Academia Română şi‑a ales miercuri, 4 mai 2022, noua conducere, pentru un mandat de patru ani
Academia Română şi‑a ales miercuri, 4 mai 2022, noua conducere, pentru un mandat de patru ani. În cadrul Adunării Generale au fost aleşi, prin vot secret, cei patru vicepreşedinţi şi secretarul general, care, alături de preşedintele Academiei Române, ales în data de 5 aprilie 2022, vor alcătui Biroul Prezidiului. Rezultatele votului sunt: academician Răzvan Theodorescu: vicepreşedinte; academician Mircea Dumitru: vicepreşedinte; academician Marius Andruh: vicepreşedinte; academician Nicolae‑Victor Zamfir: vicepreşedinte; academician Ioan Dumitrache: secretar general. Conform Statutului Academiei Române, Biroul Prezidiului este organul executiv şi conduce activitatea instituţiei între întrunirile Prezidiului. Organul suprem de conducere a Academiei Române este Adunarea Generală.
Acad. Răzvan Theodorescu (82 de ani) este istoric al culturii şi istoric de artă. Studii liceale şi universitare la Bucureşti, absolvind Facultatea de Istorie. În 1972 şi‑a susţinut la Universitatea Bucureşti teza de doctorat cu tema „Elemente culturale bizantine, balcanice şi occidentale la începuturile culturii medievale româneşti în sec. X‑XIV”. Şi‑a început cariera ştiinţifică în 1963, la Institutul de Istoria Artei, unde a fost cercetător şi director adjunct ştiinţific. Din 1990 este profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în cadrul căreia susţine cursurile de artă medievală europeană, tipologia artei sud‑est europene şi istoria civilizaţiei europene. A fost preşedinte al Radioteleviziunii Române (1990‑1992), membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1992‑2000). Profesor invitat la Centrul Superior de Studii Medievale din Poitiers, rector al Universităţii Media, şeful primei catedre umaniste UNESCO din România. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 2000 membru titular. Este preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române.
Acad. Mircea Dumitru (61 de ani) este filosof şi logician. Studii liceale la Craiova şi Bucureşti şi universitare la Facultatea de Istorie‑Filosofie, Universitatea din Bucureşti. În 1998 a obţinut doctoratul în filosofie, specializarea logică şi filosofia matematicii, la Tulane University, New Orleans, Louisiana, SUA; în acelaşi an, a obţinut un al doilea titlu de doctor în filosofie, specializarea filosofia limbajului, la Universitatea din Bucureşti. A desfăşurat o fructuoasă activitate didactică la Facultatea de Filosofie, Departamentul de filosofie teoretică şi logică din cadrul Universităţii din Bucureşti. A fost profesor invitat la Universitatea ,,Jean Moulin” din Lyon, la Universitatea din Helsinki, la City University of New York şi la New York University. În activitatea de cercetare s‑a aplecat cu deosebire asupra logicii filosofice şi simbolice, filosofiei limbajului, metafizicii modalităţilor, epistemologiei, filosofiei minţii şi a conştiinţei. Prorector al Universităţii din Bucureşti (2008‑2011) şi rector între anii 2011‑2019. În perioada iulie 2016‑ianuarie 2017 a fost ministru al Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În 2014 Academia Română l‑a ales membru corespondent şi a devenit titular în 2021. Din acelaşi an este preşedintele Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie din Academia Română şi directorul Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române. A primit Premiul „Mircea Florian” al Academiei Române în 2001, iar în anul 2021 statul francez i‑a oferit distincţia „Officier de l’Ordre du Mérit”.
