Lucian Blaga – monumental în dialogul intercultural româno‑chinez
De‑a lungul istoriei şi pretutindeni în lume, schimburile culturale, preluarea din civilizaţiile lumii şi învăţarea unii de la alţii reprezintă întotdeauna surse de hrană spirituală în existenţa umană, necesităţi intrinsece ale fiecărui popor şi un aport la progresul său social, forţă motrice pentru dezvoltare, un proces firesc de aspirare la valorile comune ale omenirii spre glorificarea lor şi, de ce nu, o cale eficientă în depăşirea crizelor cu care se confruntă lumea, la ora actuală, şi crearea unor perspective luminoase.
Concret cu privire la cunoaşterea şi dialogurile culturale între China şi România, la drept vorbind, confluenţele, cu toate conotaţiile şi denotaţiile lor, nu au ajuns la o scară spectaculoasă, magnifică, precum munţii sau marea, ele sunt mai mult ca nişte oaze, care îşi acumulează energia printre zigzaguri şi, în împrejurări favorabile, se transformă în splendoare, răsună în timp şi spaţiu, cu tensiunea rostului deloc neglijabilă. Contemplând pe acest curs fie contacte, contopiri sau înrâuriri, fie ascensiune sau descensiune, am putea trăi plăcerea de pe urma descoperirii unor taine, în adâncul unor idei clarvăzătoare care ne încălzesc inima şi sufletul. Când ne îndreptăm ochii în lectură la perioada interbelică, rămânem uimiţi de un interes reciproc între cultura chineză şi cea română, manifestat de mari reprezentanţi ai intelectualităţii, care, prin concepţia lor şi cu eforturi susţinute, identifică lumina gândirii şi puterea în cultură. Unele încercări de‑ale lor, deşi primare şi fragmentare, ne fac inspiraţi şi meditativi chiar în zilele noastre.
Lucian Blaga, poet, dramaturg, romancier, filosof, diplomat, traducător de talie mondială, este prodigios nu numai în creaţia literară, în construirea sistematică a filosofiei culturale, dar a manifestat şi un interes aparte în tălmăcirea din literatura universală în limba română, aducând contribuţii deosebite la dezvoltarea culturii române contemporane, precum şi la schimburile şi dialogul ei cu culturile lumii. Faptul că Lucian Blaga a fost propus, în 1960, în atenţia Academiei Suedeze, la Premiul Nobel pentru Literatură este o dovadă grăitoare a recunoaşterii personalităţii
sale pe plan mondial.
Experienţele diplomatice ale lui Blaga în capitalele mai multor ţări europene ar putea motiva o ipoteză că ar fi avut între timp, într‑un fel sau altul, contacte cu cultura chineză. Cert e că în viaţa lui s‑a preocupat în scris, cel puţin de trei ori, de China. Prima lui scriere referitoare la „împărăţia de mijloc” este un eseu intitulat Mah‑Jongul, publicat în Cuvântul, II, nr. 251 din 7 septembrie 1925, p.1‑2. Mah‑Jongul este un joc distractiv şi de inteligenţă inventat în antichitatea chineză, foarte popular în lumea chinezilor şi a celor de origine chineză. Are 144 de piese, mici cărămizi din bambus, os sau plastic, cu diferite motive, simboluri şi caractere sculptate. Se dispută între patru parteneri, după anumite reguli relativ simple şi uşor accesibile, dar cu posibilităţi de schimbare şi combinare extrem de variate. Este unul dintre cele mai populare şi atractive jocuri de minte şi noroc atât în trecut, cât şi în viaţa contemporană.
Mah‑Jongul, încă necunoscut pentru majoritatea europenilor, este de fapt răspândit în mod surprinzător în anumite zone şi categorii de oameni de pe glob. Datele din mass‑media de pe Internet arată că în ultimii ani mah‑jong machine este unul dintre cele mai îndrăgite produse chinezeşti de Anul Nou pe piaţa internaţională. În Europa există peste o sută de cluburi de mah‑jong, iar europenii au ocupat primele 20 de locuri în clasamentul Campionatului mondial de mah‑jong din 2021 şi chinezii – locul 37. Cursurile de mah‑jong fac obiectul unui profil foarte bănos în industria educaţională şi formativă în SUA, împărtăşite larg prin YouTub. Şi nu în ultimul rând, s‑a constituit în anul 2015, la Lausanne, Mahjong International League, primit în 2017 ca membru al organizaţiei mondiale International Mind Sports Association. Jocul este învăluit în date de tot felul, neverosimile sau adevărate.
