Ce este sufletul muzicii? Melodia. Ea este expresia inimii şi a emoţiei fiinţei umane, care poate fi deschisă, singură, nevoiaşă, plină de bucurie ori de gratitudine. Este o chemare secretă. Este o briză care transcende timpul şi spaţiul. Este bătaia vântului care se pierde la orizont.
Dragul meu prieten,
Institutul cultural român de la Beijing s-a născut în plină vară şi a crescut într-un an cât alţii în zece, ca-n poveşti. Institutul este cu adevărat de neam împărătesc, menit să împărtăşească Asiei şi Chinei arta, cultura şi civilizaţia României din toate timpurile.
Două expoziţii de artă au reţinut cu deosebire atenţia. Mircia Dumitrescu, apoi Panaite şi Vasilica Chifu. Mircia a expus grafică şi Decalogul lui Nichita Stănescu pentru Mircia; ascultaţi vocea lui Nichita:
1. Să nu-ţi minţi ochii cu ochi 
2. Să nu-ţi furi realul în real
3. Să nu te înşeli pe tine însuţi ca şi cum ai fi altul
4. Să nu vorbeşti în numele nimănuia, căci numele tău al nimănuia este
5. Să-ţi faci chip cioplit 6. Să-ţi faci chip din linii
7. Să-ţi faci chip din trilul ciocârliei
8. După ce le-ai făcut toate astea, încearcă să le-mbrăţişezi dacă poţi
9. Îmbrăţisarea chipului cu chip sărut se numeşte
10. Numai chipul se îmbrăţisează cu chipul, căci braţele sunt făcute pentru ararea câmpului, Amin. Grafica imperială, planetară, stăpânirea proporţiei de alb şi negru, tehnica impecabilă au făcut ca vizitatorii să se oprească îndelung şi să revină să găsească cheia gravurilor semnate M.D.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu exponatele reunite sub titlul: Radiografii planetare, în care artiştii de mână forte Chifu au surprins energia cosmică în cele mai neaşteptate ipostaze. Elevii şi studenţii la arte plastice, cărora Panaite Chifu le-a vorbit despre pictura şi sculptura la români, au venit înarmaţi cu caiete şi creioane să fure câte ceva din spiritul expoziţiei de la Institutul Cultural Român. Sunt întâmplări de dincolo de relatarea jurnalistică a vernisajului unei expoziţii, fapte care vorbesc mult mai curajos şi adevărat despre nivelul culturii româneşti azi. Avusesem cereri insistente ca Expoziţia Radiografii planetare să fie vernisată întâi la Hangzhou, apoi la Shanghai şi abia în final la Beijing, dar chestiuni complicate legate de vamă ne-au obligat să renunţăm la primele două expuneri. Am avut bucuria să salutăm vizitatori din su
dul Chinei, la fel cum spuneam că învăţăceii au venit să înveţe arta gravurii marca Mircia Dumitrescu, să-şi însuşească tuşele proprii Vasilicăi Chifu.
Panaite Chifu este bine cunoscut în Asia. Până în prezent, în China, i s-au cumpărat, dacă nu greşesc, două lucrări, în Taiwan patru, în Japonia două şi aşa mai departe. Pentru 2017, în al doilea an de existenţă a Institutului, avem cereri pentru o Expoziţie personală complexă Mircia Dumitrescu la Guangzhou (Canton) şi sudul Chinei, şi o retrospectivă Corneliu Baba în Hangzhou şi nu ştim în ce măsură vom reuşi să o organizăm. Pictorul octogenar Quan Shanshi doreşte să organizeze expoziţia Baba în cadrul Muzeului său – o clădire modernă şi spaţioasă, cu multe saloane, cu săli de conferinţe şi mese rotunde, pentru mai multe luni de zile, şi să cheme în pelerinaj profesori şi studenţi chinezi din toată ţara, pentru că, ne explica el, pictura modernă din China este tributară lui Corneliu Baba, iar generaţiile tinere este bine s-o studieze.
Profesorul universitar Zhi Min a ţinut, în luna Februarie 2016, o prelegere uluitoare prin documentarea minuţioasă, prin înţelegerea universului brâncuşian, prin desluşirea pentru localnici a sensurilor artei lui Constantin Brâncuşi şi a coordonatelor artei româneşti din toate timpurile. Nici nu este de mirare că această conferinţă rostită de ziua de 19 Februarie 2016 la sediul Institutului a fost preluată în întregime şi publicată în nu mai puţin de trei reviste de artă, text şi ilustraţii.
