Rod al studiilor doctorale în curs, dar şi al unei activităţi creatoare intense, expoziţia intitulată Faţă în faţă, semnată de pictoriţa constănţeancă Anca Paşa Deaconu şi deschisă la Muzeul de Artă din Constanţa, în august 2022, se desfăşoară, în cele patru săli de la parterul acestei prestigioase instituţii de cultură, în acord cu un amplu proiect de cercetare plastică, şi este alcătuită din patru secţiuni distincte. Tema aleasă de artistă spre studiu şi dezvoltată pe parcursul timpului o reprezintă dualitatea, antagonismul şi, în acelaşi timp, complementaritatea dintre alb şi negru, privite mai puţin ca (non)culori şi mai mult ca simboluri străvechi, cu multiple conotaţii. Lumina şi întunericul pe care Dumnezeu le‑a despărţit chiar la începutul Creaţiei, ziua şi noaptea, ca alternanţă între momente ale zilei, fiecare cu specificitatea lui, binele şi răul, femininul şi masculinul (yin şi yang în spiritualitatea chineză), cerul şi pământul, apa şi focul sunt doar câteva dintre cele mai importante sensuri derivate din binomul alb/negru. Acestei teme, Anca Paşa Deaconu i‑a asociat o a doua, nu mai puţin incitantă, bogată în sensuri şi, în acelaşi timp, încărcată de mister: tema gemelarităţii, pe care, în plan literar, în treacăt fie spus, o găsim, strălucit valorificată în romanul „Meteorii” a scriitorului francez Michel Tournier.
Anca Paşa Deaconu se foloseşte, în dezvoltarea proiectului derulat, de dubla sa activitate (pictor şi profesor de educaţie plastică), astfel încât dualitatea alb/negru devine tema centrală a expoziţiei Faţă în faţă, ca urmare a experienţei artistice acumulate de Anca Paşa Deaconu, în timp ce fascinaţia şi misterul, încă nedeplin elucidat al gemelarităţii, descind din experienţa ei pedagogică directă, ce a implicat, în timp, întâlnirea şi lucrul cu mai multe perechi de gemene. Printre acestea se numără cele ale surorilor Eva şi Imelda, Ezra şi Dephne, protagoniste ale acţiunilor de tip performance, filmate sau desfăşurate live, de‑a lungul etapelor proiectului. Cuplurilor de gemene li s‑au mai alăturat, în realizarea performance‑urilor filmate, alte două foste eleve ale Ancăi Paşa Deaconu, Diana şi Cristiana, a căror prestaţie artistică a fost realizată pe scena Teatrului Elpis din Constanţa.
O a treia temă prezentă în expoziţie, cea a oglinzii, a presupus o incursiune în istoria imaginii, cu surse de inspiraţie descoperite în sculptura lui Constantin Brâncuşi, la Michelangello Pistoleto, Amish Lapoor şi alţi artişti moderni care au marcat istoria artei din secolul trecut.
Tematica fiecăreia dintre sălile Muzeului de Artă din Constanţa este distinctă, dar, în acelaşi timp, fiecare secţiune a expunerii conduce vizual şi conceptual către următoarea, într‑un parcurs
ascendent prin care se face subtil trecerea de la sugestia lumea materială spre cea a lumii spiritualizate, de la contingent la transcendent. Totodată, cele patru secţiuni formează un ansamblu unitar în care sunt investigate patru derivate ale aceleiaşi teme – dulalitatea alb/negru –, cu patru consecinţe în plan ideatic şi plastic/pictural ale acesteia.
Lucrările expuse în prima sală se reunesc sub titlul Începuturile, o trimitere directă la Geneză, la crearea lumii, ce‑şi are rădăcina în Cuvântul lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a făcut pământul, numai cu cuvântul”, se spune într‑un vechi colind românesc. Sugerarea acestui Cuvânt primordial, generator de viaţă, temelie a universului vizibil, se face prin motivul cărţii, exploatat în alb şi negru, într‑o formă epurată de materialitate, pe pânza de mari dimensiuni ce‑l întâmpină pe spectator şi‑l invită să intre în dialog cu formele şi conceptele ce au generat expunerea. Celelalte lucrări de pictură şi colaj de aici sunt relaţionate temei propuse. Traseul alcătuit din pagini de carte împăturite şi dispuse pe pavimentul primei săli fac trimiterea la scurgerea timpului, ce se aseamănă, la nivelul vieţii omeneşti, cu succesiunea filelor unei cărţi, în actul lecturării ei.
Expunerea din sala a doua poartă titlul Lună albă şi propune spre vizionare lucrări în care, de asemenea, pictura şi colajul aproape că fuzionează pe pânzele de mari dimensiuni, în timp ce podeaua este acoperită cu sfere de culoare albă. Aici se află primul spaţiu al expoziţiei, unde expresia plastică este dublată de două mostre de artă video, realizate împreună cu unul dintre cuplurile de surori gemene, una drapată în alb, iar cealaltă în negru, care‑i sunt artistei eleve, modele şi colaboratoare la realizarea proiectului. Trimiterea la astrul nopţii, la „Luminătorul cel mic”, cum este numită luna în „Cartea Genezei”, îl pregăteşte pe spectator pentru descoperirea, în ultima sală, cea mai bogată în semnificaţii de natură spirituală, a „Luminătorului cel mare”, cum numeşte Dumnezeu soarele, în aceeaşi „Carte a Genezei”.
