La 22 octombrie 1852 se naşte la Zăbrani, lângă Arad, copilul nelegitim Adam Müller; tatăl său, fiu de ţăran înstărit, nu se interesează deloc de băiat, care urmează şcoala primară în sat, continuă apoi la Timişoara şi Sibiu, ajungând în cele din urmă la Viena, unde termină şcoala comercială și trece în serviciul poştei, lucrând ca telegrafist la Linz şi Bad Ischl. Scrie versuri şi piese de teatru: drama de debut Gräfin Judith (Contesa Judith, 1877), apoi Im Banne der Pflicht (Sub puterea datoriei, 1880). Drama Des Hauses Fourchambaults Ende (Sfârşitul casei Fourchambault, 1981) a constituit un punct de cotitură în creaţia scriitorului, directorul Heinrich Laube de la Burgtheater din Viena încurajându‑l să se transfere la Viena, unde va funcţiona ca jurnalist şi critic literar la diverse ziare şi reviste ale timpului, publicând studii critice (Gegen den Strom/ Împotriva curentului, Wien war eine Theaterstadt/ Viena a fost un oraş al teatrelor). În 1893 devine director la Raimundtheater, teatru nou înfiinţat; visa un adevărat teatru popular în viziunea și după modelul lui Schiller, un centru de promovare a creaţiei autohtone. Teatrul fiind însă o societate pe acţiuni, Adam Müller‑Guttenbrunn trebuia să cedeze după trei ani multiplelor interese particulare ale membrilor comitetului care urzeau intrigi împotriva lui.
Angajând‑o pe Aghata Bârsescu (1859‑1939) la Raimund‑Theaters, marea tragediană a recitat la inaugurarea teatrului, la 28 noiembrie 1893, Prologul din Die gefesselte Phantasie/ Fantezia captivantă de Ferdinand Raimund. În memoriile ei (Memorii. Din Germania, Austria, Ungaria, America și România, Editura Adevărul, Bucureşti), marea actriţă găseşte cuvinte pline de laudă pentru Adam Müller‑Guttenbrunn, care, în urma încercării ei suicidale, a vizitat‑o zilnic la spital. Cu toate că activitatea ca director la Raimundtheater i‑a adus mai multe critici decât elogii, Adam Müller‑Guttenbrunn închiriază în 1898 „Kaiser‑Jubiläums‑Stadttheater” (azi „Volksoper”), eşuând, şi de data aceasta, părăsind în 1903 definitiv teatrul, cu toate că era unul dintre reprezentanţii cei mai distinşi ai vieţii teatrale vieneze în perioada de după Laube.
După ce publicase deja în 1886 Deutsche Kulturbilder aus Ungarn/ Aspecte culturale germane din Ungaria şi, în 1889, volumul de nuvele Gescheiterte Liebe/ Iubire eşuată, va mai putea realiza, până la sfârşitul vieţii, o operă epică foarte vastă. Din 1907 publică peste o mie de foiletoane, revenind, în acelaşi an, în Banatul pe care nu‑l văzuse de decenii, fiind confruntat aici cu realităţi social‑politice revoltătoare. Întors la Viena, publică, într‑o astfel de stare sufletească, romanul Götzendämmerung/ Amurgul idolilor (1910) – o carte străbătută de mânie care a stârnit, mai ales în Ungaria, multă vâlvă.
Între 1910 şi 1921 publică o serie de romane cu subiecte istorice sau social‑politice: Der kleine Schwab/ Micul şvab (1910), Die Glocken der Heimat/ Clopotele meleagului natal (1910), pentru care a fost distins la Viena cu Premiul Bauernfeld, Der große Schwabenzug/ Marele convoi şvăbesc, 1913), Barmherziger Kaiser/ Împărat milostiv (1916), Joseph der Deutsche/ Iosif germanul (1917), trilogia Von Eugenius bis Josephus/ De la Eugenius la Josephus (1917), Meister Jakob und seine Kinder/ Meşterul Iacob şi copiii săi (1918) și un roman‑trilogie (1919‑1921), unde tratează viața marelui poet Nikolaus Lenau, născut în Banat ș.a.
