O adevărată revoluție

Al treilea război mondial a început deja. Aceasta este noua teză a filosofului sloven Slavoj Žižek în cartea Prea târziu să te trezești (Editura Fri Tanke/ Gândirea liberă Stockholm), al cărei titlu dramatic vorbește de la sine. În această carte profund emoționantă, Žižek abordează invazia Rusiei în Ucraina, conflictul dintre Israel și Hamas, războaiele culturale, pandemia, Assange, criza climatică, invențiile tehnologice ale lui Zuckerberg și Musk. El afirmă că viitorul nostru se termină dacă mai continuăm așa cum facem. Și nu suntem cu câteva minute înainte, ci deja după miezul nopții la ceasul judecății de apoi. Astfel, apocalipsa a avut deja loc, dar încă putem face ceva, susține filosoful, care poate fi considerat probabil destul de plin de speranță în comparație cu filosofii „apocaliptici” ai postmodernismului cinic.

Zizek a fost numit „Elvisul teoriei culturale”, „cel mai periculos gânditor din Occident” și „bufonul de curte” în societățile actuale conduse de piață. Dragul copil are multe nume, pentru că spuneți‑mi gânditorul care într‑un mod mai ingenios a reușit să conecteze psihanaliza de cultură pop și de dialectica lui Hegel, și a lucrat atât cu cei de la putere, cât și cu cei care cred că schimbarea socială este încă posibilă? Eu însămi l‑am îndrăgit pe Žižek de când am intrat în contact cu obiectul sublim din Ideologia, la începutul anilor 2000. De atunci, fiecare dintre cărțile sale a fost o aventură intelectuală, fiecare prelegere pe YouTube – o distracție încântătoare, în ciuda glumelor sexiste și a anecdotelor repetitive. Gluma lui Žižek trebuie înțeleasă prin prisma dictaturilor est‑europene din Războiul Rece, unde gluma era atât o monedă socială, o distracție, cât și un act de rezistență politică. Dar de data aceasta glumele și anecdotele sunt mult mai puține. Tonul e mult mai serios. Chantal Mouffe mi‑a spus odată că l‑a întrebat pe Žižek în timpul unei dezbateri „Dar ce soluții găsiți de fapt?” Žižek doar a ridicat din umeri și a spus: „Nimic. Nu știu”. Când nu știm cum să acționăm, e mai bine să nu acționăm, a argumentat autorul de atunci în mai multe cărți. Dar acum parcă Žižek s‑a trezit din cântecul lui filosofic de lebădă și strigă pentru acțiune.

Singura modalitate de a ne schimba prezentul este să ne reinterpretăm trecutul, susține el. Altfel, riscul e să ajungem în iluzii paranoice sau în apatie melancolică. Žižek descrie psihanaliza ca fiind singura modalitate de a ajuta indivizii și societățile să se elibereze de fanteziile ideologice. Iar vechiul lui aforism „e mai ușor să ne imaginăm sfârșitul lumii decât sfârșitul capitalismului”, l‑a lăsat în urmă. În ceea ce privește conducerea lumii de GAFAS, nu mai suntem în era capitalismului, ci mai degrabă e vorba de „neo‑feudalism cu mari afaceri ca stăpâni”, notează el. Criptomonedele sunt doar un semn că până și fostul sistem capitalist global a început să devină anarhic. Rezultatul? Spațiul public dispare, în favoarea unei colaborări puternice între anarho‑capitaliști și naționaliști conservatori.

În ceea ce privește geopolitica, nu mai suntem într‑un război rece, ci într‑o pace fierbinte, o pace care echivalează cu un război hibrid permanent, în care eforturile militare de menținere a păcii duc la genocid. El îl leagă pe Putin de Rasputin și dominația americană a lumii de istoria colonialismului. Avem nevoie mai mult ca oricând de un adevărat „internaționalism proletar”, îndeamnă el și vede abordări ale acestora în Ucraina, care încearcă să scape atât de Est, cât și de Vest, de Putin și de oligarhii săi. Când Žižek vine la lupta pentru identități de gen alternative pe care le pune la înălțime, pentru că LGBTQAI+ sunt capabili să producă „diferență pură”, și aceștia, ca războinicii culturii, ar trebui să se trezească și, în loc să găsească constant inamicul în celălalt, să descopere inamicul din interiorul lor. Abia atunci putem crea o adevărată revoluție, „civilizând înseși civilizațiile”.

Sunt de acord cu Žižek în aproape tot ceea ce spune, dar nu pune prea multe speranțe în psihanaliză? Jacques Lacan a susținut că au existat patru discursuri contemporane care au oferit o analiză a relațiilor de putere: discursul maestrului, discursul istericului, discursul universității și discursul psihanalistului. Doar primele trei au avut un impact real asupra societății. Discursul psihanalistului era, după el, doar un instrument de înțelegere a individului. Putem spera că Lacan a greșit și că Žižek va avea dreptate: că psihanaliza va putea revoluționa lumea la nivel geopolitic în viitor. O modalitate de a vă pregăti pentru această nouă eră chiar acum este să începeți să luați în serios atât Žižek, cât și psihanaliza. Căci, așa cum le‑a spus Ulise tovarășilor săi de pe nava care se scufundă, în versiunea lordului Tennyson, nu e niciodată prea târziu pentru a căuta o lume nouă.

Dar, de fapt, ce este psihanaliza?