În sala a treia, intitulată Dualitate, Anca Paşa Deaconu îşi continuă discursul plastic iniţiat de la începutul traseului propus spre vizionare, prin lucrări de mari dimensiuni, pictură în alb‑negru şi colaj, care îşi au ca sursă principală de inspiraţie motivul sferei tăiate în două jumătăţi (aşa cum sunt, la nivel simbolic, şi cuplurile gemelare), pe care‑l găsim, ca pe o amprentă unică, pe „Poarta sărutului” de la Târgu Jiu. Fascinaţia pentru opera brâncuşiană începe să se manifeste creator din sala a treia şi se continuă, atingându‑şi punctul de maximă intensitate în cea de a patra.
Povestea unui templu este titlul celei de a patra secţiuni a expoziţiei Faţă în faţă şi sugerează, de fapt, pe de o parte, povestea „Templului de la Indore”, proiectul neterminat al lui Brâncuşi, dar ale cărui ecouri nu s‑au stins nici astăzi, iar pe de alta, trimite, printr‑o bogată combinaţie de simboluri, la lumea celestă, la spaţiul transcendent, de factură pur spirituală. Cum se ştie, „Templul de la Indore”, comandat lui Brâncuşi de către maharajahul locului, urma să aibă forma unui ou uriaş, care sugera începutul lumii. Acelaşi maharajah cumpăra de la sculptorul din Impasse Ronsin nr. 11 trei „Păsări măiestre”, două din marmură albă şi neagră şi o a treia, din bronz patinat. Proiectul neterminat al templului, precum şi achiziţionarea celor trei piese din atelierul lui Brâncuşi de către cel mai bogat om din Indore, i‑au sugerat Ancăi Paşa Deaconu o conexiune cu basmul românesc de mare frumuseţe şi încărcat de simboluri, numit „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”. „Măiestrele” lui Brâncuşi sunt inspirate din acest basm în care, prin intermediul unui erou excepţional, lumea terestră, a materiei şi a degradării, reuşeşte să comunice cu lumea nevăzută, de sorginte spirituală şi de factură eternă. Iar simbolurile şi culorile ce însoţesc această istorie a întâlnirii lui Brâncuşi cu maharajahul de la Indore o înrâuresc pe Anca Paşa Deaconu în realizarea bogatului ei spectacol vizual.
Sala a patra ar mai putea fi numită şi „Sala oglinzii” sau a oglindirilor. Auriul sferei pictate de pe peretele central invită la dialogul cu transcendenţa, aşa cum fac fondurile de aur sau aureolele sfinţilor din icoane. Tot aici, în spaţiul unde intervine şi a treia culoare, auriul, cel care „rupe” alternanţa alb/negru, leitmotivul expunerii, o scară pictată în negru reprezintă piesa în jurul căreia are loc un performance live, realizat cu surorile gemene, din nou înveşmântate în alb şi negru. Ele urcă şi coboară pe această scară, sugerând ascensiunea şi căderea, aflate în permanentă alternanţă în viaţa omului. Penele aurite, lăsate pe paviment, ne amintesc de pana aurită care‑i vesteşe eroului din basmul „Prâslea cel Voinic şi merele de aur” că mărul este de fiecare dată „furat” de o pasăre măiastră care locuieşte într‑o altă lume, accesibilă doar celor iniţiaţi.
Sala a patra „închide” sfera care, atât la nivel conceptual, cât şi la nivel vizual, cuprinde în ea toate formele, expresiile şi ideile prezente în expoziţie. Sfera aceasta ar putea fi, la fel de bine, simbolul
soarelui, „Luminătorul cel mare”.
Discursul vizual al Ancăi Paşa Deaconu se lasă purtat de câteva mari teme şi de o formă geometrică primordială, de inepuizabila simbolistică a sferei, a albului şi a negrului, de misterul gemelarităţii, precum şi de operele marilor înaintaşi, unde se găsesc, exploatate în funcţie de personalitatea şi sensibilitatea fiecăruia, subiecte de meditaţie similare. Pe suprafeţele pânzelor de mari dimensiuni, artista alternează, într‑un joc continuu, albul şi negrul. Mixajul dintre o pictură de factură gestual‑abstractă, dusă spre esenţializări cu forţă expresivă, şi colajul realizat din felurite materiale, naturale şi industriale (lemn, fructe rotunde tăiate, textile în nuanţe de negru, cu texturi diferite, folii din plastic) susţine ideea centrală, a dualităţii aflate la baza lumii.
Pictura, colajul, obiectele ready made asupra cărora artista intervine cromatic, happening‑ul filmat şi transformat în artă video, fotografia, performance‑ul, limbaje vechi şi noi, se întâlnesc, comunică şi invită la dialog, la reflecţie şi la introspecţie a sinelui, în expoziţia Faţă în faţă.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