Angajamentul social al scriitorului la Viena este legat, printre altele, şi de constituirea Asociației de instruire a poporului/ Wiener Volksbildungsverein (azi, Wiener Volkshochschulen/ Universităţi populare), pe care scriitorul a condus‑o ani de‑a rândul, înregistrând succese deaosebite. În 1897 înfiinţează Allgemeiner Österreichischer Verein der Schriftsteller/ Uniunea generală a scriitorilor austrieci, care a fost preschimbat în Deutsch – österreichische – Schriftsteller – Genossenschaft/ Asociaţia scriitorilor austrieci de limbă germană, Adam Müller‑Guttenbrunn devenind primul ei preşedinte. Încă în timpul direcţiunii sale la Raimund‑Theater, Adam Müller‑Guttenbrunn a organizat sistematic, în zilele de sâmbătă după‑amiază, spectacole de teatru pentru tineret, tradiţie preluată de mai toate teatrele mari ale Vienei, punându‑se astfel bazele pentru înfiinţarea Teatrului pentru tineret/ Theater der Jugend.
După Primul Război Mondial, în februarie 1919, Adam Müller‑Guttenbrunn a fost ales în parlamentul Austriei, desfășurând o activitate scriitoricească asiduă pentru trecerea Ungariei de Vest (azi, Burgenland), conform tratatelor de pace de la Paris‑Saint‑Germain, în graniţele Austriei, publicând scrieri ca Wohin gehört Westungarn?/ Unde este locul Ungariei de Vest? În august 1920 se retrage însă ca deputat, motivând că locul său de muncă se află la masa de scris. În 1921 pe casa sa natală din Zăbrani a fost pusă o placă comemorativă, iar în 22 mai 1921, scriitorul notează: „Preotul român din Chesinţ m‑a elogiat în faţa casei părinteşti. Acesta a fost punctul culminant al festivităţii. Toată consideraţia mea pentru poporul român, care are astfel de oameni cu fire nobilă”. (s.m.) Tot în 1921, primarul municipiului Timişoara, Dr. Cornel Grofşoreanu, preschimbă Splaiul Begheiului, în cartierul Iosefin, în Str. Müller‑Guttenbrunn.
Deja în noiembrie 1912, la scurt timp după împlinirea a 60 de ani a scriitorului, apăruse în ziarul Românul din Arad articolul Un amic al nostru – Adam Müller‑Guttenbrunn”, semnat de Dr. Horia Petra‑Petrescu (1884‑1962), precizând în introducerea sa că rămâne un semn de „dragoste curată faţă de scriitorul german, care are simpatie faţă de noi, românii…”
Universitatea din Viena îi conferă, în 1922, rara diplomă de doctor honoris causa a Facultăţii de Filosofie. Regele Ferdinand I al României îi distinge, în 1922, medalia „Bene Merit”, clasa I. Devine cetăţean de onoare al Vienei, al comunei sale natale şi al comunei Weidling (Klosterneuburg).
La 5 ianuarie, ora 11:30, la vârsta de 71 de ani, se stinge din viaţă marele patriot al şvabilor bănăţeni care, prin opera sa cuprinzătoare, le‑a ridicat şvabilor „săi” un monument. Scriitorul a fost redat ţărânei în Cimitirul Central din Viena într‑un mormânt onorific, atribuit de municipalitatea Vienei. Dispariţia scriitorului are un puternic ecou în România, Lucian Blaga îi elogiază memoria, apreciindu‑l ca pe un mare prieten al românilor, un scriitor „de seamă din Banat, care, ca nimeni altul, ne‑a cunoscut rosturile şi ne‑a înfăţişat în scrierile sale totdeauna într‑o lumină simpatică, arătând iubirea noastră de pământ şi de cer, stăruinţa noastră întru obiceiurile vechi, însuşirile dârze ale sângelui nostru, care nu arareori s‑au descărcat în luptele politice ale bănăţeanului”. (Patria, 1923, Cluj)
■ Scriitor, traducător, publicist
Hans Dama
