Ciobanii în Mioriţa provin din trei ţări româneşti şi totuşi în multe variante ei sunt fraţi sau veri primari din trei surori:
Cu trei ciobănei,
Tustrei verişori,
Că‑s din trei surori:
Unu‑i ungurean,
Unui moldovean
Şi unu‑i vrâncean. (Varianta DXXXIV, p. 904 rând 22‑27 în antologia lui Adrian Fochi, Mioriţa, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1964)
Da frăţîşorii tăi,
Verişorii tăi –
Unu‑i ungurian,
Unu‑i moldovian (DI:879 r 9‑12, DCXXXV: 906 r 22‑27)
Ciobanii pot să fie fraţi de cruce (CXLVI:627 r 2, CXLVIII:628 r 2). În diferite variante ei sunt trei, opt, zece sau doisprezece. Fraţi, veri sau fârtaţi, ei formează o societate închisă, constituită ierarhic, cu un baci.
Georg Simmel spune că numărul membrilor într‑o asociaţie arhaică are o legătură mistică cu structura cosmosului, aşa cum e imaginea despre lume a oamenilor. Forma practică de asociere e luată din ambianţa religioasă şi e privită ca o realitate mistică. Unitatea grupului oglindeşte coeziunea religioasă a universului. Relaţiile dintre membrii grupului pot fi asemănate cu legătura dintre degetele de la o mână: fiecare are o libertate relativă şi se poate mişca singur, dar funcţionează într‑o colaborare unitară şi toţi sunt legaţi într‑o existenţă de nedespărţit. Cel mai adesea, eroul principal e al treilea sau al zecelea. Deşi sunt fraţi, totuşi eroul principal e străin:
Nouă fraţi ai tăi (CCCLXXIV:764 r 31)
Noo ciobănaşi,
Şi cu strinu zece,
Care‑i şi întrece (CCCXLII:733)
Cu noo ciobani
De sunt veri primari,
Şi cu strinu zece
Care‑i şi întrece. (CCCXLIII:734)
Cum poate unul dintre fraţi să fie străin? Simmel zice că libertatea individului se manifestă prin aceea că are o tendinţă să se tragă la o parte din unitate şi că unitatea nu întotdeauna reflectă colaborarea dintre un organism şi părţile lui componente. Asta a trezit conştiinţa că libertatea este o energie sau o formă a existenţei individului. Aici putem găsi explicaţia de ce în multe variante ciobanul e străinel, singurel sau asemenea. Individualismul ciobanului şi loialitatea lui faţă de grup sunt clare în toate variantele.
Ciobanul poate fi considerat un reprezentant literar al libertăţii individuale faţă de constrângerile societăţii şi de forţa destinului. Cântăreţii cred că viaţa e dinainte hotărâtă de soartă şi spun că aşa i‑a fost scris, însă el are întotdeauna libertatea de a fugi şi totuşi nu fuge. Fac excepţie numai câteva variante puternic modificate şi deteriorate, pe care le‑am menţionat în carte (Victor Ravini, Mioriţa. Izvorul nemuririi, Editura Alcor, Bucureşti, 2016 şi 2017).
