Reeditarea romanului Măşti de Regina Maria în acest an al sărbătoririi Centenarului Încoronării este binevenită. Romanul a apărut în 1922, anul încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia. Apariţia unui roman scris de o Regină e un fenomen insolit, cred că şi unic, în istoria literaturii, interesul şi curiozitatea sporesc, când scriitura prezintă şi virtuţi literare.
Autoarea, Regina Maria, s‑a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell (Anglia). Părinţii făceau parte din elita regalităţii europene; tatăl – ducele Alfred de Edinburgh – era fiul Reginei Victoria a Marii Britanii; mama – ducesa Maria Alexandrovna – era fiica ţarului Alexandru al II‑lea al Rusiei. Căsătoria prinţesei Maria cu principele Ferdinand de Hohenzollern a avut loc la 29 decembrie 1892. Le‑a fost dat să aibă mulţi copii: regele Carol II, Elisabeta, Mărioara, Nicolae, Ileana şi Mircea. Un copil le‑a murit în anii Primului Război Mondial.
Regina sosea într‑o ţară necunoscută, cu obiceiuri şi mentalităţi noi, şi oameni a căror limbă n‑o înţelegea. Românii au adorat‑o de îndată. Aveau toate motivele. Maria era o femeie foarte frumoasă şi avea o minte ageră. Pictorii şi scriitorii vremii au imortalizat‑o în picturi şi scrieri sensibile. Cronicarul o descrie fabulos: „Pe un perete al Bisericii Palatului din Balcic, deasupra Mării Negre, Regina Maria ni se arată ca o înaltă suverană bizantină. Pictorul a îmbrăcat‑o în mantaua grea de zibelină şi a apăsat‑o sub coroana de aur şi pietre scumpe. În mână are bisericuţa pe care a zidit‑o. Regină, mamă şi femeie proiectată în simbol şi veşnicie. Regina Maria întoarce spre noi şi spre lume o privire albastră de luare aminte. Ramura regală venită de departe s‑a dezvoltat după legile proprii şi ea împodobeşte orizontul României cu o personalitate aparte, semeaţă, originală, plină de daruri, de care ţara e mândră.
Regina Maria a vrut Războiul de Întregire a României, şi mergea pe căile arătate de istorie. Ea a dus războiul ca un soldat, în rând cu armata şi cu lumea cea multă, împărtăşindu‑i durerile, pierderile şi bucuria. Apoi a urmat pribegia, cu cei doi ani de la Iaşi, în mijlocul molimelor groaznice, şi al răscoalei bolşevice, umilinţa păcii silite, aşteptarea unei minuni. A fost poate singura, între atâţia mai datori să fie tari, care a crezut până la sfârşit şi dincolo, şi a ştiut să dea încredere celorlalţi. Pe front, sub bombe, în spitale, între răniţi sau bolnavi, în ţară, între văduvele de război, la oraş, între diplomaţi şi generali, Regina Maria se găsea pretutindeni unde era nevoie de dat marea pildă, de mângâiat sau de îndrumat şi de înflăcărat.
Există oameni care cheamă fapte mari; Regina Maria a fost printre ei. A fost Regina acelor vremi fără asemănare. Ca mamă, ea era chemată să dea un sens şi zâmbet vieţii de familie, ca Regină, să aducă strălucire Tronului, ca scriitoare, să fie a lumii şi să pătrundă în toate casele şi în toate inimile ca o prietenă venită de peste peste hotare şi peste timp.
În timpul războiului, un ziar englez i‑a cerut ceva despre România şi locuitorii ei, şi a scris, atunci, Ţara mea, apărută în româneşte în traducerea lui Nicolae Iorga. Mare a fost utilitatea textului englez pentru străinătate, dar cu cât mai elocvent, al celui românesc, pentru o ţară zguduită în credinţa ei până în temelii. Era în anii ieşeni ai istoriei războiului.
Regina Maria a scris poveşti, legende, romane, versuri, memorialistică, pline de poezie şi patos. A participat extreme de activ, ca susţinător şi protagonist fervent, la refacerea Cotrocenilor, la învierea Branului, la clădirea Palatului de la Balcic, cu grădinile‑i bogate de flori. Legată de pământul românesc şi de istoria acestei ţări, Regina Maria ne priveşte din picture, fotografii şi din toate scrierile ei, cu dragoste şi ştiinţă a vieţii.
Spre sfârşitul vieţii, Regina Maria a fost nevoită să suporte nebuniile amoroase ale fiului, moştenitorul tronului, şi mai târziu izolarea la care a fost supusă, când acesta a devenit Regele Carol al II‑lea. Regina a murit la 18 iulie 1938. Conform dorinţei ei, inima i‑a fost dusă la Capela „Stella Maris” din Balcicul dobrogean mult iubit. După anexarea acestei părţi a Dobrogei la Bulgaria, inima Reginei Maria a fost depusă la Castelul Bran. Un ultim gest romantic. Post‑mortem!
Se ştie şi nu se ştie cât de tumultuoasă a fost viaţa ei regală, familiară şi publică. A scris circa 15 cărţi. Romanul Măşti este proza cea mai reuşită. Maria avea harul povestitorului. Poate că am putea găsi şi o conotaţie extraliterară apariţiei, în anul 1922, a acestui roman, în care există câteva personaje de evrei zugrăviţi cu o vizibilă simpatie. Acest lucru – un detaliu important – se întâmpla într‑un moment de intensă agitaţie anti‑evreiască, legată de acordarea de drepturi cetăţeneşti minoritarilor evrei.
Acţiunea îl poartă pe cititor din micul târguşor ardelenesc în metropola fanată a Constantinopolului, de la lumea simplă şi curată, românească, către centrul răutăţii lumii. Calităţile epice ale romanului, originalitatea şi pregnanţa personajelor (profesorul Mihail Ianovici, frumoasa şi nefericita evreică Rahel, bătrânul anticar Baruch Şaraga, Pedro orbul, ţiganul Scani, doamna Drina, doctorul Costo, bătrâna turcoaică Zuleiba, fantomaticul Zanko) sunt vrednice de luat în seamă, chiar dacă nu au fost receptate cum se cuvine la apariţia cărţii şi nici mai târziu de marii critici şi istorici literari români.
Romanul Măşti este povestea unei iubiri imposibile, povestea tragică a Rahelei, copil găsit pe drumuri. E crescută în izolare, ascunsă, doar aşa bătrânul anticar evreu Şaraga crede că o poate feri de răul lumii. Întâmplarea face să fie văzută de profesorul Mihail. Frumuseţea răpitoare a fetei îl subjugă pe profesor. El e însă creştin, ea – evreică, el o iubeşte cu disperare, ea – e prada unei obsesii fatale: Zanko ţiganul. Chiar dacă dragostea ar fi surmontat obstacolele etnice şi religioase, ea devine neputincioasă în înfruntarea cu o himeră. Iubirea aceasta imposibilă va sfârşi tragic în apele murdare ale Constantinopolului. Nu aflăm prea bine dacă a fost un accident, sau că fata a fost aruncată în apă, însă clar e că Rahel a încercat să fugă. Poate ca să‑l regăsească pe profesorul Mihail… O lacrimă imensă întristează paginile romanului. Mai există în lume o asemenea iubire? Există! vrea să ne convingă Regina‑Autoare.
Romanul Măşti e radiografia unei stări romantice. Biografii au numit‑o pe Regina Maria „ultima romantică”. Aşa a fost în viaţă Regina Maria, aşa o păstrează posteritatea.
Teşu Solomovici
