Una dintre lucrările importante ale savantului Petru Ursache, Etnoestetica (1998, 2014) – tratat de estetică a artelor oralității raportat la estetica generală ca de la parte la întreg –, se ocupă de literatura folclorică. Deși aceasta ia naştere şi evoluează în condițiile oralității şi ale prealfabetismului, ea nu diferă, pentru Petru Ursache, de orice fenomen estetic cult. Etnoestetica – la incidența dintre artă și antropologie, artă și filosofie – numită de unii filosofi ai culturii drept o antropologie a artei sau sociologie a artei, este studiul esteticii și expresiilor artistice în cadrul unui grup etnic sau cultural specific. Estetica folclorului ca disciplină, scrie Petru Ursache, „are dreptul de a i se recunoaște dreptul la existență ca disciplină complet utilată”: „Opera folclorică se naşte în mediul oralității, de aceea se distinge printr‑o constituție complexă, etnografico‑poetică, uneori autonomă, ca doina ori paremiologia. În lumea valorilor estetice, nu contează pretextul care a dat naştere operei şi nici dacă autorul este analfabet sau diplomat universitar. Contează sensibilitatea şi talentul, care determină rostirea frumoasă”. Capodoperele folclorului românesc, analizate, fac de aceea parte din tezaurul umanității. De adăugat că nu există multe cercetări pe această temă în limbile de circulație și un asemenea studiu tradus ar fi provocat un mare interes.
Etnosofia (2006, 2013), studiu despre filozofia populară și mult mai mult, este o continuare a Etnoesteticii. Etnosofia, în esența ei ca disciplină, leagă toate caracteristicile empirice ale etniei cu destinul ei istoric și caracterul național. Herder și Spengler au deschis câmpul etnosofiei, disciplină care convoacă laolaltă numeroasele aspecte ale unei culturi naționale, de la limbaj, istorie, literatură, folclor, sociologie, artă. Petru Ursache reiterează de ce, „asemenea filosofiei savante, de sistem, tradiția își situează kantian informația dobândită pe calea exercițiului intelectual și a experienței practice, în ordinea timpului, spațiului și a cauzalității”… în etnosofie „limbajul categorial interferează cu limbajul artistic: metafora presupune sinteze insolite, iluminând obiectul ce se lasă revelat, în egală măsură, de categoria și figura stilistică a limbajului” (145). Tradusă în limbile de circulație, cartea ar fi avut un impact important.
Etnosofia se încheie cu un dialog dintre Petru Ursache și Mircea Dinutz, în care Petru Ursache descrie ceea ce el consideră a fi planul de aneantizare a României pus la cale din zorii secolului al XX‑lea de Internaționalele comuniste, Comintern, ocupația sovietică și globalizare: „Nu națiunea este vinovată de asemenea dezolantă erodare, cum constat că se vaită unii, ghidându‑se după aspectele de suprafață ale evenimentelor.” Da, este vorba de „un plan malefic de umilire şi pieire a neamului românesc”. Nu este o fixație. „Cominternul nu a dat un pas înapoi, iar problema a redevenit actuală pentru vecinii noştri din toate punctele cardinale şi a intrat în atenția Consiliului Europei…”… „Înregistrăm pierderi: țară ciuntită, cinci decenii de comunism, la care se adaugă încă două pe potrivă şi care au provocat multă derută şi demoralizare, spre folosul forțelor oculte profitând de situație; asasinate, închisori politice, colonizare şi neocolonizare…”
Miorița. Dosarul mitologic al unei capodopere (2010, 2015) are drept concluzie teoria că balada, sau poemul, sau cântecul Miorita „este un răspuns românesc la problematica morții, asociindu‑se altora, de același fel, rostite în decursul timpurilor și pe întinderea meridianelor”. Mioritismul înseamnă o metafizică a morții. Autorul afirmă, folosind instrumentele oferite de mitologie și filozofie, că Miorița propune un model de ființare a omului modern pragmatic și debusolat deoarece tradiția românească păstrează legătura cu alt tip de cunoaștere, de vechime primordială, cunoașterea mistică. Pentru a nota definitiv că: „Un popor care a creat Miorița trebuie stimat și respectat.”
O temă recurentă în gândirea savantului este că organizațiile internaționale, studiile de specialitate apărute în lume nu au consemnat nicăieri etnocidul (genocidul cultural) realizat de comuniști în România. O crimă împotriva umanității încă neintrată pe rolul sau registrul de procese al vreunui tribunal internațional. Etnocidul, după cum știm, înseamnă exterminarea sau distrugerea unei culturi. Etnocidul, demonstrează Petru Ursache cu documentele pe masă, a avut loc în România.
