Ziua României. Alexandru Tomescu, interpretare unică a imnului naţional
Alexandru Tomescu, interpretare unică a imnului naţional pe Stradivarius Elder‑Voicu, pentru promovarea ţării noastre în lume
Sărbătorirea Zilei Naţionale a României a fost marcată de Institutul Cultural Român printr‑o serie de evenimente online de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti. Concerte, expoziţii, conferinţe susţinute de reprezentanţi ai creaţiei artistice româneşti au consolidat în lume valorile şi patrimoniul cultural din ţara noastră. Iar susţinerea şi promovarea acestora au revenit Institutului Cultural Român, care, prin cele 18 reprezentanţe de pe trei continente, le‑a expus publicului internaţional atât pe 1 decembrie, cât şi în jurul acestei date aniversare.
Spectacolul „Piazzolla 99” a adus în actualitate „Hora Unirii” a lui George Enescu
Principalul discurs artistic prin care ICR a arătat lumii România culturală a fost interpretarea unică a imnului naţional de celebrul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder‑Voicu. Înregistrarea video a fost transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR (website, Youtube, Facebook, Instagram, Twitter) atât din ţară, dar mai ales din străinătate: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la Seghedin), Chişinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia, Viena.
Interpretarea imnului naţional a precedat un concert înregistrat la Sala Radio special pentru această aniversare naţională, cu susţinerea ICR: spectacolul „Piazzolla 99”, din cadrul Stradivarius International Tour 2020, cu artiştii Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder‑Voicu, şi Omar Massa, la bandoneon, care a adus în faţa publicului două faţete ale duetului vioara‑bandoneon. De asemenea, concertul a cuprins lucrarea „A Cry for Solitude” a compozitorului Dan Popescu, inspirată din realităţile dureroase ale pandemiei generate de virusul Covid şi dedicată tuturor acelora care au suferit de pe urma acestei maladii şi, de asemenea, tuturor celor care luptă cu virusul. Lucrarea „Tango Avincis” este semnată de Omar Massa şi a fost inspirată de povestea tumultuoasă a unei familii de români de‑a lungul veacurilor, în timp ce „Hora Unirii” a lui George Enescu este o lucrare mai puţin cunoscută a marelui nostru compozitor, fiind compusă de tânărul Enescu în 1917, cu doar un an înainte de Marea Unire. Spectacolul a mai cuprins „Balada” lui Ciprian Porumbescu, o piesă ce nu a mai avut nevoie de nicio prezentare, însă a avut o interpretare în premieră, bandoneonul aducând în dialog cu vioara Stradivarius melancolia sonorităţii sud‑americane. Evenimentul poate fi urmărit oricând, pe canalul oficial al ICR pe Youtube: Institutul Cultural Român – ICR.
Miniturneu artistic în Irlanda despre tradiţii din Moldova, Transilvania şi Ţara Românească
Un alt proiect cultural de excepţie, sprijinit de ICR, cu ocazia Zilei Naţionale a fost „Romanian Rhapsody / 3 for Romania”, un eveniment multimedia inovator, ce reflectă tradiţii din trei provincii româneşti, Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, prin trei forme de artă, muzică, arte vizuale, poezie, şi prin trei tipuri de muzică – clasică, tradiţională şi contemporană. Proiectul organizat special pentru Ziua Naţională a României a fost difuzat în perioada 3‑5 decembrie pe reţelele de socializare ale ICR, ale Ambasadei României la Dublin, ale artiştilor implicaţi în proiect şi ale partenerilor.
Spectacolul s‑a bazat pe o interacţiune continuă între artiştii live şi preînregistrările audio, însoţite de imagini live şi preînregistrate. Acest format de concert, „Romanian Rhapsody / 3 for Romania”, a cucerit deja publicul european prin cele trei spectacole de succes, selecţionate şi susţinute în cadrul celebrului Festival EUROPALIA ROMANIA, dar şi cele organizate sub egida „Romania 100”. În noua ediţie a acestui format, „Romanian Rhapsody 2020” va prezenta publicului minunate bijuterii muzicale, atât tradiţionale, cât şi clasice, din cele trei regiuni istorice ale României, fiecare artist interacţionând online cu publicul irlandez, apropiindu‑l în acest mod de cultura românească şi incitându‑l în a se informa şi a explora tradiţiile şi ţinuturile milenare româneşti.
