menţinerea ei pe un drum cât de cât ascendent.
Analistul Bedros Horasangian este de părere că „2014: începe tare”. (Obs. Cultural, ian. 2014), bazându-se pe faptul că un complet de judecată format din cinci cetăţeni „l-a condamnat pe fostul prim-ministru al României (şi pe soţia lui, cu suspendare) la un număr de ani cu suspendare”. A fost condamnat Adrian Năstase. Avem, din acest motiv, o justiţie independentă? Unii zic că e „o condamnare politică”, „alţii se întreabă dacă o condamnare rezolvă o problemă de sistem şi de corupţie infiltrată în toate straturile societăţii”. „Chiar dacă se fac anchete şi se publică date statistice despre credibilitatea justiţiei româneşti, un anume sentiment de neîncredere pluteşte printre noi.
Băsescieni sau nu, poziţionaţi faţă de diverse partide politice sau în expectativă căutând onestitate şi profesionalism în politică, cu sentimentul incert al unei minţi care refuză să se alinieze locului comun sau unui trend al zilei – ieri eram patru milioane de comunişti, azi suntem anticomunişti. (…) Cheia Justiţiei româneşti este în mâna oamenilor care trăiesc în această ţară. (…) Este cu totul regretabil că liderii politici ai ţării, începând cu şeful şi nu în ultimul rând, cu serviciile secrete (…) nu se pot desprinde de opţiunile partizane şi se implică într-o luptă politică de uzură”.
Analistul Florin Turcanu, referindu-se la Studiile de Patrimoniu, consideră că „anul care s-a încheiat a adus în spaţiul public românesc o noutate care nu va rămâne fără urmări: primele manifestaţii de stradă de mare amploare pentru apărarea patrimoniului cultural şi natural. Precedate, la o scară şi mai redusă, de luări de poziţie similare, ele sunt expresia unei sensibilităţi – aş zice a unei îngrijorări colective – ce s-a decantat lent dar inevitabil, în ţara în care, de la Mănăstirea Văcăreşti la tezaurele de aur dacice din Munţii Orăştiei şi la galeriile miniere romane – fără mari pomeni de vechi icoane, tipărituri sau case boiereşti – nimic nu pare să fie cu adevărat la adăpost de pericolul distrugerii sau înstrăinării. (…) La confluenţa lor, un set de obiective, repere, practice, academice, s-au coagulat destul de mult. (…) Cine, Doamne, mai aspiră în zilele noastre la o asemenea performanţă ştinţifico-culturală? Doar se speră”.
Analistul Dan Suciu ţine „să nu ne îmbătăm cu apă rece în privinţa investiţiilor străine în România, întrucât se învârt în jurul cifrei de două miliarde de euro. Fondurile europene nu reuşesc să fie ceea ce ar trebui să fie şi, în consecinţă, am rămas cu ceva mai puţin consistentă sursă de bani pentru investiţii şi creştere, de aceea, noul model de creştere pentru economia românească a anului 2014 sună periculos prin noi înşine sau pe cont propriu”. În realitate, credem că analistul vrea şi el să găsească o bubă cât de mică în organismul guvernului Ponta. Se practică!
Analistul Andrei Pleşu vrea să ne lămurească „cât de nou va fi Anul Nou”, folosind zicala „ia să ieşim noi pe post şi să dăscălim naţiunea”, continuând: „Noi şi noi succese sau noi şi noi eşecuri? Optez pentru
la meme Jeanette… A face noduri suplimentare pe aceeaşi sfoară nu înseamnă a veni cu noutăţi. (…) Nu prevăd schimbări esenţiale pe scena noastră publică. Românul ultimilor ani poate breveta o invenţie spectaculoasă: a descoperit surpriza anticipabilă! Adică ceva care pare nemaivăzut dar la care de fapt te aşteptai. Trăim mereu într-o inflaţie de breaking news răsuflate. Ponta i-a zis-o lui Crin, Crin i-a zis-o lui Ponta, Băsescu i-a zis-o ba la unul, ba la altul” – zicere nu glumă până una alta! (Dilema, ian., 2014).
Suplimentul Dilema şi Turcii, scris cu humor, trece prin secolele de stăpânire a românilor, importanţa arhivelor otomane pentru istoria României, imaginea otomanului în istoriografia românească ş.a.