Ciobanii sunt rude de sânge, iar dacă nu, coeziunea în grupul de muncă este echivalentă cu legătura de sânge. Oricum, ei sunt legaţi prin interese comune, întrajutorare în muncă, legături afective şi reciprocitate. Fraţi se poate spune pentru a exprima o formă de devotament şi comunitate de interese echivalentă cu frăţia. Ciobanul îi iubeşte pe ucigaşi ca şi cum ar fi fraţii lui adevăraţi şi îi numeşte:
– Voi fârtaţilor, (CCCXXII:719 r 8)
– Fraţî mei, fârtaţi, (CLIX:633 r 12)
– Fraţii mei fărtaş, (CXVI:1065 r 10)
– Fraţilor, fârtaţi, (CLX:633 r 22)
– Fraţilor, fârtaţilor, (XVII:563 r 12, XX:564 r 12)
– Fraţâlor, fartaţâlor, (Virgil Medan, Cântece epice, Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă, Cluj‑Napoca, 1979, pp. 360, 362)
– Hoiz fraţi, fârtaţi, (CLXIV:636 r 13)
– Voi fraţii mei, (CCXLVII:676 r 7)
– Voi doi fraţi ai mei, (CCXV:661 r 9, CCXLIII:674 r 9, CCLII:678 r 9,18)
– Voi doi frăţiori, (CCXXXV:671 r 12,DCLXXVII:974 r 10)
– Voi, dragi fraţii mei, (LXXXVI:1038, r 15)
– Dragi ai mei frăţiorei, (XII:999 r 17)
– Dragi frătinţî mnei, (vers repetat de trei ori în aceeaşi variantă, Medan, idem, p. 322)
Iubiţi frăţiorii mei, (DCLX 964 r 13)
Dar îs a mei fraţi. …
Dar voi, ai mei fraţi, …
Şi să‑mi faceţi, ai mei fraţi, (DCLXXVIII:974 r 7, 9, 14)
Ei pot fi companioni sau parteneri (ortaci, ortaş):
Fraţi, ortacii mei (CCCXVI:716 r 8, CCCXVIII: 717 r 8, LXXXIX:1040 r 8)
Voi, fraţilor, tovarăşî mei. (CDLXXXIX:868 r 48‑49).
– Dragi ortacii mei, (CCXXXI:669 r 15, CCCXIV:720 r 25)
– Dragi păcurărei,
Dragi ortacii mei, (CCXXXVIII:672 r 12‑13)
Duios cuvânta:
– Voi, ortacii mei, (LXXIV:1031 r 13‑14)
Cântăreţul sau mioara îi numeşte fraţi sau veri:
Zîce‑on frate cătă frate: (XIV:1000 r 3)
Grupul de muncă al ciobanilor poate avea aceeaşi unitate stabilă ca o familie sau un clan şi este echivalent cu o comunitate religioasă. Reprezentările religioase şi frăţia ciobanilor oglindesc imaginea lor despre o realitate mistică, de taină religioasă pre‑creştină. Unitatea lor reflectă unitatea văzută şi nevăzută a universului, care dirijează armonia naturii. Ei se simt răspunzători să întreţină o perfectă armonie cu natura. Ciobanii înţeleg că unitatea şi armonia naturii e organizată de o lege sfântă pe care ei o numesc lege. Ei se sfătuiesc despre legea cosmică la o întrunire ceremonioasă şi solemnă în care pun la cale cum să facă un ritual religios pentru a reînnoi ordinea din lumea înconjurătoare.
Structura frăţiei şi solidaritatea în muncă a ciobanilor izvorăsc din necesitatea de a‑şi îngriji animalele, pe care ei le îndrăgesc aşa cum îşi îndrăgesc şi munca. Cel mai reprezentativ şi mai îndrăgit dintre animale devine adorat ca o emblemă pentru identitatea lor profesională şi ca un simbol pentru centrul lumii. Sumanul, cojocul, pieptarul şi căciula ciobanilor tradiţionali sunt din blană de oaie sau de miel. Acest obicei se încadrează în fenomenologia animalului totemic. Aşadar, ciobanii arhaici proslăveau oaia ca un totem al lor. Mioara cu care vorbeşte ciobanul corespunde cu fenomenologia unui animal totemic. Ea nu este un oracol sau un spion, aşa cum s‑a crezut anterior, ci simbolizează arhetipul matern şi Anima, din psihologia abisală. Dialogul ciobanului cu mioara e un monolog interior, la fel ca orice dialog cu animalul totemic.
Sigmund Freud spune că membrii unui clan totemic se consideră fraţi şi surori şi au obligaţia să se ajute şi să se protejeze unii pe alţii. „Legăturile totemice sunt mai puternice decât cele de familie în accepţia noastră.” Solidaritatea dintre ciobani şi răspunderea pentru animale pot fi la fel de puternice ca solidaritatea familiei.