Artiştii români care au interpretat live şi/ sau preînregistrat au fost violoncelistul Adrian Mantu, iniţiatorul proiectului, şi Mihai Cucu – instrumente de percuţie şi artistul vizual al conceptului, alături de invitaţii lor: pianista Sînziana Mircea, soprana Ioana Constantin Pipelea, pianista Anita Petrovski, dansatoarea Anastasia Grigore, precum şi scriitoarea Shannon Kuta Kelly.
Evenimentele ce au marcat istoria reunificării tuturor românilor
Seria de evenimente dedicată celebrării Zilei Naţionale în reţeaua ICR din lume a continuat, printre altele, cu concertul extraordinar „London Philharmonic Orchestra: Jurowski dirijează Enescu”, înregistrat pe 2 decembrie la Royal Festival Hall şi transmis online de ICR Londra la 9 decembrie. Organizat în parteneriat cu celebra orchestră britanică LPO şi dirijat de Vladimir Jurowski, concertul conţine două lucrări scrise de George Enescu, Dixtuor şi Simfonia de cameră, care sunt rar interpretate în Marea Britanie.
La Chişinău, echipa ICR a organizat împreună cu Ambasada României la Chişinău evenimentul „Ţara mea de glorii, Ţara mea de dor”. Spectacolul poetic‑muzical în colaborare cu Teatrul poetic „Alexei Mateevici” din Chişinău a fost transmis la postul de televiziune TVM 2, la data de 1 decembrie 2020, şi redifuzat la TVM 1, la data de 2 decembrie 2020. Spectacolul a fost creat pe baza poeziei lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Adrian Păunescu şi a altor poeţi contemporani, evocând evenimentele ce au marcat istoria reunificării tuturor românilor (figura lui Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române, evenimentele anului 1918 şi etapele Marii Uniri – Basarabia, Bucovina şi Transilvania) pe un fundal muzical creat pe baza creaţiilor compozitorilor români clasici şi contemporani.
Creaţia lui Enescu a fost interpretată şi la Berlin, de Ziua Naţională: pianista germană Sina Kloke, specializată în cercetarea şi interpretarea creaţiilor lui George Enescu, a susţinut un recital difuzat pe pagina de Facebook şi pe site‑ul ICR Berlin. De asemenea, pianista Ramona Elena Munteanu a susţinut un recital intitulat „Capodopere ale muzicii românesti şi universale. Între Enescu, Schumann, Silvestri şi Chopin”, la sediul IRCCU Veneţia, difuzat miercuri, 25 noiembrie 2020, ora 17.00, pe pagina de Facebook a reprezentanţei.
„Videocărţi poştale portugheze despre România”
Un recital de pian şi vioară susţinut de pianistul Constantin Sandu şi violonistul Radu Ungureanu, muzicieni români de prestigiu din Portugalia, a avut loc la Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto (ESMAE), cu ocazia Zilei Naţionale a României. Muzicienii au interpretat piese de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Nottara şi Paul Constantinescu. Organizat de Ambasada României în Republica Portugheză şi Institutul Cultural Român de la Lisabona, recitalul fiind precedat, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, de o serie de mărturii în oglindă despre România şi Portugalia. Astfel, „Videocărţi poştale portugheze despre România”, ale unor personalităţi marcante, precum scriitorii António Lobo Antunes, Rui Zink şi Vítor Sousa, profesorii Helena Carvalhão Buescu, Daniel Silva Perdigão, arh. António Castelbranco şi jurnalistul Leonídio Paulo Ferreira, au fost prezentate publicului pe reţelele de socializare. Aceştia au povestit despre importanţa relaţiei lor cu România, despre experienţele trăite în ţara noastră şi impresiile păstrate în memoria lor. Totodată, au fost prezentate, în avanpremieră, scurte extrase din albumul „Azur de Lisabona”, care cuprinde impresiile despre Portugalia şi capitala lusitană ale unor personalităţi române ‑ diplomaţi, scriitori, plasticieni, muzicieni, oameni de teatru sau de film ‑ care au avut prilejul să viziteze, în decursul vremii, această ţară.
ICR New York a marcat Ziua Naţională odată cu aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite. Împreună cu Misiunea Permanentă a României la ONU şi Unitatea Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, echipa ICR NY a organizat o expoziţie virtuală, cu caracter permanent, care a pus în evidenţă într‑un mod cât mai informativ şi profesionist istoria prezenţei româneşti la ONU ca parte a unei istorii diplomatice excepţionale.
■ Jurnalist, Director Comunicare ICR
Miruna Olteanu