Istorie, etnocid, genocid (2010, 2017, 2019), o complexă și neconvențională carte neagră a comunismului românesc, convoacă o informație uriașă. Sunt inventariate și examinate cu infinită atenție practici formulate de definițiile de mai sus și care, afirmă autorul, nu doar au fost aplicate în România în trecut, dar se perpetuează și azi. Acest studiu, prin importanța lui pentru istoria noastră, trebuie tradus în limbile de circulație pentru a intra în bibliografia istoriei comunismului, genocidului, etnocidului oriunde se discută ele în lume. Avem în față o istorie a comunismului românesc scrisă și concepută de un filozof al culturii, antropolog, dar și o cercetare aprofundată a răului care a însoțit istoria poporului român în ultimul secol.
Documentele adunate în capitolele Tribunalul poporului la lucru, Loturi, Rezistența anticomunistă, Cele două iaduri, Dislocare – Deportare – Colonizare – Martiraj, Trecutul la present, Celularul mare: Țara descriu ceea ce Petru Ursache numește exterminarea poporului român în numele unei ideologii. Studiul, repet, consemnează la un mod interdisciplinar istoria României prin viziunea etnologului, antropologului și istoricului culturii, care explică în amănunt genocidul și etnocidul la care a fost supus poporul român. Teoria lui Petru Ursache este că forțele comuniste cominterniste – numite de el Oculta – au pregătit disoluția României din zorii secolului al XX‑lea cu misiunea transformării/ reeducării societății românești, în vederea creării unei noi identități, de structură sovietică, pusă în slujba revoluției mondiale visate de Marx, Engels, Lenin, Troțki și Stalin. Reeducarea și exterminarea, scrie Petru Ursache, consonau cu testamentul lăsat de Engels în privința românilor: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinați să piară în furtuna revoluției mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluției și [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. […] Dispariția [lor] de pe fața pământului va fi un pas înainte.” (Larry L . Watts, Ferește‑mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, Rao, București, 2011 p. 31. With Friends Like These‑‑The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania, 2010) Acest testament preluat de a treia Internațională Comunistă, observă Petru Ursache, va supraviețui în spiritul cominternist și după prăbușirea URSS, externat prin Şcoala de la Frankfurt, preluat, pe linie troțkistă, în America, și readus în Europa sub înfățișarea globalismului „corect politic”. Toate aceste observații sunt aparente în scrierile unor comentatori de azi ai fenomenului, din Anglia și Statele Unite.
Dacă Petru Ursache ar fi avut șansa de a trăi câțiva ani în afara României, predând la o universitate (a fost în mod consecvent împiedicat să plece din țară, deși dosarele pentru lectorate în universități europene erau aprobate de Ministerul Învățământului), atunci studiile lui ar fi găsit un punct de sprijin în alte minți congenere și în organismele internaționale. Istorie, genocid, etnocid, căreia îi lipsește în titlu „în România” și care trebuie adăugat la traducere, constituie de fapt un dosar penal, ce va fi esențial procurorilor din viitor când vor judeca crimele comunismului din România, în acel Nuremberg II la care visa Petru Ursache. Cum genocidul nu este prescriptibil, viitorul îi va împlini cu siguranță acest vis consemnând și recunoscând oficial și justițiar ofranda de sânge a poporului român. Pentru că România de azi stă practic, după cum dovedește Petru Ursache cu documentele pe masă, pe o mare de suferință și sânge, pe crime în masă ai cărui vinovați nu au fost judecați și pedepsiți nici măcar post‑mortem. Și așa cum în luna mai 2024 Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție privind genocidul de la Srebrenica, desemnând data de 11 iulie drept „Ziua internațională de reflecție și comemorare a genocidului din 1995 de la Srebrenica”, cred că Națiunile Unite au datoria să adopte o rezoluție asemănătoare privind genocidul și etnocidul comunist care a avut loc în țările Europei Centrale și de Est, când s‑a lovit în ființa etnică a popoarelor din această parte a Europei, cu numele fiecărei țări stipulat ca atare în rezoluție și tributul ei de suferință. Pentru ca aceasta să se întâmple, ar trebui ca cei ce conduc România, clasa politică, să aibă această inițiativă la Națiunile Unite.
Petru Ursache, căruia i s‑a aplicat în timpul vieții un gen de blestem negru datorat studiilor și opiniilor amintite mai sus, împingerea în marginalizare, o tăcere care înseamnă neacceptare, știa că nu va putea fi martorul acestui proces internațional în timpul vieții, de aceea a lăsat viitorimii un amplu, amănunțit dosar penal. El a scris pentru viitor.
■ Profesor, critic, teoretician şi istoric literar
Mirela Roznoveanu