1. Psihanaliza e arta autocunoașterii, însă oamenii nu prea vor să se cunoască pe ei înșiși și nici pe ceilalți. Nu vor să accepte că au probleme. De aceea psihanaliza e văzută ca o știință periculoasă și creează atâta polemică. Ar fi mers psihanaliza pe vremea comunismului? Am fi avut curajul să ne spovedim unui psihanalist, care ar fi putut lucra pentru Securitate? În orice caz, psihanaliza face parte din cele trei munci imposibile, după cum zice Freud: a guverna, a educa și a psihanaliza. De ce? Pentru că toate cele trei au de a face cu emoții ca iubirea și ura, cu frustrări și nu ajung niciodată la un rezultat ideal.
2. Care e cea mai mare descoperire a psihanalizei? Cea mai mare descoperire a lui Freud a fost că omul nu e stăpânul propriei sale case. Cineva care a înțeles asta e Theodor Paleologu, care lasă o echipă de oameni să decidă asupra lui. Dar să vedem cum o formulează Freud în Introduction to Psychoanalysis. „De‑a lungul timpului, umanitatea a trebuit să îndure din partea științei două mari scandaluri care au afectat amorul ei propriu. Primul a fost atunci când oamenii și‑au dat seama că pământul nostru nu e centrul universului, ci doar o mică pată într‑un sistem mondial de o magnitudine greu de imaginat; acest lucru e asociat în mintea noastră cu numele lui Copernic. Al doilea a fost atunci când cercetările biologice i‑au furat omului privilegiul său deosebit de a fi fost special creat și l‑au relegat la o descendență din lumea animală, implicând o natură animală in‑eradicabilă în el: această trans‑evaluare a fost realizată în timpul nostru prin Charles Darwin. Dorința omului de grandoare suferă acum a treia și cea mai amară lovitură din cercetarea psihologică actuală, care se străduiește să demonstreze Eului fiecăruia dintre noi că nici măcar nu este stăpân în propria sa casă și că trebuie să rămână mulțumit. Cu fragmente de adevăr despre ceea ce se întâmplă inconștient în propria sa minte. Noi, psihanaliştii, nu am fost nici primii, nici singurii care au propus omenirii să privească înăuntru; dar se pare că este soarta noastră să o susținem cu cea mai mare insistență și să o susținem cu dovezi empirice, care îl ating îndeaproape pe fiecare om.”
3. Care sunt puterile și limitele psihanalizei? Psihanaliza este o unealtă pentru a schimba și viața personală, și lumea. O unealtă pentru a înțelege mai bine cultura. Vorbește despre psihonauți. Psihanaliza este o artă atât foarte dogmatică, dar și foarte liberă. Deci fiecare psihanalist are libertatea să opereze cum vrea el sau ea. Cum operează un rău sau bun psihanalist? Un rău sau un bun pacient?
4. Care e diferența între un psihanalist și un psihiatru? Psihanaliza nu se ocupă de psihiatrie și se deosebește de ea prin mai multe feluri. Structura versus DSM. Seanse scurte – versus seanse lungi. Freudiene. Signifiant și Naratologie, în relație cu subconștientul.
5. Din ce context s‑a născut psihanaliza? Psihanaliza este o invenție occidentală, hetero‑normativă și capitalistă. Ea este acum deconstruită de queer and lgbt‑studies și o să vă arăt cum.
6. Ce se întâmplă într‑un cabinet cu adevărat? Niște exemple. Vorbirea depinde de cine o ascultă. Freud era sceptic față de ideologia medicală a „vindecării”. De exemplu, el a recomandat analistului să se predea propriei sale activități mintale inconștiente, într‑o stare de atenție uniform suspendată, pentru a evita pe cât posibil reflecția și construirea așteptărilor conștiente, pentru a nu încerca să repare nimic din ceea ce a auzit în special în memoria sa și prin aceste mijloace să prindă deriva inconștientului pacientului cu propriul său inconștient… Este adevărat că această lucrare de interpretare nu trebuia să fie supusă unor reguli stricte și lasă mult spațiu de joc tactului și priceperii medicului; dar cu imparțialitate și practică, de obicei era posibilă.
7. Cum operează psihanaliza asupra pacientului? O bună psihanaliză face că pacientul începe să lucreze între seanse.
8. Care sunt pericolele psihanalizei? Persoana care vine să facă o psihanaliză trebuie să fie pregătită cu adevărat și să aibă un echilibru mintal cât de cât, deoarece o psihanaliză poate să facă uneori mai mult rău decât bine la început. Acesta este un mare secret, pe care mulți psihanaliști nu îl spun pacientului, ca să nu‑l sperie.
9. Când se termină o psihanaliză? O bună psihanaliză durează minimum 2‑3 ani și maximum 10. Mulți fac mai multe tranșe de psihanaliză. Freud a scris și despre psihanaliza interminabilă. Adică o psihanaliză nu se oprește când pacientul nu mai vine la ședințe, ci se perpetuează în mintea pacienților.
10. Cum devine o persoană psihanalistă? Această dorință se naște de cele mai multe ori pe divan. În primul rând, prin a face o psihanaliză, pe urmă prin a urma o școală de psihanaliză sau facultatea de psihanaliză și prin a integra o școală psihanalitică, ce duce la practica la spital, cu supervizor. La Paris există vreo 20 de școli mari de psihanaliză, dirijate de diferiți papi și papese ale psihanalizei lacaniene. Mulți dintre ei au și fost pacienții lui Lacan. Alte școli sunt complet freudiene și nici nu vor să audă de Lacan. Există și seminarii, cum este seminarul meu Cliniques et Critiques, unde primesc și psihanaliști, pacienți, psihiatri etc.

■ Psihanalistă, critic literar și scriitoare

Sînziana Ravini