Curiozitatea ne face să întrebăm totuşi cum a privit acest joc Blaga în urmă cu un veac? Blaga şi‑a început articolul cu originea seculară a jocului şi răspândirea lui în Europa de la cuceritori mongoli până la studenţi rătăciţi atunci prin universităţi, arătând că acesta este un joc de inteligenţă adus din China în lume: „În veacul al XVIII‑lea China a trimes rococoului vaze transparente ca găoacea de ou şi mătăsuri cu bălauri inofensivi, astăzi ne‑a dăruit un joc exotic şi pitoresc pentru seri lungi, când radiofonul nu funcţionează”. Însă dincolo de aparenţă, autorul a prins miezul fenomenului şi şi‑a exprimat observaţia că „în Mah‑Jong îşi dau întâlnire istoria, metafizica, arta şi temperamentul chinez”. Ca argumente şi‑a adus o serie de fapte şi referinţe şi, trecând de la expresia metaforică „zidul chinezesc clădit din cele 144 de cărămizi ale jocului” la apărarea militară din Antichitate, a afirmat că „chinejii au dispreţuit în toate timpurile războiul”. Din motivele de pe piesele de mah‑jong a văzut „semnul lui Tao – înţelesul naturii şi drumul vieţii”. A identificat că „bălaurul e un simbol metafizic, o emblemă a devenirei, a începutului, a creaţiunei, a învierei, a transformaţiunei”. Din plantarea florilor şi valorificarea lor în viaţă, şi‑a format părerea despre „chinezul, rasă de‑o extremă sensibilitate artistică”, precum şi legăturile chinezilor, armonioase, cu natura.
Blaga a remarcat caracterele chinezeşti de pe piesele de joc cu unele aspecte filologice şi reprezentările alegorice, a examinat într‑o viziune estetică desfăşurarea acestui joc, făcând nişte asocieri interesante: „În adevăr e o întrebare dacă în altă parte a pământului mai e în aceiaşi măsură desvoltată conştiinţa stilistică cum e în China. Mah‑Jongul e expresia în miniatură a acestei conştiinţe”. Blaga a mai făcut o comparaţie între mah‑jong şi şah, a analizat diferenţele celor două jocuri în ceea ce priveşte scopul şi mijloacele de realizare, din adâncul rosturilor şi logicii, până la nivelul cuprinzător de Tao: „Mah‑Jongul e produsul unui spirit care nu se apropie cu calcul viclean nici de aproapele, nici de imprevizibilul întâmplării, ci acceptă în linişte darurile lui Tao, care se manifestă cu deopotrivă dreptate în ceruri, în pământ, în flori, în oameni şi în jocurile lor”.
Deci, în acest eseu s‑a discutat mai pe larg despre cultura chineză, de la un joc până la Zidul chinezesc, vânturile, balaurul, florile şi posibila simbolistică adăpostită, la principiile Tao şi povestea cu tâlc despre un discipol al lui Confucius, iar viziunea şi analiza lui Blaga se distinge printr‑o puternică originalitate.
Cea de‑a doua preocupare a lui Blaga de cultura chineză s‑a concretizat într‑un studiu despre Tao, inclus în volumul Religie şi spirit, tipărit la Sibiu de Editura Dacia Traiană S.A. în 1942. Dacă pe vremea când scria eseul Mah‑Jongul poetul era încă un tânăr scriitor care abia s‑a afirmat şi s‑a concentrat asupra câtorva elemente culturale pe care le interpreta, acum, în acest studiu amplu, scriitorul îşi formase o cunoaştere şi comprehensiune despre culturile lumii în general, datorită cercetărilor întreprinse pe tărâmul filosofiei şi a experienţelor diplomaţiei culturale, publicând o serie de lucrări filosofice, ţinând de gnoseologie, estetică şi de teorie a valorilor, ceea ce a dat un fundament mult mai solid şi cuprinzător pentru formularea unor opinii despre cultura chineză veche.
