La sfârşitul lunii martie, Israelul a mers la urne în speranţa că se va putea forma un Guvern stabil. Este pentru cea de‑a patra oară în ultimii doi ani când cetăţenii din Ţara Sfântă sunt chemaţi la vot, dar se pare că nici de data asta nu sunt mari speranţe să se formeze o coaliţie majoritară în Knesset (parlamentul israelian) care să conducă ţara. Unii spun că nu e mare lucru nici provizoratul acesta, până la urmă Israelul a trecut cu succes prin pandemia Coronavirusului, având la conducere un Guvern provizoriu, aşa că, la ora actuală, toate calculele arată că ţara se îndreaptă cu repeziciune spre cea de‑a cincea rundă de alegeri.
Likudul, partidul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a obţinut cele mai multe voturi de la alegători, dar nu suficiente pentru a putea forma o majoritate care să ocupe 61 de scaune în Knesset din totalul de 120. De o săptămână, coaliţiile se fac şi se desfac, se negociază la sânge, dar nu se ajunge la nicio concluzie. Dreapta sau stânga, evrei sau arabi, laici sau religioşi, anti sau pro Bibi, guvernanţii israelieni nu reuşesc să se înţeleagă între ei. Liderii se acuză unul pe altul şi niciunul nu vrea să cedeze nici măcar un milimetru din pretenţiile pe care le au pentru formarea unei coaliţii.
Benny Gantz, care a reuşit să obţină în mod surprinzător 8 locuri în Knesset, pe de o parte, are speranţa să nu se formeze niciun guvern, iar dacă Israelul merge la a cincea rundă de alegeri, actualul guvern interimar rămâne la putere şi Gantz va putea primi prin rotaţie funcţia de prim‑ministru în luna noiembrie. Pe de altă parte, când a intrat în guvernul Netanyahu, Gantz şi‑a pierdut majoritatea susţinătorilor şi sondajele arătau că nu va reuşi să treacă pragul electoral. Acum, alegătorii i‑au oferit o şansă mare, chiar dacă campania sa electorală a fost lipsită de substanţă. Gantz se poate gândi că acest lucru nu se va întâmpla din nou şi este posibil să dorească să formeze un Guvern, chiar dacă nu va mai fi prim-ministru.
Preşedintele Reuven Rivlin a chemat partidele la negocieri şi, după ce a ascultat toate recomandările, a hotărât că primul care are şansa să formeze o coaliţie majoritară este eternul Benjamin Netanyahu. Aşa cum stau aranjamentele acum, este nevoie de un magician care să reuşească să formeze guvernul şi, până acum, doar Bibi s‑a dovedit a fi magicianul politicii israeliene.
Alegătorii se aşteaptă ca liderii politici să îşi lase deoparte ego‑urile şi să se ţină de cuvânt pentru a pune interesele ţării pe primul loc şi să formeze un guvern care să facă faţă crizei sănătăţii şi crizei financiare de după Coronavirus. Majoritatea politicienilor israelieni şi‑au petrecut ultimele luni, promiţând cu patos că vor pune interesele ţării mai presus de orice. În ambele tabere, atât pro‑Bibi, cât şi anti‑Bibi, la toate discursurile electorale, nu s‑a auzit decât că se va face totul pentru realizarea unei coaliţii puternice care să scoată ţara din provizorat.
Numai că, după alegeri, îi auzim cântând o altă melodie prin care fiecare solicită să conducă coaliţia şi următorul guvern. Gideon Saar, Iair Lapid, Naftali Bennett sau Benny Gantz, adică principalii lideri israelieni, nu mai pot negocia coaliţia decât din postura de viitor prim-ministru, adică din locul lui Netanyahu, iar în felul acesta, fereastra oportunităţii creării unui guvern se închide rapid. Alegătorii se simt înşelaţi de politicienii care nu‑şi lasă ambiţiile deoparte pentru a folosi această ocazie rară de a forma un Guvern şi pentru a preveni cel de‑al cincilea scrutin electoral în ultimii doi ani.
Totodată, a început procesul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, în ciuda faptului că unii nu credeau că o asemenea zi va veni vreodată. Asta este democraţia, nimeni nu e mai presus de lege şi chiar dacă Netanyahu este eroul care a salvat ţara de Coronavirus, a ridicat fantastic economia şi a făcut tratate de normalizare a relaţiilor cu statele arabe, el va trebui să apară în faţa judecătorilor pentru a‑şi dovedi nevinovăţia. Nu există niciun motiv de bucurie atunci când prim‑ministrul în funcţie al unei ţări este judecat şi se confruntă cu acuzaţii penale. Să nu uităm că Netanyahu reprezintă ţara de mulţi ani de zile şi că o pată asupra activităţii sale aruncă mari semne de întrebare asupra felului în care a fost condus Statul Israel.
Acum, naţiunea este cu adevărat împărţită: 50% dintre israelieni declară că nu au încredere că sistemul juridic îi va oferi un proces corect prim-ministrului, în timp ce cealaltă jumătate a israelienilor doreşte „capul lui Netanyahu” şi un proces cu pedepse grele. Un alt element care participă la judecata lui Netanyahu este presa, care, în marea ei majoritate, e împotriva premierului. Chiar dacă prim-ministrul s‑a dovedit un diplomat de excepţie şi a adus acorduri de pace la care nici nu visa Israelul, în relaţia sa cu mass‑media, el a dat greş. Comentatorii politici, fie că scriu în ziare, vorbesc la radio sau prezintă la televiziune, se întrec în a‑l învinui pe Netanyahu şi analizează ce‑a făcut sau ce intenţionează să facă, scoţând în evidenţă cât mai multe părţi negative.
Mult timp, premierul a lăsat impresia că nu se sinchiseşte de această aversiune a oamenilor din presă, dar, la momentul procesului, trebuie să spunem că asta devine o problemă. Până la urmă, judecătorii sunt şi ei făcuţi tot din carne şi oase, citesc ziarele, se uită le televizor şi există riscul să judece şi prin ochiii mass‑media.
Cazul Netanyahu devine din ce în ce mai complicat, iar publicul a fost expus la atâtea informaţii despre evenimentele care au condus la punerea sub acuzare a premierului, încât consideră cazul deja judecat. Nu a existat niciodată un proces audiat de o instanţă israeliană în care fiecare mărturie sau probă să nu fie atât de discutată sau contrazisă în cele mai mici amănunte. Grupul de trei judecători care va hotărî soarta lui Netanyahu se află sub o presiune imensă, de parcă ei înşişi ar fi judecaţi şi fiecare cuvânt rostit de aceştia va fi analizat cu mare atenţie atât de cei din ţară, cât şi de cei din afara ei. Până la urmă, procesul lui Netanyahu devine procesul public al Statului Israel.
■ Jurnalist, editor
Dragoş Nelersa