Sunt trei fraţi sau trei veri. Doi se sfătuiesc să‑l omoare pe cel mic:
Pasc trei fraţi miorile
Cei mai mari s‑au sfătuit
Să‑l omoare pe cel mic, (XXI:565 r 4‑7, XXXII:571 r 4, DCLI:959 r 2‑4)
Simmel menţionează că în grupul constituit pe interese comune şi pe o bază religioasă, mai ales în vremurile arhaice, e de neconceput să existe conflicte şi concurenţă. Joseph Campbell afirmă că societăţile organizate pe înrudire nu permit violenţe pentru a obţine avantaje materiale, decât contra altor clanuri. În interiorul aceluiaşi clan faptele violente sunt interzise, deoarece orizontul grupului este o unitate monadică, indivizibilă.
Formaţia de muncă a ciobanilor e întemeiată pe interese comune, voinţă liberă şi sinceritate. Ei formează un grup unitar, o monadă cu un orizont indivizibil, ale cărui valori morale nu permit violenţe în cadrul frăţiei, şi nicidecum pentru câştig propriu. Valorile morale sunt impuse de legea cosmosului (lege) şi au un caracter sacru. Solidaritatea ciobanilor e necondiţionată.
Cum se face că ei nu se protejează între ei, ba tocmai dimpotrivă, îl ucid pe unul de‑al lor? Ciobanii desfăşoară o acţiune religioasă impusă de o lege cosmică, superioară normelor juridice din societate. Uciderea ciobanului nu poate porni de la un conflict lumesc, ci de la cauze religioase, mai presus de interesele lumeşti. Unele variante precizează că baciul e mai bogat decât ceilalţi, însă nu există date suficient de concludente că Mioriţa ar prezenta un omor pentru jaf. Ei nu fac ceva rău pentru fratele sau vărul lor, ci îl ucid ca la teatru, în rolul unui ales pentru un ritual sacru. Acest aspect se păstrează cel mai clar în variantele colinde. Colindele sunt mai vechi şi sunt un argument zdrobitor împotriva părerilor cum că ar fi vorba de o ucidere adevărată. Nicio familie nu i‑ar primi pe colindători ca să le ureze că stâlpul familiei să fie omorât în anul care vine.
Cercetarea anterioară susţine fără temei cauzele juridice ale omorului. Dacă uciderea ciobanului ar porni de la interese juridice, ucigaşii ar fi fost nişte fratricizi ordinari. În acest caz, societatea, cântăreţii şi auditorii lor i‑ar fi condamnat fără cruţare. Uciderea unui frate este o crimă extrem de gravă, iar în folclorul românesc ucigaşii de fraţi se transformă în vârcolaci, care muşcă din lună şi din soare şi încearcă să le înghită. Dacă omorul ar avea un scop personal, cântăreţii ar fi vorbit de consecinţele morale ale fratricidului. Vinovăţia ucigaşilor apare uneori, însă este difuză, în versuri necizelate poetic, ce nu apar în alte variante şi deci e un adaos individual:
Vina lor o fi
Păcatu şi‑or plăti (CDXII:801 r 83‑84)
O improvizaţie individuală nu poate fi reprezentativă pentru totalitatea materialului cercetat. Oricum, nu există vreo variantă în care autorii colectivi să dezaprobe ucigaşii. Asta poate avea două explicaţii: a) omorul e un sacrificiu religios, la care societatea nu se poate opune; b) nu este omorât nimeni, ci e un ritual simbolic cu caracter liturgic.
Cercetarea anterioară nu a observat că tot ce pare acţiune epică (crimă pentru jaf, cum s‑a crezut, sau ritual religios, cum zic eu) are loc doar în imaginaţia ciobanului. Nimic nu se întâmplă în realitate, ci totul are loc în sufletul ciobanului. După ce a rostit ultimul vers, el se ridică şi pleacă cu oile sale mai departe. Mioriţa nu aparţine genului epic, ci genului liric.
■ Scriitor, eseist, publicist
Victor Ravini