„Tao” este cuvântul prin care Blaga a rezumat succint spiritul chinez, arătând de la început că nu poate fi apreciată cultura chineză după mentalitatea şi standardele valorice europene. În viziunea lui, „cultura milenară a Chinei se înfăţişează unei priviri generoase ca o lume aparte, care poate în orice caz să ridice pretenţia de a fi judecată, imanent, potrivit acelor criterii, cari, conştient sau nu, au fost active chiar în procesele ei de creaţie”. Filosoful a combătut o prejudecată frecvent întâlnită la europeni că gândirea chinezilor este „fragmentară” şi „aforisită”, fără sisteme filosofice. De altfel, gânditorul şi‑a expus considerentul că „«aforismul» chinez ţine, prin felul său, prin transparenţa şi penumbrele sale, loc de «întreg»; el e echivalentul miraculos al unui «sistem»”. Ne‑a mai avertizat cu toată bunăvoinţa: „Câtă vreme nu ne desbărăm de subiectivismul european, pe care l‑am ilustrat printr-un exemplu, din nenumăratele ce se pot cita, riscurile rămân numai de partea noastră”. Comparând pictura chineză cu cea europeană, diferenţiate tehnic prin perspective şi modul de a trata spaţiul, Blaga a făcut o analiză asupra diferenţelor de gândire ce există între chinezi şi europeni şi, printr‑o argumentare pentru relaţiile de închegare şi armonie ale omului cu natura din concepţia tradiţională chineză, a ajuns în cele din urmă la o interpretare filosofică şi estetică a fenomenelor de cultură şi artă din China. De asemenea, comentariile făcute despre Lao‑Ţe sunt foarte inspiratoare şi originale. A pus faţă în faţă Tao – doctrinele lui Lao‑Ţe – şi cele ale lui Confucius, a elogiat riturile susţinute de Confucius, considerându‑l drept „un geniu creator de rituri, cel mai mare pe care l‑a dat omenirea”, iar riturile fac parte din spirit şi traduc în act unele stări cucernice ale omului devenite mai îngăduitoare.
Este de remarcat că atitudinea şi reflectarea lui Blaga faţă de cultura chineză a depăşit cu mult cunoaşterea celor dinainte şi a situat‑o la un nivel nou. Prin urmare, el este, ce‑i drept, unul dintre
cei mai avizaţi cărturari români din perioada interbelică în preţuirea şi admirarea hermeneuticii culturii chineze.
Şi cea de‑a treia întâlnire a lui Blaga cu cultura chineză a avut loc în anii ’50, când, tratat pe nedrept, i se permitea să publice doar traduceri, iar Blaga, pe lângă Goethe şi Lessing, a tălmăcit şi din poezia chineză veche, traducerile fiind cuprinse în volumul Din lirica universală.
***
Receptarea lui Lucian Blaga în literatura chineză a început de prin deceniile opt şi nouă ale secolului trecut. În Literatura universală, revistă specializată în publicarea traducerilor din literatura străină, nr. 4 din 1979, întâlnim chiar la primele pagini un mic grupaj de poezii româneşti deschis cu Lucrătorul de Blaga, în traducerea lui Feng Zhichen, profesor de limba română la Institutul de Limbi Străine din Beijing (azi universitatea). În nr. 6 din 1985 al aceleiaşi reviste au apărut alte opt poezii (Martie, Linişte, Scoica, Visătorul, Amurg de toamnă…) şi nişte fragmente de eseu despre arta poetică, traducătorul fiind Li Jiayu, jurnalist şi redactor românist la Radio China International.
Odată cu intrarea în secolul XXI, traducerea şi editarea în China a operelor literare din ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv a celor româneşti, au ieşit din impas şi au fost reluate în condiţii noi. Un rol de neînlocuit l‑a avut Gao Xing de la redacţia revistei sus-amintite. Cu licenţa şi masteratul în limba şi literatura română, Gao Xing a intrat în 1987 la redacţie, parcurgând toate treptele ierarhice până la funcţia de redactor‑şef, a mobilizat mai multe surse şi a desfăşurat o activitate susţinută şi rodnică de promovare a literaturilor central‑est europene. Seria traducerilor „Albastrul Europei de Est” pe care a coordonat‑o cu succes se prezintă ca cel mai mare şir al cărţilor în materie traduse şi editate până în prezent. Antologia de lirică contemporană română, realizată de Gao Xing, a consacrat primele pagini unui număr de 15 poezii de Blaga, cum se cuvine; fără îndoială, locul lui Blaga e în fruntea poeţilor selectaţi cu multă grijă, atenţie şi pricepere. Traducătorul şi îngrijitorul cărţii, Gao Xing, scrie pe coperta a patra: „Această personalitate marcantă – poet, dramaturg, filosof, eseist şi diplomat – este primul vârf al poeziei române din secolul al XX‑lea. Blaga are o fermă credinţă că toate fiinţele au sens, universul e plin de mister. Sarcina filosofiei este dezvăluirea treptată a misterului, iar menirea poeziei – în lărgirea necontenită a ariei misterului”.