Concerte de muzică cultă, înşiruite din Decembrie 2015 până în iunie 2016 au fost organizate sub genericul Anul Enescu. Săli de concert pline, uneori cu oamenii ascultând în picioare sau cocoţaţi pe scări, cunoscători reveniţi din concert în concert şi iată-i, în ordinea aterizării la Beijing, pe: violonistul Alexandru Tomescu, pianistul şi violonistul Horia Mihail şi Gabriel Croitoru, pianistul Dan Rogoz, dar şi pe tinerii Andrei Racu, dirijor şi pianist, Mircea Grigore Lazăr, vioară, Ana Maria Tănase, vioară, Elena Diana Udrea, violă, Andreea Cristina Ţimiraş, Violoncel, concertând în capitală şi la Ningbo, Oraşul Valuri Calme, oraş cu 9 milioane de locuitori, în timpul reuniunii China – Europa Centrală şi de Răsărit. Dar oare am putea uita cum sălile Institutului nostru au devenit neîncăpătoare când naistul Nicolae Voiculeţ s-a mutat la noi, pentru un scurt răgaz, de la Muzeul naţional de istorie, unde prefaţase Expoziţia Comorile României, sau când trubadurul Ion Creţeanu, primul artist român care a fost invitat să cânte pe scena Teatrului Mare Naţional al Chinei din Piaţa Tiananmen, a ridicat în picioare sala cu multe sute de spectatori, el şi Taraful autentic ţărănesc de la Greceşti din Mehedinţi?
La acest ceas de bilanţ, prietene drag, nu poate fi uitată prezenţa României, pentru prima oară, la Târgul internaţional de carte de la Beijing, în August 2015. Institutul abia împlinise o lună, iar standul României a fost asaltat de public şi aplaudat, au existat mai multe întâlniri între scriitori şi editori, a fost prezentată în traducere chinezească piesa de teatru Funcţionarul destinului de Horia Gârbea, cu actorii: Vali Pena, Dani Popescu, Dan Bordeianu, a fost organizată, întâia cinstire a limbii române pe pământ chinezesc, întâi la târg, apoi la universitate, pentru studenţi şi profesori.
Dar nu uita, te rog, manifestările Eminescu. Noi credem că, măcar de două ori pe an, la 15 Ianuarie şi la 15 Iunie, se cuvine ca românii să-l reciteacă pe Mihai Eminescu şi să vorbească străinătăţii despre românul care a ştiut să ne definească pe noi pe toţi, de la daci la românii erei globalizării, cu alte cuvinte a începutului ştergerii identităţilor de trib. În Ianuarie, de ziua Lui şi de Ziua Culturii noastre, l-am chemat la noi pe neobositul întru frumos Emil Boroghină, într-un recital regesc, în auditorii diferite, în ambianţa de frumuseţe şi cult a acuarelelor Constanţei Abălaşei-Donosă, iar în Iunie am pus la cale ceva inedit, trei prezentări ale lui Eminescu – doi profesori chinezi şi subsemnatul – şi valuri de poezie eminesciană recitată impresionant în limba română de cărturarul românolog Luo Dongquan şi tulburător în chineză, de cunoscuta actriţă Jiang Lifen, profesoară şi prorector la Universitatea de film. Şi ca să ne fie şi nouă pe deplin cunoscută iubirea de moşie, iubirea şi cinstirea noastră, la Târgul de carte din acest an vom inaugura un Medalion Eminescu.
Închei cu rândurile scrise de Poetul Hei Feng, în urmă prezenţei sale la Concertul Ion Creţeanu şi taraful de la Teatrul Mare Naţional, 30 Iunie 2016:
„Muzica populară românească oferită de artiştii români a răsunat pură, simplă, originală, plină de simţire, uneori tristă şi alteori chiar dezolantă. Artiştii au fost de un profesionalism înalt, extrem.
Concertul m-a făcut fericit, am lăcrimat pentru oamenii de demult care lucrau ogoarele. Şi m-a adus mai aproape de emoţia dintâi şi de sufletul naţiunii române.
Ce este sufletul muzicii? Melodia. Ea este expresia inimii şi a emoţiei fiinţei umane, care poate fi deschisă, singură, nevoiaşă, plină de bucurie ori de gratitudine. Este o chemare secretă. Este o briză care transcende timpul şi spaţiul. Este bătaia vântului care se pierde la orizont.
Fiecare notă emisă de instrumentele muzicale venea parcă pe furiş, să nu deranjeze sufletul naţiunii care rătăceşte pe la ţară, scăldat în lumina dimineţii şi luminând zi de zi.
Notele muzicale explodau şi dansau. Ele răsunau pentru pământ, pentru lume, pentru Dumnezeu şi pentru ele însele.”
Iulie 2016
Templul Soarelui, Beijing, China