Acad. Marius Andruh (67 de ani) este chimist. Absolvent al Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” din Buzău (1973) şi al Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti, Secţia Chimie anorganică (1979), unde din 1984 îşi desfăşoară activitatea. În 1988 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe chimice. Şi‑a continuat specializarea la Paris (1991) şi Göttingen ca bursier „Alexander von Humboldt” (1992–1993). Între 1994 şi 1996 a fost profesor asociat la Universitatea Québec din Montreal. Profesor (1996) şi şef de catedră (din 2004), director al Departamentului de chimie anorganică, Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti. Prin cercetările sale, a contribuit la dezvoltarea chimiei combinaţiilor complexe polinucleare, cu realizări în direcţii precum: arhitecturi supramoleculare în chimia coordinativă şi inginerie cristalină; magnetism molecular; materiale moleculare luminescente. A elaborat strategii originale pentru obţinerea polimerilor de coordinare şi a descris noi tipuri de topologii pentru aceştia. În 2001 Academia Română l‑a ales membru corespondent şi a devenit titular în 2009, an din care este preşedintele Secţiei de ştiinţe chimice a Academiei Române. A fost distins cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (2008), cu Diploma de Onoare şi Medalia „Gheorghe Spacu” din partea Societăţii de Chimie din România (2009), asociaţie profesională care i‑a decernat în 2018 şi Medalia „Dr. C.I. Istrati”. Redactor‑şef al „Revue Roumaine de Chimie” şi preşedintele Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Chimie.
Acad. Nicolae‑Victor Zamfir (70 de ani) este fizician. Studii liceale la Liceul „Andrei Şaguna” (1967‑1971) şi universitare, cu Diplomă de merit, la Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti (1971‑1976). În 1984 a obţinut titlul de doctor în fizică la Institutul Central de Fizică din Bucureşti. Din 1978 este cercetător la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară din Bucureşti‑Măgurele. A fost „visiting scientist” la Universitatea din Köln (1990‑1992), fizician la Brookhaven National Laboratory, Upton, New York (1992‑1997), „research professor” la Yale University, Wright Nuclear Structure Laboratory, New Haven Connecticut, S.U.A. (1997‑2004). Director general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (din 2004). Unul dintre cele mai importante rezultate ştiinţifice care poartă semnătura acad. Nicolae‑Victor Zamfir este studiul coexistenţei de fază în structura nucleară. Academia Română l‑a ales membru corespondent în 2006 şi a devenit titular în 2015. Din 2013 este preşedintele Secţiei de ştiinţe fizice a Academiei Române. Membru European Physical Society şi American Physical Society; membru în Academia Europaea (din 2012); membru CERN Council (din 2010), Chairman Nuclear Physics Board al European Physical Society (2012‑2013), preşedinte al Societăţii Române de Fizică (din 2009), membru în Nuclear Physics European Committee (NuPECC) (2005‑2009), Fellow of the European Physical Society (2015). A fost distins cu Premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române (1984), cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2008) şi de Ofiţer (2015). A fost distins de statul francez cu Ordinul „Legiunea de Onoare” în rang de ofiţer (2016).
Acad. Ioan Dumitrache (81 de ani) este inginer de automatică. Studii liceale la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1954‑1957). Absolvent al Facultăţii de Energetică din Institutului Politehnic din Bucureşti (1962). Titlul de doctor inginer în automatică în anul 1970, cu o teză despre Contribuţii la sinteza sistemelor şi circuitelor fluidice numerice. Studiile de specializare în S.U.A., Germania şi în Franţa. Cadru didactic din 1963, imediat după absolvirea facultăţii, a făcut parte din echipa de organizare a Catedrei de automatică, înfiinţată în acel an. Din anul 1987 este conducător de doctorat al Universităţii Politehnica din Bucureşti, în specialitatea Sisteme Automate. În anul 1994 înfiinţează Centrul pentru Pregătirea Resurselor Umane (CPRU), primul centru de cercetare interdisciplinară şi formare a resurselor umane, fiind director al acestui centru de la înfiinţare şi până în prezent. A fost prodecan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare (1976‑1984), decan (1984‑1990) al aceleiaşi facultăţii, şef al Catedrei Automatică şi Ingineria Sistemelor (1996‑2012) şi rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti (2000‑2004). Vicepreşedinte al Colegiului Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare al Ministerului Cercetării (2000‑2011). Cercetător în diferite domenii din inginerie: conducerea inteligentă a roboţilor, conducerea numerică a proceselor, optimizarea proceselor, ingineria reglării automate, automatizări electronice, sisteme inteligente de conducere. În anul 2003 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2017 este membru titular. Începând cu anul 2009 este coordonator al Centrului Naţional pentru Cercetarea Creierului din cadrul Academiei Române. În anul 2018 a fost ales secretar general al Academiei Române.
Biroul de Comunicare al Academiei Române