Ca traducere în volum din opera lui Blaga, apărută până acum în China, vedem pe rafturile de literatură română tradusă în limba chineză: Pietre pentru templul meu (după ediţia Lucian Blaga, Aforisme, Humanitas, 2008) în seria „Albastrul Europei de Est” (Guangzhou, 2014). Traducătorul este Lu Xianggan, istoric, cercetător, editor, românolog, care posedă un orizont cultural extrem de larg, o gândire filosofică şi un condei de mare acurateţe şi fineţe, şi care a reuşit ca versiunea chineză să păstreze perfect profunzimea şi conciziunea originalului. În prefaţa traducătorului De strajă la libertatea gândirii s‑a prezentat viaţa şi opera autorului, pusă în fundalul istoric şi cu amprentele sociale, s‑au întreprins mai ales analize la valorile culturale, universul spiritual şi esenţa metafizică ale aforismelor lui Blaga, oferind publicului o îndrumare necesară pentru lectură şi aprofundare. Faptul că pe vremuri Blaga pleda ferm pentru filosofia chineză veche, reprezentată prin aforismele lui Confucius, şi a aplicat această modalitate de expresie filosofică şi literară, nu este decât un argument în plus în favoarea afinităţilor conceptuale şi de întruchipare ale celor doi maeştri.
Literatura chineză modernă reprezentată prin Lu Xun şi alţi scriitori de frunte şi‑a format tradiţia de dialog, dincolo de timp şi spaţiu, cu literaturile lumii încă de la începutul secolului al XX‑lea. Interesul şi preocupările pentru literaturile naţionale din lume, inclusiv pentru cea română, au făcut posibilă prezenţa imaginii lui Lucian Blaga la chinezi. Un semn de cinste şi comemorare adus marelui poet român e un bust dezvelit de curând în incinta Casei Poeţilor de pe lângă Muzeul de Artă Nuosu din municipiul Xichang, raionul autonom de etnia Yi din provincia Sichuan, China. Este un muzeu de poezie şi artă universală construit la iniţiativa şi sub patronajul lui Jidi Majia, remarcabil poet de etnia Yi, membru al Secretariatului (Comitetul Director) şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din China, un loc menit schimburilor internaţionale în domeniul poeziei şi artei, un muzeu care adăposteşte opere şi manuscrise, imagini şi video, picturi, sculpturi şi alte forme de producţie artistică ale poeţilor de seamă, un lăcaş unde se organizează anual „Săptămâna internaţională de poezie Drumul mătăsii de la lacul Qionghai, municipiul Xichang, China”, precum şi diverse expoziţii de protecţie a moştenirii culturale intangibile, de pictură specifică locală, ca şi manifestări de muzică populară.
Inaugurat în august 2015, printr‑un puternic caracter etnic şi deschis, acest muzeu a stârnit repede rezonanţă atât în China, cât şi pe plan internaţional. Urmărind să prezinte stările multiculturale ale liricii contemporane a lumii secolului XX şi să stimuleze schimburile culturale internaţionale, s‑a luat decizia să se instaleze şi o statuie a lui Lucian Blaga – reprezentant de seamă al poeziei române contemporane, semn de laudă şi preţuire a contribuţiei sale la dezvoltarea poeziei române şi a poeziei lumii. Prin recomandarea unor scriitori români ca, de pildă, Eugen Uricaru, fost preşedinte al USR şi preşedintele CopyRo, sculptorul Panaite Chifu a creat în exclusivitate pentru acest templu al poeziei de la Xichang un bust al lui Lucian Blaga. Alături de bustul poetului român sunt aşezate busturile altor mari poeţi, ca Federico García Lorca (Spania), Vladimir Mayakovsky (Rusia), Czesław Miłosz (Polonia), Pablo Neruda (Chile), Umberto Saba (Italia), Jaroslav Seifert (Cehia), Atilla Jozsef (Ungaria), Aimé Césaire (Martinique), Léopold Sédar Senghor (Senegal), Nazim Hikmet (Turcia), César Vallejo (Peru), Yannis Ritsos (Grecia), Ai Qing (China). Este un adevărat templu al poeziei, sufletului, spiritului filosofic, transcendenţei şi gloriei eterne.
Lucian Blaga – un gigant al culturii române contemporane, unul dintre primii purtători români ai dialogului intercultural cu cultura chineză, prin statuile sale la Cluj, la Sibiu şi acum, iată, la Xichang, monumental în cronica relaţiilor culturale româno‑chineze, urmăreşte cu ochii lui scrutători lumea în care trăim.
Calde mulţumiri poetului, eseistului şi traducătorului Gao Xing pentru fotografiile care ilustrează acest studiu.
10 octombrie 2022
■ Profesor universitar la Beijing, romanist, eseist, traducător, filosof şi istoric al civilizaţiilor şi mentalităţilor est‑europene
Ding Chao
Vezi cărțile apărute la editura Ideea Europeană în Colecția Civilizația și cultura chineză
